Resursele serviciilor publice. taxe si tarife

RESURSELE SERVICIILOR PUBLICE. TAXE SI TARIFE

Resursele materiale in SP

Resursele umane in SP

Resursele financiare specifice

Finantarea colectivitatilor locale

Taxele si tarifele pentru servicii publice locale

Resursele materiale

-Ca abordare generala, resursele materiale ale serviciilor publice (SP) se refera la totalitatea elementelor materiale de care dispun SP, intre care cele mai importante sunt : suprafetele de teren, constructiile, amenajarile specifice si bunurile mobile.

-Indeosebi in cazul intreprinderii de utilitati publice, resursele materiale sunt foarte importante ca dezvoltare si valoare. Din punct de vedere tehnic, aceste resurse constituie asanumitele retele de utilitati publice. In cadrul unei astfel de retele se deosebesc:

-echipamentele / instalatiile de captare / preparare / productie a agentului util (apa, energie, gaz combustibil etc.) ;

-reteaua de transport;

-spatiile de stocare / depozitare, dupa caz ;

-reteaua si echipamentele de distributie si contorizare etc.

-Aproape fara exceptie, aceste resurse sunt realizate prin programe ample de investitii si reclama eforturi si cheltuieli mari pentru exploatare, intretinere, reconditionare si reparatii.

-Pentru unele din marile utilitati, aceste retele sunt organizate in sisteme nationale de transport si distributie, asa cum este cazul sistemului energetic national, care impune aceasta situatie ca urmare a caracterului nestocabil al energiei electrice.

-Alte retele sunt organizate dupa considerentul proximitatii resursei ori al unitatii spatiului de servire.

-Aspecte numeroase si de importanta exceptionala in legatura cu resursele materiale ale serviciilor publice vizeaza achizitiile. Ca membru al UE, in contextul angajamentelor asumate de Romania in cadrul capitolului 'Libera circulatie a marfurilor' si al recomandarilor Comisiei Europene, este necesar sa se perfectioneze sistemul de achizitii publice, sistem initiat, de altfel, imediat dupa 1990. Semnificatia acestui imperativ trebuie urmarita in statutul acestor achizitii si in natura resurselor financiare utilizate pentru aceste achizitii, respectiv „banul public“.

-Pe aceasta linie trebuie observate numeroasele realizari si modificari ale sistemului de achizitii: cadrul normativ (in continua prefacere), formarea de experti in achizitii publice, imbunatatirea pregatirii absolventilor din universitati in legatura cu aceste cerinte ale insititutiilor statului, statuarea unor principii specifice in activitatea serviciilor publice. Dintre cerintele menite sa asigure pregrese reale in materie de achizitii publice, enumeram:cunoasterea cadrului normativ, programarea riguroasa a calendarului de achizitii, profesionalizarea corespunzatoare a celor care vor realiza caietele de sarcini si evalua contractele de achizitii, formarea capacitatii tehnice, stapanirea tehnicii de lucru in sistemul electronic creat in acest scop – www.e-licitatie.ro, insusirea modalitatilor de organizare si desfasurare a tipurilor de licitatii specifice, formarea unui stil de operare si comunicare transparenta, perfectionarea in realizarea contractelor si urmarirea derularii acestora, acumularea cunostinte juridice necesare etc.).

-Scopul imbunatatirii sistemului de achizitii publice il constituie: promovarea concurentei intre operatorii economici; garantarea tratamentului egal si nediscriminarea operatorilor economici; asigurarea transparentei si integritatii procesului de achizitie publica; asigurarea utilizarii eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de catre autoritatile contractante.    

-Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achizitie publica sunt: nedis-criminarea; tratamentul egal; recunoasterea reciproca; transparenta; proportionalitatea; eficienta utilizarii fondurilor; asumarea raspunderii.

Resursele umane din cadrul organizatiei

-Persoanele care detin functii publice in sectorul public poarta denumirea de functionari publici. Investirea intr-o functie publica atrage, in special pentru functionarii publici numiti, o procedura specifica de depunere a juramantului de credinta.

