Copii cu nevoi speciale –copii cu cerinte educative speciale-copii in dificultate

Copii cu nevoi speciale –copii cu cerinte educative speciale-copii  in dificultate

Cerintele educative speciale (C.E.S.) (T.Vrasmas, „Invatamantul integrat si sau inclusiv”, pag.27) „desemneaza necesitatile educationale complementare obiectivelor generale ale educatiei scolare, necesitati care solicita o scolarizare adaptata particularitatilor individuale si/sau caracteristice unei deficiente (ori tulburari de invatare), precum si o interventie, prin reabilitare/recuperare corespunzatoare”. Este importanta, deci, acordarea unei asistente educationale speciale. Aceasta sintagma sugereza renuntarea la impartirea pe cat egorii de dizabilitati desemnand persoanele, copiii care au anumite probleme speciale de educatie.

Aceste probleme pot fi determinate de

- deficiente mintale;- deficiente senzoriale;- deficiente fizice si neuromotorii;- tulburari de limbaj;- tulburari emotionale si de comportament;- DMS (deficiente multisenzoriale).

C.E.S. sunt strans legate de evaluarea disponibilitatilor comportamentale: intelectuale, senzoriale, verbale, motrice, sociale, afective ale copilului si in functie de acestea trebuie sa se aleaga cea mai buna strategie de recuperare si educare a acestor copii. Evaluarea se realizeaza nu doar pentru a identifica dificultatile copilului cu diferite dizabiltati, ci mai ales pentru a evalua competentele acestuia. Aceste aspecte sunt esentiale in abordarea personalizata a strategiei de recuperare si educatie a acestor copii. Evaluarea trebuie sa scoata in evidenta „capacitatile cognitive, senzoriale, de comunicare si invatare, trebuinte si interese, nivel de cunostinte, varietatea si bogatia de interese” (A.Hathazi, pag.15- Evaluarea copilului cu surdocecitate, 2003).

CES aspira la depasirea separarii copiilor in diferite categorii, vizeaza cu claritate nacesitatea individualizarii evaluarii si a demersului educational.

Definirea sintagmei C.E.S. poate fi analizata si din perspectiva sintagmei ”copii cu nevoi speciale„ (special needs). In ultima vreme, in Romania s-a vorbit despre persoane sau „copii cu nevoi speciale”, evitandu-se sintagma „persona sau copii cu handicap”. Persona cu nevoi speciale poate sa fie o persoana cu anumite dizabilitati, mai mult sau mai putin grave.

Intrebarea care se poate pune in acest sens este: Care sunt nevoile speciale ale unei persoane/copil, fie ca are sau nu anumite deficiente?

In primul rand consideram necesara definirea termenului de „nevoie”. Termenul de „nevoie”, atunci cand este vorba de nevoia umana poate fi inclus in categorii de sinteza care se raporteaza la domeniul de manifestare biologic, psihologic, social, economic, cognitiv, la perceptia subiectului uman care resimte nevoia respectiva.

Cu privire la nevoile care conditioneaza viata umana A. Maslow (1943) a realizat o ierarhie a acestora.       In conceptia lui Maslow, actiunile umane au ca scop satisfacerea unor nevoi – trebuinte. Satisfacerea acestora se realizeaza potrivit unei ordini de prioritati incepand cu nevoile primare si terminand cu cele de ordin superior, structurandu-se piramidal dupa cum urmeaza:

La baza piramidei se afla nevoile elementare, de ordin fiziologic (nevoia de aer, apa, hrana, imbracaminte, nevoi de ordin senzorial, sexual etc.). Satisfacerea lor asigura buna functionare a organismului;

a)       nevoia de securitate individuala in mediul natural si social ( se refera la protejarea fata de fortele exterioare ostile si fata de diferiti factori de risc). O astfel de protectie, de securitate, se realizeza prin stabilitatea interventiilor educative, a locului de munca si prin asigurarea unor bunuri si resurse cum ar fi: casa, retributie etc.

b)       nevoile sociale (se refera la necesitatea acceptarii si apartenentei; fiecare individ resimte nevoia de a fi acceptat intr-un grup, de a apartine cuiva efectiv, de a beneficia de dragostea cuiva.

c)        nevoia de stima (dorinta sa-i fie recunoscut statutul pe care il are sau la care aspira).

d)       nevoia de autorealizare, de implinire de sine, vizeaza construirea unei imagini de sine favorabile si de autocontrol.

Eseu: „daca s-ar desfiinta centrul, am face revolutie” Eseu: Proiect de cercertare - violenta scolara – forma de manifestare a violentei umane

Ierarhizarea nevoilor fundamentale dupa

Ierarhia nevoilor fundamentale dupa Abraham Maslow

Daca vom raporta, de exemplu, un nevazator la aceasta „ Piramida a trebuintelor” propusa de A. Maslow, vom sesiza ca fiecare din nevoile/trebuintele enuntate nu sunt deloc „speciale”, ci necesare si firesti. Persoana cu anumite dizabilitati nu are „nevoi speciale”, are nevoie de un sprijin special pentru satisfacerea unor nevoi firesti. De aceea consideram ca in locul sintagmei „copii cu nevoi speciale” este mult mai potrivita sintagma „copii cu cerinte eductive speciale”. Prin cerintele eductive speciale, prin realizarea acestora, copilul isi va putea trai nevoile/trebuintele firesti si necesare.

