Evolutia Organizatiei Internationale a Muncii

Evolutia Organizatiei Internationale a Muncii

Analiza evolutiei OIM nu poate fi realizata fara corelarea sa cu evolutia miscarii muncitoresti, in concret a miscarii sindicale. Trecerea de la „textul diplomatic' al Tratatului la „realitatea organizatorica' a OIM s-a facut numai datorita presiunii exercitate de muncitorime si aceasta subliniere se impune, cu atat mai mult cu cat OIM a fost privita, la inceput, ca o utopie de catre sceptici si ca o revolutie de catre conservatori². Activitatea desfasurata de OIM in cele peste opt decenii de existenta nu a fost lineara, in timp organizatia traversand perioade de intensa activitate, dar si de crize zguduitoare cum a fost cea privind competenta sau cea relativa la principiul tripartismului sau, si mai recent, cea din 1974, generata de retragerea SUA din OIM, pana in 1980 cand va reveni in cadrul acesteia.

1. Organizatia Internationala a Muncii in perioada interbelica

Intre cele doua razboaie mondiale, activitatea OIM a fost consacrata, in principal, procesului de elaborare a unor conventii sau recomandari. In acest interval au fost adoptate un numar de 67 conventii si 66 recomandari. Acest proces a presupus, intr-o prima etapa, de inceput, strangerea, analiza si sistematizarea unor informatii referi­toare la munca din intreaga lume pentru ca, in perioada urmatoare, pe aceasta baza, sa poata proceda la elaborarea unor instrumente internationale care, incorporate in legislatia statelor membre, sa contribuie la progresul social al acestora.

In conceptia initiatorilor sai, OIM trebuia sa devina „o casa de schimb' a informa­tiilor si datelor relative la evolutia economica si sociala, pentru continua imbunatatire a regimului de munca. Dar, dupa cum s-a remarcat pe buna dreptate, distanta dintre codificarea abstracta si realitatea unei organizatii internationale era considerabila, odata cu semnarea Tratatului de pace de catre „penitele fie ele si magice, si chiar daca sunt de aur', neputandu-se instaura dreptul international.

A trebuit, prin urmare, ca textele constitutionale sa se confrunte cu realitatile sociale. In esenta sa, activitatea desfasurata in acest interval se poate caracteriza prin aceea ca a condus la asezarea si asigurarea functionalitatii structurilor OIM, la precizarea, in raport cu realitatile de dupa primul razboi mondial, a competentelor sale si la elabo­rarea unui numar de 133 instrumente internationale (conventii si recomandari). Problemele cu incidenta politica nu au facut obiect de analiza sau de dezbatere in cadrul conferintelor OIM fie pentru ca, in genere, delegatiile statelor membre erau omogene din punct de vedere social[1], fie datorita apolitismului ce a caracterizat miscarea sindicala care s-a facut prezenta in OIM, fie pentru ca, de plano, OIM, nu s-a voit o organizatie politica.

Amendamentele aduse Constitutiei OIM, au vizat, in principal, compozitia Consiliului de Administratie, in sensul cresterii numarului de reprezentanti de la 24 in 1919 la 32 in 1934, in conditiile sporirii numarului de state membre ale OIM si mentinerii numarului de 8 membri guvernamentali, reprezentand statele avand „o importanta industriala considerabila[2]

In privinta afirmarii competentei privind problemele de munca, OIM a traversat o adevarata criza, in patru reprize, intre anii 1922-1932. In conditiile situatiei econo­mice de dupa razboi, competenta OIM a fost contestata in ceea ce priveste reglemen­tarea problemelor muncii in agricultura, a lucratorilor nesalariati si a lucratorilor inte­lectuali. Sesizata, Curtea Permanenta de Justitie Internationala a decis ca, potrivit textelor flexibile ale Constitutiei, Organizatia Internationala a Muncii are o compe­tenta generala in materie de munca, permitand deci elaborarea unor instrumente internationale si in materiile contestate.

Ca un complement indispensabil al activitatii normative a OIM, in acest interval au fost initiate si primele misiuni de asistenta tehnica ale organizatie*.

2. Organizatia Internationala a Muncii in timpul celui de al doilea razboi mondial

In timpul celui de al doilea razboi mondial activitatea OIM s-a redus considerabil, in conditiile reducerii personalului si mutarii sediului, in 1940, de la Geneva la Montreal; practic, activitatea de elaborare a normelor internationale a fost intrerupta, iar cea de strangere a informatiilor, diminuata. in acest interval, Conferinta OIM s-a reunit doar de doua ori, in 1941, cand cele 33 de delegatii au discutat perspectivele organizatiei si masurile care urmau sa fie intreprinse dupa razboi in opera de reconstructie si in 1944, cand cele 41 de delegatii au adoptat cunoscuta Declaratie de la Philadelphia.

Acest important document, adoptat printr-un act solemn, a devenit parte inseparabila (anexa) a Constitutiei OIM.

Reafirmand principiile fundamentale de actiune ale OIM, Declaratia statueaza novator asupra rolului politicilor economice si sociale care trebuie sa urmareasca, in mod constant, obiective sociale. In mod practic, acest document stabileste un program de actiune, a carui actualitate nu a fost estompata de trecerea timpului, in zece puncte:

„- folosirea deplina a fortei de munca si cresterea nivelului de ocupare;

- angajarea lucratorilor in ocupatii care sa le dea satisfactia folosirii complete a capacitatilor si cunostintelor lor, precum si a contributiei lor la bunastarea comuna;

- pentru atingerea acestui tel, aplicarea, prin intermediul unor garantii corespun­zatoare pentru toti cei interesati, a posibilitatilor de pregatire si a mijloacelor necesare pentru facilitatea transferurilor de lucratori, inclusiv a migrarilor mainii de lucru si a colonilor;

- posibilitatea participarii echitabile a tuturor la roadele progresului in materie de salarii si castiguri, timp de lucru si alte conditii de munca, precum si un salariu minim vital pentru toti cei care muncesc si au nevoie de o astfel de protectie;

-recunoasterea efectiva a dreptului la negocierea colectiva si la cooperarea intre patroni si lucratori pentru ameliorarea continua a organizarii productiei, precum si la colaborarea intre lucratori si patroni in elaborarea si aplicarea politicii sociale si economice ;

- extinderea masurilor de securitate sociala in vederea asigurarii unui venit de
baza tuturor celor care au nevoie de o astfel de protectie, precum si de ingrijiri medi­cale complete;

- protectie corespunzatoare a vietii si sanatatii lucratorilor din toate domeniile de activitate;

-protectia mamei si copilului;

- un nivel corespunzator de alimentatie, conditii de locuit si mijloace de recreare si cultura;

-garantarea sanselor egale in domeniul educativ si profesional'[3]

Amendamentele aduse Constitutiei OIM in 1945 si 1946 au tradus, pe plan

formal, ceea ce se hotarase deja in acest act de importanta istorica, care nu numai ca a asezat pe baze principale noi activitatea OIM, dar a instituit obligatia statelor membre de a asigura libertatea sindicala si de a actiona impotriva politicilor de discriminare[4]

Absenta unor referiri la Organizatia Natiunilor Unite se explica prin aceea ca Declaratia a fost elaborata inainte ca aceasta (ONU) sa fi fost conceputa. Nu este insa mai putin adevarat ca textul principial si destul de larg al Declaratiei lasa posibili­tatea - devenita ulterior realitate - ca OIM sa devina institutie specializata a succe­soarei Ligii Natiunilor.

