Definirea stresului

Definirea stresului

Stresul a fost si ramane unul dintre cele mai disputate concepte din istoria stiintei. Astazi nimeni nu poate nega ca definirea stresului difera flagrant in functie de perspectiva disciplinei stiintifice din care ea este elaborata. Fiziologii si endocrinologii dovedesc experimental ca stresul este un raspuns al organismului la stimularile externe; sociologii ne sugereaza ca stresul se datoreaza caracteristicilor mediului in care traim, iar psihologii argumenteaza ca stresul rezulta din perceperea unei stari de autoineficienta.

Termenul de stres (stress- cuvant de origine engleza, circumscrie o serie de substantive inrudite ca inteles, dar cu nuante usor diferite: presiune, apasare, efort, solicitare, tensiune, constrangere. incordare nervoasa), se refera in general la situațiile in care, sub acțiunea unui factor de natura diversa (fizic, chimic, biologic, psihic, etc.), echilibrul organismului este amenințat; limitele resurselor adaptative sunt depașite.

Dictionarul explicativ al limbii romane defineste stresul ca fiind, nume dat oricarui factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoaca organismului uman o reactie anormala; efect nefavorabil produs asupra organismului uman de factorul de mediu.                                

Oxford English Dictionary explica etimologia cuvantului stres ca provenind din abrevierea cuvantului "distress", folosit in engleza medievala cu intelesul de: dificultate, necaz, durere, provocate de factori externi organismului.

Stresul poate fi definit ca o stare de dezechilibru, o reactie anormala, nefavorabila a organismului uman provocat de momente tensionate traite repetat.  

Cel care lanseaza in limbajul medical, inca din 1936, conceptul de stres este savantul Hans Selye IV. Potrivit acestei concepții, stresul este reactia nespecifica a organismului la orice solicitare[1].

Descris de H. Selye ca efort facut de organism pentru a raspunde solicitarilor mediului, numit de el Sindrom General de Adaptare - S.G.A. ,ulterior, numit de altii 'sindromul Selye', conceptul s-a dovedit util prin rapiditatea cu care s-a impus in limbajul cotidian la nivel international.

In concepția lui Selye, stresul nu este decat o reactie biologica și generala, adica 'o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzator tuturor modificarilor nespecifice, induse astfel intr-un sistem biologic'[2]. Conform concepției lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viața cotidiana. Stresul caracterizeaza o reactie psihologica complexa extrem de intensa și relativ durabila a individului confruntat cu noi și dificile situații existențiale.

Starea de stres defineste un organism care face un efort intensiv pentru a se adapta unor situa ii pu in obi nuite. Atunci cand men inerea echilibrului necesita eforturi compensatorii deosebite, solicitarile atrag sau depașesc limitele resurselor adaptative, integrarea organismului este amenin ata, persoana intra in stare de stres.

In aceste conditii, afirma specialistii,  este cu mult mai bine ca stresul sa fie cunoscut si controlat decat ignorat.

Cercetarile ulterioare au demonstrat faptul ca stresul nu poate fi identificat exclusiv cu agresiunea, cu amenintarea provenita din exteriorul organismului; in mod paradoxal, bucuriile pot fi generatoare de stres. Global, se poate afirma ca stresul apare in orice situatie in care starea de echilibru sau integritatea fizica si/sau psihica a organismului este amenintata de factori interni si externi, si fata de care individul nu dispune de solutii tip pentru a reduce sau elimina amenintarea.

Cercetarea stresului face posibila o abordare pozitiva a lui, prin cunoasterea, constientizarea si dezvoltarea capacitatii de a reactiona optim la agresiunile zilnice ale mediului.

Stresul reprezinta un dezechilibru perceput subiectiv, intre cerintele organismului si capacitatea sa de raspuns. Aceasta perceptie subiectiva trece prin doua filtre apreciative: filtrul primar, prin care persoana evalueaza gradul de pericol al unui agent inductor de stres, si filtrul secundar, prin care persoana se evalueaza pe sine pentru a-si determina potentialul de a combate agentul nociv.

Conceptul de stres a fost definit deseori atat ca variabila independenta, cat si ca variabila dependenta, dar si ca proces. Aceasta confuzie terminologica se datoreaza aplicabilitatii conceptului de stres in cercetarile din stiintele medicale, comportamentale si sociale in ultimii 50-60 de ani. Fiecare disciplina a cercetat stresul dintr-o perspectiva unica, singulara, adoptand fie modelul stimulilor (stresul fiind o variabila independenta), fie modelul raspunsului (stresul  fiind o variabila dependenta).

Aproape toate cercetarile incep prin a puncta dificultatile generate de confuzia existenta in jurul incercarilor de a defini ceea ce este stresul.

Stresul a fost definit de catre Bogathy ca "un stimul, un raspuns sau ca rezultat al interactiunii stimul-raspuns, interactiune care exprima un oarecare dezechilibru al relatiei persoanei cu mediul sau" .

Golu M. definește stresul ca: "o stare de tensiune , incordare și disconfort cauzata de afecte  negative, de frustrare de reprimare a unor trebuințe sau aspirații, de imposibilitatea rezolvarii unor probleme .

Opiniile actuale cu privire la felul in care trebuie definit stresul impun cercetatorilor sa gandeasca stresul ca fiind ceva relational, ca rezultat al unui schimb (tranzactii) intre individ si mediu. Abordarea tranzactionala orienteaza cercetatorii spre identificarea acelor procese care leaga individul de mediu, accentul cazand pe tranzactie si considerand ca stresul nu tine doar de individ sau doar de mediu.