Implicarea organismelor nationale si internationale in promovarea incluziunii sociale a tinerilor postinstitutionalizati

Incluziunea sociala a tinerilor aflati in situatii de dificultate sau de risc social, reprezinta pentru societatea mileniului trei o tema de interes major care se dezbate cu maxima intensitate atat la nivelul forurilor internationale, cat si la nivel statal, in cadrul organismelor nationale. Din acest motiv, ne vom axa in cele ce urmeaza asupra mecanismelor de concepere, promovare si implementare a unor masuri care sa faciliteze integrarea socio-profesionala a acestor tineri, relevand raspunsurile si solutiile pe care autoritatile competente ale statului roman si cele ale Uniunii Europene vin sa le ofere in scopul ameliorarii situatiei problematice cu care se confrunta aceasta categorie sociala.

A. Uniunea Europeana si angajamentele asumate in sfera incluziunii    sociale a tinerilor aflati in situatii de risc social

Politicile de incluziune sociala, traduse prin ansamblul de masuri privind reinsertia in cadrul sferelor vietii sociale a indivizilor confruntati cu fenomenul excluziunii sociale, prin dezvoltarea capacitatilor si constructia de oportunitati, au luat nastere in Europa, dupa anii ΄80, pe fondul promovarii de catre Uniunea Europeana a unor  strategii antidiscriminatorii pentru persoane si grupuri marginalizate (E. Zamfir, 2007: 20). Continuand sa reprezinte, de mai bine de trei decenii, o provocare esentiala a politicii sociale europene si unul dintre obiectivele cheie ale demersului intreprins pentru constituirea unei Europe inalt coezive si incluzive, acestea au o semnificatie aparte si un aport deosebit in ceea ce priveste reducerea disparitatilor si promovarea accesului egal si nediscriminatoriu al tuturor indivizilor la multitudinea de resurse existente la nivelul societatii.

Conferirea unei dimensiuni europene a actiunilor intreprinse in favoarea sustinerii persoanelor dezavantajate din punct de vedere social, precum si impartasirea unei viziuni si a unor principii comune privind directiile de interventie in ariile problematice ale societatilor europene reflecta o ampla constientizare din partea statelor membre UE a gravitatii problemelor sociale cu care se confrunta o parte dintre cetatenii acestora, impunandu-se astfel necesitatea concentrarii eforturilor spre impulsionarea activitatilor vizand asigurarea unui nivel decent al bunastarii economice si sociale  pentru toti aceia care, din variate motive, nu pot atinge prin efort propriu acest deziderat.

In cei peste cincizeci de ani existenta, Uniunea Europeana s-a remarcat, si continua inca sa o faca, printr-o abordare integrata a aspectelor critice specifice diverselor domenii ale vietii sociale, punand astfel bazele unor mecanisme strategice, a unor instrumente financiare si legislative, dar si a unor metode de dialog, cooperare si coordonare concrete si adecvate solutionarii situatiilor de dificultate identificate. Tocmai de aceea, multe dintre actiunile intreprinse la nivel comunitar au ajuns sa aiba de-a lungul timpului un impact direct si semnificativ asupra categoriilor sociale vulnerabile, printre care se numara si aceea a tinerilor.

Integrarea tinerilor in societate si in viata activa, promovarea, respectarea si utilizarea deplina a intregului lor potential au devenit astfel unele dintre obiectivele primordiale ale politicilor sociale pentru tineret, dezvoltate si implementate la nivel european. Institutiile si organismele specializate ale Uniunii Europene au admis, in consecinta, faptul ca este imperios necesara si urgenta o noua abordare in domeniu, deoarece tinerii, in special cei afectati de diverse riscuri sociale, sunt cel mai adesea expusi flagelului saraciei, marginalizarii si excluziunii sociale.