-Cateva din caracteristicile functionarului public: actioneaza institutiile administrative; ocupa posturi; detine functii publice; este numit de o autoritate competenta; este ales conform legii; este investit legal cu atributiile functiei sale; are statut propriu; desemnarea, numirea sau alegerea functionarului trebuie sa se faca in conformitate cu dispozitiile din actele normative; acordarea unui salariu fix pentru pozitia in organizatie, pentru pregatirea si vechimea titularului.

-In functie de competenta decizionala, stabilita de lege, functionarii publici pot fi grupati astfel: functionari de decizie; functionari care participa la pregatirea deciziilor; functionari care participa la executarea deciziilor.

-Este necesar sa se faca distinctie intre functionarii publici de decizie si functionarii publici de executie.

-Functionarii publici care participa la luarea deciziilor detin functii de conducere in: administratia publica centrala; administratia publica locala; compartimentele organizatorice centrale sau locale (directiile generale, directiile, serviciile); compartimentele de studiu. Putem enumera aici: secretarii generali din ministere; sefii de departament; directorii generali; directorii din compartimentele administratiei centrale si locale. Aceste posturi sunt prevazute prin cadrul legal referitor la statutul functionarului public.

-Recrutarea si selectia personalului pentru sectorul public este dependenta de calitatea procesului care cuprinde: analiza postului; fisa postului; specificatia de personal; analiza CV-urilor; pregatirea interviurilor; alegerea si adaptarea testelor specifice la situatiile reale. Pentru a fi motivati, angajatii trebuie sa fie pregatiti si sa stie ce asteptari are organizatia.

-Prin recrutarea functionarilor publici se intelege atragerea si descoperirea unui personal calificat pentru ocuparea posturilor vacante.

-Procesul de recrutare a personalului este unul complex si, frecvent, organizatiile intampina greutati in derularea lui efectiva. Pentru depasirea unor situatii de genul acesta se recomanda o analiza a principalelor cauze care pot determina o retinere si/sau dimpotriva o atractie din partea candidatilor.       

-Pentru recrutare exista trei tipuri de agenti externi: agentiile de plasare; expertii in probleme de depistare a candidatilor; expertii in probleme de selectie.

-Politica de personal reuneste ansamblul proceselor de pregatire a personalului, de perfectionare a pregatirii, de recrutare, selectie, evaluare, promovare si incetare din functie a functionarilor publici.

-Cele mai importante elemente de atractie pentru sectorul public pot fi: conditiile de lucru, nivelul salariilor, siguranta locului de munca, avantajele oferite etc. Specialistii recomanda, de asemenea, o consultare a celorlalti angajati ai organizatiei in legatura cu aducerea unui coleg in colectiv.

-Managerii publici au obligatia de a cerceta nevoile candidatilor, de a se adapta la acestea si a selecta acele persoane considerate potrivite pentru posturile si/sau functiile publice existente in structura organizatiei.

-Selectia consta intr-un ansamblu de procese de analiza a calitatilor si a pregatirii profesionale a candidatilor, in scopul numirii pe posturi si/sau functii publice in administratie a functionarilor publici necesari. Selectia se poate face in mai multe moduri: candidatura prin posta (transmiterea unui CV); concursul (diverse variante); interviurile, simularile, conversatiile.

-Metodele si tehnicile de selectie a functionarilor publici permanenti sunt: testele (de inteligenta, de cunostinte si personalitate), probele de verificare a cunostintelor, convorbirile / interviul cu candidatii, verificarea unor criterii formale (conditii de studii, de exemplu), cercetarea referintelor si calificativelor candidatilor (de la locul de munca anterior), angajarea de proba etc.Principalele criterii luate in considerare in selectarea resurselor umane intr-o organizatie, in general si intr-o institutie publica, in special, sunt urmatoarele:

- Capacitatea noului angajat de a identifica nevoia sociala si de a oferi o prestatie corespunzatoare postului ocupat;

- Gradul de flexibilitate in gandire si comportament, respectiv capacitatea resurselor umane de a identifica si intelege sistemul de nevoi sociale in schimbare si a oferi un serviciu public la nivelul cerintelor, atat explicite cat si neexprimate, ale clientului;

- Capacitatea de inovare a angajatilor pentru a descoperi solutii inedite la problemele specifice ale cetatenilor, ale societatii si a concepe modalitatile corespunzatoare de satisfacere a nevoilor cu resurse financiare minime, cunoscut fiind faptul ca organizatiile, in special cele publice, dispun de resurse limitate pentru realizarea si livrarea unui serviciu public.

