Adoptarea actelor administrative

ADOPTAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

1. Fazele (etapele) adoptarii actelor administrative

Etapa adoptarii sau emiterii actelor administrative reprezinta momentul in care vointa unilaterala a administratiei se manifesta in scopul producerii efectelor juridice. Aceasta etapa se realizeaza in diverse modalitati, in functie daca este vorba despre un act administrativ individual sau normativ ori daca se emite de un organ administrativ unipersonal sau colegial.

Emiterea actelor administrative este guvernata de importante formalitati procedurale concomitente si ulterioare adoptarii.

In momentele prealabile, are loc dezbaterea, ca activitate de evaluare a propunerilor cuprinse intr-un proiect de act in baza unei confruntari de idei in cadrul careia se evidentiaza avantajele si dezavantajele solutiilor preconizate. Tot in etapa prealabila, dupa cum se sustine in literatura juridica de specialitate, are loc deliberarea. In mod practic nu exista un cadru organizatoric distinct, chiar si in cadrul organelor colegiale, care sa delimiteze deliberarea de dezbatere, intrucat procesul de formare a convingerilor proprii are loc pe parcursul intregii dezbateri.

In cazul organelor colegiale fiecare participant la dezbatere opteaza, din considerente specifice, asupra unui proiect sau variante si asupra unor amendamente. Procedura de deliberare a fiecarui participant difera in ceea ce priveste structura demonstratiei sale, alegerea si ordonarea argumentelor, modul si momentul de prezentare. In marea majoritate a cazurilor exista mai multe alternative care se ofera alegerii pentru aceeasi problema, dar ele sunt limitate ca numar. Astfel, nu se iau in considerare alternative imposibil de realizat, sau cele cu caracter antisocial sau ilegal.

Opiniile care pot rezulta in urma deliberarii reflecta fie unitatea de pareri de la inceputul si pana la terminarea dezbaterii, fondata pe elemente de continut sau elemente formale, fie lipsa de unitate, caz in care minoritatea se subordoneaza majoritatii.

Votarea reprezinta operatiunea prin care se manifesta cu efecte juridice, vointa organului colegial prin adoptarea actului juridic. Vointa pe care o cuprinde decizia se manifesta in realizarea puterii de stat si se afla numai la nivelul persoanelor care au drept de vot deliberativ si nu un drept de vot consultativ sau care sunt lipsite de acest drept. Manifestarea vointei implica raspunderea autorilor pentru decizia luata. Vointa trebuie sa se bazeze pe intelegere, pe cunoasterea faptelor reale si sa corespunda rezultatelor deliberarii.

2. Forme procedurale concomitente

In afara elementelor de fond, exista si o serie de forme procedurale, concomitente adoptarii actelor administrative. Un prim aspect il reprezinta cvorumul, respectiv numarul de membri necesari, raportat la numarul total de membri ai organului colegial, care trebuie sa fie prezenti pentru ca deliberarea sa fie valabila.

Normele privitoare la cvorum sunt prestabilite si reprezinta un element de forma esential intrucat prin respectarea lor manifestarea de vointa dobandeste puterea de a produce efecte juridice.

Majoritatea necesara ceruta de lege pentru adoptarea actului administrativ, este reprezentata de numarul minim de voturi pentru ca actul administrativ sa fie adoptat in mod valabil.

Majoritatea necesara ceruta de lege pentru adoptarea unui act administrativ poate fi: simpla, absoluta si calificata.

Majoritatea simpla presupune ca pentru adoptarea actului sa voteze favorabil majoritatea membrilor prezenti la sedinta;

Majoritatea absoluta obliga ca actul respectiv sa fie adoptat cu votul favorabil al majoritatii membrilor care compun organul.

Majoritatea calificata reprezinta conditia adoptarii actului, prin votul favorabil al majoritatii superioare din numarul total al membrilor, expres prevazuta de lege.

O forma procedurala concomitenta deosebita o au actele administrative emise in comun. Actele administrative emise in comun de mai multe organe ale administratiei publice sau de acestea impreuna cu alte organisme sunt manifestari de vointa simultane facute in scopul producerii de efecte juridice.

Document online: Pozitia geopolitica a Romaniei Eseu: Principalii factori de risc si amenintare la adresa stabilitatii si pacii

Una din conditiile formei exterioare ale actelor administrative este cerinta formei scrise care ocupa un loc important in cadrul conditiilor de valabilitate a actelor juridice. Forma scrisa reprezinta un minimum de conditii ce permite: dovada existentei manifestarii de vointa; cunoasterea exacta a continutului actului juridic; o mai stricta asigurare a respectarii drepturilor si obligatiilor; un control eficient al legalitatii actelor juridice.

Semnarea inscrisului constatator al actelor juridice reprezinta o cerinta de forma absolut necesara. Necesitatea semnarii se desprinde implicit din obligativitatea redactarii in forma scrisa a actului juridic dar alteori este prevazuta expres de lege.