Literatura de specialitate a subliniat, de altfel, aportul adus de OIM in timpul razboiului, la conturarea viitorului organism international (ONU), Declaratia privind Organizatia Internationala a Muncii constituindu-se intr-un adevarat punct de plecare pentru formularea princi­piilor fundamentale pe care putea fi construita o lume pasnica, respectiv Carta ONU. Consacrand autonomia OIM, Declaratia a permis incheierea, in 1945, a acordu­rilor OIM cu ONU si alte institutii s Pe baza acordurilor incheiate cu ONU[5] si cu institutiile sale specializate, Organizatia Internationala a Muncii si-a amplificat in raport cu perioada anterioara, rolul sau in instaurarea justitiei si a pacii sociale.

O asemenea orientare realista adoptata nu ar putea fi explicata altfel decat prin influenta exercitata, si de aceasta data, ca si la constituirea OIM, de miscarea sindicala. In aceasta perioada, in miscarea sindicala internationala si, in special in cea europeana, s-au produs importante mutatii. Prin urmare, si acum, ca si in trecut, in renasterea si relansarea organizatiei, sindicatele au avut un cuvant greu de spus[6]

3. Organizatia Internationala a Muncii in perioada postbelica si pana in prezent

Perioada de dupa Declaratia de la Philadelphia si pana in anii 1958-1960 se caracterizeaza prin elemente contradictorii, prin intense cautari si incertitudini, Organizatia Internationala a Muncii fiind chemata sa raspunda unor obiective care, chiar asa cum fusesera formulate in Declaratie, erau totusi diferite si intr-o dinamica si complexitate fara precedent, cum ar fi, spre exemplu, explozia demografica cu urmarile sale, saracia, somajul masiv, revolutia tehnico-stiintifica si impactul sau asupra productiei, schimbarile profunde din structura fortei de munca.

Spre deosebire de trecut, OIM trebuia sa reconcilieze o gama mult mai larga de interese si ideologii diferite. In primii zece ani dupa razboi, numarul statelor membre se dublase deja. In con­ditiile in care printre membrii sai se aflau state care faceau eforturi mari de redresare economica dupa razboiul pustiitor, dar si state care-si dobandisera de curand inde­pendenta, se contureaza tot mai evident ideea unor activitati pragmatice de asistenta tehnica a OIM [7]. In acelasi timp, de la activitatea aproape exclusiva de elaborare a unor instrumente internationale, care a constituit preocuparea centrala a OIM intre cele doua razboaie mondiale, se trece la discutarea unor probleme majore, cu rezo­nante politice, cum ar fi lupta pentru decolonizare si contra apartheid, fara de care era de neconceput un progres real in conditiile de munca si de viata ale lucratorilor.

Sintetic, activitatea OIM de dupa razboi s-ar putea defini prin sintagma „deceniile confruntarii urmate de cele ale colaborarii'.

Desi s-ar putea crede ca dupa crearea Federatiei Sindicale Mondiale, in anul 1945, grupul lucratorilor din cadrul Organizatiei Internationale a Muncii ar fi putut actiona unitar si eficient, o analiza atenta infirma o asemenea ipoteza. Desi cauzele sunt complexe, doua dintre ele se detaseaza net: declansarea „razboiului rece' si amplificarea divergentelor intre unele confederatii sindicale, ceea ce a condus, in final, la divizarea miscarii sindicale.

Pe planul Organizatiei Internationale a Muncii, declansarea „razboiului rece' s-a concretizat in manifestarea unor tendinte anti-comuniste. Dintr-o organizatie care, prin telurile si competentele sale, se dorea in afara problemelor politice si ideologice, OIM se transforma intr-o scena de dispute care, de multe ori, au parut a fi interminabile.

Divizarea miscarii sindicale in 1949 si parasirea Federatiei Sindicale Mondiale de un numar important de organizatii sindicale in frunte cu sindicatele americane si, respectiv, constituirea Confederatiei Internationale a Sindicatelor Libere (CISL) se repercuteaza si ele asupra OIM, in sensul ca divergentele dintre sindicate se regasesc, la alta scara, in cadrul grupului lucratorilor din conferintele OIM.

In acest cadru se manifesta doua tendinte, in egala masura ostile fostelor state socialiste: fie crearea unei atmosfere de tensiune in raport cu statele participante[8] care constituiau tinta atacurilor permanente ale liderilor sindicatelor occidentale, fie criticarea sistematica a realitatilor din fostele tari socialiste.

In genere, aceste tari au fost criticate pentru lipsa democratiei manifestata in absenta sau violarea libertatii sindicale, utilizarea muncii fortate si existenta discriminarii in munca. In legatura cu tara noastra se consemna ca „ un numar de cetateni romani sunt deportati in Uniunea Sovietica pentru a fi supusi la munca obligatorie'[9]

In aceasta perioada, cand o serie de state foste socialiste, intre care si Romania, isi reluau activitatea la OIM[10], izbucneste cea de a doua criza a OIM, criza care va pune in discutie principiul tripartitismului pe care era structurata organizatia[11]

In general, in aceasta perioada, tarile foste socialiste au fost tratate „in bloc', folosindu-se frecvent formula „URSS si celelalte tari din Europa orientala' sau „URSS si celelalte tari cu economie planificata'[12]

Cum Declaratia de la Philadelphia deschisese drum pentru afirmarea drepturilor omului in cadrul OIM, principalul teren de confruntare intre Est si Vest 1-a constituit incalcarea acestor drepturi in tarile aflate sub influenta sovietica. Evident, batalia - pe toata durata razboiului rece - s-a purtat, de regula, intre URSS si USA.

In conducerea grupului lucratorilor (muncitoresc) din Consiliul de Administratie a intrat, pentru prima data un reprezentant al sindicatelor dintr-o fosta tara socialista (URSS) in 1966, situatie care a ramas neschimbata pana in 1975, desi au mai avut loc alegeri si in 1969 si 1972. In conducerea grupului guvernamental, situatia a fost diferita, URSS facand parte dintre cei 10 membri permanenti, iar, prin aplicarea prin­cipiului rotatiei, putandu-se asigura - periodic - ocuparea unui loc, din randul celor eligibile, si de catre o tara socialista.