-Cu exceptia catorva persoane, care prin alegeri devin functionari publici, majoritatea functionarilor sunt investiti in functie printr-un act administrativ de numire, unilateral. Odata cu numirea, functionarul public este investit cu atributiile corespunzatoare postului pentru care a candidat.

Atributiile, sarcinile, competentele si responsabilitatile functionarilor publici sunt stabilite de lege. Toate persoanele care indeplinesc conditiile legii pot sa candideze la concursul pentru ocuparea postului si/sau la functia publica declarata vacanta.

-Prin functie publica se intelege ansamblul sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor cu care sunt investite persoanele desemnate sau numite pentru a realiza obiectivele compartimentului si/sau institutiei din care fac parte.

-Functia manageriala sau de executie in managementul public reprezinta ansamblul sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor care revin persoanelor din sistemul administrativ (de obicei functionari publici permanenti) pentru a realiza obiectivele precis definite ale compartimentului si/sau institutiei respective.

-Exista diferente intre titularii functiilor publice si titularii functiilor manageriale.

Primii sunt de obicei, reprezentantii puterii politice, iar ceilalti sunt functionarii publici profesionisti. Titularii functiei publice pot functiona maxim doua legislatii pe cand titularii pozitiilor manageriale pot functiona perioade mai mari de timp.

-Daca in dreptul public numirea functionarului este un act administrativ unilateral, in dreptul privat raporturile dintre patron si functionar sunt bazate pe conventie (v. Codul civil). Situatia juridica a functionarului public este statutara. Conform legii, numirile in functiile superioare in administratia centrala, incepand de la functia de director, se fac de Presedintele Romaniei (prin decret), iar numirile in celelalte functii se fac de catre ministri (prin ordin), in timp ce in administratiile publice locale, in temeiul principiului autonomiei locale, numirile functionarilor publici se fac de catre primari (prin dispozitie) pe baza de concurs organizat potrivit legii.

-Asigurarea resursei umane in serviciile publice constituie una din cele mai importante functii ale managementului organizatiei. Fiind prin definitie o activitate de interfata cu publicul, serviciul public reclama angajatilor calitati profesionale adecvate postului ocupat si capacitati de interrelationare pozitiva cu oameni in cele mai variate ipostaze. Acest considerent impune un efort corespunzator pentru a mobiliza si orienta capacitatea fizica si intelectuala a resurselor umane din cadrul organizatiei publice catre furnizarea eficienta a serviciul public.

-De asemenea, aceasta implica un plus de atentie din partea managerilor publici in procesul de recrutare si selectie a personalului capabil sa identifice nevoile sociale specifice unor grupuri mai mici sau mai mari ale societatii in ansamblul ei, dar si abilitati in descoperirea unor metode si tehnici potrivite prin care sa fie posibila valorificarea resurselor umane mobilizate pentru realizarea serviciului public.

-Desi, in mod obisnuit, se acorda mai multa atentie recrutarii si selectiei personalului de decizie din organizatiile publice, totusi acest proces ar trebui sa reprezinte o prioritate si pentru personalul de executie din aceste intreprinderi.

-La fel de importante sunt si aspectele referitoare la monitorizarea, perfectionarea si dezvoltarea resurselor umane din administratia publica pe toata durata activitatii lor, tinand seama de multimea situatiilor in care cetatenii au contact cu aceste institutii si de impactul major al calitatii acestor resurse pentru calitatea vietii cetatenilor.