Toate acestea merita insa a fi supuse unei analize critice care sa releve atat provocarile pe care tinerii le intampina pe parcursul traseelor lor in viata, cat si maniera in care responsabilii politici europeni reusesc sa intervina in scopul asigurarii unui acompaniament social care sa medieze si sa sustina integrarea lor socio-profesionala.

O semnificatie aparte in acest sens o au cercetarile intreprinse in spatiul european, cercetari al caror grup tinta il reprezinta tinerii confruntati cu dificultati in procesul de insertie pe piata muncii si in viata sociala. Un astfel de studiu (Walter & Pohl, 2005), realizat in anul 2005 sub egida Comisiei Europene, a inglobat in analiza sa 13 state europene (Bulgaria, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Romania) avand o contributie deosebita in ceea ce priveste: identificarea caracteristicilor socio-economice care ii impiedica pe tinerii aflati in situatii de risc social sa acceada la un loc de munca si  la obtinerea unui minim nivel educational; relevarea problemelor fundamentale ale tranzitiei de la stadiul procesului educational catre etapa accesului pe piata muncii, precum si a barierelor in calea dezvoltarii si avansarii profesionale; determinarea cauzelor esecului reformelor educationale si a programelor de incluziune sociala destinate acestor tinerii. Concluziile la care s-a ajuns in final au relevat faptul ca saracia si inegalitatea sociala, nivelul de dezvoltare economica si situatia ce caracterizeaza domeniul pietei muncii, apartenenta de gen si segregarea etnica constituie principalii factori care, in interactiunea cu caracteristicile de ordin personal, individual ale celui in cauza, afecteaza integrarea socio-profesionala a tanarului. De asemenea, institutiile precum scoala si alte sisteme de instruire formala sau non-formala, serviciile publice de ocupare a fortei de munca si sistemele de securitate sociala insele pot crea bariere sau pot genera un grad sporit de vulnerabilitate a tinerilor in diferitele contexte specifice procesului de incluziune sociala.

Pe de alta parte, intrunirile organizate la nivel inalt, cu participarea si sustinerea reprezentantilor statelor membre UE, au dat startul, incepand cu anii 2000, unui complex set de actiuni vizand elaborarea unor strategii si planuri de interventie care sa structureze noi dimensiuni si sa ghideze prioritatile in sfera politicilor sociale europene, avand totodata profunde implicatii asupra sectorului de activitati cu privire la politicile pentru tineret.

Consiliul European de la Lisabona din 23-24 martie 2000, in cadrul caruia s-au pus bazele Agendei de la Lisabona, a reprezentat un prim pas important in configurarea unui ansamblu de scopuri sociale comune ale Uniunii Europene. In cadrul dezbaterilor sustinute pe parcursul celor doua zile de intruniri, reprezentantii de stat si de guvern ai tarilor participante la Consiliu au stabilit drept obiectiv strategic al UE crearea, pana in 2010, a „celei mai competitive si mai dinamice economii bazate pe cunoastere din lume, capabila de crestere economica durabila cu locuri de munca mai multe si mai bune si o mai mare coeziune sociala” (Stanescu, 2006:96). Acest obiectiv poate fi transpus in practica prin intermediul Metodei Deschise de Coordonare (MDC)[1], definita drept „principalul instrument prin care se poate realiza coordonarea politicilor nationale in domeniul social [] constand in stabilirea de obiective comune, schimbul reciproc de informatii intre statele membre, difuzarea celor mai bune practici, precum si dezvoltarea de indicatori comuni si de baze de date armonizate” . Metoda Deschisa de Coordonare are, de asemenea, o contributie majora in ceea ce priveste stimularea procesul de combatere a saraciei si promovarea incluziunii sociale.

