Formele organizarii politice a poporului - partidele politice

partidele politice; asociatiile si organizatiile sindicale;

grupurile de presiune

Partidele politice:

'Statul exprima colectivitatea in timp ce partidele politice exprima ideologiile si interesele grupurilor sociale care coexista in cadrul natiunii'.

Procesul aparitiei partidelor politice trebuie privit in stransa corelatie cu aparitia si dezvoltarea parlamen-tarismului, deci cu ideea de reprezentare in viata publica.

Partidele politice isi au sorgintea inca din antichitate, insa, acestea se impun in viata politica, odata cu aparitia parlamentarismului, cand burghezia, vazand in acestea instrumente de lupta impotriva feudalismului si a absolutismului monarhic, ca si impotriva pretentiilor nobilimii le-a promovat pentru a-si intari dominatia.

'Constientizand functia sociala a partidelor, burghezia si-a imbracat interesele si aspiratiile de clasa intr-o haina ideologica si a faurit programe revolutionare pentru a le impune prin formele luptei parlamentare

Partidele moderne s-au nascut in paralel cu dezvoltarea parlamentelor moderne, de fapt, au rezultat dinlauntrul acestora, ca fractiuni sau aripi, constituind noi forme de control asupra guvernantilor si o legatura activa dintre guvernati si guvernanti. Partidele politice in lupta pentru putere, contribuie la realizarea puterii politice a poporului si in mod deosebit a controlului acestuia asupra puterii statale. Aceasta depinde de gradul de cultura si maturitate politica a poporului, care are un rol deosebit in prevenirea si reducerea manipularii maselor. Castigarea electoratului precede castigarea puterii statale de catre un partid, putere care normal ar trebui sa se exercite conform vointei si intereselor puterii politice a poporului.

Partidele politice active se manifesta ca forte politice, iar atunci cand sunt si parlamentare, participa si influenteaza actele Parlamentului. In acest sens actioneaza in primul rand partidele politice care reprezentand majoritatea parlamentara, urmaresc elaborarea legilor in conformitate cu programele lor politice, putandu-se astfel realiza ca forte politice. Pe de alta parte, partidele politice din opozitia parlamentara participa la actele Parlamentului in dublu sens, ceea ce implica o responsabilitate politica, astfel:

partidele din opozitia parlamentara daca sunt active, urmaresc interesele generale, vor avea o puternica sustinere de masa si astfel in Parlament vor impiedica partidele de la putere sa se indeparteze de 'promisiunile electorale' cu care au castigat alegerile, precum si sa 'greseasca' mai putin;

inactivitatea partidelor din opozitia parlamentara, poate favoriza, abuzul de putere al majoritatii parlamentare, in sensul devierii acesteia de la programul electoral cu care a castigat puterea statala, si deci, de la interesele generale si conducerea statului pentru realizarea intereselor de grup ale membrilor partidelor respective.

Unii autori includ in conceptul de forte politice si alte organizatii nonguvernamentale, cum sunt: sindicatele, organizatii ale minoritatilor etnice, asociatiile religioase, comitetele cetatenesti, ligile culturale etc. .

Credem ca ar fi mai corect sa socotim ca forte politice sunt numai partidele parlamentare, partide care indiferent daca sunt la putere sau in opozitie, au o serie de drepturi recunoscute in Constitutie si legile date in baza acesteia, prin care participa mai mult sau mai putin la exercitarea puterii legislative. (art. 8, 37, 61 si altele din Constitutie). Ca atare, partidele politice neparlamentare desi fac politica, socotim ca nu pot fi considerate ca adevarate forte politice.

De asemenea, credem ca sindicatele nu pot fi considerate forte politice, ele fiind constituite nu pentru a face politica, ci pentru a apara drepturile si promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor (art. 9 din Constitutie). Folosirea mijloacelor legale sindicale pentru scopuri politice, apare ca un abuz de putere, care creaza disfunctionalitati in viata politica, statala, economica si sociala.

Aceasta nu inseamna ca celelalte organizatii nonguvernamentale (partidele politice neparlamentare, sindicatele, asociatiile religioase, culturale etc.) nu au libertate de exprimare si respectiv de a critica politica si puterea de stat. Insa, de la a critica si pana la a pretinde pe alte cai decat cele legale, masuri in structura organelor statului (schimbarea guvernului, a presedintelui, a unui ministru etc.) este distanta mare. Este adevarat ca a cere schimbarea unor functionari publici, nu poate fi interzisa, dar o astfel de cerere nu poate fi obligatorie, deci, producatoare de efecte juridice.

