VOCABULARUL SPECIFIC SERVICIILOR SI UTILITATILOR PUBLICE

1.1.Categoriile bun, produs, serviciu

1.2. Continuum produs-serviciu

1.3. Bunuri publice

1.4. Servicii publice

1.4.1. Criza notiunii de serviciu public

1.5 Utilitate si utilitati publice

1.6. Statul si serviciile publice

1.6.1. Sectorul public

1.7.Modele si evolutii ale serviciilor publice; transferat la tema 6.

Tema 2. Tipologia si piata serviciilor publice

Tema 3. Organizarea si gestiunea serviciilor publice

Tema 4. Resursele serviciilor publice

Tema 5. Calitologie specifica serviciilor si utilitatilor publice

Tema 6. Problematica mondiala si europeana a serviciilor publice. Stat si servicii publice

BIBLIOGRAFIE

Alexandru, Ion; Matei, Lucica, Servicii publice, Editura Economica, Bucuresti, 2000

***, Constitutia Romaniei

***, Legea (215/2001, mod. prin L 286/2006) administratiei publice locale

Legea nr.51 din 8 martie 2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice

Parlagi, Anton coord.,Costea, Margareta; Plumb, Ioan, Managementul administratiei publice locale. Serviciile publice, Editura Economica, Bucuresti, 1994

Plumb, Ion; Androniceanu, Armenia, Management public, Editura ASE, Bucuresti, 2003,

Profiroiu, Alina, Pilotajul serviciilor publice, Editura Economica, Bucuresti

Samuelson, Paul; Nordhaus, William; Economie politica, Teora, Bucuresti, 2000

Schileru, Ion, Servicii si utilitati publice, Qlassrom, Bucuresti, 2010

Stanciulescu, Gabriela, Managementul utilitatilor publice, Editura Uranus, Bucuresti, 2002

Suciu, Marta-Cristina; Economie/Economics, partea a doua, Editura ASE, Bucuresti, 2004

Prima tema contine elemente de vocabular specific domeniului serviciilor publice. Parcurgerea acestei teme asigura familiarizarea cu un domeniu de mare interes economic si social, mereu actual pentru societatea umana. Elementele temei sunt prelevate din literatura  de specialitate, cu grija selectarii acelor elemente care sa asigure o corecta intelegere a particularitatilor domeniului. In particular, s-a considerat ca materia prezentata trebuie abordata de pe pozitia specialistului care isi exercita profesiunea de comerciant nu numai in domeniul bunurilor materiale, ci si a bunurilor cu componenta materiala mai putin reprezentativa.

Categoriile bun, produs, serviciu

-Expresia bun are numeroase semnificatii intre care si unele care intereseaza din punct de vedere economic ceea ce este util sau necesar societatii sau individului pentru a-i asigura existenta, bunastarea , sau varianta obiect sau valoare care are importanta in circulatia economica

-Produsul constituie o componenta ambientala, rezultat al unei activitati umane (fie si numai partial), care intereseaza o nevoie, si care incorporeaza un complex de elemente specifice, interdependente, ordonate si alcatuite intr-un tot unitar

-Intelesul cotidian al serviciului: prestatie, elemente adaugate unei actiuni, menite sa adauge satisfactie clientului; slujba, post, munca prestata in folosul cuiva, subdiviziune fara personalitate juridica al unui ansamblu economic / administrativ, ajutor dat cuiva intr-o anumita imprejurare etc.

-In sens economic, notiunea de serviciu acopera un domeniu mult mai restrans, delimitat de notiunea de utilitate (valoare de intrebuintare). In acest sens serviciile pot fi definite ca 'activitati utile destinate satisfacerii unei nevoi sociale'.

-Serviciile au constituit obiect de studiu relativ recent, in a doua jumatate a secolului XX, odata cu dezvoltarea sectorului tertiar. Importanta serviciilor in economie si ascensiunea lor spectaculoasa este evidentiata de ponderea populatiei ocupate in servicii in economiile tarilor dezvoltate: 50-80%.