Organizatia Internationala a Muncii in perioada 1960-1989

Incepand cu anii 1959-1960, urmare a admiterii si a cresterii ponderii statelor in curs de dezvoltare, se constata o adevarata deschidere a OIM spre marile probleme ale contemporaneitatii. Printre factorii extrem de activi care au contribuit la adoptarea unor solutii realiste, a unor conventii si recomandari care, in ansamblul lor, servesc progresului social, se situeaza, intre altele si presiunile celor aproape 90 de state care, in ultimele trei decenii, isi castigasera independenta.

In aceasta perioada se depun eforturi vizibile de adaptare a structurii la noile realitati: sunt convocate, periodic, conferintele regionale, au fost instituite comisiile consultative regionale, s-au multiplicat comisiile industriale si reuniunile de experti organizate pe diferite probleme, a sporit eficienta birourilor regionale , a fost largita componenta Consiliului de Administratie.

In evolutia organizatiei se constata, in timp, tendinta de parasire treptata a unor conceptii care au dominat-o in perioada precedenta, impunerea unor puncte de vedere minoritare, fiind in mare masura aproape exclusa.

In acest cadru, subliniem ca in privinta componentei OIM s-a produs o adevarata deschidere spre universalitate. Astfel, numarul statelor membre a crescut de la 61 in 1960 la 117 in 1970, la 140 in 1979 si la 173 in 1996, respectiv 177 in 2004.

Cursul pozitiv al vietii internationale, cu toate consecintele sale, s-a resimtit profund si in cadrul OIM. Toate acestea s-au manifestat pe fondul unui proces pozitiv in miscarea sindicala, in special in Europa.

In acest sens se constata o abordare in ansamblu realista a problemelor majore cu care se confrunta lumea contemporana. Economicul si politicul nu mai sunt rupte de social ca in trecut, existand o atitudine majoritara pentru o abordare in corelatia lor dialectica. Pe agenda sesiunilor din aceasta perioada au figurat probleme de o actualitate si importanta deosebite: Dezvoltarea resurselor umane (1966) care s-a finalizat prin adoptarea in 1969 a „Programului mondial de utilizare a resurselor umane'; Organizatia Internationala a Muncii si cooperarea; Rolul OIM in industria­lizarea tarilor in curs de dezvoltare (1967); Problemele societatilor transnationale si ale lucratorilor migranti (1974); Ameliorarea conditiilor si a mediului muncii care s-a concretizat in programul adoptat in 1977.

In ansamblu, se poate aprecia ca in aceasta perioada se constata o amplificare a activitatii de cooperare a OIM, dar si de studiu si cercetare stiintifica. Daca in acest interval evolutia Organizatiei Internationale a Muncii este pozitiva, aceasta constatare nu trebuie sa conduca la concluzia ca dezbaterea si adoptarea unor decizii realiste nu a fost lipsita de dificultati. O asemenea abordare ar fi unilaterala si fara acoperire in realitatea cotidiana a Organizatiei Internationale a Muncii. Este indiscutabil ca se manifesta o tendinta tot mai accentuata de unitate in problemele fundamentale, de orientare pozitiva in grupul muncitoresc prezent la OIM, dar, dincolo de aceasta tendinta, sunt inca manifestari destul de puternice de obstructionare a acesteia[13].

ESEU: EURO - primii pasi ESEU: Institutiile Uniunii Europene - consiliul European, consiliul Uniunii Europene

Ofensiva tarilor in curs de dezvoltare care se pronuntau cu hotarare pentru o noua ordine economica si sociala mondiala si pentru ca organizatia sa raspunda marilor probleme ale contemporaneitatii nu ramane fara replica din partea statelor puternic industrializate care, detinand posturi „cheie' in Consiliul de Administratie si in alte organisme, au incercat, in principal prin grupul patronal (al celor ce angajeaza), sa temporizeze orice incercare novatoare in orientarea si programele OIM. Numai asa se explica de ce discutiile in legatura cu perfectionarea structurii OIM s-au derulat intr-un interval atat de indelungat (1964-1986).

Organizatia Internationala a Muncii a strabatut o noua criza, care isi avea cauzele in aceeasi tendinta de temporizare a activitatii realiste si indraznete a organizatiei si a fost generata de intentia SUA de a parasi organizatia. Hotararea luata de Congresul SUA la cererea APL-CIO (centrala sindicala americana) era, dupa cum s-a precizat expres, urmare a faptului ca Organizatia Internationala a Muncii „pare sa se abata de la scopurile si obiectivele sale de baza' prin aceea ca, din punctul de vedere al „intereselor fundamentale ale SUA' se constata „o eroziune a reprezentarii tripartite, o atitudine selectiva fata de drepturile omului, nerespectarea unor proceduri legale si politizarea crescanda a organizatiei'.

Practic, in intervalul noiembrie 1977 - februa­rie 1980, SUA au parasit organizatia[14]

Atitudinea SUA a starnit vii si contradictorii comentarii in intreaga lume. Secretarul general de atunci al ONU, Kurt Waldheim a calificat retragerea SUA din OIM drept „o masura retrograda afectand principiul responsabilitatii colective si universalitatii in organismele ONU'[15]

In absenta SUA, OIM si-a adaptat programele sale procedand la restrictii buge­tare, la prelevari asupra diferitelor fonduri pe care le administra, la imprumuturi sau contributii voluntare . Toate acestea insa, chiar daca au contribuit la „mentinerea pe linie de plutire' a Organizatiei Internationale a Muncii, nu au putut stopa toate conse­cintele pe care le-au scontat Statele Unite ale Americii cand au luat hotararea de a se retrage din Organizatia Internationala a Muncii.

Incepand cu anul 1982, in cadrul OIM se accentueaza criticile sistematice aduse fostului sistem socialist, in principal pentru nerespectarea conventiilor ce priveau drepturile omului si indeosebi libertatea sindicala. Printre tarile puse in discutia Comitetului libertatii sindicale, Consiliului de Administratie, Comisiei de aplicare a normelor Conferintei OIM au fost Cehoslovacia, Polonia si Romania.

Organizatia Internationala a Muncii dupa 1989 si pana in prezent

Dupa 1989 si pana in prezent, dupa caderea zidului Berlinului si marile transformari din Europa Centrala si de Est se constata un nou avant in procesul complex de elaborare a normelor internationale ale muncii, in orientarea de ansamblu a OIM, in abordarea unor teme majore pe agenda conferintelor OIM, cum ar fi punerea in valoare a resurselor umane (1991), aplicarea tehnologiilor agricole moderne (1991), salariile minime (1991), democratizarea si OIM (1992), asigurarile sociale si protectia sociala (1992), prevenirea accidentelor industriale majore (1993), libertatea sindicala si negocierea colectiva (1994), protectia contra licentierii nejustificate (1995), actiunea normativa a OIM la ora mondializarii (1997), drepturile fundamentale ale lucratorilor (1998), o munca decenta pentru toti (1999), protectia salariilor (2003), politica ocuparii fortei de munca (2004), criza locurilor de munca afecteaza demo­cratia si libertatea (2005), schimbarile din lumea muncii (2006).

