Elemente teoretico - metodologice ale srategiilor si managementului strategic

ELEMENTE TEORETICO - METODOLOGICE ALE SRATEGIILOR SI MANAGEMENTULUI STRATEGIC

In conceperea si fundamentarea activitatii firmei, un rol esential il au strategia si managementul strategic elaborate de organismele manageriale. Concretizarea strategiei si a managementului strategic jaloneaza dezvoltarea intreprinderii, de continutul lor depinzand eficacitatea sistemelor din care fac parte.

"Stategiile desemneaza ansamblul obiectivelor majore pe termen lung, principalele modalitati de realizare, impreuna cu resursele alocate, in vederea obtinerii avantajului competitiv potrivit obiectivelor stabilite de intreprindere."[1]

Strategiile implica previziuni, obiective, evaluari si asigurari de resurse, decizii si actiuni, eventuala modificare a acestora, caile si modalitatile de realizare.

Trasaturile definitorii ale strategiilor sunt:

- strategiile au in vedere intotdeauna realizarea unor scopuri bine precizate, denumite misiuni sau obiective, ele fiind motivul de actiune al strategiilor, calitatea lor fiind determinanta pentru performantele firmei;

- strategiile vizeaza perioade viitoare din activitatea firmei;

- organizatia firmei, in ansamblul sau, reprezinta sfera de cuprindere a strategiei;

- strategia cuprinde elemente esentiale, concentrandu-se asupra evolutiilor majore ale firmei. Cel mai adesea, prin strategie se prevad mutatii de natura sa asigure supravietuirea si dezvoltarea firmei;

- baza strategiei este abordarea corelativa a organizatiei cu mediul in care aceasta isi desfasoara activitatea, prevederile ei vizand realizarea cat mai eficace intre firma si mediu, reflectata in performantele acesteia;

- continutul strategiei trebuie sa exprime interesele proprietarilor, managerilor, salariatilor, clientilor, pentru ca astfel sansele de succes ale strategiei sa fie mari.

- strategia are in vedere prefigurarea unui comportament competitiv pentru organizatie pe termen lung, tinand cont de cultura firmei si de evolutiile contextuale;

- scopul demersului de elaborare al strategiei depinde de obtinerea unei sinergii cat mai mari;

- modul de concepere al strategiei trebuie sa aiba in vedere si sa favorizeze desfasurarea unui intens proces de invadare organizationala, fiind necesara capacitatea firmei de a sesiza schimbarile in mediul in care opereaza, si de a raspunde acestor schimbari;

- pe baza principiului echifinalitatii se abordeaza strategiile; potrivit acestui principiu exista mai multe modalitati de resurse prin care se poate asigura atingerea obiectivelor;

- strategiile, uneori, au un caracter formalizat, sub forma unui plan (business plan);

- scopul principal al elaborarii strategiilor si criteriul cel mai important de evaluare a calitatii sale este obtinerea avantajului competitiv.

Eficienta unei strategii depinde de gradul de realism al acesteia determinat de: calitatea previziunilor, evaluarea corecta a potentialului si capacitatilor competitive ale firmei, cunoasterea, cuantificarea si ierarhizarea factorilor de influenta exogeni, flexibilitatea structurilor organizatorice, cunoasterea si rezolvarea operativa a unor influente sau factori neprevazuti, spiritul intreprinzator si calitatea generala a sistemului managerial.

Organizatoric, implementarea si realizarea strategiei necesita stabilirea actiunilor si ierarhizarea lor, a timpului pentru realizarea fiecarei actiuni si ordinea cuvenita, repartizarea actiunilor persoanelor de competenta, instiintarea acestora si precizarea responsabilitatilor, elaborarea unui program si a unui calendar adecvat realizarii obiectivelor fundamentale si a celor derivate.

Elaborarea si aplicarea stategiilor constituie un instrument managerial major de profesionalizare a conducerii si crestere a competitivitatii firmei.

Tinand cont ca fundamentarea strategiilor trebuie sa fie corecta, pentru a se realiza obiectivele propuse, este necesara cunoasterea si luarea in considerare a urmatoarelor elemente esentiale:

diferentierea stategiei in functie de faza de viata a firmei;

luarea in considerare a factorilor endogeni si exogeni ai firmei;

asigurarea continuitatii elaborarii si aplicarii strategiilor si politicilor firmei;

multidimensionalitatea strategiei globale;

elaborarea si implementarea strategiei;

flexibilitatea strategiei;

Pentru buna fundamentare a strategiilor se urmaresc urmatoarele modalitati:

identificarea si luarea in considerare a tuturor prognozelor privind mediul in care actioneaza firma;

realizarea unor studii de diagnosticare si analiza a punctelor forte si slabe ale firmei;

realizarea unor studii de marketing.