-Vazute ca 'utilitati', serviciile pot fi: rezultatul muncii vii, al muncii materiale (automobil, televizor etc.), sau al actiunii unor factori naturali (izvoarele termale, razele soarelui). Privite ca efecte ale unor bunuri materiale sau ale unor factori materiali, serviciile sunt indispensabile omului, dar, de cele mai multe ori, pentru a putea deveni 'efective' este nevoie de interventia omului.

-Expresia bunuri si servicii are o sfera larga de cuprindere - de la serviciile oferite de administratia de stat, cum sunt producerea si aplicarea legilor, apararea nationala etc., pana la producerea unor bunuri fizice: alimente, imbracaminte, bunuri casnice, minereuri etc.

-In practica este dificil sa se faca distinctia intre bunuri si servicii, intrucat achizitionarea unui bun include si elemente de serviciu (toate marfurile nealimentare sunt achizitionate pentru serviciile lor!), dupa cum achizitionarea unui serviciu, presupune, frecvent, prezenta unor bunuri tangibile. Exemple relevante: autoturismul este considerat un bun, desi el este cumparat pentru serviciul pe care-1 ofera (transport); totodata acesta este insotit la cumparare de servicii cum ar fi garantia sau facilitatile financiare. Dar si un numar tot mai mare de servicii imbraca o forma materiala (serviciile editoriale / informatice, inmagazinate pe diverse suporturi).

-Dezvoltarea serviciilor a generat o industrie a serviciilor (service industries), structurata pe criteriile ocupatii si organizatii prestatoare de servicii. Din lista acestor service industries fac parte, intr-o ordine alfabetica: agrementul (distractii, loisir, sport), arbitrajul . ., procesarea de date, reparatiile, sanatatea, securitatea, spalatoriile si curatatoriile, traducerile, transportul.

Continuum produs-serviciu

Dihotomia bunuri fizice - servicii contine nenumarate situatii de bunuri care ocupa o anumita pozitie pe o scala ce se intinde de la ipostaza serviciului pur la cea a produsului pur. Un restaurant, de exemplu, ofera simultan preparate culinare (bunuri fizice) dar si ambianta etc.

-Un continuum serviciu pur – produs pur ar cuprinde: Invatamantul (= serviciu pur) > Spalatorie > Restaurant > Autoturism nou > Bauturi racoritoare (Soft drinks) > Sare (= pure commodity good).

Bunuri publice

-Diversele bunuri din economie apartin mai multor categorii, care se structureaza in functie de criteriile exclusivitate si rivalitate, astfel:

Diviziunea clasica a bunurilor in economie		Excluderea de la consum (exclusivitate)
		DA	NU
Competitia in consum (rivalitate)	DA	Bunuri private: alimente, imbracaminte, mobilier etc. ANALIZA: Importanta guvernarii corporative ANALIZA: Regulamentul, directiva decizia; Recomandari, avize - izvoare secundare de drept	Bunuri comune sau cu proprietate comuna: mediul natural, pestele oceanic
	NU	Bunuri de club (club good): scoli private, cinematografe, cluburi	Bunuri publice: securitatea nationala (armata, politie)

-Exclusivitatea este situatia cand o persoana poate fi impiedicata sa foloseasca un bun, acest drept apartinand altcuiva (persoane / grup);

-Rivalitatea este situatia cand o persoana utilizeaza un bun, iar acest fapt determina diminuarea posibilitatii de folosire a bunului de catre altcineva.

-Bunurile publice pure, sunt alocate in afara relatiilor de piata datorita urmatoarelor doua caracteristici fundamentale pe care le detin:

A) Non-exclusivitate: imposibilitatea ori dificultatea de a exclude indivizii de la folosirea acestor bunuri. De exemplu, nimeni nu poate fi exclus de la beneficiile pe care le ofera iluminatul strazilor, apararea tarii in cazul unor conflicte armate, interesul si placerea de a vizita parcurile publice, de a merge pe strada fie in calitate de pieton fie in calitate de automobilist. Toate acestea tin de domeniul public. Orice tentativa de a exclude pe unii dintre cetateni (de exemplu, pe cei ce nu-si platesc impozitele) de a folosi aceste domenii, devine ori imposibila, ori prea costisitoare.