Probleme cardinale ale evolutiei OIM.

In trei sesiuni ale Conferintei OIM, respectiv nr. 79 (1992), nr. 81 (1994) si nr. 85 (1997), au fost abordate, in baza rapoartelor prezentate de directorul general al OIM, unele probleme cardinale ale evolutiei acestei organizatii.

In 1992, in cadrul celei de-a 79-a sesiuni a Conferintei OIM, la cativa ani dupa noua configuratie a Europei, a fost pusa in discutie problema democratizarii OIM. Pornind de la sperantele imense, dar si de la riscurile tot atat de mari, pe care le-a antrenat destructurarea sistemului socialist si trecerea acestor state - a fiecaruia dintre ele - la economia de piata, OIM a fost chemata sa se pronunte asupra profundelor reforme declansate in lumea contemporana, orientandu-se dupa cele doua valori fundamentale promovate, in mod constant, de-a lungul anilor, incepand cu 1919, respectiv drepturile fundamentale ale omului si justitia sociala.Daca majoritatea statelor membre se confruntau cu mari dificultati econo-mico-sociale, OIM a fost chemata sa se pronunte asupra propriei sale evolutii, asupra modului in care va trebui sa se adapteze pentru a ramane fidela idealurilor si misiunii sale de promovare a pacii si justitiei sociale.

Idee dinamica, de natura politica, democratia ramane, acum si in perspectiva, instrumentul libertatii si egalitatii[16]. S-a apreciat ca, in atari conditii, statul isi reduce implicarea sa in activitatile productive si comerciale, dar isi sporeste rolul de regulator, de echilibru, al activitatii economico-sociale. in egala masura, pentru OIM, aceasta schimbare in rolul statului implica o noua abordare caci „legile pietii nu pot ramane legile junglei', dorinta pentru o societate libera nu este suficienta pentru instaurarea unei societati juste .

Politica pe care trebuie sa o promoveze OIM este politica dialogului constructiv al tuturor partenerilor sociali. Evident, raportul OIM discuta evolutiile democratice la scara planetara.

Pentru tarile Europei Centrale si de Est se exprima speranta ca, dincolo de enor­mele dificultati cu care acestea sunt confruntate - somaj, inegalitate, inflatie - exista o certa vointa de trecere de la autoritarism la democratie, trecere care se anunta mult mai dificila pe plan economic si social decat pe plan politic.

OIM isi inscrie eforturile sale pentru democratizarea vietii sociale in cele intreprinse de celelalte organizatii internationale, incepand cu ONU. Fostul secretar general al ONU, Perez de Cuellar obisnuia sa spuna ca „o democratie politica auten­tica nu are sanse sa supravietuiasca daca nu este insotita de o justitie sociala'.

Pentru prima data, dupa multi ani, Organizatia Internationala a Muncii nu mai era campul unor confruntari ideologice, confruntari generate de sisteme politice diferite si, in consecinta, trebuia sa promoveze o cooperare stransa a tuturor statelor membre, a partenerilor sociali. in acest sens, OIM si-a propus sa actioneze pentru a schimba „situatia peisajului national in plina transformare intr-un taram al stabilitatii' prin trei mari actiuni:

a)     respectarea drepturilor fundamentale ale omului, in special cele ce privesc munca si securitatea sociala, prin intarirea activitatii privind promovarea ratificarii si aplicarii normelor internationale ale muncii, astfel incat acestea, prin autoritatea lor juridica si morala, sa genereze actiuni practice;

b)     incurajarea economiei de piata sub conditia esentiala a constituirii ueni dimensiuni sociale a acesteia;

c)     intarirea tripartismului si reafirmarea negocierilor colective.

Sub un prim aspect ,garantarea universala a drepturilor fundamentale reprezinta conditia pentru participarea lucratorilor la beneficiile mondializarii. Opinia uannima a fost aceea ca , la ora actuala, in relatiile comerciale dintre state trebuie respectata „clauza sociala', respectiv observarea de catre fiecare stat partener a celor sapte conventii considerate esentiale si care privesc libertatea sindicala si negocierea colectiva (Conventiile nr. 87 si nr. 98), interdictia muncii fortate, inclusiv cea a copiilor (Conventiile nr. 29 si nr. 105), egalitatea de tratament si nediscriminarea (Conventiile nr. 100 si nr. 111) si varsta minima pentru admiterea in munca (Conventia nr. 138).

Sub cel de al doilea aspect, al elaborarii unor norme cat mai bine centrate in contextul marilor mutatii din relatiile internationale, cu un cat mai puternic impact, raportul propune o „pauza normativa' si preconizeaza reintarirea pertinentei si a eficacitatii activitatii normative printr-o mai judicioasa alegere a subiectelor, a unei bune utilizari a diversitatii si supletei mijloacelor de actiune prevazute de Constitutia OIM. in acest sens, s-a opinat pentru recurgerea frecventa si la modalitatea recomandarilor OIM, pentru ca acestea sa-si recapete locul lor de instrumente suple ale OIM.

Clauza sociala in relatiile comerciale dintre state.

Problema clauzei sociale se regaseste ca argument in fondarea OIM care, intre altele, prin afirmarea legaturii si echilibrului dintre comertul international si normele minime de protectie sociala ar fi trebuit sa conduca la reducerea diferentierilor dintre statele membre in privinta suportarii costului social al productiei. Ulterior, ideea a fost uitata, pana in primii ani de existenta ai CEE, cand s-a angajat un dialog intre cele doua organizatii asupra aspectelor sociale ale integrarii economice europene.

In cadrul Acordului general pentru Tarife si Comert (GATT) si, ulterior, Organizatia Mondiala a Comertului (ONC) discutiile au fost ample si nu s-au soldat cu vreun rezultat concret. in esenta, se intentiona ca in acordurile de comert sa se introduca o clauza (sociala) care sa conditioneze derularea unor acte de comert de respectarea normelor minime prescrise de OIM. Problema a fost declansata de faptul ca unele tari in curs de dezvoltare se suspectau reciproc de nerespectarea normelor OIM, creandu-si un avantaj determinant pentru vanzarea produselor lor, finantandu-si astfel dezvoltarea economica prin limitarea drepturilor lucratorilor.

Dincolo de disputa dintre unele tari in curs de dezvoltare (care, evident, s-au opus inserarii unei asemenea clauze) si tarile dezvoltate, clauza sociala nu a castigat teren si, pentru ca s-au ivit numeroase obstacole de ordin tehnic intre care, spre exemplu, definirea ca atare a clauzei (care sunt conventiile OIM care trebuie luate in considerare) sau a sanctiunilor economice care sa fie aplicate in caz de incalcare a acestor norme ale OIM; actualele norme internationale ale muncii sunt cele care pot structura continutul clauzei sau, dimpotriva, trebuie adoptate norme noi, in raport cu gradul de dezvoltare al fiecarei tari etc.