Potrivit lui Edmund Burke, ganditor englez, un partid politic este 'un corp de oameni animati de un principiu particular, asupra caruia sunt de acord pentru a promova prin efortul lor, interesul national' . Aceata definitie este discutabila, avand in vedere raportul dintre interesele membrilor de partid si interesul national, care difera de la un partid la altul. Dupa Dimitrie Gusti 'partidul politic este o asociatie libera de cetateni uniti in mod permanent prin interese si idei comune, de caracter general, asociatie ce urmareste, in plina lumina publica, a ajunge la puterea de a guverna pentru realizarea unui ideal etic social'.

Dupa prof. I. Muraru partidele politice sunt formatiuni mai mult sau mai putin durabile care sunt constituite si functioneaza in scopul de a cuceri sau conserva puterea, pe baza unui program ideologic si urmand o strategie elaborata.

Prin urmare, trasaturile partidelor politice sunt:

a) formatiuni constituite ca o organizatie a unor adepti (membri) structurata pe criterii teritoriale si ierarhice, care functioneaza pe baza unor norme proprii si urmareste obiective programatice;

b) formatiuni constituite ca structuri politice durabile; prin caracterul de 'organizatie stabila sau durabila' partidul se distinge de simpla clientela, fractiune, clica, camarila, care dispar impreuna cu fondatorii sau animatorii lor. Dorinta de a prelua si de a exercita puterea delimiteaza partidul de grupul de presiune si de alte organisme sociale, precum sindicatele, organizatiile de tineret.

c) Organizatia are un program ideologic rezultat din totalizarea aspiratiilor latente, a opiniilor individuale difuze si deseori contradictorii, reflectand deci sinteza calitativa a tuturor acestora.

d) Partidul - in majoritatea covarsitoare a cazurilor - isi propune cucerirea sau conservarea puterii sau cel putin influentarea intr-un anumit sens a puterii.

e) Partidul isi organizeaza si mobilizeaza mijloacele intr-o ofensiva al carei obiectiv primordial ramane, de regula, victoria in alegeri si numai rareori schimbarea regimului politic

Intr-o acceptiune larga, un partid politic reprezinta o grupare sau o asociatie permanenta de indivizi uniti in mod liber intre ei prin afinitati ideologice si convingeri politice comune, creata la nivel teritorial pe baza unor principii stricte de organizare si disciplina, al carui scop, inscris intr-un program sau statut, consta in promovarea si infaptuirea in competitie electorala si parlamentara cu alte partide, a unei anumite doctrine sau conceptii politice privind dezvoltarea si conducerea unei societati date.

Vorbind despre partidele politice, Lucretiu Patrascanu arata ' Un partid fiind o grupare de oameni care apara anumite interese de clasa si lupta pentru puterea politica, elementul determinant pentru structura lui este natura intereselor pe care le reprezinta si pentru satisfacerea carora isi desfasoara intreaga-i activitate. Interesele de clasa, prin continutul lor, determina totodata, aderenta sau lipsa de aderenta a unui organism politic fata de regimul social sau politic inlauntru caruia lucreaza, dupa cum, tot asemenea, interesele ii fixeaza obiectivele pe care le urmareste si hotarasc mijloacele de care intelege sa se foloseasca in atingerea lor in raport cu normele de drept existente.'

In doctrina se arata ca limitarea partidelor la interesele de clasa este discutabila. In prezent, partidele politice sunt tot mai mult interesate sa atraga membrii si simpatizanti (alegatori) din toate straturile sociale, uniti prin acelasi ideal: satisfacerea unor interese individuale ale fiecaruia prin progresul general al societatii; Partidele care promit si realizeaza acest ideal cuceresc, prin suport electoral puterea politica .

Cat priveste rolul social al partidelor politice se considera ca acestea au trei functii:

a) functia electorala, prin care partidele politice isi propun candidatii la functiile eligibile, in organisme reprezentative la nivelul central si local si recruteaza prin programele lor electorale aderenti;

Lucrare: Scoala geopolitica romaneasca Referat: Organizarea Tribunalul de Prima Instanta

b) functia de formare a constiintei civice prin sensibilizarea cetateanului cu problemele societatii; cresterea raspunderii civice, atat a celui care alege cat si a celui care este ales sau numit pe functia publica;

c) de a asigura un raport activ intre guvernanti si guvernati, prin intermediul parlamentarilor si ministrilor care fac parte dintr-un partid; astfel, acestia isi exercita atributiile conform legii dar si in spiritul programelor politice ale partidului din care fac parte; aceasta nu inseamna sa se incalce legea in favoarea politicii partidului, ci in mod legal sa promoveze initiative legislative (guvernul) si sa voteze legi (parlamentul) in concordanta cu strategia partidului lor;

d) functia de conducere; partidele tind sa exercite chiar si pe cale mediata puterea politica, sa-si asume prerogative de conducere; normal aceasta functie trebuie exercitata, asa cum am aratat, prin intermediul legii elaborate potrivit Constitutiei.