B) Non-rivalitate: lipsa de rivalitate dintre utilizatori in ce priveste consumul acestor bunuri. Aceasta caracteristica se explica in felul urmator: daca la multimea care se bucura de utilizarea bunurilor publice se va mai atasa un individ sau un grup, acest fapt nu va costa nimic in plus. Se spune ca in acest caz costul marginal al consumului aditional de astfel de bunuri este egal cu zero. De exemplu, daca la multimea existenta se mai adauga un individ sau un grup care sa se bucure de aparare, de iluminatul public, de protectia politiei, de apa raurilor etc, folosirea suplimentara a acestor bunuri nu urca costurile si, ca atare, aceasta nu costa nimic in plus. Neexistand nici proprietate privata asupra acestor bunuri si nici costuri suplimentare pentru utilizarea lor, nu exista nici rivalitate intre utilizatorii sau beneficiarii acestor bunuri.

-Exemple comune de bunuri publice: apararea, drepturile de proprietate, spectacolele municipale (de exemplu, focuri de artificii - public fireworks), iluminatul stradal, purificarea aerului si a apei, caile pietonale, parcurile etc.

-Statutul unui bun public se poate schimba in timp.

-Sunt bunuri publice acelea care confera beneficii indivizibile pentru intreaga comunitate, indiferent daca membrii societatii se decid sau nu sa achizitioneze aceste bunuri.

Furnizarea eficienta a bunurilor publice impune adesea interventia statului, in timp ce bunurile private pot fi eficient alocate prin intermediul pietei. Aceasta face ca productia si consumul de bunuri private sa fie libere, in timp ce in domeniul bunurilor publice se impune interventia unui arbitru – statul.

-La contingenta bunuri publice – bunuri private apar externalitatile: pierderi/cheltuieli ale cuiva generate de activitatile profitabile ale altcuiva; cel mai cunoscut caz: poluarea (presupune cheltuieli uriase, suportate deopotriva de stat, ca si de diversele entitati –organizatii, indivizi); controlul poluarii este atributul statului.

Servicii publice (SP)

Entitati organizate de stat / o colectivitate locala, infiintate de autoritatea competenta cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinte ale membrilor societatii, in regim de drept administrativ / civil in procesul de executare a legii. Denumiri de servicii publice: secretariate, agentii, institute, administratii, sectii, oficii, spitale, scoli, regii autonome, societati comerciale.

- Activitati care, din motive de interes general, sunt considerate de catre stat ca neputand fi reglementate si satisfacute doar de legea pietei sau care nu sunt susceptibile de a fi atribuite initiativei private.

-Se disting doua dimensiuni ale SP:

–dimensiunea sociala, care are legatura cu drepturile fundamentale ale persoanei, SP fiind purtatorul unor valori si insemne comune pentru membrii grupului social respectiv;

–dimensiunea economica, mai veche decat cea sociala si justificata de patru aspecte:

-Considerente ale genezei SP:

1.existenta monopolurilor naturale (unele servicii, cum sunt caile ferate, canalizarea, electricitatea) au fost dintotdeauna „monopoluri naturale“ in care e mai convenabil sa ai o singura retea, si nu concurenta;

2.insuficienta pietei in asigurarea investitiilor necesare;

3.insuficienta gestiunii private a SP;

4.vointa statului de a coordona si dirija dezvoltarea economica.

-Serviciul public - ansamblu de activitati grupate, dupa natura lor, in patru domenii:

1.nucleul dur al SP care vizeaza mentinerea ordinii publice, protectia persoanelor si a bunurilor, securitatea frontierelor. Cuprinde urmatoarele activitati traditionale: politie, justitie, armata, afaceri externe, finante (colectare impozite si gestionare buget);

2.conditiile pentru buna desasurare a activitatilor economice si sociale: pregatirea materialului legislativ, redactarea normelor in texte de aplicare, aplicarea si controlul legislatiei;

3.activitati care exced posibilitatile de realizare ale pietei: protectia sociala, pregatirea si formarea pe termen lung: scoala, universitatea, cercetarea;

4. productia de bunuri si servicii care nu satisfac conditiile de rentabilitate / nu sunt atractive pentru sfera privata:

-productia si distribuirea energiei si gazului;

-posta si telecomunicatiile;

-unele activitati financiare (exemplu, gestionarea monedei nationale).