Rezistenta politica si problemele tehnice au determinat, intre timp, tari ca SUA sau organizatii regionale ca Uniunea Europeana sa adopte „solutii de rezerva'. Astfel, SUA a introdus in relatiile sale cu tarile din zona Caraibe si, ulterior, cu tarile andine si africane clauze prin care acestea se angajau la respectarea drepturilor minime ale lucratorilor. Exemplul SUA a fost urmat si de Canada.

Uniunea Europeana, pe de alta parte, prin acordurile sale de comert cu tarile din Africa, Caraibe si Pacific a conditionat relatiile comerciale preferentiale de respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, inclusiv drepturile sociale fundamentale si existenta statului de drept.

Dupa Conferinta ONU de la Copenhaga din 1995, OIM a traversat la randul ei perioade de discutii contradictorii si care pareau, uneori, interminabile, in legatura cu definirea clauzei sociale, in care, unii vedeau includerea fie numai a conventiilor programatice, altii numai a celor cu un continut tehnic precis (securitate sociala, concediu de odihna etc.) pentru ca, in final, sa fie adoptata Declaratia din 1998 relativa la libertatile si drepturile in munca, document care reprezinta in fapt pozitia OIM relativa la clauza sociala.

Declaratia OIM relativa la principiile si drepturile in munca.

O decizie care tine de esenta activitatilor desfasurate de OIM a fost luata in cadrul celei de-a 86-a sesiuni a Conferintei OIM din 1998, care, dupa indelungate dezbateri, a adoptat Declaratia OIM relativa la principiile si drepturile in munca prin care, cele 174 de state membre, isi reafirma angajamentul de a respecta drepturile fundamentale relative la munca, respectiv principiile deja consfintite prin cele sapte conventii OIM considerate, asa cum am aratat, esentiale: Conventia nr. 87/1948 asupra libertatii sindicale; Conventia nr. 98/1949 asupra negocierii colective; Conventia nr. 29/1930 asupra muncii fortate; Conventia nr. 105/1957 pentru abolirea muncii fortate; Conventia nr. 100/1951 asupra egalitatii de remunerare; Conventia nr. 111/1958 privind discriminarea (in angajare si profesie) si Conventia nr. 138/1973 asupra varstei minime la angajare.

In anul urmator, in cadrul conventiilor esentiale a fost inclusa si Conventia nr. 182/1999 privind combaterea celor mai grave forme ale muncii copiilor.

Romania a ratificat toate aceste conventii considerate esentiale (fundamentale).

Cu toate ca Declaratia este un act solemn al Organizatiei, si nu un instrument juridic de genul conventiei, ea implica vointa statelor membre pentru realizarea unei analize exigente a modului in care acestea inteleg sa respecte spiritul si principiile Constitutiei OIM din 1919 si ale Declaratiei de la Philadelphia din 1945. OIM se angajeaza astfel nu numai sa examineze eficacitatea asistentei tehnice acordate pana in prezent statelor membre, ci si sa-si structureze actiunile pe care statele membre le asteapta pentru aplicarea intocmai a celor sapte, ulterior, opt conventii esentiale.

In anexa la Declaratie, care prescrie urmarile acesteia, intre alte modalitati, este nominalizata si obligatia statelor care nu au ratificat unele sau niciuna din conventiile esentiale de a furniza informatii asupra oricarei schimbari care ar putea avea loc in legea si in practica lor.

Astfel, desi Declaratia este un document solemn, cu o valoare moral-politica, prin invocarea obligatiilor generale ce revin statelor membre OIM in baza Constitutiei OIM, practic si juridic, si statele membre care nu au ratificat aceste conventii vor prezenta rapoarte periodice in legatura cu stadiul legislatiei si practica judiciara in materia conventiilor esentiale.

Precizam ca, separat de conventiile esentiale, fundamentale, Consiliul de Administratie al OIM a calificat drept conventii prioritare inca patru conventii, considerate astfel in raport cu importanta lor pentru functionarea sistemului de norme internationale si a invitat statele membre sa le ratifice cat mai repede posibil: Conventia nr. 81/1947 asupra inspectiei muncii; Conventia nr. 129/1964 asupra inspectiei muncii (agricultura); Conventia nr. 144/1976 asupra consultarilor tripartite asupra normelor internationale ale muncii; Conventia nr. 122/1964 asupra politicii de angajare[17].

Romania a ratificat toate cele patru conventii.

Tocmai de aceea, in cele ce urmeaza, vom prezenta, sintetic, principalele idei lansate prin rapoartele globale consacrate principiilor si drepturilor fundamentale ale muncii, rapoarte prezentate, periodic, de directorul general al OIM in cadrul conferintelor anuale ale OIM, urmare a Declaratiei din 1998.

Rapoartele globale privind libertatea de asociere si dreptul Ia negociere colectiva (2000, 2004).

Monitorizarea Declaratiei referitoare la principiile si drepturile fundamentale in munca prevede obligatia directorului general al Biroului International al Muncii de a intocmi in fiecare an un raport referitor la una din cele patru categorii de principii si drepturi fundamentale, prin rotatie (libertatea de asociere si recunoasterea efectiva a dreptului de negociere colectiva, eliminarea oricarei forme de munca fortata sau obligatorie, abolirea efectiva a muncii copiilor, eliminarea discriminarii la angajare si in profesie), cu scopul de a oferi o imagine globala si dinamica a punerii lor in practica.

Potrivit deciziei Consiliului de Administratie al OIM, primul raport global al directorului general al OIM trebuie sa examineze libertatea de asociere si exercitarea efectiva a dreptului la negociere colectiva. in acest sens, in cadrul Conferintei OIM din 2000 (a 88-a sesiune) a fost dezbatut Raportul global intitulat „Vocea dumneavoastra la locul de munca'.

Dupa primul raport din 2000, OIM este, in continuare preocupata de deficitul de exercitare a acestor drepturi in multe state membre de pe tot cuprinsul lumii, cu accente dramatice in economia informala, in agricultura, respectiv in cazul lucrato­rilor migranti si al celor utilizati in muncile casnice.

Pozitiv, raportul constata ca, in ultimii ani s-au dezvoltat rapid acorduri-cadru incheiate intre intreprinderi multinationale si federatii internationale ale sindica­telor. Asemenea negocieri au fost purtate si in cadrul unor organe consultative de genul comitetelor de intreprindere internationale sau europene (din Uniunea Europeana). Se da, in acest mod, un raspuns (chiar daca partial) mondializarii economiei prin deschiderea dialogului social la scara internationala sau europeana.

