Terminologia - definirea conceptului de terminologie

Terminologia

Definirea conceptului de terminologie trebuie in primul rand sa porneasca de la definirea notiunii de termen. Toate definitiile acestei notiuni duc in general la reprezentarea termenului sub forma unui element sau a unei unitati de continut: "termenul este un element al unei terminologii sau al unui limbaj specializat, reprezentand denumirea cunostintelor din acest domeniu" . Regasim de asemenea o alta definitie a termenului, ce are in vedere si denumirea de concept, adica "o desemnare ce consta in unul sau mai multe cuvinte care reprezinta un concept general apartinand unui limbaj special" . Pentru ca un termen sa existe in interiorul unei terminologii, acesta trebuie sa fie recunoscut ca atare si sa fie utilizat de catre specialistii in domeniu. In cele din urma, putem defini termenul ca fiind "denumirea printr-o unitate lingvistica a unei notiuni definite intr-un limbaj de specialitate" .

Nu trebuie sa uitam de asemenea ca in clasa termenilor intra de asemenea si simbolurile iconice, literele, cifrele, imaginile. De asemenea, termenul poate fi altcatuit dintr-o singura unitate incarcata de continut sau din mai multe astfel de unitati. "Termenul este un semn lingvistic alcatuit dupa formula:

Definirea termenului in functie de context poate ajuta la intelegerea faptului ca putem vorbi despre existenta unui termen doar atunci cand apare intr-o situatie de comunicare care tine de limbajul specializat. Astfel, "nu va fi deci niciodata considerata termen o unitate lexicala apartinand nivelului general de comunicare, ceea ce numim limba standard, ci numai acele unitati recognoscibile in cadrul restrans al unui domeniu al cunoasterii sau activitatii umane" .

Termenii au o serie de caracteristici si trebuie sa indeplineasca diverse conditii. Astfel, in opozitie cu cuvintele desemnate de limbajul comun, "termenii se caracterizeaza prin precizie, deci prin univocitate sau monoreferentialitate (monosemantism) si nonambiguitate: pentru un termen dat, relatia dintre semnficant (denumire) si semnificat (notiune) este biunivoca (reflexiva): pentru o anumita notiune exista in principiu o singura denumire" . De asemenea, termenii se pot explica mai bine punandu-i in legatura cu ceea ce numim obiect si concept.

Conceptul reprezinta o anumita notiune perceputa de catre oameni, fiind astfel posibila comunicarea, deci operarea cu diverse concepte. "De asemenea, comunicarea nu este posibila decat multumita unei codificari a conceptelor in semne, aceasta codificare fiind reprezentata, in cazul fiintelor umane, de limba. Apare astfel clar rolul conceptelor, care functioneaza ca o placa turnanta, asigurand trecerea de la perceptia realitatii in infinitatea aspectelor ei la comunicare gratie unui inventar limitat de semne ordonate intr-un sistem" . Invatarea cititului sau scrisului de catre oameni, spre exemplu, se realizeaza tot prin acest procedeu.

Normele ISO ofera urmatoarele clase conceptuale:

"a) Entitati concrete (carora le corespund cel mai adesea termeni apartinand clasei morfologice a substantivului)

1.  Obiecte si partile lor fizice

2.   Materiale

b)   Entitati abstracte

1. Actiuni si evenimente (carora le corespund termeni substantivali cel mai adesea rezultat al unei nominalizari, precum si termeni apartinand clasei morfologice a verbelor)

2. Entitati abstracte si proprietati ale obiectelor, ale materialelor sau ale actiunilor (carora le corespund termeni substantivali, dar si apartinand clasei morfologice a adjectivelor)

3. Discipline sau stiinte

4. Unitati de masura

5. Relatii (carora le corespund termeni adjectivali, dar si apartinand clasei morfologice a adverbelor)

c) Entitati individuale sau "clase reprezentand un singur individ" analoge cu nume proprii"[7].