-In concluzie, notiunea de SP este utilizata pentru a desemna o activitate de interes general, prestata de un organism, adica de o persoana juridica, autorizata de o autoritate a administratiei publice.

-In legatura cu definirea notiunii de serviciu public sunt doua acceptiuni:

l. continutul serviciului („elementul material“), ca tip de activitate de interes general pe care administratia intelege sa si-o asume.

2. subiectul serviciului („elementul organic“), respectiv organismul prin intermediul caruia se realizeaza.

-Conceptul de persoana privata a aparut in definitia serviciilor publice inaintea celui de-al doilea razboi mondial, in contextul presiunii tot mai mari a nevoii de servicii publice mai flexibile si operative. Cum pana atunci statul era singurul gestionar al acestor servicii, acesta a inceput sa incredinteze astfel de servicii unor persoane private, facand loc ideii de serviciu public prin persoane private. Din punct de vedere teoretic, nu se adusesera lamuriri privind contextul in care activitatea unei persoane private poate fi considerata serviciu public. Dilema este rezolvata in  1964, cand Laubodere arata ca „serviciul public este activitatea de interes general, prestata de o persoana privata avand prerogativele puterii publice sub controlul administratiei“. Aceasta noua viziune presupune existenta a trei conditii :

- „interesul general“: atunci cand analizam insa activitatea unei persoane private este foarte greu sa delimitam pana unde merge interesul general si de unde incepe interesul particular. Serviciile publice au ca prim obiectiv interesul celor administrati si nu obtinerea de profit.

- mijloacele puterii publice: privilegii acordate persoanei private care serveste interesul general si ca atare se bucura de autoritate in raport cu tertii, nu de egalitate. Acest raport permite fie mono-polul asupra unei activitati, fie emiterea de acte cu caracter unilateral sau chiar stabilirea de taxe.

- controlul administratiei asupra activitatii de prestari servicii publice. Aceasta conditie deriva din faptul ca o persoana privata poate presta un serviciu public numai printr-o delegare data de o persoana publica, fie printr-un contract, fie printr-un act administrativ unilateral explicit sau implicit.

- Definitia actuala sa serviciilor publice s-a conturat la sfarsitul anilor '80, recunoscandu-se faptul ca unele servicii publice desfasurate de persoane private nu trebuie sa se bucure neaparat de prerogativele puterii publice. Ideea democratismului si descentralizarii a impus in practica sistemul preluarii gestiunii serviciilor publice din mana statului si predarii lor catre persoane private, in conditiile mai sus amintite. In aceste conditii s-a consacrat sintagma 'servicii private de interes general' care nu corespunde insa pe deplin celor trei conditii stabilite in practica administratiei publice, nici chiar in tarile dezvoltate. Cel putin sub aspectul controlului, serviciile publice actuale sunt subordonate administratiei mai mult ca oricand.

-In concluzie, astazi, identificarea unui serviciu public presupune luarea in considerare a trei elemente.

a) Continutul serviciului (elementul material): serviciul public este, in primul rand, o activitate de interes general. Trebuie mentionat ca orice activitate de interes general reprezinta si un SP.

b) Elementul volitional, adica intentia puterilor publice: nu va exista un serviciu public decat daca puterea publica si-a manifestat intentia de a-si asuma o activitate de interes general. Nu exista, deci, servicii publice 'prin natura lor'. Exista anumite dificultati in identificarea intentiei exacte a guvernantilor, mai ales atunci cand ei incredinteaza anumite activitati de interes general unor persoane private, in mod expres ca fiind servicii publice. Este necesara, atunci, prezenta a trei indicii pentru a putea identifica serviciul public: - activitatea trebuie sa raspunda unei misiuni de interes general; - organismul privat respectiv trebuie sa dispuna de veritabile prerogative de putere publica ; - organismul privat respectiv trebuie sa fie supus unui control din partea puterilor publice.