In ultimii cinci ani au fost incheiate 27 de asemenea acorduri internationale care privesc, in principal, garantarea respectarii drepturilor fundamentale ale lucratorilor, inclusiv pe cel de organizare si negociere colectiva[18]. Sunt inregistrate si acorduri-cadru care pun capat unui conflict colectiv de munca in intreprinderi multinationale sau acorduri-cadru relative la mai multe ramuri de activitate (intr-un fel acorduri-cadru care privesc mai multe intreprinderi transnationale)[19]. Evident, asemenea negocieri colective care depasesc frontierele nationale sunt purtate si in cadrul Uniunii Europene. Ele au condus la incheierea unor acorduri-cadru care au inovat materia dreptului social european.

Rapoartele globale privind stoparea muncii fortate (2001, 2005).

Prezentat si dezbatut in cadrul celei de-a 89-a sesiuni a Conferintei OIM din 2001, acest raport global - al doilea ca urmare a monitorizarii Declaratiei referitoare la principiile si drepturile fundamentale in munca din 1998 - realizeaza un tablou zguduitor pentru acest inceput de secol, al formelor in care, inca, omenirea este macinata de fenomenul muncii fortate. Oricat ar parea de incredibil, eliminarea muncii fortate ramane una din marile probleme sociale ale omenirii de care nu este ferit niciun continent.

Conform Raportului [20], munca fortata are, potrivit normelor de drept, un sens bine determinat, chiar daca, uneori este utilizata si expresia „sclavie moderna', pentru a desemna munca prost platita, desfasurata adesea in conditii de mare risc de accidentare care induce ideea de exploatare, in formele sale vechi sau mai noi, incepand cu -oricat ar parea de surprinzator - sclavia sau servicii pentru plata datoriei si pana la traficul de fiinte umane. Traficul de femei si copii, fiinte fortate apoi sa se prosti­tueze, sa serveasca in gospodarii sau sa lucreze in ateliere clandestine a inregistrat, in ultimul deceniu, o extindere considerabila.

Preocupari pentru combaterea muncii fortate de catre comunitatea internationala sunt inregistrate inca din anii douazeci ai secolului trecut, inclusiv ale OIM prin elaborarea Conventiei nr. 29/1930 privind munca fortata. Dupa al doilea razboi mondial, intr-un context nou, inclusiv in conditiile Conventiei asupra sclaviei din 1956 a ONU, OIM a adoptat o a doua conventie in materie - Conventia nr. 105/1957.

Sclavia in sensul clasic al termenului subzista intr-un numar restrans de tari africane. Munca fortata se inregistreaza inca intr-o serie de state din America Latina, indeosebi populatiile aborigene fiind supuse unui asemenea tratament (Brazilia, Republica Dominicana, Haiti). In Africa, o varianta de munca fortata, amintind de epoca coloniala, este cea privind participarea la muncile colective.

Munca celor utilizati pentru ingrijirea resedintelor oficialilor se deruleaza, sub spectrul amenintarilor si violentelor sau, mai grav, a confiscarii documentelor de identitate, ori a neplatii castigurilor timp indelungat, facandu-i pe acesti lucratori total dependenti de angajatorul lor. in Asia de Sud, persista inca sclavia pentru plata datoriei, forma mai des intalnita pe exploatatiile agricole. Asemenea variante de munca fortata sunt identificate in unele state din India, in subregiuni din Pakistan sau in unele zone din Nepal.

Cazul cel mai mediatizat este cel al Myanmar (fosta Birmania) in care armata sau autoritatile recurg la munca fortata sub pretextul construirii unor obiective de dezvoltare. In acest caz, pentru prima data in istoria sa, OIM a utilizat art. 33 din I Constitutia OIM potrivit caruia daca un stat membru nu se conformeaza, in termenul prescris, recomandarilor eventuale continute fie in raportul Comisiei de ancheta, fie fin decizia Curtii Internationale de Justitie, dupa caz, Consiliul de Administratie va putea recomanda Conferintei OIM acele masuri pe care le considera oportune pentru a asigura executarea acestor recomandari[21]

Consiliul de Administratie, dupa ce a evaluat intreg dosarul Myanmar, constatand ca in dialogul OIM cu acest stat membru nu s-au inregistrat progrese, a decis in 1978 instituirea unei Comisii de ancheta, iar, in baza raportului acesteia, a recomandat o serie de masuri pentru a incita acest stat la asumarea raspunderii aplicarii integrale a Convetiei OIM in materie[22]

Dezbaterile care s-au derulat in plenul Conferintei OIM din 2005 au evidentiat faptul ca munca fortata poate fi eradicata numai cu conditia ca atat guvernele cat si institutiile nationale sa actioneze constant in acest sens, consolidand legislatia nationala de eradicare a unui asemenea fenomen. OIM a lansat, totodata, un apel la constituirea unei aliante mondiale implicand guvernele, organizatiile patronale si sindicale, societatea civila, institutiile de cercetare si lumea academica, precum si agentiile de dezvoltare si institutiile financiare internationale pentru reducerea saraciei, care reprezinta una din principalele cauze care genereaza acest fenomen care ar fi trebuit sa tina deja de istorie.

Raportul global privind eliminarea muncii copiilor (2002, 2006).

Al treilea raport global al OIM, dezbatut de Conferinta OIM din 2002 (sesiunea a 90-a), a fost consacrat eliminarii efective a muncii copiilor.

Preocuparile OIM in privinta diminuarii si, ulterior, a eliminarii muncii copiilor sunt insa cu mult mai vechi. Problema a constituit obiectul unor dezbateri indelungate in sesiunea nr. 264 a Consiliului de Administratie din noiembrie 1995, cand s-a subliniat ca progresele facute, in ultimii 10-20 de ani, sunt infime. Estimarile BIM, la scara mondiala, au aratat ca numarul copiilor activi profesional, in grupa de varsta 5-14 ani, era de 78,5 milioane pentru anul 1990 sau 70,9 milioane pentru grupa de varsta 10-14 ani.

Cum aceste cifre erau rezultatul unor estimari, este posibil ca numarul copiilor care muncesc, de la varsta atat de frageda, sa fie cu mult mai mare. Astfel, o ancheta realizata in Ghana, India, Indonezia si Senegal a demonstrat ca 25% dintre copiii intre 5-14 ani muncesc, cel putin o treime dintre ei - activitate principala, iar restul, doua treimi - activitate secundara, in paralel cu studiile[23]

In anul urmator, 1996, Conferinta OIM a adoptat o rezolutie privind munca copiilor si a hotarat amplificarea Programului international pentru abolirea muncii copiilor (IPEC). De la numai 6 tari participante in 1992 , IPEC ,, numara la ora actuala –peste 50 de state carora le acorda asistenta in baza unei cooperari structurate , iar in alte peste 25 de state desfasoara activitati punctuale. Romania este beneficiara acestui program .O ancheta nationala asupra activitatii copiilor desfasurata in perioada 2000-2002 de catre Institutul National de Statistica cu sprijinul OIM, a relevat faptul ca 3,8 milioane de copiii , baieti si fete cu varsta intre 5 si 17ani desfasoara diferite activitati economice. Majoritatea copiilor muncesc in mediul rural , in regiunile din sudul si sud-vestul tarii, pentru a contribui la supravietuirea lor si a familiei lor. Potrivit unui set de studii complementare desfasurate de Programul International pentru Eliminarea Muncii Copiilor , copiii sunt implicati in forme de munca intolerabile , cum ar fi munca pe strada sau traficul de copii in scopul exploatarii sexuale. Acestea au urmari foarte grave asupra educatiei si sanatatii copiilor , rapindu-le copilaria si viitorul .