Resurse financiare specifice

-Prin definitie si traditie, serviciile publice se realizeaza cu resurse financiare care apartin statului / administratiei centrale / administratiei locale / sectorului public etc., mai concentrat, cu „bani publici“. Tabloul general al resurselor financiare pentru serviciile publice la nivel statal este oglindit in bugetul de stat. Evident, modificarea caracterului „public“ al acestor servicii, repectiv proliferarea formulelor mixte si consacrarea chiar a formulei „intreprinderii private in sectorul public“ au determinat modificarile actuale in ceea ce priveste resursele financiare folosite in SP.

Bugetul de stat cuprinde resursele financiare care se mobilizeaza anual prin lege, puse la dispozitia statului in vederea:

- finantarii actiunilor social-culturale si instructiv educative,

- asigurarii apararii tarii;

ANALIZA: Importanta guvernarii corporative ANALIZA: Regulamentul, directiva decizia; Recomandari, avize - izvoare secundare de drept

- mentinerii ordinii publice;

- infaptuirii justitiei;

- finantarii unor investitii si a unor activitati de interes strategic;

- asigurarii protectiei si refacerii mediului inconjurator;

- asigurarii masurilor de protectie sociala a populatiei, stabilite prin lege;

- realizarii programelor de cercetare;

- realizarii altor actiuni de interes national.

Veniturile bugetare sunt grupate in:

a)Venituri fiscale adica venituri care provin din impozite si taxe directe, precum si venituri din impozite si taxe indirecte;

b) Venituri nefiscale adica incasari care se vireaza la bugetul de stat sau la bugetele locale, justificate prin -calitatea de proprietar a statului sau colectivitatilor locale asupra

respectivelor surse de venituri (varsaminte din profitul net al regiilor autonome, varsaminte de la institutiile publice);

c) Venituri din capital adica acele venituri care provin din valorificarea unor bunuri ale statului aflate in administrarea institutiilor publice sau din valorificarea stocurilor de la

rezerva de stat si de mobilizare.

Clasificatia bugetara asigura gruparea sistematica a veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat, permite cunoasterea continutului acestora si face posibila adoptarea masurilor corespunzatoare pentru incasarea la termen a veniturilor facilitand efectuarea

cheltuielilor potrivit destinatiile aprobate de catre organele competente, precum si adoptarea deciziilor, in limitele competentelor stabilite prin lege, pentru modificarea pe parcurs a prevederilor atunci cand cerintele perioadei de executie o impun. Clasificatia bugetara a veniturilor si cheltuielilor se compune din doua parti distincte:

- clasificatia veniturilor pe capitole si subcapitole si clasificatia functionala a cheltuielilor pe parti, capitole si subcapitole;

- clasificatia economica a cheltuielilor pe titluri, articole si alineate in conformitate cu destinatia creditelor indicata de clasificatia economica.          

Clasificatia organica sau administrativa (clasificatia in profil departamental) prezinta cheltuielile si veniturile dupa criteriul organizarii in ministere, agentii guvernamentale, institutii publice autonome, unitati administrativ-teritoriale (judete, Municipiul Bucuresti).

-In Romania, din categoria institutiilor care participa la constituirea resurselor financiare publice si la intrebuintarea lor fac parte:

- Parlamentul;

- Administratia prezidentiala;

- Guvernul;

- Ministerele si celelalte organe ale administratiei centrale;

- Autoritatile administratiei publice locale;      

- Alte autoritati publice;

- Autoritatea judecatoreasca;

- Institutiile publice de subordonare centrala sau locala.

Clasificatia functionala repartizeaza cheltuielile dupa domeniile de atributii ale statului si ale autoritatilor locale. Ea ajuta la fixarea prioritatilor in ceea ce priveste planificarea cheltuielilor. In general, in cadrul sau se regasesc urmatoarele rubrici de cheltuieli:

- autoritati, administratia generala;

- cheltuieli social-culturale (invatamant, cercetare, sanatate, sport, cultura, religie, asistenta sociala);

- protectia mediului;

- actiuni economice (industrie, energie, agricultura, transporturi,comert, turism, telecomunicatii);

- cheltuieli cu serviciul datoriei.

Clasificatia economica indica felul cheltuielilor efectuate de catre institutiile publice (salarii, cheltuieli materiale si servicii etc), permitand centralizarea si compararea cheltuielilor pentru aceleasi destinatii pe ministere si unitati administrativ-teritoriale.