In reprezentarea conceptelor se utilizeaza unitatile lexicale cunoscute sub numele de descriptori si non-descriptori. Exista doua caracteristici de baza ale conceptelor care se numesc intensiune si extensiune, "ceea ce inseamna ca un concept poate fi analizat fie in intensiunea lui, adica setul de caracteristici care, impreuna, ca o unitate, formeaza conceptul respectiv, fie in extensiunea lui, adica setul de obiecte, care, ca o clasa, sunt abstractizate intr-un concept" . Caracteristicile conceptului au gradele lor de importanta. Putem spune astfel ca ele sunt esentiale pentru respectivul concept sau din contra, neesentiale. Termenul reprezinta "o sinteza lingvistica a conceptului; accesul catre concept poate fi oferit de analiza comportamentelor discursive si de analiza morfosintactica a termenului ". Legatura dintre concept si termen, contrar dihotomiei saussuriene este univoca, ceea ce inseamna ca un termen care se afla intr-un anumit domeniu terminologic trimite spre un singur concept din sistemul conceptual caruia ii corespunde respectivul domeniu terminologic.

Conceptele nu apar izolat, "nu pot fi considerate unitati de cunoastere cu existenta independenta, ci intra intotdeauna in relatie unele cu altele, aflandu-si identitatea in raport cu un camp, cu un ansamblu conceptual structurat" si tin de sfera de activitate a oamenilor. Legatura dintre termen si concept trebuie sa asigure ideea ca termenul este atribuit numai unui singur concept, iar conceptul, la randul sau, trebuie sa fie reprezentat doar de un singur termen. Monosemia, dar si mononimia trebuie sa reprezinte doua particularitati obligatorii pentru orice limbaj specializat dintr-o anumita limba si pentru un anumit domeniu de activitate. Deducem de aici faptul ca limbajele specializate, datorita gradului lor ridicat de particularizare, trebuie sa fie clare, inlaturand orice sursa de neintelegere. Sinonimia si polisemia sunt considerate surse de ambiguitate, asadar se doreste ca un termen sa nu fie polisemantic si nici sa nu poata exista alti termeni care sa aiba un sens asemanator cu acesta. Totusi, in anumite limbaje specializate, cum este terminologia medicala, spre exemplu, exista sinonimie in cazul anumitor termeni, insa acest tip de limbaj specializat nu este singurul in care intalnim asemenea fenomene.

In limbajele specializate, conceptele sunt explicate cu ajutorul unor definitii "care trebuie sa identifice conceptul cu o intensiune si o extensiune unica; o combinatie unica de caracteristici identifica un concept si-i afirma diferentele fata de alte concepte din acelasi sistem; calitatea unei activitati terminologice este in mare masura data de calitatea definitiilor" . Se intampla ca o definitie sa poata fi completata prin intermediul unei note de subsol sau a unei ilustratii. Astfel, in terminologie se utilizeaza urmatoarele tipuri de definitii:

"intensionala: foloseste conceptul supraordonat - conceptul generic-, fie imediat supraordonat sau la un nivel mai inalt, urmat de caracteristica sau acele caracteristici care disting conceptul de alte concepte"[12]; este cea mai utilizata definitie in practica terminologica; definitiile intensionale generice sunt acelea care selecteaza doar caracteristicile esentiale ce delimiteaza conceptul dat de cel generic;

"extensionala: in anumite situatii definitia poate fi inlocuita de o lista de concepte subordonate ce corespund acelor obiecte care formeaza extensiunea conceptului"[13] - spre exemplu, saptamana se poate defini ca o perioada de timp alcatuita din zilele: luni, marti, miercuri, joi, vineri, sambata si duminica.