Incepand cu anul 2000 ,Comitetul National Director pentru Eliminarea Muncii copiilor , stabilit printr-un memorandum de Intelegere semnat de Guvernul Romaniei si BIM , a contribuit la ratificarea si implementarea Conventiei nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si actiunea imediata in vederea eliminarii lor , precum si la prevenirea si eliminarea exploatarii copiilor prin munca , demonstrand ca , prin mobilizarea institutiilor guvernamentale , a partenerilor sociali si a societatii civile , viata copiilor care muncesc poate deveni mai buna.

Programul international pentru eliminarea muncii copiilor IPEC, a inregistrat succese , mai ales in asistenta acordata unor guverne in structurarea unor politici nationale asupra muncii copiilor . Se apreciaza ca acest program a ajutat efectiv aproximativ 5 milioane de copii din 88 de tari , fiind un adevarat catalizator de mobilizare si demonstratie ca eliminarea muncii copiiloreste posibila. El a incitat peste 30 de state sa-si fixeze ca obiectiv abolirea muncii copiilor, in primul rand a celor mai grave forme in care se manifesta, cel mai tarziu pana in 2016.

Cu toate progresele inregistrate, OIM apreciaza ca, in continuare, situatia cea mai grava se regaseste in agricultura unde 7 din 10 copii sunt obligati, direct sau indirect, sa munceasca.

Pe regiuni geografice, un declin rapid al muncii copiilor s-a inregistrat in America Latina si zona Caraibe, in Asia si Zona Pacificului, in timp ce in Africa subsahariana se inregistreaza cea mai mare proportie de copii antrenati in activitati economice.[24]

In concluzie, potrivit Raportului, una din marile prioritati ale OIM trebuie sa ramana combaterea acestui flagel care afecteaza generatii si generatii de copii, cu efecte imprevizibile pentru omenire.

Munca decenta - obiectiv major al OIM. Rapoartele directorului general al OIM din anii 1999, 2001, 2003 si 2005.

In definirea evolutiei actuale a OIM, in modernizarea sa, un rol esential 1-a avut dezbaterea in cadrul Conferintei din 1999 (sesiunea a 87-a) a raportului directorului general al BIM[25] intitulat „O munca decenta'[26] - obiectiv considerat major, de natura a focaliza toate actiunile si intreaga activitate a OIM pentru cel putin un deceniu[27]

Pornind de la constatarea ca lumea contemporana, ca de altfel si OIM, traverseaza o perioada de turbulente, mondializarea economica fiind cea care a imprimat, in ultimele decenii, profunde transformari ale mediului economic si social, relatiile clasice dintre stat, munca si capital, aducand, in egala masura, prosperitate, dar si mari inegalitati sociale ceea ce implica responsabilitati sociale colective, pe fondul modificarilor aduse si constiintei sociale care a accentuat identitatea personala si a dezvoltat drepturile omului, OIM si-a stabilit ca tel fundamental accesul la o munca decenta si durabila, in conditii de libertate, echitate, securitate si demnitate. Evident, aceste mari schimbari nu sunt numai economice sau sociale. In multe tari, precaritatea muncii si somajul au devenit probleme politice de stricta urgenta, iar dimensiunea sociala a mondializarii se materializeaza intr-o polarizare sociala din ce in ce mai marcanta.

In aceste conditii, activitatea OIM se situeaza si trebuie sa se situeze in plina actualitate, dovedind, inca o data, capacitatea sa istorica de a se adapta, de a se reinnoi si de a se schimba in raport cu cerintele momentului.

cunostinte in materie de munca si utilizare a fortei de munca, un centru de actiune normativa relativ la raporturile de munca si securitate sociala, o tribuna pentru o dezbateri si negocieri internationale privind politicile sociale, oferind servicii de persuasiune, informare si elaborare a unor asemenea politici.

Raportul, extrem de complex sub aspectul problematicii puse in discutie, este, din punctul nostru de vedere, o viziune strategica a organizatiei. O asemenea viziune ar fi ramas litera moarta daca nu ar fi fost insotita de programele de actiune pe care OIM le va derula in anii urmatori.

In functie de obiectivul stabilit - o munca decenta - OIM isi va concentra atentia asupra a patru mari obiective:

aplicarea principiilor si drepturilor fundamentale ale muncii;

identificarea unor noi posibilitati de utilizare a fortei de munca si de asigurare a unor venituri corespunzatoare, deopotriva, pentru lucratori barbati sau femei;

extinderea ariei si eficientei protectiei sociale la toate categoriile populatiei;

intensificarea dialogului social in implementarea politicilor economico-sociale.

La doi ani dupa aceasta revolutie in structurarea programelor OIM, un nou raport al directorului general intitulat Reducerea deficitului de munca decenta - o sfidare mondiala'[28] constata ca s-au facut pasi importanti in modernizarea OIM, dar, ceea ce este esential, raman in continuare de urmarit aceleasi obiective strategice. Amploarea deficitului global de munca decenta reflecta fidel diversele inegalitati din statele membre fara eliminarea carora justitia sociala va ramane, in continuare, o sintagma fara continut.

In raportul anual se exprima profunda ingrijorare cu privire la deficitul global, de proportii imense, ale muncii decente care reflecta diferitele inechitati intre statele membre. Deficitul muncii decente se traduce prin „insuficientele posibilitati de ocupare a fortei de munca, lipsa protectiei sociale, negarea drepturilor lucratorilor si lipsa dialogului social'. Aceste disfunctionalitati dau masura discrepantei intre lumea in care muncim si sperantele oamenilor pentru o viata mai buna.

Negarea drepturilor lucratorilor implica abuzuri precum negarea libertatii de asociere, munca fortata, munca copiilor si discriminarea. Se estimeaza ca aproximativ 250 milioane de copii muncesc, observandu-se in continuare o crestere a traficului de fiinte umane, in special femei si copii, precum si a fenomenului muncii fortate. Conform unui raport al Institutului International de Studii Sociale al OIM de la Geneva „in doua tari din cinci lucratorii se confrunta cu probleme grave in ceea ce priveste libertatea de asociere'.

