Atributele personale ca surse ale puterii

Atributele personale ca surse ale puterii

Leadership-ul poate fi apreciat ca o forma de putere, dar putere exercitata cu oamenii impreuna, mai degraba decat asupra oamenilor, reprezentand o relatie reciproca intre conducator si condus. Astfel ca, liderul care poseda abilitati sporite de conducere, se remarca printr-o serie de atribute care ies in evidenta mai mult decat altele

Personalitatea liderului care se exprima printr-un ansamblu structural de predispozitii innascute si acumulate care determina si reflecta modul propriu al persoanei de a se comporta, adapta la mediu si de a fi perceputa de ceilalti, precum si adaptarile sale succesive, legate de maturizarea si experienta socio-afectiva si culturala. In sens larg, se poate aprecia ca personalitatea liderului este o sinteza de virtuti. Acceptand personalitatea ca este rezultanta unui buchet de calitati care actioneaza ca un intreg, se poate accepta si ideea ca personalitatea este o valoare creatoare de valori, ceea ce ne face sa intelegem mai bine cat de multa nevoie este de lideri competenti, cu disponibilitati actionale si cu un pragmatism accentuat. Personalitatea da forta liderului sa depaseasca situatiile, sa le domine sau sa le impuna.

Caracterul se poate defini ca fiind un ansamblu de atitudini, valori, norme, acte de conduita, fenomene cognitive, afective si volitive integrate intr-un sistem complex, deschis, ierarhizat si relativ stabiizat. Toate manifestarile unui om poarta pecetea caracterului sau. Caracterul unui lider se exprima printr-o serie de trasaturi cum ar fi: orientarea, stapanirea de sine, bogatia si consistenta gandirii, generozitatea, puterea, supletea, disciplina, optimismul, etc. Multi oameni prefera caracterul aptitudinilor, motivand ca oricat de capabil ar fi din punct de vedere profesional un lider, daca are un caracter dificil, se lucreaza greu cu el. Caracterul imprima anumite pozitii atitudinilor fata de propria persoana, fata de subordonati si fata de climatul de munca. Angajatii accepta mai usor unele neajunsuri profesionale decat deficiente in planul caracterului.

Temperamentul reprezinta forta biologica si emotionala a liderului si se manifesta prin gradul de activare a energiei sale, prin ampoarea, taria, dar si ritmu reactiilor. Cunoscandu-si propriul temperament, un lider va putea controla permanent conduita, fapt ce va constitui sursa de putere in actiunile sale. Astfel, colericul va urmari sa-si impuna diminuarea si eliminarea manifestarilor impulsive, melancolicul sa promoveze un stil de leadership mai putin permisiv si mai putina timiditate in relatiie interumane, sangvinicul isi va consoida atasamentul fata de subordonati, iar fegmaticul va dovedi mai mult dinamism in actiunile sale. Aceasta cunoastere este impusa de necesitatea adoptarii unui stil de leadership eficace.

Autoritatea reflecta dreptul liderului de a lua decizii si de a soicita subordonatilor sa se supuna acestora in vederea realizarii scopurilor propuse. Se identifica in mod frecvent doua forme ale autoritatii: institutionaa sau formala ce deriva din exercitarea unei functii in cadrul sistemului ierarhic si personala, sau informala, bazata pe calitatile, aptitudinile si conduita liderului.

Autoritatea de a decide este considerata formala deoarece ii este conferita liderului in virtutea pozitiei pe care o ocupa in structura ierarhica a organizatiei, si este asociata functiei si nu persoanei ca atare. Ea implica un grad de acceptare a acesteia din partea celor condusi si este guvernata de normele organizatiei.

Autoritatea personala este echivalenta cu recunoasterea meriteor individuui, cu insusiri morale pozitive, cu un nivel de cunostinte si activitate pus in folosul organizatiei. Atunci cand autoritatea formala este dublata de autoritatea personala, fapt ce ofera un ascendent moral asupra subordonatilor, putem vorbi de un leadership eficace.

Prestigiul este rezultatul autoritatii formale si a celei personale si apare sub forma functionala daca este izvorat din statutul de sef si sub forma personala daca izvoraste din autoritatea personala a liderului. La fel ca si in cazul autoritatii formale si a celei personale, suprapunerea prestigiului izvorat din ambele autoritati reprezinta elementul de prestigiu necesar unui lider. El se defineste ca fiind rezultatul unei conduite remarcabile.

Varsta este un atribut al sursei de putere, desi experiente sugereaza ca liderii pot fi mai in varsta, mai tineri sau de aceeasi varsta cu subordonatii. Daca membrii organizatiei presupun ca varsta este un indicator al intelepciunii, experientei si capacitatii, atunci este probabil ca ei sa prefere un lider mai varstnic decat unul mai tanar. Organizatiile tind sa se bazeze pe cunostintele administrative si succesul care vine odata cu experienta si varsta.