Principii contemporane de organizare a administratiei publice locale
Doctrina
administrativa din ultimii ani, dezvoltand doctrina interbelica, cand
se refera la modul de organizare a administratiei
teritoriale, administratia locala, in sensul larg al termenului, se
opreste la trei principii fundamentale:
- Principiul centralizarii
- Principiul desconcentrarii
- Principiul descentralizarii
Prin
aceste principii se incearca a se rezolva cele doua tendinte
care se manifesta in guvernarea si administrarea unei tari:
tendinta la unitate si tendinta la diversitate. In alti
termeni este vorba de tendinta centralizatoare si
tendinta descentralizatoare, organizarea administrativa, spun
specialistii, nu exprima niciodata numai centralizare sau numai
descentralizare, exista intotdeauna un dozaj intre una si alta.
Astfel, principiul centralizarii, ca principiu de baza
al organizarii administratiei locale, presupune exclusiv dependenta
organelor locale de organelle administratiei locale. Din
punct de vedere juridic, organele centrale, sunt singurele care adopta
decizii aplicabile in teritoriu, autoritatile din teritoriu, fiind
vorba exclusiv de autoritati statale, au doar competenta executarii
deciziilor autoritatilor centrale. De fapt, mult
timp acest sistem s-a bazat, in teritoriu, nu pe existenta unor autoritati
in sensul de organe ci pe existenta unor simpli agenti ai centrului.
Acest sistem specific organizarii statale si administrative din
Antichitate si Evul Mediu, iar in epoca moderna si contemporana,
regimurilor politice totalitare, admiterea ”autoritatilor” locale o putere
de decizie doar in situatii exceptionale, in cazuri de calamitati
cum ar fi inundatiile sau cutremurele.
Principiul
desconcentrarii este in realitate o
forma a centralizarii, el consta in recunoasterea agentilor
statului, repartizati pe intregul teritoriu al tarii, a unei
anumite puteri de decizie.
Principiul
descentralizarii presupune
existenta unor persoane publice locale, desemnate de comunitatea
teritoriului, care au atributii proprii, intervenind direct in gestionarea
si administrarea ”afacerilor” colectivitatii.
Ideea de descentralizare, cum sustine si doctrina
noastra din perioada interbelica, implica ideea de autonomie
locala. Nu de putine ori cele doua notiuni se
folosesc impreuna, asa cum procedeaza si legiuitorul
constituant roman din 2003 Administratia publica
din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe
principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii
serviciilor publice” (art. 120 alin. 1). Legiuitorul constituant din 1923, in
mod expres se refera numai la ”descentralizarea
administrativa”, dar prevede totodata principiul alegerii de catre
cetateni, prin vot universal, egal, direct, secret si
obligatoriu si cu ”reprezentarea minoritatii”, dupa formele
prevazute de lege, a membrilor consiliilor judetene, admitand si
membrii de drept, respectiv membrii cooptati, precizandu-se ca:
”Intre membrii cooptati pot fi si femei majore” (art. 108).
Descentralizarea
dupa tezele actuale,
constituie corolarul indispensabil al democratiei, ea reprezinta pentru
organizarea administrativa ceea ce democratia
reprezentativa reprezinta pentru organizarea institutionala,
cum se exprima doctrinarul occindental citat.
