Notiunea de asistenta sociala

Notiunea de asistenta sociala

Asistenta sociala este o realitate la fel de veche ca istoria umanitatii, cel putin din doua motive: in primul rand, toate colectivitatile au avut intotdeauna in componenta lor indivizi care, din cauze genetice, naturale sau sociale, s-au aflat in imposibilitatea de a-si satisface trebuintele prin mijloace proprii; in al doilea rand, in nici un tip de civilizatie nu a lipsit total grija fata de membrii aflaji in dificultate. Astfel, saracia, dizabilitatile, existenta orfanilor si a copiilor abandonati, a batranilor bolnavi si fara sprijin familial sunt probleme vechi de cand lumea, pe care omenirea a incercat, de-a lungul istoriei, sa le rezolve apeland la diverse structuri si mecanisme interne de reglaj, unele spontane, iar altele institutionalizate. Cu toate acestea, aparitia unei profesii centrate pe „tratarea maladiilor sociale' in mod stiintific si sistematic este un fapt relativ recent: primele decenii ale secolului XX sunt martorele crearii sistemelor nationale de asistenta sociala si, implicit, ale construirii identitatii profesiei de asistent social[1].

Diversitatea in domeniul asistentei sociale este evidenta, multe tari adoptand moduri diferite de organizare a serviciilor sociale si definind in mod diferit rolul asistentului social. De-a lungul timpului, principalele idei despre asistenta sociala s-au schimbat, iar practicile de interventie difera de la tara la tara, uneori chiar intre spatiile culturale ale aceleiasi tari. Rolurile asistentului social se exprima intr-o varietate de obiective si valori sociale, ce pot fi interpretate prin diferite practici relationate cu mediul social, cultural si politic. In descrierea asistentei sociale promovata de catre Consiliul Europei, asistenta sociala trebuie sa contribuie la gasirea alternativelor pentru sprijinul persoanelor vulnerabile si al comunitatilor in timpul perioadelor de schimbare economica si sociala; in viziunea Consiliul Europei, asistenta sociala promoveaza bunastarea sociala a persoanelor, grupurilor si comunitatilor, faciliteaza coeziunea sociala in perioadele de schimbare, sprijina si protejeaza membrii vulnerabili ai comunitatii (Council of Europe, 2001)[2].

Asistenta sociala nu este doar promotoare de resurse in situatiile de criza, ci este implicata in intregul proces de dezvoltare sociala si de asistare a persoanelor/grupurilor vulnerabile pentru a se adapta schimbarilor cerute de dezvoltarea sociala. Intr-o lume in care schimbarile sociale sunt rapide, responsabilitatea pentru dezvoltarea abordarilor care raspund nevoilor grupurilor vulnerabile, ca si responsabilitatea pentru dezvoltarea serviciilor de suport revin asistentilor sociali. Schimbarile sociale si politice solicita asistentilor sociali sa fie activ implicati in suportul oferit societatii. In acest context, rolul asistentilor sociali a devenit mult mai complex. Asistentii sociali trebuie sa isi dezvolte noi competente si noi moduri de aplicare a cunostintelor teoretice pentru a face fata provocarilor actuale. Acest proces are un impact major asupra dezvoltarii identitatii profesiei si rolului asistentului social in furnizarea de servicii[3].

In Dictionarul explicativ al limbii romane, asistenta sociala este definita ca un sistem de ajutorare materiala a persoanelor care nu sunt apte de munca si nu dispun de mijloacele necesare traiului.

In Dictionarul de sociologie[4], asistenta sociala este definita ca un ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati personalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunitati cu probleme sociale, aflate temporar in dificultate, in criza, si deci vulnerabile. Asistenta sociala ofera celor in nevoie posibilitati de cunoastere si de acces la servicii specializate de protectie sociala, ii orienteaza catre intelegerea si utilizarea cadrului legislativ de protectie sociala, mobilizeaza comunitatea, persoanele si grupurile aflate in dificultate de a influenta activ politicile sociale. Sprijinul financiar sau produsele destinate asistentei sociale provin de la bugetul de stat, fie din contributiile voluntare individuale sau comunitare, si sunt acordate celor in nevoie in functie de necesitatile lor urgente.

Asistenta sociala reprezinta o prestatie realizata cu banii statului care se adreseaza celor aflati in stare de saracie. Prin natura sa, asistenta sociala este un ajutor acordat de stat.

In literatura juridica de specialitate, s-a mentionat ca asistenta sociala cuprinde masurile reglementate in scopul acoperirii unor riscuri sociale si prin urmare se poate vorbi de un drept al securitatii sociale.

Asistenta sociala desemneaza un ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, a grupurilor, comunitatilor cu probleme speciale, aflate temporar in dificultate, care din cauza unor motive de natura economica, socio-culturala, biologica sau psihologica, nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace si eforturi proprii un mod decent de viata[5].

Conceptul de asistenta sociala este apt de a primi doua intelesuri. Intr-un prim inteles, el desemneaza principiile generale pe care se intemeiaza ajutorul acordat comunitatilor sociale aflate in nevoie, iar intr-o alta acceptiune asistenta sociala reprezinta ansamblul mijloacelor tehnico-financiare utilizate de puterea publica pentru aplicarea politicilor sociale.

