Evolutia istorica a institutiei contenciosului administrativ

Evolutia istorica a institutiei contenciosului administrativ

Continutul si sfera contenciosului administrativ, ca fenomen juridic, si implicit a notiunii respective, au variat de la o tara la alta, precum si in aceeasi tara, de la o perioada la alta, sau de la un autor la altul. Aceste orientari diferite ale doctrinei - ce au avut, firesc, ecou in legislatie, precum si in jurisprudenta – au fost si sunt determinate, in principal, de inter-relatiile care au fost fundamentate intre sensul material si sensul formal-organic al contenciosului administrativ.

Din punct de vedere formal-organic, in istorie, au fost cunoscute trei mari sisteme de contencios administrativ, si anume:

• sistemul administratorului judecator;
• sistemul francez al jurisdictiei speciale administrative (tribunale administrative si Consiliul de Stat);
• sistemul anglo-saxon al instantelor de drept comun, competente si in materia contenciosului administrativ.

In literatura de specialitate s-a aratat, in mod constant, faptul ca sistemul administratorului judecator era dominant in majoritatea statelor pana la revolutia burgheza din Franta, deoarece jurisdictia administrativa se identifica cu administratia activa, fapt pentru care se punea intrebarea: „a judeca administratia este tot a administra” ?

Dupa victoria Marii Revolutii Franceze, incepand cu Franta, majoritatea statelor europene au trecut la organizarea organelor statului potrivit cerintelor principiului separatiunii puterilor in stat si anume in: organe ale puterii legislative, ale puterii executive si ale puterii judecatoresti. In aceste conditii, chiar Franta a fost primul stat care a incredintat contenciosul administrativ administratiei, astfel incat s-a instituit, de la inceput, dualitatea jurisdictiei, o jurisdictie de ordin judiciar si alta de ordin administrativ.

In doctrina franceza din secolul trecut contenciosul administrativ era definit prin raportare la organele competente sa solutioneze litigiile dintre „administratie” si „administrati”. Cum in Franta s-au infiintat, inca din perioada revolutiei, tribunale administrative, in sistemul Consiliului de Stat, s-a ajuns la presupunerea si chiar coincidenta intre sensul organic (formal) si cel material si la folosirea unei singure definitii data de autorii francezi: „contenciosul administrativ cuprinde ansamblul litigiilor de competenta tribunalelor administrative”.

Sistemul francez se bazeaza pe doua principii fundamentale, si anume: 1. principiul separarii activitatilor administrative de activitatile judiciare; 2. Principiul separarii administratiei active de justitia administrativa, care constituie un ordin de jurisdictie paralel si separat de puterea judiciara.

Specificul sistemului francez consta tocmai in faptul ca justitia administrativa are propriul sau organ suprem, anume sectia de contencios a Consiliului de Stat, care, in ansamblu, ne apare ca o autoritate a „puterii executive” si nu a „puterii judiciare”. Asa se explica de ce jurisdictiile administrative sunt compuse din consilieri juridici (ai Guvernului si ai administratiilor) si nu din magistrati.

Sistemul francez al tribunalelor administrative, ca instante de contencios administrativ de fond si cu tribunale administrative supreme, ca instante de fond si de apel sau recurs, a fost preluat de majoritatea statelor europene, printre care mentionam: Belgia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, etc.

Cu totul altfel sta situatia in sistemul anglo-saxon, unde dreptul de a controla legalitatea actelor adoptate sau emise de organele administratiei publice se exercita de instantele de drept comun. Sistemul anglo-saxon este adoptat si in unele tari europene, cum sunt Danemarca, Islanda si Norvegia.

Retinandu-se in a critica sau a elogia unul sau altul din cele doua sisteme, ne raliem opiniei acelor autori care considera ca cea mai buna solutie pentru realizarea finalitatii acestei institutii - controlul legalitatii actelor administrative de autoritate emise de organele administratiei publice - o constituie controlul acestei legalitati de catre organele puterii judecatoresti si, in cadrul acestei activitati, controlul unor organe specializate ale puterii judecatoresti, asa cum sunt sectiile de contencios administrativ.