Orice serviciu public depinde, deci, in mod direct sau indirect, de vointa unei persoane publice care decide crearea sa, modul de gestiune, regulile fundamentale de organizare.

c) Elementul formal : regulile aplicabile in mod normal activitatilor de servicii publice

provin din acel regim juridic caruia ii este supusa activitatea de interes general in cauza, respectiv regimul de drept administrativ, specific situatiilor in care serviciul public este asigurat in mod direct de catre o persoana publica. Realizarea acestei misiuni este insotita intotdeauna de prerogative sau de constrangeri caracteristice (proprii) dreptului public.

-Daca serviciul este asigurat de catre o persoana privata, referirea la regimul de drept administrativ are doar o valoare de criteriu de identificare a serviciului public. Asa cum s-a aratat mai sus, pentru existenta serviciului public, trebuie sa existe un control din partea puterilor publice si o concesionare a prerogativelor puterii publice catre persoana privata.

Criza notiunii de serviciu public

-In timp, sub presiunea diferitilor factori, s-a produs disocierea celor trei elemente si, in primul rand, a elementelor organic si material: daca activitatile persoanelor publice sunt prezumate ca fiind activitati de servicii publice, se admite ca pot asigura (si) activitati private, cum ar fi gestiunea domeniului privat. In acest fel, de la inceputul secolului XX, servicii publice importante (distribuirea apei, caile ferate, transporturile urbane) fac obiectul unei concesionari in favoarea unor persoane private, care asigura gestiunea acestora. Intr-un anumit sens, elementul organic subzista, dar intr-o maniera atenuata, prin controlul exercitat de catre persoana publica care concesioneaza, care ramane prezenta si actioneaza prin intermediul persoanei private interpuse (persoana privata este legata prin contractul de concesiune de persoana publica).

-Disocierea reala intre elementele material si organic intervine odata cu dezvoltarea gestionarii serviciilor publice de catre persoane private, in afara oricarei concesionari. Acest fenomen a fost admis odata cu aparitia primelor Case de Asigurari Sociale private si arata ca serviciul public nu mai implica neaparat interventia unei persoane publice care sa-si asume realizarea sau macar responsabilitatea realizarii serviciului public - ipostaza tot mai frecventa astazi.

-In ceea ce priveste disocierea intre elementul material si elementul formal (regimul de drept public), ea a aparut inca de la inceputul secolului XX si cunoaste o continua amplificare.

- Consacrarea serviciilor publice subordonate dreptului privat, asa numitele servicii publice industriale si comerciale (servicii publice cu gestiune privata) a dat fenomenului de disociere o amploare deosebita. Daca o persoana publica poate exploata un serviciu public in aceleasi conditii ca si o persoana privata, o intreaga serie de servicii publice este supusa dreptului privat.

- Infiintarea Comunitatii Europene a avut ca model piata si, ca principiu, primatul pietei. In acest context a fost definita categoria „serviciu universal“ ca „un serviciu de baza oferit tuturor, ansamblului comunitatii, in conditiile unor tarife abordabile si cu un nivel de calitate standard“ (Raportul Comisiei Europene, 1992). Un exemplu: telefonul pentru „familii modeste”, in Franta.

-Abordand critic problema, se retine ca nici criteriul interes general nu mai este clar definit.

Utilitate si utilitati publice

-Trebuie remarcata aici posibilitatea de confuzie generata de formele identice ale categoriilor utilitate din teoria economica, din merceologie si din domeniul serviciilor publice.

-Totalitatea functiilor unui produs dau valoare de intrebuintare bunului respectiv (sau utilitate, conform teoriei macroeconomice contemporane).

-In merceologie, valoarea de intrebuintare exprima sinteza tuturor functiilor (utila, decorativa, de personalizare, simbolica etc.) pe care le are un bun. In stiinta marfurilor, se face distinctie intre functia utila sau utilitatea propriuzisa (utilitatea in sens restrans) si valoarea de intrebuintare, respectiv utilitatea in sens larg, care reprezinta sinteza proprietatilor (caracteristicilor dezirabile ale unui bun.