Actele administrative normative sau individuale, categorie importanta a actelor juridice, trebuie sa fie motivate. Continutul motivarii se refera la imprejurarile care au fost retinute ca determinante in emiterea actului.

3. Forme procedurale ulterioare

In ce priveste formele procedurale ulterioare emiterii actelor administrative in aceasta categorie se grupeaza formalitatile procedurale care apar dupa momentul constituirii actului juridic, deci dupa ce a avut loc manifestarea de vointa. Formele procedurale posterioare se situeaza in timp intre momentul urmator adoptarii actului si momentul declansarii procesului si procedurii de executare a acestuia. Aceste forme sunt: aprobarea, confirmarea, ratificarea, aducerea la cunostinta prin comunicare sau publicare.

Aprobarea este manifestarea de vointa a unui organ al administratiei determinat de lege, act care fara manifestarea de vointa ulterioara nu ar putea produce efecte juridice conform legii. Notiunea de aprobare se utilizeaza in trei ipoteze: aprobarile propriu-zise, aprobarile substitutive si aprobarile “improprii”.

Aprobarile propriu-zise sunt date de organele superioare pentru actele organelor ierarhic inferioare emise in exercitarea unor atributii date de lege in competenta acestora din urma. Astfel, Comisia centrala pentru ocrotirea minorilor va putea aproba organizarea de comisii pentru ocrotirea minorilor pe langa consiliile locale municipale, ale sectoarelor municipiului Bucuresti si consiliile orasenesti si comunale.

Aprobarile substitutive sunt emise de un organ ierarhic superior pentru actele organului subordonat care actioneaza intr-un domeniu sau ramura de activitate si de raporturi sociale de competenta organului subordonat. In aceasta categorie intra de exemplu, aprobarile prin hotarari guvernamentale a diferitelor statute si regulamente emise pe baza si in executarea legii. Se numesc substitutive intrucat admit substituirea organului superior in competenta sa de catre organul ierarhic inferior.

Aprobarile ”improprii” se refera la aprobarea cererilor sau propunerilor cu care este sesizat un organ de stat. Asemenea aprobari se intalnesc in cazul actelor administrative emise la cerere si stau la baza eliberarii diverselor permise, certificate inscrisuri etc. Exemplu, aprobarea cererii de autorizare a detinerii de arme de foc.

Confirmarea este utilizata in mai multe sensuri: confirmare “improprie”, confirmare propriu-zisa, confirmare aprobativa. Notiunea de confirmare “improprie” desemneaza un act prin care un organ al administratiei aduce la cunostinta ca intelege sa-si mentina un act juridic emis anterior. Confirmarea “propriu-zisa” are ca scop asigurarea valabilitatii unui act administrativ emis anterior de acelasi organ sau de un organ inferior, afectat de anumite vicii, astfel incat confirmarea apare ca o manifestare de vointa distincta de actul confirmat care contribuie la valabilitatea acestuia. Notiunea de confirmare aprobativa, desemneaza in realitate aprobarile date de un organ superior in scopul punerii in executare a unui act emis anterior de un organ inferior. Actul de confirmare nu adauga noi efecte juridice actului  confirmat.

Ratificarea este utilizata in sensul de ratificare propriu-zisa si in sensul de ratificare improprie. Ratificarea propriu-zisa este operatiunea de control asupra unui act administrativ anterior adoptat de un alt organ, act care isi produce in mod propriu si deplin efectele juridice urmarindu-se prin ratificare descarcarea de raspundere a organului emitent al actului ratificat. Intr-un alt sens ratificarile improprii se refera la manifestarile de vointa ale unui organ superior prin care acesta urmareste sa dea valabilitatea actului emis de un organ inferior cu depasirea competentei legale a acestuia din urma, dar in cadrul competentei organului superior.

Aducerea la cunostinta a actelor administrative este operatiunea prin care are loc instiintarea subiectelor cu privire la existenta si continutul actului juridic. Ea se realizeaza prin comunicare si publicare. Comunicarea reprezinta operatiunea prin care organul administrativ competent preda un act al sau sau al altui organ, fie direct celui interesat, fie unei persoanei din familie, de serviciu, fie afisandu-l la locuinta sau, sediul celui in cauza. Comunicarea opereaza in cadrul actelor administrative individuale care, de regula obliga la o anumita prestatie, in cazul actelor administrative jurisdictionale si a celor cu caracter sanctionator – contraventional. Comunicarea se mai intalneste si in cazul actelor normative, cum este cazul unor anexe ale acestora care se comunica direct celor interesati.

Publicarea este operatiunea prin care actul este adus la cunostinta subiectelor de drept prin imprimare, afisare, difuzare in presa scrisa sau vorbita. Ea este caracteristica in special actelor normative. In unitatile administrativ-teritoriale in care minoritatile nationale au o pondere insemnata, acestea se aduc la cunostinta cetatenilor si in limba acelei nationalitati.