Inainte sa inceapa intocmirea unei anumite definitii, terminologul trebuie sa constate exact legaturile intre conceptul de definit si alte concepte adiacente si sa gaseasca acele concepte care sunt atat de potrivite incat definirea lor nu mai constituie o necesitate. La redactarea definitiei, terminologul trebuie sa tina seama de faptul ca fraza pe care o utilizeaza trebuie sa fie clara si concisa. De regula, "aceasta este formata dintr-un subiect (conceptul de definit), un verb copulativ, cel mai adesea a fi, si numele predicativ al acestuia care constiuie definitia propriu-zisa. Definitia trebuie sa fie corect exprimata, sa nu depaseasca o fraza, sa nu fie circulara sau negativa si sa nu contina formule metalingvistice" . De asemenea, definitia trebuie sa tina cont de publicul tinta caruia i se adreseaza.

"Spre deosebire de limba generala, terminologiile sunt serii omogene din punct de vedere semantic. Unitatile terminologice sunt unitati a caror valoare este relativa intr-un ansamblu (sistem notional). Natura lor lingvistica este variata" . Termenul poate fi un morfem liber (adica nu poate fi descompus), sau poate fi un cuvant format din mai multe elemente imbinate conform legilor morfosemantice ale limbii, cum sunt cuvintele compuse. In cele din urma, putem vorbi despre sintagme ("componente mai mult sau mai putin libere, cu un grad de coeziune mai mic decat cel al cuvintelor compuse, dar care capata statut lexical in virtutea functiei lor de desemnare a unui concept unic). Formele abreviate (sigle, acronime) sunt variante morfologice si sintactice"

Analiza: Tipologia riscurilor proprii afacerilor Document online: Planului de afaceri - obiectivele

In ceea ce priveste natura formala, termenul poate fi:

• simplu - alcatuit dintr-un singur cuvant (se mai numeste sintagma cu determinant zero)
• complex - alcatuit din mai multe cuvinte (se mai numeste si sintagma alcatuita din doua elemente: genul si specia sau dintr-un determinat si un determinant).

Putem vorbi si despre existenta numelor proprii in terminologie, ca fiind acelea care "desemneaza un concept individual, concept a carui extensiune este un obiect unic. Terminologia inventariaza la acest capitol:

• nume de institutii si organizatii:

en. European Court of Justice (ECJ), fr. Cour de Justice Européenne (CJCE), germ. Europäischer Gerichtshof (EuGH), rom. Curtea Europeana de Justitie (CEJ)

• nume de distinctii:

en. Nobel Peace Prize, fr. Palmes d'Or, rom. Premiul Uniunii Artistilor Plastici

• nume de fenomene stiintifice:

Haley's Comet, Saturn

• nume de marci:

Tylenol, Nike, Kleenex

Revenind la termenii complecsi, se cuvine sa mentionam si conditiile pe care acestia trebuie sa le indeplineasca, pornind de la caracteristicile enuntate de Angela Bidu-Vranceanu:

"(1) sa fie unitati lingvistice integrabile in enunturi si

(2) sa fie unitati ale cunoasterii cu caracter stabil;

(3) semnificatul unui termen sa se defineasca in raport cu ansamblul de semnificati apartinand aceluiasi domeniu (ansamblu semantic care poate fi o disciplina, o stiinta, o tehnica, adica intotdeauna un domeniu specializat.) Termenul isi gaseste locul intr-o structura ierarhica notionala din interiorul fiecarui domeniu;

(4) in planul discursului stiintific (in sens restrans sau mai larg), termenul trebuie sa fie clar identificat in contexte (extralingvistice si lingvistice)" .

Conditiile enuntate anterior nu apar la fel in toate domeniile, depinzand de stiinta sau disciplina in care apar respectivii termeni.

Nu trebuie sa uitam faptul ca definitia termenului se refera si la legatura dintre acesta si cuvant, concept sau obiect. Cuvantul retine in primul rand atentia lingvistilor, iar termenul este, fara doar si poate, un constituent al limbajului specializat caruia ii apartine si abia pe urma al limbii in general. "Termenii apartinand unui anumit domeniu nu sunt independenti unii de altii, nu reprezinta o infinitate de elemente disparate, ci sunt legati prin anumite tipuri de relatii atat pe orizontala (termeni coordonati), cat si pe verticala. Termenii dintr-un domeniu sau subdomeniu apartin unui sistem organizat, structurat pe unul sau mai multe niveluri, in care exista in plan logic o ierarhie specifica (termeni supraordonati, subordonati)" .