OIM constata ca una dintre cele mai mari probleme ale lumii contemporane ramane deficitul de locuri de munca, respectiv problemele celor peste 160 milioane de someri, cifra care - la scara mondiala - poate parea mare sau mica, in raport de viziunea fiecaruia - dar care ascunde un ocean de mizerie umana si de potential risipit - si care ne ofera imaginea tragediei a caror victime sunt familii intregi[29].

Noi tendinte in lumea muncii. Conferintele OIM din 2005 si 2006.

a) Conferinta OIM din 2005 a fost marcata de dezbaterea asupra crizei locurilor de munca, criza care, nesolutionata, pune in pericol democratia si libertatea in intreaga lume. Conferinta a constatat prapastia enorma ce s-a creat, cu deosebire in ultimii ani, intre bogatii evaluate in miliarde si miliarde de dolari SUA si numarul tot mai redus de noi locuri de munca, pe care le-a generat economia mondializata, fapt care reprezinta un serios pericol pentru securitatea internationala, dezvoltarea si democratia in lume. Astfel, daca, dupa datele OIM, productia mondiala a crescut cu 4.000 miliarde dolari SUA, numarul somerilor a scazut, la scara planetara, doar cu 500.000; in alti termeni, contrastul este si mai evident intre cresterea productiei mondiale cu 5% si scaderea deceptionanta a somajului doar cu 1,7% fata de 2004.

Criza mondiala a locurilor de munca reprezinta problema politica cea mai stringenta a momentului (2005) pe care il traverseaza omenirea [30]. Nu este de acceptat, ca la inceput de mileniu - XXX, mai mult de 1 miliard de oameni sa se confrunte cu somajul sau sa fie considerati lucratori saraci si aproape jumatate din lucratorii plane­tei sa traiasca cu mai putin de 2 dolari SUA pe zi. in unele tari, pana la 9 persoane din 10 lucreaza in economia informala, o economie dezorganizata, instabila si care nu asigura nicio protectie sociala. Somajul tinerilor a atins si el un nivel record: la nivel global, 1 tanar din 2 se afla in somaj.

Conferinta a solicitat restabilirea liniei intrerupte intre cresterea economica si crearea de noi locuri de munca, reechilibrarea prioritatilor, revalorizarea muncii si implementarea unor bune politici de investitii. in esenta, OIM si-a propus sa actioneze, in continuare, pentru realizarea Agendei sale privind munca decenta, obiectiv care trebuie sa devina universal, inscris pe deplin in cadrul preocuparilor de dezvoltare ale sistemului de institutii al ONU.

In cadrul competentelor sale, OIM va urmari, in continuare, trei mari directii de actiune:

1. dezvoltarea legislatiei si capacitatilor colective de rezolvarea a problemelor
muncii, prin intarirea in fiecare stat membru a sindicatelor, patronatului si ministerelor muncii si/sau afacerilor sociale;

2. sustinerea eforturilor statelor membre OIM pentru realizarea concreta a unei
munci decente pentru fiecare lucrator;

3. punerea , pe prim plan , a crearii de noi locuri de munca si de mjunca decenta in toate actiunile de cooperare internationala.

b) Si Conferinta OIM din 2006 a dezbatut problematica crearii a noi locuri de munca. Pentru a face fata cresterii previzibile a fortei de munca, mai ales in tarile in curs de dezvoltare, omenirea va avea nevoie de 430 de milioane de noi locuri de munca pana in 2015 [31]. In afara cresterii accelerate a fortei de munca active, in aceste tari se constata si o presiune constanta a exodului rural a celor care, sub presiunea saraciei, se indreapta, cu sperante, spre orase. in principiu, solutii pentru utilizarea fortei de munca sunt identificate in zona economiei serviciilor, dar, in aceste tari, nu pot fi create locuri de munca pentru ca cei in cautarea acestora nu au pregatirea necesara. exista, practic, „un paradox cvasimondial al unei penurii de forta de munca calificata concomitent cu un somaj in crestere. Noile tehnologii se raspandesc mai repede decat poate creierul uman sa le inteleaga si sa le exploateze in totalitate'.

Totodata, printre sfidarile economiei mondiale trebuie inscrise si necesitatea de a face fata unei imbatraniri accelerate a populatiei, fenomenului migratiei din tarile sarace spre cele bogate si a faptului ca 6 din 10 lucratori nu beneficiaza de protectia sociala minima.

O alta concluzie ce s-a degajat din dezbateri este, de asemenea, plina de semnale de alarma pentru problematica sociala. Astfel, pe de o parte, dincolo de beneficiile mondializarii economiei, aceasta nu poate sa ofere atatea locuri de munca cate sunt cerute de piata muncii, iar pe de alta parte, tot mondializarea a condus la o devalorizare a muncii, astfel incat „optimismul economic al unora este insotit de pesimismul social al multora'.

Pentru OIM, care semnaleaza, tot mai frecvent, problemele globale ale muncii, solutiile nu pot fi gasite decat in eforturile conjugate ale partenerilor sociali - indicate, patronate si guverne, pe de o parte, iar pe de alta parte, in continuarea eforturilor sale de implementare, in cat mai multe tari, a Agendei OIM pentru o munca decenta.

Se apreciaza pozitiv faptul ca, in ultimii doi ani, ONU si institutiile sale specializate au incorporat acest document (Agenda OIM pentru o munca decenta) in preocuparile lor ca un instrument practic si echilibrat, problemele globale cu care se confrunta omenirea neputand fi solutionate fara componenta sociala.

In acest context, Conferinta OIM din 2006 a fost sesizata cu un raport al directorului general, intitulat „Schimbari in lumea muncii', care incearca sa identifice tendintele recente si evolutiile viitoare intr-o piata mondializata in plina expansiune.

In esenta, raportul constata:

cresterea rapida a fortei de munca (si, evident, necesitatea crearii a cel putin 430 de milioane de noi locuri de munca pana in 2015);

pentru a reduce nivelul somajului care a inregistrat cel mai inalt nivel istoric (192 milioane in 2005 fata de 157 milioane in 1999), in medie trebuie create,anual, 43 de milioane de noi locuri de munca;

epidemia SIDA loveste cu o mai mare virulenta forta de munca activa din peste 40 de tari;

femeile, care reprezinta peste 40% din forta de munca mondiala, sunt, in continuare, discriminate pe piata fortei de munca;

somajul tinerilor inregistreaza, an de an, cresteri semnificative (la scara planetara, a ajuns la 13,7% fata de 12,1% in 2005);

in continuare, un numar de peste 218 milioane de copii sunt constransi de
realitatile economice ale familiilor lor sa munceasca;

numarul persoanelor in varsta de peste 60 de ani inregistreaza o crestere
accelerata in raport cu alte grupe de varsta;

la scara planetara, forta de munca este utilizata astfel: 39% in sectorul servicii (fata de 34,4% in 1995), 40% in agricultura si 21% in industrie (cifra care a ramas constanta in ultimii zece ani).