Finantarea colectivitatilor locale

Autonomia financiara a colectivitatilor locale, expresie a principiului autonomiei financiare a entitatilor sociale, presupune existenta unui buget propriu, distinct de cel al statului, in care figureaza venituri si cheltuieli

-Autonomia financiara reprezinta conditia sine qua non a descentralizarii

administrative.

-Pentru a se realiza autonomia financiara, colectivitatile locale trebuie:

- sa dispuna de resurse proprii suficiente pentru a face fata responsabilitatilor ce le revin;

- sa-si poata determina in mod liber veniturile si cheltuielile;

- sa nu fie supuse unui control a posteriori privind deciziile lor financiare, controlul asupra resurselor financiare va viza doar legalitatea operatiunilor.

-Autonomia financiara a colectivitatilor locale are o dubla dimensiune:

- Dimensiune juridica care consta in recunoasterea unei libere puteri de decizie a autoritatilor locale, putere care nu trebuie sa fie impiedicata de un control foarte strict din partea statului;

- Dimensiune materiala care consta in posibilitatea colectivitatilor locale de a-si asigura acoperirea cheltuielilor prin resurse proprii, fara sa fie obligate sa apeleze la transferuri din partea statului, pentru a-si echilibra bugetele.

-Autonomia financiara a colectivitatii locale implica crearea unor sisteme ale finantelor publice locale eficace, echitabile si corelate cu necesitatile si politicile statului.

-In practica europeana exista trei sisteme de finantare a colectivitatilor locale:

- finantarea pe baza veniturilor proprii necesare pentru acoperirea cheltuielilor, in virtutea dreptului colectivitatilor locale de a percepe taxe si impozite locale si de a exploata domeniul public si privat apartinand unitatilor administrativ - teritoriale;

- finantarea integrala din bugetul central pe baza de transferuri financiare din partea statului;

- finantarea mixta, prin completarea veniturilor proprii cu sume primite de la bugetul central.

-Carta Europeana a Autonomiei Locale prevede urmatoarele:

- Colectivitatile locale au dreptul, in cadrul politicii economice nationale, la resurse proprii suficiente de care ele pot dispune in mod liber, in exercitarea competentelor lor.

- Resursele financiare ale colectivitatilor locale trebuie sa fie proportionale cu competentele prevazut de Constitutie sau de lege.

- Cel putin o parte din resursele financiare ale colectivitatilor locale trebuie sa provina din taxele si impozitele locale pentru care acestea au puterea de a fixa rata de impozitare, in limitele legii.

- Resursele financiare de care dispun colectivitatile locale trebuie sa fie de natura suficient de diversificata si evolutiva pentru a le permite sa urmareasca, pe cat posibil, evolutia reala a cheltuielilor bugetare aflate in competenta lor.

- Sprijinirea colectivitatilor locale mai sarace din punct de vedere financiar necesita punerea in functiune a unor mecanisme de redistribuire financiare sau a unor masuri echivalente destinate sa corecteze echitabil efectele repartitiei ilegale a resurselor potentiale de finantare, cat si a sarcinilor ce le revin. Asemenea mecanisme sau masuri nu trebuie sa reduca libertatea de a opta a colectivitatilor locale in domeniul lor de responsabilitate.

- Colectivitatile locale trebuie sa fie consultate asupra modalitatilor de atribuire a resurselor ce le revin prin redistribuire.

- Pe cat posibil, subventiile acordate colectivitatilor locale nu trebuie sa fie destinate finantarii unor proiecte punctuale.

- Atribuirea de subventii nu trebuie sa aduca prejudiciu libertatii fundamentale a politicii colectivitatilor locale in propriul domeniu de competenta.

- In scopul finantarii cheltuielilor de investitii, colectivitatile locale trebuie sa aiba acces, in conformitate cu legea, la piata nationala de capitaluri.

-Ratificarea de catre Parlamentul Romaniei a Cartei Europene a Autonomiei Locale impune obligativitatea respectarii prevederilor ei si, in mod special, a celor care se refera la realizarea autonomiei locale a colectivitatilor teritoriale.