In decembrie 2000, cu ocazia Conferintei de la Nisa, Consiliul European a pus bazele unui mecanism de lupta impotriva excluziunii sociale si a saraciei ale carui principale dimensiuni sunt: „1. promovarea participarii la munca si accesul la toate resursele, drepturile, bunurile si serviciile; 2. prevenirea riscului excluziunii sociale; 3. initiative pentru grupurile cele mai vulnerabile; 4. mobilizarea tuturor actorilor” (apud Stanescu, 2006:97). In urma summit-ului de la Nisa, statele membre UE au convenit ca cele patru directii globale de actiune amintite anterior sa constituie „pilonii” de sustinere ai Planurilor Nationale Antisaracie si Promovare a Incluziunii Sociale, a caror data limita de elaborare a reprezentat-o luna iunie a anului imediat urmator. De asemenea, Comisiei Europene i-a fost inaintata solicitarea de a monitoriza implementarea agendei sociale si intocmirea de rapoarte anuale privind progresele astfel inregistrate.

La 14 decembrie 2000, este adoptata o Rezolutie[3] cu privire la incluziunea sociala a tinerilor, prin intermediul careia se stabilesc urmatoarele prioritati: imbunatatirea situatiei socio-economice a tinerilor, precum si cresterea gradului de incluziune sociala a acestora; promovarea accesului tinerilor la programele nationale si comunitare, in special cele cu privire la mobilitate; asigurarea si garantarea participarii active a tinerilor in viata economica si sociala, combaterea tratamentelor discriminatorii, prevenirea situatiilor care genereaza marginalizarea, mobilizarea tuturor actorilor sociali si incurajarea tinerilor in scopul dezvoltarii unei participari depline a acestora in procesul elaborarii politicilor pentru tineret; schimbul de informatii si difuzarea bunelor practici privind combaterea excluziunii sociale a tinerilor.

Un an mai tarziu, elaborarea Cartii Albe a Comisiei Europene, intitulata „Un nou elan pentru tineretul european” a dus la identificarea a patru directii fundamentale de actiune in domeniul politicilor pentru tineret: participarea activa si deplina a tinerilor in viata societatii; informarea acestora cu privire la aspectele si problemele care reprezinta teme de interes major pentru acestia; dezvoltarea unui serviciu de voluntariat; o mai buna intelegere a realitatilor care ii afecteaza pe tineri, precum o mai buna evaluare a tineretului in cadrul altor politici (educationale, de ocupare a fortei de munca, de sanatate publica, de integrare sociala etc)[4].

Referat: Politica romaneasca de dezvoltare regionala in context european Proiect: Comunicare politica

Anul 2005 deschide calea unei schimbari radicale a opticii cu privire la politicile pentru tineret, acesta marcand momentul cand pentru prima data preocuparile si practicile europene in favoarea tinerilor se contureaza sub forma unei strategii unice si coerente, devenind astfel extrem de vizibile la nivelul Uniunii Europene. Ca atare, in cadrul Consiliul European intrunit la Bruxelles, in perioada 22-23 martie 2005, s-a recurs la adoptarea Pactului European pentru Tineret, structurat pe urmatoarele coordonate: „ocupare, integrare si avansare sociala; educatie, formare si mobilitate; reconcilierea vietii de familie cu munca”[5]. Monitorizarea implementarii Pactului European pentru Tineret a fost insa conditionata de integrarea acestui demers in mecanismele de raportare ale Strategiei de la Lisabona (ibidem) .

O noua initiativa in domeniul politicilor pentru tineret a reprezentat-o infiintarea Programului „Tineret in Actiune 2007-2013”, care isi propune extinderea la nivel comunitar a cooperarii in favoarea tinerilor din cadrul statele membre UE. In acest sens, programul se aplica in functie de urmatoarele linii directoare: promovarea cetateniei active a tinerilor; consolidarea solidaritatii in randul tinerilor cu scopul cresterii gradului de toleranta si al intaririi coeziunii sociale; dezvoltarea dialogului intercultural; sustinerea procesului de incluziune sociala a tinerilor confruntati cu oportunitati reduse[6].

