Dreptul administrativ si stiinta administratiei

DREPTUL ADMINISTRATIV SI STIINTA ADMINISTRATIEI

Literatura juridica interbelica si mai ales postbelica, a fost preocupata de fundamentarea particularitatilor a ceea ce se numeste cel mai uzual „stiinta administratiei” sau stiinta administratiei de stat”. in regimul totalitar, s-a urmarit stabilirea locului si rolului acestei stiinte, a interferentelor cu alte stiinte, in special cu stiinta dreptului administrativ. Au fost elaborate lucrari numeroase care aveau ca obiect de cercetare exclusiv stiinta administratiei², iar disciplinele de drept administrativ se predau, incepand cu anul universitar 1979-1980 sub numele „drept administrativ si stiinta administratiei”.

Un autor sublinia caracterul de stiinta interdisciplinara al acesteia, cu o misiune speciala”.

Un alt autor se opreste la parerea potrivit careia stiinta administratiei este „stiinta sarcinilor administratiei”.

In ceea ce priveste sarcinile administratiei, doctrina franceza, prin R. Drago, se opreste la patru sarcini principale ale administratiei: informarea; studiul; pregatirea deciziilor; adoptarea si executarea.

Acestea sunt apreciate a fi sarcini principale, carora li se mai adauga sarcini secundare, cum ar fi: informarea publicului, activitati de relatii publice etc.

Astfel, intr-o conceptie de inceput, care a fost impartasita si de marele dascal Constantin Dissescu, stiinta administratiei a fost calificata ca o stiinta a principiilor rationale ale administratiei.

intr-o alta viziune, stiinta administratiei este analizata ca o disciplina politica, a carei analiza implica, in egala masura, criterii politice si juridice.

O alta conceptie ne prezinta stiinta administratiei ca fiind o stiinta sociala si economica, in acelasi timp.

In sfarsit, s-au exprimat si teorii negativiste, care contesta caracterul stiintei administratiei ca stiinta de sine statatoare.

Fara a intra in detalii, desprindem din cele evocate concluzia unor framantari ale specialistilor de pretutindeni, interesul pentru problemele guvernarii si administrarii. Articolul B al Tratatului de la Maastricht retine urmatoarele obiective ale Uniunii Europene: promovarea progresului economic si social echilibrat si durabil; crearea unui spatiu fara frontiere interioare; crearea unei monede unice; politica de aparare comuna; intarirea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre. Prin art. 8 se instituie „cetatenia Uniunii”, potrivit careia este cetatean al acesteia orice persoana avand nationalitatea unui stat membru. In acest mod, cetatenii statelor membre au o dubla cetatenie, nationala si comunitara, devenind astfel dubli subiecti de drept, ei exprimandu-se diferit, dupa cum este vorba de calitatea de membru al Uniunii sau de identitatea nationala. in aceste conditii, este lesne de inteles ca si sarcinile administratiei in statele respective se transforma, se amplifica, se imbogatesc ca si continut. in mod firesc, si sarcinile stiintei administratiei capata noi valente.

Exista un drept comunitar de ansamblu, dar, in germene, si ramuri ale acestui drept comunitar. Iar literatura juridica trebuie sa tina pasul cu aceste deveniri. Remarcam spre pilda, lucrarea lui Jacques Ziller¹ al carei obiect de studiu il reprezinta sistemele politico-adrninistrative ale celor douasprezece state membre ale Uniunii Europene la acea data, in prezent fiind douazeci si cinci state membre sau dreptul administrativ european fundamentat prin lucrarea omonima a lui Jurgen Schwarze. Iar in doctrina romaneasca semnalam interesanta lucrare a profesorului Ioan Alexandru, de drept administrativ comparat, care este, prin ea insasi, o pledoarie pentru perspectiva deschisa, europeana, din care trebuie sa analizam problematica dreptului administrativ, precum si lucrarea de drept administrativ european, coordonata de acelasi profesor.

Subliniind caracterul integrator al stiintei administratiei, prof. univ. dr. Antonie Iorgovan mentioneaza ca aceasta „nu urmareste o investigare a esentei administratiei publice ca un scop in sine, ci pentru fundamentarea solutiilor de perfectionare, in scopul rationalizarii administratiei publice centrale, locale, de ramura”. Aceste aspecte il determina pe autor sa defineasca stiinta administratiei ca „ansamblu de cunostinte cu privire la realizarea unei administratii judicioase, rationale”.

In ceea ce ne priveste, intelegem prin stiinta administratiei o stiinta de sinteza, care inglobeaza informatiile privind concepte, institutii, principii in devenirea lor si in sensul perfectionarii in ansamblu a activitatii administratiei dintr-un staf.

In sfera problemelor care constituie obiect de cercetare pentru stiinta administratiei intra urmatoarele⁷:

principiile de functionare a administratiei publice si a aparatului care o compune si de eficientizare a acestei activitati;

personalul administrativ, incluzand prin aceasta sintagma, atat pe cel supus unui regim de putere publica, deci functionarii publici, cat si pe cei supusi dreptului privat;

- formele concrete de activitate a administratiei;

- desprinderea unor legitati din studierea evolutiei fenomenului administrativ dintr-un anume stat, dar si din alte sisteme de drept;

- analiza si combaterea unor aspecte negative care se manifesta in administratie, cum ar fi birocratia exagerata, coruptia, formalismul, aglomerarile;

- studierea unor modele administrative in scopul desprinderii elementelor care pot influenta pozitiv sau negativ activitatea administrativa.