Dupa fundamentarea corecta a strategiilor urmeaza elaborarea strategica care urmareste:

formularea obiectivelor firmei;

precizarea obiectivelor fundamentale care trebuie sa fie realiste, mobilizatoare, stimulatoare si pe intelesul tuturor;

Proiect: Infiintarea filialelor si sediilor secundare ale societatii comerciale pe actiuni Lucrare: Analiza rentabilitatii

stabilirea optiunilor stategice;

dimensionarea resurselor necesare ;

fixarea termenelor initiale si finale de realizare a obiectivelor;

stabilirea avantajului competitiv.

Managementul strategic are un rol esential in conceperea si fundamentarea activitatiilor firmelor, fiind o concretizare esentiala a previziunii.

Fundamentat si corelat organic cu functia de previziune, managementul strategic presupune descifrarea si anticiparea schimbarilor si modelelor ce trebuiesc realizate in interiorul firmei si in relatiile acesteia cu mediul, receptivitate maxima la nou, dinamism si flexibilitate in functiile manageriale, astfel incat sa evite discordante intre cerere si oferta, intre nou si vechi, asigurand o competitivitate ridicata.

Conceptul de management stategic cuprinde un program general de actiune si alocare a resurselor pentru realizarea pe termen lung a obiectivelor majore.

"Managementul strategic cuprinde un set de decizii si actiuni, concretizat in formularea si implementarea de planuri proiectate pentru a realiza obiectivele firmei."[2]

"Prin management strategic se are in vedere intregul management al firmei bazat pe strategie, deci, se refera la managementul stintific al firmei, care, intotdeauna, este fundamentat de stategie."[3]

Managementul strategic trebuie sa se bazeze pe stategii performante care studiaza si gaseste solutii optime la o serie larga de obiective si probleme viitoare ca:

raportul cerere-oferta;

care servicii sunt profitabile;

daca se ofera clientilor ceva in plus in raport cu posibilitatile concurentilor de pe piata;

daca pot descuraja legal concurentii;

care este cea mai adecvata politica de preturi;

motivatia salariatilor;

politica de personal;

Ca principiu, managenentul strategic este un atribut esential si exclusiv al conducerii de varf al firmei.

Managementul strategic stabileste si ofera o viziune si un cadru general unitar de actiune la toate nivelurile ierarhice in special la cel de varf, busoland toate activitatile si inducand responsabilitatea punctelor cheie din structura organizationala in realizarea intregului proces.

Caracterul tridimensional este specific pentru formularea si implementarea managementului strategic, avand urmatoarele forme:

- rational si analitic (dimensiunea economica), misiunea sa principala fiind formularea orientarilor tehnico-economice externe, tinand seama de oportunitatile si constrangerile mediului, pe de o parte, iar pe de alta parte de fortele si slabiciunile firmei.

- socio-politic (dimensiunea umana), fiind important in formularea strategiei. Raportul de putere si presiunile socio-politice interne si externe au un impact deloc neglijabil asupra functionarii firmei.

- Birocratic (dimensiunea organizationala), constituita din ansamblul persoanelor si compartimentelor firmei incadrate intr-o configuratie concreta, precum si din totalitatea relatiilor stabilite intre acestea in vederea realizarii obiectivelor propuse. Structura organizatorica integreaza elementele umane care se regasesc in toate sistemele firmei, si contribuie la definirea rolurilor si statutului acestora. In intermediul acestui spatiu organizatoric exista si se produce o cultura organizationala formata dintr-un ansamblu de valori, idei, limbaje si rationalitati, care constituie norme implicite pe care individul le interiorizeaza, si, fata de care el isi raporteaza in mod constient comportamentul.

"Patologia strategica constituie, in acelasi timp, un instrument de diagnoza indispensabil managementului strategic deoarece permite recunoasterea situatiilor in care se afla firma, si, in consecinta, pune in aplicare actiuni care sa elimine defectele trecute, actionand, dupa caz, asupra uneia din cele trei dimensiuni, strategiile irealiste si inadecvate induse de astfel de situatii putind fi prevenite."[4]

Managementul strategic reprezinta un proces continuu, dinamic de revizuire, actualizare si adaptare permanenta a deciziilor strategice in functie de diferitele elemente ce apar pe parcurs, in timp ce planificarea strategica descrie activitati periodice desfasurate in firma pentru a face fata schimbarilor din mediu sau, avand un caracter secvential.