-Referitor la servicii, in general, se apreciaza tot mai frecvent nevoia de a considera serviciile ca un sistem de utilitati, in care beneficiarul cumpara sau foloseste nu un produs, ci o anumita utilitate, care-i ofera anumite avantaje (neconcretizate in majoritatea cazurilor intr-un bun material) destinate satisfacerii unor nevoi personale sau sociale.

-In domeniul serviciilor publice, termenul utilitate semnifica un serviciu public, deseori cele doua notiuni fiind folosite alternativ, pentru aceeasi categorie de bun, indeosebi in tarile cu limbi evoluate din latina.

-Totusi, pentru mai multa rigoare, utilitatile definesc acea categorie de servicii care au adesea o componenta materiala evidenta si care, prin natura lor, presupun o infrastructura specifica. Cele mai importante utilitati sunt: energia electrica, energia termica, gazul natural, administrarea deseurilor menajere / urbane, alimentarea cu apa, canalizarea, telecomunicatiile etc.

Statul si serviciile publice

-A castigat tot mai mult teren ideea constituirii serviciilor intr-un sector distinct al economiei cunoscut sub denumirea de tertiar. Putem considera ca serviciile reprezinta o activitate cu un continut specializat, avand ca rezultat efecte utile imateriale si intangibile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale.

-Exprimarea unitara a tuturor serviciilor, caracterizate, dupa cum se stie, prin eterogenitate si complexitate, si-a gasit reflectarea in acceptarea teoriei clasificarii sectoriale a ramurilor, avand drept punct de pornire stabilirea sferei de cuprindere a serviciilor.

- Conform teoriei lui Fourastie, economia se imparte in trei sectoare cu comportament economic diferit : primar (grupeaza in principal activitatile legate direct de transformarea mediul natural: agricultura, pescuitul, activitatile forestiere si dupa unele acceptiuni, industria extractiva) ; secundar (cuprinde activitatile industriale prelucratoare); tertiar (include tot ceea ce nu apare in sectoarele primar si secundar: transporturile, telecomunicatiile, comertul, turismul, finantele, invatamantul, administratia de stat, cultura, ocrotirea sanatatii, gospodaria comunala, bancile, asigurarile etc.), fiind format, in principal, din servicii - administratie, banci, comert, asigurari etc.

-Expansiunea, diversificarea si ritmurile diferentiate de evolutie ale serviciilor au facut ca, in ultima vreme, sa se utilizeze tot mai frecvent notiunea de cuaternar pentru a desemna zona moderna a activitatilor economice din sectorul tertiar: cercetare, invatamant, informatica, sanatate, cultura, educatie, ocuparea timpului liber etc. Cuaternarul este denumit in literatura de specialitate ca fiind sectorul grijii fata de om, fiind un simbol al erei post-industriale.

-Factorii politici, ca expresie a suprastructurii statale, cad de acord asupra scopurilor politicilor esentiale si fac compromisurile corespunzatoare intre obiectivele aflate in conflict: eficienta /echitate /libertate individuala. Rezultatul acestor demersuri se concretizeaza in metodele de actiune. Metodele reprezinta un set de tehnici disponibile de actiune care concura la atingerea scopurilor politice si se refera, de exemplu, fie la interventii guvernamentale indirecte, fie la interventii directe in relatiile de piata prin reglementari, redistribuiri ale veniturilor, la folosirea unor parghii financiare, la aprovizionarea si la productia publica de bunuri si servicii, la restrangerea proprietatii publice prin privatizare etc.

-Punerea in practica a metodelor mentionate inseamna, in ultima instanta, exprimarea uneia din cele doua optiuni posibile: *extinderea sectorului public sau *extinderea sectorului privat in cadrul sistemelor economice mixte unde are loc impletirea celor doua tipuri de sectoare care isi modifica ponderea.

-In caracterizarea celor doua tipuri de sectoare, prin traditie, teoria economica a adoptat urmatoarele ipoteze globale: a) sectorul privat (sistemul de alocare al pietei concurentiale) asigura eficienta economica maxima; b) sectorul public (sistemul de alocare prin intermediul statului) asigura echitatea si egalitatea sociala.

