Practici pozitive de aplicare a Parteneriatului public-privat pe plan international

Practici pozitive de aplicare a Parteneriatului public-privat pe plan international

1. Experienta Regatului Unit al Marii Britanii

Marea Britanie are una dintre cele mai sofisticate si dezvoltate structuri pentru incurajarea sistemului de parteneriat public-privat precum si o politica la nivel national. In acest sens, exista un Consiliu Consultativ al Parteneriatelor Marii Britanii infiintat de Ministerul Trezoreriei si Partnership UK. Consiliul are rolul de a sprijini Trezoreria si ministerele scotiene prin recomandari asupra planurilor de afaceri in cazul realizarii unor parteneriate, de a sprijini si monitoriza activitatea Partnership UK. Membrii consiliului (al carui numar este in crestere) fac parte din ministere, structuri descentralizate ale administratiei publice, reprezentanti ai autoritatilor locale, selectati de Trezorerie.

„Partnership UK este o companie mixta cu capital privat si public detinuta in proportie de 51% de sectorul privat al carui rol este exclusiv de a dezvolta sectorul public. Partnership UK acorda Guvernului << sprijin in dezvoltarea politicilor de parteneriat public-privat si in standardizarea contractelor utilizate in sistem parteneriat public-privat>>. De asemenea, Partnership UK ajuta la << evaluarea si implementarea proiectelor si acorda sprijin proiectelor de parteneriat public-privat aflate in dificultate”.

Structurile de parteneriat din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord trebuie privite in contextul politicilor guvernamentale de dezvoltare a sistemului de parteneriat public-privat („Public Private Partnerships – the Goverment’s Approach” – 2000), precum si in conexiune cu politicile publice de imbunatatire a calitatii serviciilor publice ( UK PFI – Private Finance Initiative – Meeting the Investment Chalenge, 2003).

Anglia este foarte experimentata in proiecte „Parteneriat public-privat”, in principal din domeniul sanatatii. Exista 300 de proiecte in domeniul achizitiilor publice. Aici, succesul parteneriatului public-privat depinde de dimensiunile pietei unde se realizeaza proiectul si de acumularea/atragerea de capital privat institutionalizat. Este nevoie de un buget de la trezorerie orientat catre diverse sectoare, pentru a putea cunoaste gradul de angajare a sectorului public.

Experienta Germaniei

Unele rapoarte oficiale sustin ca in Germania a existat parteneriat public-privat in unele sectoare de activitate: constructia de spitale, scoli si inchisori. O examinare mai atenta a acestor proiecte arata ca ele sunt mai aproape de modelul folosit in realizarea proprietatilor imobiliare, decat de modelul Initiativei Financiare Private ( PFI ), folosit in Marea Britanie.^[2]

De exemplu, Centrul de Detentie din Mecklenburg( Pomerania de Vest ), a fost realizat cu un aranjament de tip leasing, in care sectorul privat a finantat constructia si a primit banii pentru executie, dar nu a mai avut niciun rol in exploatarea cladirii. Spre deosebire de acesta, la inchisorile DBFO din Marea Britanie, in afara de finantarea constructiei, sectorul privat are rol pe termen lung in exploatarea si intretinerea cladirii. Tocmai acest serviciu pe termen lung constituie elementul principal al conceptului ”Private Finance Initiative” aplicat in Marea Britanie.

Conceptul parteneriatului public-privat a fost partial aplicat in Germania in sectorul de transport, pentru constructia de autostrazi. Au fost adjudecate doua concesiuni pe termen lung: tunelul care trece pe sub raul Trave de Lubeck, concesionat consortiului condus de Hochtief/Bilfinger&Berger si tunelul pe sub raul Warnow de la Rostock, concesionat unui consortiu condus de Bouygues.

Totusi mai exista 13 proiecte potentiale, aflate in stadiul de fezabilitate, dar a caror implementare va depinde fie de unele modificari legislative, fie de schimbarea structurala a acordurilor deja incheiate.