In sistemele parlamentare, multe functii publice sunt ocupate de membrii partidelor ajunse la putere, in timp ce in sistemele prezidentiale pot fi numiti ministri, personalitati care nu apartin partidului victorios.

La unele partide s-a constatat practica clientelismului politic, in baza careia cei care au 'ajutat' in alegeri sunt numiti pe functii publice, desi nu au competenta necesara , cum sunt:

infiintarea functiilor publice ca recompensa pentru anumite persoane si nu ca urmare a necesitatilor impuse de interesele generale;

desfiintarea unor functii publice pentru a scoate din sistem persoanele 'incomode' si infiintarea altor functii in raport de pretentiile clientelei politice:

incalcarea sub diferite forme a principiului stabilitatii functionarului public, prin rotire, mutare, transfer, 'promovare' pentru a face loc clientelei politice.

'Clientii' nu fac decat sa prolifereze coruptia politica, incompetenta in exercitarea functiilor primite, dezorganizarea serviciilor publice, prin infiintarea unor functii dupa interesele clientilor si nu dupa cele generale, nationale sau locale. Acest sistem al clientelismului politic este favorizat de o defectuoasa reglementare a stabilitatii functionarului public si in mod deosebit a responsabilitatii acestuia. P. Alexandrescu Roman, arata ca, un functionar bine pregatit inlocuieste cinci functionari nepregatiti.

Avand in vedere raportul dintre partide si societate, putem vorbi de: monopartidismul, bipartidismul si multipartidismul.

Monopartidismul se caracterizeaza prin existenta unui singur partid, care favorizeaza toate celelalte forte politice si sociale sau chiar le incorporeaza, specific regimurilor monolitice, totalitare si care de regula, personifica puterea, o individualizeaza. Ca premise justificative sunt invocate: cerinta integrarii nationale, transformarea unicului partid intr-un 'creuzet al natiunii', in 'centrul vital al intregii societati'; cerinta mobilizarii energiilor pentru modernizarea economica si sociala; realizarea omogenizarii sociale a 'poporului unic' etc. Acest sistem prezinta avantajul de a asigura stabilitatea guvernamentala, avand insa multe dezavantaje, in afara monotoniei politice si a platitudinii sufragiului: sistem politic predispus la imobilism; echipa executiva guvernand fara concurenta, nu va fi stimulata initiativa, preocuparea pentru progres etc.; partidele de opozitie ajung sa fie simple grupuri de interese; opozitia extraparlamentara se indreapta impotriva partidului, cu care ea insasi se confunda, exprimandu-se cel mai adesea ca fractiune.

Bipartidismul poate fi 'numeric - in sensul ca exista numai doua partide - sau 'calitativ'- adica predomina numai doua partide. Efectul acestui sistem este alternanta la putere. Bipartidismul poate fi 'rigid' (sistemul britanic), cand seful guvernului - adica liderul partidului majoritar - este sigur de fidelitatea membrilor sai sau 'suplu' (sistemul american), cand cele doua partide nu impun celor alesi nici o disciplina de vot.

De asemena, el poate fi 'perfect' cand exista numai doua partide (ceea ce este o simpla ipoteza de scoala), si 'imperfect' cand, pe langa cele 'doua mari', exista si alte partide mai mici'.

In fine, poate fi un bipartidism 'echilibrat', cand alternanta la putere se produce cu o oarecare regularitate, sau 'dominant' cand, treptat dar ireversibil se aluneca spre un partid unic.

Multipartidismul, adica situatia in care exista mai mult de doua partide, repezinta indiscutabil regula, dar cu o amploare variabila; de exemplu, un numar mare de partide era in Austria, inainte de 1914, doar numai 4 in Scandinavia si 3 in Belgia etc.

In Romania dupa 1989 s-au inregistrat peste 200 de partide sau alte formatiuni politice.

De regula, un numar mare de partide politice poate duce la: dezorientarea electoratului, pulverizarea lui, minimalizarea temelor majore, diletantism, risipa financiara si altele.

Grupurile de interese (pressure groups) sau grupurile de presiune sunt considerate ca fiind 'cea de a treia camera' sau 'guvernul invizibil', incat desi ele nu-si propun sa cucereasca puterea, totusi, o pot influenta in fapt prin pressing-ul desfasurat asupra ei, in interesul membrilor lor. Aceste grupuri de presiune, cuprind sfera celorlalte interese, ce nu sunt vizate de partidele politice, ceea ce evident nu indreptatesc afirmatiile ca acestea reprezinta 'poporul real'. Aceste grupuri de presiune nu reprezinta interesele generale, sintagma legata indisolubil de popor.

Nota definitorie a tuturor acestor organisme este sa exercite prin mijloacele care le stau la dispozitie (presa, literatura, radio, televiziune, manifestari publice etc.), presiuni asupra factorilor politici, inclusiv influentarea opiniei publice in sensul dorit de acestia.