-Sursele principale de venituri ale bugetelor locale.

-Exista cinci surse principale:

A) Impozite si taxe locale, cele mai importante fiind considerate:           

- impozitul pe proprietatea privata;

- impozitul pe venitul personal;

- impozitul asupra societatilor comerciale, intalnit sub diverse forme, cum ar fi:

- impozitul pe cifra de afaceri;

- impozitul pe beneficii;

- impozitul pe fondul total de salarii;

- impozitul pentru rezidenta (taxa de locuit);

- impozitul pe profesie (taxa profesionala);

- alte impozite si taxe locale exclusive.

B) Taxe si tarife la diverse manifestari cultural-sportive organizate de catre administratia publica locala, bilete de intrare la muzee, utilizarea bazelor sportive;

- diverse alte servicii ale administratiei publice locale.

C) Transferuri financiare de la alte niveluri de autoritate, care pot fi clasificate astfel:

- impozitele partajate, care pot lua forma:

- cotelor-parti din impozitele centrale prelevate de catre stat;

- cotelor-aditionale la unele impozite centrale;

- subventiile, de care colectivitatile locale beneficiaza numai pentru un serviciu determinat (scop precizat);

- alocatiile, pe care colectivitatile locale decid ele insele cum sa le utilizeze;

- transferurile speciale, pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionale ale autoritatilor locale.

-Transferurile financiare reprezinta surse de venituri ale bugetelor locale, primite din partea altor autoritati publice cu scopul de a permite autoritatilor locale sa-si indeplineasca in mod adecvat obligatiile ce le revin prin lege sau pentru a satisface anumite cerinte de politica generala stabilita de catre Guvern.

-Subventiile sunt transferuri financiare utilizate pentru a finanta cheltuieli sau anumite categorii de cheltuieli speciale cu scop bine definit. Destinatia acestor cheltuieli poate fi stabilita mai mult sau mai putin precis, lasand autoritatilor locale un anumit grad de autonomie in utilizarea efectiva a sumelor atribuite. O subventie se poate acorda:

sub forma unei sume forfetare, caz in care colectivitatea locala o poate utiliza conform scopului bine precizat pentru care a fost acordata;

solicitand si participarea financiara a colectivitatilor locale intr-o proportie prestabilita.

Acordarea de subventii se justifica, in principal, in trei situatii;

a) finantarea serviciilor publice delegate de catre stat: in general, este vorba de subventii forfetare distincte pentru fiecare din serviciile delegate, subventiile acoperind cea mai mare parte a cheltuielilor necesare.

b) incurajarea colectivitatilor locale de a furniza servicii in avantajul nerezidentilor.

-Exemplul clasic il reprezinta drumurile intens circulate ale unor localitati care sunt

frecventate de vehiculele apartinand unor nerezidenti. Costurile de intretinere nu pot fi

acoperite numai de locuitorii zonei respective, ele depasind capacitatea lor financiara si de aceea sunt necesare subventiile.

-In majoritatea statelor membre ale Consiliului Europei, subventiile sunt atribuite colectivitatilor locale pentru furnizarea de servicii publice in urmatoarele domenii: invatamant, asistenta sociala, impulsionarea activitatii economice si crearea de noi locuri de munca, constructia de drumuri si locuinte, cultura, petrecerea timpului liber,

sanatate publica, diverse servicii de mentinere a ordinii publice si protectia populatiei, gospodarie comunala, distributia apei, canalizare, transport in comun, distributia energiei termice, pentru serviciile furnizate de catre administratia publica locala.

-In cadrul modelului de clasificare a surselor de venituri ale bugetelor locale agreat de nivelul Consiliului Europei, taxele si tarifele incasate ca rezultat al furnizarii unor servicii publice de interes local sunt impartite in mai multe categorii:

- servicii administrative (exemplu: eliberarea de certificate, permise, autorizatii);

- efectuarea unor servicii de gospodarie comunala etc.