Relatia dintre cuvant si termen poate aparea in felul urmator: "un cuvant devine un termen cand i se atribuie o semnificatie independenta de variatiile induse de acceptii si de utilizarile in context" . Astfel, termenii care apartin unui oarecare sistem terminologic sunt uniti intre ei prin anumite relatii conceptuale care se desfasoara in afara discursului.

Analiza acestei legaturi din diferite domenii de activitate, adica studiul sensurilor pe care le primesc anumiti termeni in contexte diverse, mai mult sau mai putin specializate, poate sa reliefeze aspecte de interes complex in ceea ce priveste interpretarea interdisciplinara a terminologiei. Remarcam astfel largirea sferei de utilizare a unor termeni dincolo de un camp strict specializat, observand interpretarea unor termeni dupa principiul folosirii lor in limba comuna si a definirii lor de catre dictionarele generale ale limbii.

Odata lamurita notiunea de termen, prezentam cateva definitii ale terminologiei. "O terminologie este un ansamblu (corpus) structurat de termeni care acopera un domeniu bine delimitat. Terminologiile constituie obiectul terminologiei ca stiinta sau disciplina. Terminologia este disciplina sau stiinta care studiaza termenii din punctul de vedere al formarii, al semnificatiei, al intrebuintarii, al evolutiei lor" . Cu alte cuvinte, terminologia se ocupa cu studiul legaturii dintre anumiti termeni si notiunile desemnate, "principiile care stau la baza formarii si evolutiei terminologiilor, studiaza corelatiile ce se stabilesc intre diverse terminologii, intervine in activitatea de normalizare si armonizare terminologica, fixeaza normele pe baza carora se desfasoara activitatea terminografica" .

Terminologia consta intr-o prima faza in lexicul diverselor stiinte si subdiviziuni ale tehnicii moderne, "referindu-se atat la fiecare domeniu in parte, cat si la ansamblul domeniilor. In stiinta si tehnica moderna, crearea terminologiilor este in general rezultatul unui proces constient, deliberat, uneori chiar dirijat, conventional, artificial, prin care se cauta sa se denumeasca, in principiu cat mai sistematic, noi obiecte si fenomene sau sa se propuna echivalenti pentru termeni existenti in alte limbi" . Totusi, in cazul limbajele populare ale diverselor meserii ale omului, constituirea unui corpus specializat s-a realizat intr-un mod spontan si fara sa urmeze vreo regula. Mentionam faptul ca aceste limbaje au un grad mai mic de univocitate si nonambiguitate.

Terminologia a aparut prin intermediul intocmirii unor sisteme de termeni cam de prin secolul al XVIII-lea. Pentru disciplina numita biologie, Carl von Linné a realizat intre anii 1707-1778 un sistem de nomenclatura pe care l-a intitulat "binominal" si care viza cele doua regnuri, adica cel vegetal si cel animal. Intre anii 1743-1794, Antoine Laurent de Lavoisier a elaborat un nomenclator al chimiei. Cu toate acestea, inceputurile terminologiei ca disciplina de sine statatoare dateaza doar din anii '30 ai secolului trecut. Avantul dezvoltarii acestei discipline se datoteaza in prima instanta disciplinelor tehnice.