Toate aceste actiuni, realizate sub atenta indrumare si supervizare a organismele si institutiile specializate ale Uniunii Europene, au meritul de a se constitui sub forma unui sistem de interventie modern, special conceput in vederea crearii de conditii favorabile dezvoltarii si afirmarii depline a tinerilor, reprezentand de asemenea o dovada vie a faptului ca investitia in noua generatie este un pas important in evolutia societatilor umane de azi si de maine.

B.    Romania si demersul alinierii la standardele UE. Implicatii asupra situatiei tinerilor postinstitutionalizati

Pentru Romania, tara devenita recent membra a Uniunii Europene, itinerariul parcurs in scopul aderarii a reprezentat un lung sir de provocari cu privire la adaptarea societatii romanesti la principiile si valorile comunitare in domenii precum protectia si securitatea sociala, politica fiscala, dezvoltarea economica, modernizarea administrativa, armonizarea legislativa etc.

Relatiile diplomatice dintre Romania si Uniunea Europeana dateaza inca din perioada anilor 1990, insa negocierile oficiale de aderare a tarii noastre la UE au fost lansate in mod oficial la 15 februarie 2000. Din acel moment, Romania a inceput sa inregistreze o serie de evolutii notabile cu privire la respectarea si implementarea schimbarilor impuse de UE in vederea aderarii, motiv pentru care in urma summit-ului de iarna de la Bruxelles, organizat la 14 decembrie 2004, tara noastra a incheiat negocierile de aderare in cadrul acestui organism international, devenind membra a Uniunii Europene trei ani mai tarziu, la 1 ianuarie 2007.

Cu toate acestea, consolidarea eforturilor de imbunatatire a conditiilor de trai ale copiilor din institutiile de ocrotire si implementarea reformei in domeniul protectiei copilului au reprezentat mult timp unele dintre aspectele esentiale de a caror solutionare a depins evolutia favorabila a procesului de preaderare.  La sfarsitul anului 2006, in cadrul Comunicatului Comisiei Comunitatilor Europene asupra Raportului de monitorizare cu privire la stadiul de pregatire al Romaniei si Bulgariei pentru aderarea la Uniunea Europeana se mentionau insa o serie de progrese semnificative cu privire la politicile de protectie a copilului: „ Numarul copiilor institutionalizati se afla intr-o continua descrestere. Conditiile de trai in institutiile existente s-au imbunatatit substantial, prezentand actualmente un standard satisfǎcǎtor. Multi copii au fost reuniti cu familiile lor sau au fost oferiti spre ingrijire asistentilor maternali special pregatiti in acest sens. [] In ceea ce priveste copiii cu handicap, autoritatile romane au format un grup de lucru care va examina indeaproape conditiile de viata ale acestor copii, in centrele de plasament, spitale si internate, in scopul ameliorarii situatiei existente”. Pe langa semnalarea acestor transformari pozitive, Comisia a dorit sa atraga atentia asupra faptului ca modul de implementare a planului de actiune cu scopul de a asista mamele pentru a preveni abandonul la nastere trebuie sa se realizeze cu foarte mare precautie.

S-a constatat astfel ca, per ansamblu, sistemul de protectie sociala a copilului in dificultate, sistem care in trecut ii crease Romaniei o imagine negativa printre statele europene, a reusit sa gaseasca formulele necesare pentru a depasi deficitele mostenite din perioada post-decembrista, printr-o imbunatatire considerabila a status-quo-ului, o adaptare a dispozitiilor legislative la standardele internationale in domeniu si o mai buna implementare a unor instrumente de lucru mai eficiente, care sa duca la o crestere a calitatii vietii copiilor confruntati cu diverse riscuri sociale.

Dupa 18 ani de la Revolutie insa, in ciuda constatarilor benefice cu privire la efortul alinierii sistemului romanesc de protectie sociala a copilului la standardele recomandate de comunitatea europeana, problematica tinerilor dezavantajati, in speta cei postinstitutionalizati, continua sa reprezinte una dintre conditiile sociale indezirabile care persista la nivel societal.