-In general, natura si marimea subventiilor sunt stipulate prin lege sau prin texte de aplicare pertinente. Chiar daca sunt stabilite prin lege (ca toate cheltuielile guvernamentale), suma globala trebuie sa fie votata si repartizata de catre Parlament.

Prin aceasta, subventiile ofera guvernelor centrale un mijloc prin care acestea pot sa influenteze structura cheltuielilor colectivitatilor locale. Acest lucru se poate face prin trei modalitati:

- modificarea anuala a sumei globale a subventiilor;

- repartizarea, intr-un mod diferit, a subventiilor intre diferitele colectivitati locale;

- crearea de noi subventii sau anularea unora dintre ele.

-Alocatiile sunt transferuri financiare neafectate unui scop bine precizat, colectivitatile locale avand libertatea de a le utiliza conform propriilor necesitati. Singurele ingradiri pot sa apara in legatura cu competentelor autoritatilor administratiei publice locale, care sunt stabilite prin lege si in legatura cu nevoia de distinctie dintre cheltuielile de functionare si cele de investitii.

-Alocatiile se pot atribui ca suma forfetara (de exemplu, in functie de numarul de locuitori sau de nivelul de cheltuieli), tinand cont de efortul fiscal al colectivitatii locale respective, nivelul alocatiilor putand fi direct sau invers proportional cu veniturile proprii, luand in consideratie fiecare situatie particulara.

-Carta Europeana a Autonomiei Locale recomanda recurgerea la alocatii, cat mai des posibil, deoarece atribuirea lor nu prejudiciaza libertatea fundamentala a colectivitatilor locale de a-si stabili politicile si prioritatile din propriul lor domeniu de competenta.

-Trebuie subliniat faptul ca o descentralizare fara o redistribuire justa a resurselor financiare poate produce:

- „paradise fiscale' in unele colectivitati locale;

- riscul ca regiunile defavorizate sa nu beneficieze de servicii descentralizate suficiente din punct de vedere cantitativ si calitativ.

D) Imprumuturi:

- interne si externe;

- pe termen scurt (de trezorerie) si pe termen mediu si lung;

- din credite bancare sau din obligatiuni municipale.

-Imprumuturile se impun in practica in diverse situatii, cel mai des intalnite fiind:

necesitatea de a finanta investitiile, in lipsa unor venituri suficiente (impozite si taxe locale, transferuri financiare);

inadaptarea strategiei financiare: in mod normal, colectivitatile trebuie sa voteze un buget in echilibru, in care nu trebuie supraestimate incasarile si nici subestimate cheltuielile. Ca regula generala, orice decalaj intre ritmul incasarii veniturilor si cel al alocarii cheltuielilor creeaza o nevoie potentiala de finantare, care nu se poate acoperi decat cu un credit;

- conditiile inadecvate in care a fost negociat un credit anterior: uneori, colectivatile locale sunt puse in situatia de a contracta credite ale caror conditii impuse de catre banci pot sa compromita libera administrare a colectivitatilor si care pot antrena sarcini financiare excesive.

E) Alte surse de venituri: grupeaza sursele de venituri care nu fac parte explicit din categoriile A-D, printre care enumeram:

- veniturile obtinute din exploatarea bunurilor care formeaza patrimoniul colectivitatilor locale (exemplu: concesionari, inchirieri, locatii);

- veniturile obtinute din vanzarea unor bunuri din proprietatea privata a colectivitatilor locale;

- veniturile provenite din operatiuni financiare;

- veniturile provenite din amenzi, contraventii, recuperari, majorari pentru intarzierea la plata unor taxe sau impozite;

- veniturile care provin de la institutii aflate sub autoritatea administratiei publice locale;

- venituri din fondul de amortizare;

- donatii, contributii de la persoane fizice sau juridice.

-In mod normal, cheltuielile efectuate pentru furnizarea serviciilor publice de interes local ar trebui sa fie acoperite, in totalitate, din veniturile proprii: impozite si taxe locale; taxe, tarife si redevente; alte surse de venituri de la nivel local. Din punct de vedere al autonomiei colectivitatilor locale, impozitele si taxele locale exclusive sunt cele mai importante surse de venituri ale bugetelor locale.