"Domeniul-pilot in aceasta directie l-a constituit electrotehnica, prin crearea in 1904 in statul american Missouri a Comisiei Electrotehnice Internationale (CEI), ca reflex al inceputului internationalizarii activitatii in domeniul tehnicii, al crearii unor intreprinderi multinationale etc. CEI a inceput sa publice din 1938 in fascicule un vocabular electrotehnic international sistematic in 9 limbi (germana, engleza, spaniola, franceza, olandeza, polona, rusa, si suedeza), incluzand definitiile termenilor din diversele subdomenii ale electrotehnicii si acoperind si unele domenii conexe (centrale nucleare, marimi si unitati etc.)" . Astfel, terminologia, ca disciplina propriu-zisa a inceput sa se dezvolte dupa jumatatea secolului al XX-lea. Cel care a pus bazele teoretice a fost E. Wüster, un inginer austriac, deci nu un lingvist. Totusi, anumiti istorici spun ca reusitele lucrarilor sale nu se datoreaza scolii vieneze, ci scolii rusesti, mai ales prin Lotte.

Dupa Primul Razboi Mondial au luat nastere niste structuri nationale de standardizare. Astfel s-a constituit ISA (International Federation of National Standardizing Associations) in anul 1926. Dupa zece ani si-a creat Comitetul Terminologic TC 37 Terminologie. Odata cu terminarea razboiului, atributiile acestei asociatii au fost luate de ISO, adica International Organization for Standardization. Aceasta organizatie a fost infiintata in anul 1947 si numara in prezent aproximativ 120 de organisme nationale de standardizare.

In spatiul romanesc, "introducerea limbii romane ca limba de cancelarie sub Mihai Viteazul, publicarea primelor texte legislative in romaneste spre mijlocul secolului al XVII-lea, adoptarea limbii romane ca limba a liturghiei in anii '80 ai aceluiasi secol, traducerea de carti si manuale din toate domeniile, modernizarea terminologiei administrativ-politice o data cu adoptarea Regulamentului Organic si mai cu seama dupa revoulatia de la 1848, introducerea sistemului metric sunt numai cateva dintre momentele care au pus cu stringenta problema adoptarii unor terminologii pentru diversele domenii nou reprezentate" . Ca peste tot, activitatile legate de aceasta disciplina au avut si pe teritoriul tarii noastre un caracter preponderent practic, materializandu-se in diferite tipuri de dictionare. Terminologia in spatiul romanesc a continuat sa se dezvolte si la mijlocul secolului trecut prin anumite studii traditionale despre limbajele populare si despre limbajele diverselor meserii si stiinte dintre care amintim: mineritul, zootehnia, exploatarea lemnului si plutaritul, agronomia, chiar filozofia. Scopul dezvoltarii acestor terminologii a fost de fapt uniformizarea terminologiei stiintifico-tehnice. S-au editat apoi si lucrari cu caracter abstract, notional, dedicate atat disciplinei terminologice in general, cat si celorlalte aspecte ale limbajelor de specialitate.

"Din 1948 dateaza inceputurile standardizarii terminologiei stiintifice si mai ales tehnice romanesti, realizata de Oficiul de Stat pentru Standarde (devenit ulterior Institutul Roman de Standardizare) prin standardele de stat - STAS-uri - care [] aveau, teoretic, caracter obligatoriu" . Asadar, si in ceea ce priveste tara noastra, domeniul in care a evoluat terminologia a fost cel al electrotehnicii. Astfel, CEI a operat si in Romania prin intermediul CNR (Comitetul National Roman), acreditat in anul 1927. Acest organism a elaborat "Tezaurul de concepte al terminologiei electrotehnice internationale", iar prima editie a acestei importante lucrari a aparut la Geneva in anul 1986. Dupa aceasta lucrare a aparut si perechea de dictionare englez-roman si roman-englez ale terminologiei electrotehnice standardizate, pe baza VEI (Vocabularului electrotehnic international).