Asistenta sociala este o componenta esentiala a securitatii (protectiei) sociale si este reprezentata de un sistem de norme juridice prin care se pun in aplicare programele de protectie sociala pentru sustinerea unor prestatii destinate familiilor cu copii, unor categorii de minori, batranilor pensionari si nepensionari, adultilor cu deficiente si altor beneficiari, prestatii finantate si administrate Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.

Inainte de constituirea asistentei sociale ca domeniu profesional autonom, practicile asistentiale existau ca activitati comune de ajutorare si ingrijire a persoanelor si grupurilor aflate in dificultate (sociala). Cu timpul, asistenta sociala a ajuns sa insemne nu doar un set de practici (activitati tehnice) impartasite de catre cei care se revendicau ca asistenti sociali, ci si un set de cunostinte si teorii care definesc un camp distinct de actiune, care fac practicile mai inteligibile si le confera o explicatie stiintifica. Pe baza acestor explicatii se elaboreaza strategii mai eficiente de rezolvare a problemelor specifice campului de actiune al asistentilor sociali[6].

Dupa David Howe, „fiecare profesie este interesata de anumite tipuri de fenomene si uzeaza de anumite aparate teoretice care o ajuta sa se constituie in ocupatie de sine statatoare'[7].

Asistenta sociala, ca domeniu profesional, este un construct social, in sensul in care ea constituie un complex de contexte, structuri si retele sociale, indivizi si grupuri care negociaza si se influenteaza reciproc. Ca activitate practica, asistenta sociala este construita in esenta din trei elemente: asistentul social, clientul si contextul. Prin urmare, orice teorie a asistentei sociale reflecta explicatia si intelegerea pe care o avem despre felul cum se construieste aceasta relatie. Asemenea lui Malcolm Payne, se ofera urmatorul argument: Noi cream o teorie a asistentei sociale din interactiunea cu practicile asistentei sociale, care, la randul ei, interactioneaza cu elemente ale contextului social mai larg. Aceasta afirmatie sugereaza ideea unei relatii de circularitate triadica intre teorie, practica si contextul sociocultural.

Asistenta sociala se construieste din relatiile sociale dintre client si asistentul social, din cunoasterea sau viziunea teoretica despre lume in general si despre asistenta sociala in particular (in primul rand la eforturile de definire si redefinire a domeniului asistentei sociale), din asumptiile culturale impartasite, din orientarile de valoare si orientarile politice, din structurile societale la un moment dat si din alte elemente macrocontextuale (economice, rezidentiale, teritoriale, nationale, internationale etc.).

Sistemele de servicii sociale, la nivel european, inregistreaza o serie de similaritați, dar și mari diferențe. Un raport al Comisiei Europene privind „Protecția sociala” subliniaza ca, sistemele europene de servicii sociale ar trebui sa se dezvolte convergent, in baza unor principii comune, atata vreme cat, datorita unor factori specifici fiecarei țari, nu se poate realiza o armonizare și standardizare a serviciilor.

Principalele caracteristici de dezvoltare a serviciilor sociale, la nivel European sunt urmatoarele[8]:

serviciile sociale sunt acordate de agenții guvernamentale, non-guvernamentale, precum și de organizații comerciale. Cu toate acestea, majoritatea acestor servicii se acorda informal, de catre familie, prieteni, vecini sau voluntari neplatiți;

serviciile sociale pot fi organizate și acordate separat sau pot fi integrate cu alte servicii (servicii de sanatate, de educație, prestații);

exista diferențe intre statele membre in ceea ce privește numarul și tipul beneficiarilor de servicii sociale. In general, aceste servicii se adreseaza persoanelor varstnice, copiilor și familiilor, persoanelor cu dizabilitați, consumatorilor de droguri, tinerilor delincvenți, refugiaților etc.;

serviciile sociale pot fi acordate la domiciliul persoanei, in centrele de zi, in centre rezidențiale. Exista o tendința generala privind reducerea serviciilor de ingrijire rezidențiala;

in sistemul de servicii sociale, activeaza lucratorii sociali, cu denumiri și poziții diverse: asistent social, lucrator social, animator, educator social, pedagog, ingrijitor etc. De asemenea, diverși alți specialiști iși desfașoara activitatea in sistem: psihologi, sociologi, medici, asistente medicale, terapeuți ocupaționali, fizioterapeuți etc. Voluntarii reprezinta o categorie de lucratori cu mare raspandire in statele care dispun de sisteme dezvoltate de servicii sociale.

Dezbaterile actuale privesc modalitațile de dezvoltare a sistemelor de servicii sociale in relație cu criterii de eficiența și eficacitate. Principalele direcții de acțiune se refera la: dezvoltarea pieței mixte de servicii; modernizarea sistemelor de servicii sociale; modele contrastante și principiile care le stau la baza; dezvoltarea sistemelor de servicii integrate; participarea beneficiarilor și libera alegere.