Managementul strategic are in vedere comportamentul firmei in mediu sau exterior, strategiile si deciziile interne, flexibilitatea necesara adaptarii la noile situatii, in timp ce planificarea strategica se limiteaza la relatiile firmei cu mediul inconjurator.

Managementul strategic consta intr-o serie de decizii strategice si actiuni care presupune adaptarea firmei la mediul extern, iar planificarea strategica presupune un plan care poate lasa neschimbata cultura firmei.

Managementul strategic include si controlul strategic, ce consta in asigurarea ca strategia aleasa este implementata corespunzator si aduce rezultatele dorite, respectiv in analiza diferentelor si efectuarea modificarilor necesare, spre deosebire de planificarea strategica care presupune formularea si evaluarea alternativelor strategice, alegerea strategiei si intocmirea de planuri.

"Managementul strategic are un continut mai bogat si o sfera de cuprindere mai larga decat planificarea strategica, pe care, o include in calitate de instrument de realizare. El consta intr-un ansamblu de decizii si actiuni ce au ca rezultat formarea, implementarea si controlul strategiilor adoptate in vederea relizarii obiectivelor si adaptarii sale profitabile la schimbarile mediului inconjurator."[5]

Necesitatea de a face fata multiplelor provocari  ce caracterizeaza in prezent mediul de afaceri, determina firmele sa practice managementul strategic care le ofera urmatoarele avantaje:

ofera o imagine de ansamblu corenta asupra viitorului firmei si un cadru unitar de decizie si actiune  la toate nivelurile de conducere;

asigura constientizarea sporita a amenintarilor si oportunitatilor mediului in care actioneaza firmele;

asigura o intelegere mai buna a strategiilor concurentilor si la luarea masurilor ce se impun pentru contracararea impactului acestora;

constituie un ghid pretios de stabilire a prioritatilor in materie de alocare a resurselor;

asigura coerenta deciziilor strategice cu cele curente si tactice, si coordonarea cea mai buna a tuturor unitatilor operationale si functionale din cadrul firmei;

contribuie la clarificarea si intelegerea misiunii si a scopului organizatiei si, in consecinta, la cresterea nivelului de angajare a intregului personal pentru realizarea acestora si a strategiei firmei;

deciziile strategice bazate pe o larga participare a managerilor si specialistilor diferitelor niveluri ierarhice,asigura dezvoltarea spiritului de echipa;

contribuie la motivarea angajatilor si la reducerea rezistentei fata de schimbare, prin formularea unor strategii explicite si prin imbinarea stransa dintre formularea si implementarea strategiei.

In pofida  avantajelor sale incontestabile managementul strategic are si o serie de limite si neajunsuri:

activitatea legata de formularea strategiei necesita un consum mare de timp, aceasta realizandu-se in detrimentul altor responsabilitati din cadrul firmei;

daca cei ce participa la fundamentarea strategiei nu sunt implicati si in implementarea acesteia, ei se pot eschiva de la resposabilitatile individuale pentru inputul procesului de decizie;

cand gradul de participare este redus, subordonatii pot percepe eronat inputurile managerilor legate de solutiile alese, se pot simti dezamagiti de optiunile strategice alese.

In managementul strategic sunt trei niveluri ierarhice si, respectiv, trei categorii de manageri:

managerii superiori de la nivelul firmei, care se ocupa de probleme ce vizeaza orizonturi largi de timp, stabilesc obiectivele fundamentale si adopta decizii ample si profunde asupra activitatii firmei;

managerii de la nivelul mediu, care asigura legatura intre managerii superiori si cei de la nivelul inferior al piramidei ierarhice. Ei se ocupa cu probleme ce vizeaza orizonturi medii de timp, iau decizii si intreprind actiuni pivind anumite sectoare si compartimente;

managerii de la nivelul inferior, ale caror atributii constau in realizarea sarcinilor curente, operationale, pe orizonturi scurte de timp, si coordoneaza unele sectoare operationale sau functionale. Principala lor responsabilitate consta in realizarea obiectivelor tactice de catre grupul de munca