Un alt termen ce trebuie definit este „copil aflat in dificultate”

O definire a copilului aflat in dificultate este data de Ordonanta de urgenta nr.26 din 22.08.1997 – art.1:

„Copilul se afla in dificultate daca dezvoltarea sau integritatea sa fizica sau morala este periclitata”.                                                                    In acest sens, atat copilul cu handicap, cat si cel fara handicap se poate afla in dificultate, dar copilul cu handicap nu se afla in mod obligatoriu in dificultate, din perspectiva definirii termenului „copil in dificultate”.

Foarte multi copii cu handicap beneficiaza de familii protectoare si iubitoare, doar ca, fata de el trebuie sa adopte cerinte educative speciale.

Fata de copiii aflati in dificultate, interventia speciala vizeaza aspectele socio-afective datorita privarii sale de dreptul natural, moral si legal la o familie sau a caror familie nu are calitatea sociala corespunzatoare

Aceasta discriminarea intre termenii mai sus mentionati este importanta pentru a evita statisticile eronate cu privire la numarul copiilor aflati in dificultate si care au nevoie de protectie sociala prin plasament, incredintare, reintegrare in familie, adoptii.

Este important, consideram noi, sa se realizeze o discriminare si intre cat egoriile de handicapuri.

Exista handicapuri in care se intalnesc doi factori determinanti:

deficienta (organica, functionala, senzoriala, motrica), pe de o parte, si imperfectiunea mediului social, pe de alta parte.

Acesti doi factori se interconditioneaza determinand amplificarea sau diminuarea handicapului.

In cazul copilului aflat in dificultate rolul decisiv si poate unic il are societatea cu componentele ce o alcatuiesc, determinand aparitia handicapului socio-afectiv sau al privarii sociale.

Handicapul socio-afectiv sau al privarii sociale poate fi determinat de trei tipuri de neglijare (Bert De Harte 2000 )

neglijenta materiala

neglijare pedagogica-educationala

neglijare afectiva

Neglijarea materiala – inseamna ca nu se acorda atentie nevoilor fundamentale ale copilului, periclitand sanatatea si siguranta copilului. Copilului ii lipseste hrana, imbracamintea, adapostul (nu are unde sa doarma, sa locuiasca), ingrijirea medicala, etc.

Neglijarea pedagogica-educationala presupune lipsa unor obiective si strategii educationale cu privire la copil. Copilul nu se confrunta cu norme si valori, nu beneficiaza de modele educationale, de relatii clare cu un alt „Tu” sau cu un alt „Noi”, in viata lor nu exista nici un fel de reguli. Acest „Noi” poate fi familia, clasa, intreaga societate cu institutiile, structurile sale si cultura sa. In privinta regulilor necesare in evolutia copilului acestea fie nu exista, fie sunt foarte restrictive, fie foarte permisive. In toate aceste situatii copilul este privat de dreptul de a fi educat in vederea socializarii.

Neglijarea efectiva emotionala – este cea mai importanta forma de neglijare. Prin aceasta forma de neglijare copilului ii va fi afectata siguranta si securitatea fundamentala.

Copilul nu primeste suficienta dragoste, sprijin, atentie, caldura din partea mediului social si

in primul rand al familiei.

Copilul nu este niciodata alintat, mamgaiat, laudat, incurajat.

Legat de neglijarea afectiva se dezvolta o” teorie a atasamentului” care defineste starea de atasament ca fiind in esenta, apropierea preferentiala, dezinteresata a unei persoane de alta persoana indiferent de varsta.

Nesatisfacerea acestei stari inca de la nastere poate detrmina perturbari in evolutia ulterioara a copilului. Despartirea in primul rand de mama determina aparitia unei „tulburari primare de atasament” cu repercursiuni dramatice daca nu se va incerca substituirea acesteia.

Privarea sociala prin neglijarile materiale, educationale, afective poate determina handicapuri social-afective manifestate prin comportamente caracterizate prin: lipsa de incredere in oameni, duritate, incapacitatea „deschiderii” fata de alte persoane, egoismul si solidaritatea cu cei de aceeasi parte, lipsa capacitatilor de a lua contact, desi cei din jur manifesta aceasta dorinta, etc.

Copilul aflat in dificultate se pare ca se afla intr-un astfel de handicap socio-afectiv. La copiii cu deficiente (fizice-senzoriale-motrice) la handicapul determinat de aceste deficiente se pot adauga si privarile socio-afective. Nu toti copiii cu deficiente sunt pusi insa in situatia unor astfel de privari sociale.

In concluzie trebuie sa afirmam importanta intelegerii termenilor pe care ii utilizam in legatura cu „persoana cu handicap”, „copilul cu handicap” si „copilul aflat in dificultate”. In cazul copilului aflat in dificultate dupa definitia data de O.U. nr.26/1997 singurul vinovat este mediul social in care traieste copilul, calitatea sociala a familiei din care provine copilul.