"Importanta socio-culturala, economica, pedagogica a terminologiilor este in crestere, ceea ce explica abordarea interdisciplinara si interesul mai larg pentru aceste domenii, dincolo de o specialitate stiintifica anume. Se vorbeste in acest sens [] de laicizarea progresiva a cunoasterii, ceea ce permite definitii alternative ale termenilor (impreuna cu alte distinctii conceptuale) tocmai din aceasta perspectiva interdisciplinara" . Astfel, printre obiectivele terminologiilor se numara atat crearea unor teorii conceptuale avand in vedere obiectele domeniului, cat si activitatea practica, lexicografica de efectuare a unor corpusuri, dictionare si a altor lucrari de acest gen. Terminologiile sunt puse in legatura cu discipline precum ontologia, lexicografia sau semantica. Legatura cu aceste trei discipline abiliteaza intr-un fel interesele lingvistilor in ceea ce priveste terminologia. "Relatia terminologiei cu lexicografia reprezinta o problema complexa, care intereseaza lingvistii atat ca punct de plecare (analiza dictionarelor existente), posibilitate de revenire, dupa o serie de cercetari, pentru a perfectiona lucrarile lexicografice existente. Se delimiteaza mai intai lexicografia specializata sau terminografia (conceputa mai ales multilingv) care fixeaza invariantele cognitive, in general internationale" . Dictionarele de specialitate, destinate, fiecare dintre ele unui domeniu sunt conditonate intr-un mod strict de epistemologie, dar in aceeasi masura si de cercetarea stiintifica (stiintele cunoasterii facand diferenta care se stabileste intre cunoasterea stiintifica si cea ordinara, nespecializata). Lexicografia specializata are o perceptie mecanica referitoare la triada concept/termen/cuvant si se intemeiaza pe norme, de unde rezulta si caracterul prescriptiv, bazat in cea mai mare parte pe norme. Pe baza acestui fapt, lexicografia speciala se afla la granita dintre lingvistica si epistemologia cunoasterii. Totusi, anumite rezultate ale lexicografiei specializate sunt insuficiente. Una dintre deficientele acestui tip de lexicografie reiese din faptul ca se limiteaza la un mod de abordare paradigmatic. Rezulta de aici "simple corpusuri de termeni, ceea ce le face cataloage inerte, in care termenul e decontextualizat. Lipsa informatiei lexico-sintactice (alaturi de maniera de definire) face ca aceste dictionare sa fie imperfecte si, in general, ineficiente pentru nespecialisti (iar utilitatea pentru specialisti este si ea relativa, dincolo de o normare generala) studiul contextelor si al discursivitatii, preocupare a multor orientari din terminologia actuala (mergand chiar pana la cautarea unor caracteristici semio-narative ale prozei stiintifice) impune cercetarea relatiei dintre lexicografia specializata si lexicografia generala" .

Terminografia consta in indeplinirea unor activitati de adunare, gestionare si raspandire a informatiilor puse la dispozitie de cercetarea terminologica. In zilele noastre, aceste activitati sunt realizate, in cele mai multe dintre cazuri pe suport informatic, acesta fiind motivul pentru care se aduce tot mai frecvent in discutie o disciplina conexa terminologiei si terminografiei, adica terminotica ([termino]logie + informa[tica]). Informatiile terminologice sunt depozitate si organizate in BDT (Baze de date terminologice).

"Constituirea si gestionarea unei banci de date terminologice este o sarcina complexa; in activitatea terminografica se contureaza mai multe cerinte ce trebuie respectate, cum ar fi:

• delimitarea campului terminografic (inventar terminologic deja creat, camp terminografic deja delimitat sau camp terminografic la alegerea terminografului),
• definirea utilizatorilor finali si a orizontului lor de asteptari (coordonata care determina tipul de informatii ce vor fi tratate),
• stabilirea cadrului material in care se desfasoara activitatea terminologica (acces la sursele de documentare, productivitate, exploatarea unor inventare pre-existente, suportul material - informatic sau nu)"[30].

Regulile de baza de care e necesar sa tina cont terminograful in alcatuirea unei Baze de date terminologice sunt: "fiabilitatea, accesibilitatea, exhaustivitatea, posibilitatile de actualizareale unei banci de date terminologice" .