Desi la nivelul Uniunii Europene se prevedea inca din anii 2003 elaborarea unui set de indicatori pentru analiza rezultatelor obtinute in urma implementarii masurilor de incluziune sociala a tinerilor marginalizati, in plan intern, situatia tinerilor care, in urma dobandirii capacitatii depline de exercitiu, urmeaza sa paraseasca sistemul de ocrotire a copilului a ramas una destul de confuza, integrarea lor socio-profesionala reprezentand mai mult un deziderat dificil de pus in practica atat pe termen scurt, cat si pe termen mediu. In acest context, E. Zamfir (2007:25) acuza faptul ca sistemul actual de indicatori privind incluziunea sociala a tinerilor „evidentiaza inca pete albe care nu pot fi acoperite decat prin eforturi suplimentare de analiza si cercetare”. Tocmai acest inconvenient impiedica, sustinem noi, o diagnoza obiectiva, fundamentata pe masuratori stiintifice si pe ratiuni realiste privind riscurile si problemele sociale cu care se confrunta acesti tineri si, implicit, amana orientarile pragmatice, de tip preventiv, absolut necesare in asemenea conditii.

Constienta de dificultatile inerente vietii sociale si mai ales de potentialele bariere ce pot surveni in procesul incluziunii sociale a tinerilor care parasesc institutiile de ocrotire ale statului, societatea academica a incercat, din perspectiva prevenirii saraciei si a excluziunii sociale, sa atraga frecvent atentia asupra necesitatii unei abordari pluridisciplinare a problematicii tinerilor postinstitutionalizati. De asemenea, un aport deosebit in acest sens l-a avut si sectorul non-guvernamental care, prin actiunile de lobby si advocacy desfasurate a urmarit, pe de o parte, schimbarea mentalitatilor colective cu privire la tinerii marginalizati si, pe de alta parte, a somat autoritatile statului roman asupra urgentarii transferului de pe agenda publica in cea institutionala a tematicii in cauza.

Din pacate insa, decidentii politici succedati la putere pe parcursul diverselor guvernari s-au limitat, in genere, la elaborarea de metodologii privind solutionarea potentialelor situatii de criza cu care se confrunta tinerii supusi fenomenului excluziunii sociale, fara ca acestea sa aiba, de cele mai multe ori, o finalitate si  o transpunere practica.

In pofida acestor neajunsuri, anumite documente programatice si initiative legislative de care dispunem in prezent merita a fi mentionate, tocmai prin prisma faptului ca acestea abordeaza fie direct, fie indirect subiectul mult controversat al incluziunii sociale a tinerilor care parasesc institutiile de tip rezidential.

Printre acestea enumeram:

Strategia nationala de incluziune sociala a tinerilor care parasesc sistemul de protectie a copilului, 2006-2008, aprobata prin H.G. nr. 669/2006, care stabileste drept principale obiective: consolidarea unui sistem coerent si coordonat de actiuni si masuri care sa faciliteze incluziunea sociala a tinerilor care provin din sistemul de protectie a copilului, a celor care la implinirea varstei de 18 ani se afla intr-un centru de reeducare sau penitenciar pentru minori, dar si a tinerilor fara adapost care implinesc varsta majoratului; scaderea riscului excluziunii si marginalizarii sociale in randul acestor tineri, precum si integrarea lor activa si participativa in cadrul societatii.

Strategia nationala pentru ocuparea fortei de munca, 2004-2010, aprobata prin H.G. nr. 1386/2004, prin intermediul careia se urmareste „promovarea integrarii si combaterea discriminarii persoanelor dezavantajate pe piata muncii”, printre care si tinerii care parasesc sistemul public de protectie a copilului. Conform strategiei, acest demers urmeaza a fi realizat printr-o serie de masuri specifice, precum: adaptarea sistemului de invatamant la cerintele pietei muncii, astfel incat sa se poata realiza tranzitia de la scoala la munca; dezvoltarea unei retele de centre de informare si consiliere privind orientarea tinerilor in cariera; oferirea de stimulente angajatorilor in scopul angajarii in munca a tinerilor in cauza. In concordanta cu aceasta a fost elaborat si Programul de ocupare a persoanelor marginalizate social pentru anul 2008.