Incasarea taxelor - la intrarea pe autostrada sau la trecerea unui pod

Referat: Parlamentul European - puterea legislativa si bugetara Proiect: Substratul filosofic al democratiei grecesti

Implicarea capitalului privat in realizarea de autostrazi a inceput in 1994 prin adoptarea legii privind finantarea privata a constructiei de autostrazi. Progresul a fost insa lent, datorita, in parte, prevederilor acestei legislatii care permite aplicarea acestui tip de parteneriat numai la poduri, tunele si drumuri montane. Legea din 1994 era limitativa din cauza unei directive a Uniunii Europene din 1993 care interzicea perceperea taxelor de utilizare a autostrazilor, indiferent daca sunt calculate pe baza de distanta sau pe baza de timp; de asemenea, in Germania exista o lege care stabileste perceperea taxelor calculate pe baza de timp, pentru vehicule de mare tonaj.

Un alt factor care a franat parteneriatul public-privat l-au constituit regulile contabile pentru calculul taxelor de utilizare. S-a discutat daca taxele pot fi stabilite pe baza balantei de venituri si cheltuieli pentru o perioada de concesionare de 30 de ani sau daca sa fie stabilite pentru o perioada mai scurta. Ambele metode de calcul au avantaje si dezavantaje, dar perioada scurta propune taxe mai mari in primii ani de utilizare (cand sunt costuri mari de finantare si constructie), ceea ce va avea drept consecinta micsorarea traficului.

Daca luam in considerare cele doua probleme enuntate, rezulta fie ca legea trebuie modificata pentru a incuraja participarea capitalului privat in infrastructura autostrazilor, fie trebuie luat in considerare un mecanism de plata alternativ.

Pentru partenerul privat pot fi luate in considerare doua moduri in care sa fie platit:

-o taxa pe vehicul platita de sectorul public, nu de utilizatorul drumului;

-o taxa platita de sectorul public pentru ca drumul sa fie permanent utilizabil conform standardelor, sa nu existe accidente sau alte cauze care sa determine blocaje.

In majoritatea tarilor, aceste moduri de plata nu necesita legi speciale, intrucat nu obliga utilizatorul autostrazii la plata vreunei taxe. In Germania, parerile privind necesitatea unei legislatii speciale sunt impartite.

3. Experienta Italiei

Guvernul Italian nu are propriu-zis o politica in domeniul parteneriatului public-privat. Exista insa cateva aplicatii practice de promovare a parteneriatului public-privat in programe/proiecte de dezvoltare a sudului Italiei si a Siciliei. La nivel central exista o structura denumita “Unita Finanza di Progretto”  in cadrul Comitetului de Politici Economice al carei scop este acela de a incuraja participarea sectorului privat la proiectele de investitii in infrastructura. Structura cuprinde reprezentanti ai Ministerului pentru Infrastructura si Transport, Ministerul Economiei si Finantelor.

Italia a inceput cu sectorul de comunicatii apoi cu cel energetic, dupa care a abordat infrastructura. Din experienta Italiei invatam cum se poate obtine excelenta in proiectele de parteneriat public-privat. In primul rand, in Italia administratia locala are nevoie de intelegerea (cunoasterea) problemelor financiare, vis–a–vis de proiectele ce le detin( este necesara educatie si expertiza).

Este foarte important de retinut ca parteneriatul public-privat este un mecanism pentru parteneriate de afaceri, nu mecanism social (parteneriat social) de distribuire a resurselor. Problema esentiala este cu vom creea bogatia si cum o vom imparti.

4. Experienta Frantei

Exista o lunga traditie in privinta parteneriatelor dintre sectorul public si cel privat, in special in domeniul concesiunilor pentru dezvoltarea infrastructurii. Poate sistemul francez este cel mai vechi. Cu toate acestea, modelul parteneriatului public-privat din Franta nu a evoluat la dimensiunile pe care alte state le cunosc in prezent. De altfel, nu exista o politica la nivel national. In Franta, majoritatea proiectelor de parteneriat public-privat sunt atribuite prin procedura dialogului competitiv.

In afara de proiectele din infrastrutura au aparut cateva forme de parteneriat public-privat in prevenirea criminalitatii si asigurarea coeziunii sociale.^[6] Dupa o lunga perioada de consultatii, statul francez a lansat procesul de implementare a parteneriatului public-privat pentru proiectarea, constructia si operarea de inchisori.