Exista o paleta foarte larga de organisme avand caracterul unui grup de presiune, cum sunt organismele confesionale, artistice, asociatii feministe, de tineret, grupuri economice, financiare, profesionale, umanitare, religioase, militare, etnice etc., care in activitatea lor ar trebui sa foloseasca numai mijloace legale.

Expresia 'lobby-hol' in limba engleza are semnificatia politica de 'culoar al parlamentului' si 'influentarea parlamentarilor'.

Uneori, fenomenul lobby indica pe oricine care intentioneaza sa influenteze deciziile puterilor (legislative, executive si ale tribunalelor).

De multe ori lobby-ul este favorizat de lipsa de demnitate a parlamentarului sau functionarului public, incompetenta sau de slabiciune la electoratul mediatic, care sunt usor influentabili, dand incoerenta in activitatea lor politica. Din nefericire, sunt cazuri cand lobby-ul se face plecand de la manipularile mas-media si pana la santaj, blocari de drumuri publice sau finantari ilegale a unor partide ori demnitari etc.

In Romania, in prezent legislatia este deficitara in decelarea a ceea ce este ilegal si periculos, in folosirea unor mijloacele ale lobby-ului.

In viata politica a unui Stat grupurile de presiune pot juca un rol pozitiv sau negativ . Acesta este si motivul pentru care in unele state s-au adoptat legi referitoare la activitatea grupurilor de presiune. Statele Unite au adoptat o lege privind lobby-ismul in anul 1946 (Federal Regulation of Lobbying Act), prin care s-a stabilit obligatia de a se inregistra numele si raportul financiar de cheltuieli ale oricui care 'solicita, incaseaza sau primeste bani ori alte bunuri de valoare pentru a fi folositi in principal ca un sprijin in adoptarea sau abrogarea oricarei legi de catre Congresul Statelor Unite'. O astfel de reglementare este o piedica in calea coruptiei politice.

Dupa prof. I. Deleanu raporturile dintre grupurile de presiune si partidele politice se pot exprima intr-una din urmatoarele forme:

a.      Pe fata sau ocult, partidele sunt dependente de grupurile de interese.

b.      Dimpotriva, grupurile de interese sunt dependente de partide.

c.       Grupurile de interese si partidele interpenetreaza.

d.      Grupurile de interese si partidele sunt, in principiu independente.

e.      Ele isi partajeaza rolurile.

Sindicatele, in sens larg, vorbind, pot fi considerate grupuri de interese, dar a caror activitate, scop si mijloace sunt reglementate in mod expres de lege. Sindicatele nu trebuie sa vizeze scopuri politice. Activitatea sindicatelor are un caracter pronuntat profesional.

Potrivit art. 9 din Constitutia Romaniei, sindicatele contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor. In art. 7 al Constitutiei Spaniei, sindicatele si asociatiile patronale 'contribuie la apararea si promovarea intereselor economice si sociale ce se sunt proprii'.

Fenomenul sindicalismului a fost generat de aspiratia clasei muncitoare de a i se recunoaste si respecta de catre guvernanti, asociatii patronale, drepturi legate de raporturile de munca: salarizare, concedii de odihna, medicale, pregatire profesionala, protectia muncii, ajutoare de somaj si alte instrumente de protectie sociala, dreptul la greva, la un program de munca rezonabil, regimul de munca in general, al femeilor, tinerilor si copiilor etc. Sindicatele se deosebesc de partidele politice prin aceea ca ele nu vizeaza accesul la putere. Din nefericire, de multe ori sindicatele, nu cunosc si nu utilizeaza mijloacele legale de actiune in solutionarea problemelor lor profesionale, uzand tot mai des de greva, iar uneori de mijloace ilegale, ca blocarea drumurilor etc.

TEME pentru referate:

Deosebirea dintre partide politice si grupurile de presiune.

Drepturile Statului si interesele generale nationale.

Ce confera legitimitate unui partid politic?

Deosebirea dintre interesele generale nationale si interesele unei clase sociale.

Ce este lobby-ul si care sunt mijloacele acestuia?

Ce este clientelismul politic?

BIBLIOGRAFIE

Ioan Muraru -Drept Constitutional si Institutii Politice, Editura Actami, Bucuresti 1997, p.29-30, 287-304

Ioan Deleanu   -Drept Constitutional si Institutii Politice, Tratat vol. I, Editura Europa 1966, p.207-219

Cristian Ionescu          -Drept Constitutional si Institutii Politice, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti-1997, p. 90-104 si 309-331;

Constantin G.Dissescu-Drept Constitutional, Ed. Socec, Bucuresti, 1915, p. 771-783

Anibal Teodorescu-Notiuni de Drept Administrativ, Bucuresti 1915, p. 64-81

Paul Negulescu -Tratat de drept public, Editura Casa Scolilor, Bucuresti, 1042, p. 85-98