Sectorul public, in raport cu cel privat, s-a extins in faza incipienta in toate economiile nationale. Pentru definirea acestuia si pentru caracterizarea gradului sau de extindere unii autori folosesc ca indicator ponderea cheltuielilor publice (bugetare) in produsul national brut (PNB), iar alti autori, mai ales cei din tarile ex-socialiste, folosesc ca indicator reprezentativ ponderea productiei sectorului proprietatii publice in PNB.

-Urmatoarele considerente releva starea sectorului public:

a)Abordarea financiara.

-In majoritatea studiilor referitoare la sectorul public predomina abordarea financiara

(fiscalitatea, cheltuielile bugetare si rezultatele obtinute de sectorul public), neglijandu-se rolul sectorului public in cadrul economiei reale.

b) Varietatea conotatiilor (intelesurilor).

1. intelesul traditional – de administratie publica - circumscris ariei de activitate guvernamentala, prin care se realizeaza alocarea fondurilor bugetare, prin actiunile autoritatii publice de mobilizare si de repartizare administrativa a acestor fonduri la diferite niveluri– central si local.

2. interpretarea sectorului public ca autoritate, accentul cazand pe legislatie si pe puterea guvernamentala (latura punitiva si stimulativa) mai mult decat pe buget si alocarea resurselor.

este legata de criteriul deciziei publice sau de politicile publice.

4. criteriul proprietatii de stat asupra avutiei (assets).

5. criteriul analog sistemelor de productie. Aici este vorba de doua categorii de probleme fundamentale: pe de o parte, de dimensiunea cererii si ofertei de bunuri si servicii publice stabilita dupa criterii si mecanisme specifice sectorului bugetar, iar pe de alta parte, de mecanismele de actionare a sectorului public asupra mijloacelor de productie, sistemul de responsabilitate, modul de infaptuire a interesului individual si public.

c) Dimensiunea si structura sectorului: de exemplu, o organizatie se considera publica“ atunci cand, in numele politicii, un anumit grup politic de supraveghere are dreptul de a dispune sau are responsabilitatea asupra rezultatelor financiare obtinute. Prin contrast, o organizatie se considera privata atunci cand, fie indivizi cum sunt proprietarii sau actionarii (in cazul firmelor), fie organizatiile (in cazul organizatiilor nonprofit) dispun de rezultatele financiare obtinute in virtutea/dreptului de proprietate.

-La randul sau, sectorul public se compune din doua categorii mari de organizatii de stat - institutii si intreprinderi - cu surse specifice de venituri.

A) Institutiile de stat, reprezentand ministere, agentii, birouri, organizatii etc. isi dobandesc veniturile de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. Acestea cuprind:

1) institutiile de stat in sens administrativ, sistemul judiciar, educatia, apararea etc;

2) fondurile guvernamentale; unele dintre acestea au un statut legal independent si sunt administrate separat de trezorerie;

3) asigurarile sociale.

B) Intreprinderile formeaza asa numitul sector public productiv. Ele cuprind intreprinderile proprietate de stat care isi dobandesc veniturile din vanzarea pe piata a productiei si din subventiile de la bugetul de stat atunci cand ele nu-si pot procura veniturile necesare pentru a face fata volumului necesar de cheltuieli. Acestea cuprind:

1) intreprinderile de stat aflate in mod direct sub autoritatea guvernamentala. Din aceasta categorie fac parte asa numitele regii autonome - caile ferate, posta, telecomunicatiile etc.

2) societatile comerciale mixte cu capital de stat si privat, care reprezinta societati cu personalitate juridica, separate de cele precedente. Adeseori ele se afla in concurenta cu firmele private si, ca urmare, sistemul lor de organizare necesita o independenta mai mare si libertate in management, iar actiunile lor sunt cotate la bursa;

3) bancile si societatile de asigurari de stat.

-Exista multe dezbateri referitoare la superioritatea unui sistem sau a altuia (privat / public) in privinta eficientei si eficacitatii SP.