Planul National de Actiune pentru Tineret (PNAT-R), 2005-2008, ca prim document de programare in domeniul politicii pentru tineret, care prevede implementarea de masuri privind „cresterea participarii tinerilor la viata societatii – sub toate formele de manifestare ale acesteia – economica, civica si politica, culturala, participare la educatie, mobilitate; reducerea factorilor de risc care conduc la marginalizare si excluziune sociala; optimizarea cadrului institutional”.

Programul de guvernare 2005-2008, care in capitolul destinat politicii de protectie sociala prevede masuri privind promovarea incluziunii sociale si combaterea fenomenului saraciei si a celui de excluziune sociala, precum si actiuni privind integrarea sociala a copiilor si tinerilor institutionalizati, printre care amintite sunt: programul de interes national „Integrarea socio-profesionala a copiilor/tinerilor din sistemul de protectie”; crearea de servicii alternative destinate adolescentilor si tinerilor de peste 18 ani, implementate in cadrul schemei de granturi Phare 2001, respectiv in cadrul programului ChildNet.

Programul de implementare a Planului National Anti-Saracie si Promovare a Incluziunii Sociale (PNAinc) pentru perioada 2006-2008, aprobat prin H.G. nr. 1827/2005, care isi propune, printre altele, crearea unui sistem coerent si coordonat de incluziune sociala a tinerilor care parasesc sistemul de protectie a copilului; sustinerea autoritatilor publice locale in vederea integrarii acestor tineri in viata sociala; dezvoltarea deprinderilor de viata independenta in vederea facilitarii integrarii socio-profesionale a tinerilor in cauza dupa parasirea institutiilor de tip rezidential; crearea de oportunitati privind participarea tinerilor postinstitutionalizati la viata economica, politica si sociala etc.

Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, adoptata la 21 iunie 2004, prin care se prevede ca „tanarul care a dobandit

capacitatea deplina de exercitiu si a beneficiat de o masura de protectie speciala, dar care nu isi continua studiile si nu are posibilitatea revenirii in propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiaza, la cerere, pe o perioada de pana la doi ani, de protectie speciala, in scopul facilitarii integrarii sale sociale”.

Legea nr.116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 26 februarie 2002, act normativ prin care se asigura „garantarea accesului efectiv, in mod deosebit al tinerilor, la drepturi elementare si fundamentale, cum sunt: dreptul la un loc de munca, la o locuinta, la asistenta sociala, la educatie, precum si instituirea unor masuri de prevenire si combatere a marginalizarii sociale”.

Legea nr.705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, document legislativ prin care se incearca „prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluziunea sociala a persoanei, familiei, grupurilor ori comunitatilor”.

Fara pretentia de a fi exhaustiva, acesta lista reda doar cateva dintre principalele masuri pe care autoritatile statului roman au incercat, uneori dupa lungi tergiversari sau presiuni venite din exterior, sa le contureze in vederea asigurarii, garantarii si promovarii procesului de incluziune sociala a tinerilor marginalizati, si cu precadere a celor care parasesc cadrul institutional al sistemul de protectie sociala a copilului.

Cu toate acestea, desi formularea acestor directii de actiune s-a dovedit a fi o necesitate si chiar un imperativ al solutionarii situatiilor de criza cu care se confrunta acesti tineri, consideram de o importanta majora ca demersurile factorilor de decizie in acest domeniu sa nu se limiteze doar la simple transcrieri pe hartie ale unor decizii luate la nivel politic, ci ele ar trebui sa reprezinte expresia transpunerii in plan operational a unui set de interventii concrete, cu rezultate vizibile, palpabile.