-In cadrul modelului de clasificare a surselor de venituri ale bugetelor locale agreat de Consiliul Europei, impozitele si taxele locale au fost impartite in sase categorii:

- impozitul pe proprietatea privata;

- impozitul pe venitul personal;

impozitul asupra societatilor comerciale;

impozitul pe rezidenta (taxa de locuit);

impozitul pe profesie (taxa profesionala);

alte impozite si taxe locale, care nu se incadreaza explicit in categoriile de mai sus.

Taxele si tarifele pentru servicii publice locale

Taxa este o suma perceputa pentru serviciile administrative specifice prestate cetatenilor (eliberarea unei autorizatii de constructii, acordarea unui privilegiu, autorizarea folosirii domeniului public) fara ca, totusi, sa poata fi determinata o relatie directa si explicita intre costul serviciului prestat si suma perceputa.

-Taxele speciale constituie venituri cu destinatie speciala ale bugetelor locale, fiind utilizate in scopurile pentru care au fost infiintate. Sumele ramase neutilizate din taxele speciale, stabilite ca diferenta intre veniturile incasate si platile efectuate, se reporteaza in anul urmator cu aceeasi destinatie, o data cu incheierea exercitiului bugetar.

-Taxele speciale se incaseaza numai de la persoanele fizice si juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.

Tariful este suma perceputa in vederea asigurarii unui serviciu specializat in cantitati masurabile (cuantificabil). Tarifele sunt stabilite astfel incat sumele percepute sa acopere integral sau partial costurile legate de prestarea serviciului respectiv

(energie termica, transport urban de calatori).

-Tarifele se deosebesc de celelalte categorii de incasari prin urmatoarele criterii:

sursa tariful nu poate proveni decat ca o contrapartida a unui serviciu public;

contribuabilii tariful va fi platit numai de catre beneficiarii serviciului public;

marimea valoarea stabilita a tarifului ar trebui sa acopere cel putin costul serviciului public furnizat.

-Urmatoarele sisteme de tarifare a serviciilor publice se intalnesc in practica:

a) sistemul de tarifare real sumele platite de o persoana sunt direct proportionale cu cantitatea de servicii primite (de exemplu, consumul de apa / energie masurat cu un contor personal, plata pentru colectarea deseurilor menajere pe baza volumului sau greutatii lor etc.);

b) sistemul binom: pretul platit cuprinde o parte fixa destinata acoperirii cheltuielilor care nu sunt legate propriu-zis de consumul / beneficiul individual (cheltuielile fixe) si o parte variabila in functie de consumul / beneficiul individual.

c) sistemul de tarifare forfetar: pretul serviciului public furnizat se calculeaza in functie de anumite criterii (suprafata locuita si/sau numarul de persoane etc.) si nu corespunde costului real; de exemplu, facturarea pausala a consumului de apa, de energie termica, plata pentru colectarea deseurilor menajere s.a.). Facturarea forfetara este un sistem inferior celui de facturare reala atat in ceea ce priveste eficacitatea, cat si echitatea, deoarece:

- eficacitatea este mai scazuta pentru ca orice consum suplimentar sau risipa nu se reflecta in costuri, astfel incat, de cele mai multe ori, pretul incasat este inferior celui real;

- echitatea este mai scazuta pentru ca marii consumatori nu platesc mai mult decat ar face-o in cazul facturarii reale.

d) sistemul abonament: pretul platit confera un drept de acces la serviciul respectiv pe o perioada determinata, fara a tine cont, insa, de consumul real.  

-Practica europeana contemporana releva si situatii in care nu se tarifeaza unele servicii publice, ca cele enumerate mai jos:

- prezenta politiei la meciurile de fotbal sau la alte manifestari de acest gen (in tarile in care politia este un serviciu public descentralizat);

- servicii legate de prevenirea incendiilor;

- educatia adultilor si educatia extrascolara a elevilor;

- anumite servicii de biblioteca;

- anumite servicii de eliberare de acte (de exemplu, certificate de nastere, de deces);

- folosirea drumurilor etc.