Analiza exceptiilor de la controlul judecatoresc in contencios administrativ

ANALIZA EXCEPTIILOR DE LA CONTROLUL JUDECATORESC IN CONTENCIOS ADMINISTRATIV

1. Notiunea de exceptie de la controlul judecatoresc in contencios administrativ

Exista anumite situatii in care, chiar daca sunt intrunite toate conditiile cerute de lege pentru introducerea actiunii in contencios administrativ, acest lucru nu poate fi facut. In aceste cazuri actiunea in contencios administrativ este respinsa inca de la inceput, fara ca sa fie necesar sa se intre in judecarea fondului litigiului, daca actul este ilegal sau nu, sau daca vatama sau nu drepturile reclamantului.

Aceste situatii le regasim sub denumirea de exceptii de la contenciosul administrativ care rezulta din existenta unor cauze sau fine de neprimire. In doctrina juridica romaneasca[1] aceste exceptii sunt clasificate in doua categorii:

– exceptii care rezulta din natura actului;

– exceptii care rezulta din existenta unui recurs paralel.

a) Exceptii care rezulta din natura actului

Asa cum rezulta chiar din denumirea acestei categorii, unele exceptii de la contenciosul administrativ vizeaza actele administrative care nu pot fi atacate. Imposibilitatea contestarii unor acte administrative in cadrul actiunii in contencios administrativ rezulta din natura acestor acte.

Ideea de la care plecam este aceea ca activitatea administratiei publice este guvernata, dupa cum am mai spus, de principiul legalitatii. Totusi, din anumite motive, unele categorii de acte administrative se sustrag oricarui control judecatoresc.

Aceasta sustragere se face avandu-se la baza anumite ratiuni ce privesc realizarea unei asa-zise protectii a unor segmente strict delimitate ale acti-vitatii politice si administrative a statului.

Exceptiile de la contenciosul administrativ al activitatii administratiei publice sunt instituite de forul legislativ al statului, fie prin norme juridice constitu-tionale, fie prin norme juridice administrative.

Discutiile care s-au purtat in doctrina de-a lungul timpului au avut ca directie analiza necesitatii practice a exceptarii unor acte administrative de la acest tip de control. Multe din exceptiile care au fost instituite dadeau posibilitatea aparitiei unor abuzuri in activitatea administratiei.

Aceste exceptii nu trebuie confundate cu exceptiile specifice dreptului procesual civil, care reprezinta una din formele de manifestare a actiunii, un mijloc la care recurge de regula paratul pentru a se apara impotriva cererii de chemare in judecata[2].

b) Exceptiile care rezulta din existenta unui recurs paralel

Aceasta categorie de exceptii este analizata de doctrina juridica romaneasca prin raportare la sistemul de drept francez. Recursul paralel reprezinta o posibilitate de limitare a accesului la actiunea in contencios administrativ care consta in aceea ca reclamantul are la dispozitia sa o alta cale de atac, de natura judecatoreasca,  prin care poate sa obtina o satisfactie echivalenta.

Teoria recursului paralel nu are drept efect, dupa cum se vede, sustra-gerea definitiva a unor acte administrative oricarui control judecatoresc, cu numai de a inlatura competenta instantelor de contencios administrativ de a judeca anumi-te acte iar pentru atacarea acestora legile speciale instituie jurisdictii si cai de atac speciale.[3]

Teoria recursului paralel, dupa cum am mai spus, este de sorginte franceza iar dezvoltarea ei in Franta se afla in legatura cu anumite considerente si reminiscente istorice si juridice, specifice dreptului francez. Trebuie sa mentionam ca in dreptul francez aceasta cauza de neprimire, care la inceput era interpretata in mod mult mai larg si ducea la sustragerea unor categorii numeroase de acte de la recursul in anulare pentru exces de putere la Consiliul de Stat, a fost interpretata ulterior intr-un sens mult mai restrictiv, ceea ce a provocat in mod direct o largire a admisibilitatii recursului in anulare la Consiliul de Stat.

Prof. Rarincescu spunea ca, in Romania, teoria recursului paralel nu ar putea fi aplicata decat pe chestiuni de necompetenta, daca s-ar recunoaste instan-telor de contencios dreptul de a judeca chiar si litigii care sunt deferite prin legi speciale altor instante. In aceasta situatie s-ar viola ordinea legala de repartizare a competentelor instantelor, lucru de neacceptat in conceptia sa.

Consideram cat se poate de realista aceasta opinie, dar pentru a incerca sa clarificam aplicabilitatea teoriei recursului paralel in sistemul nostru de drept trebuie sa prezentam, asa cum au fost surprinse de doctrina, conditiile care trebuie intruni ca un recurs paralel sa existe si constituie o exceptie sau o cauza de neprimire :

trebuie sa fie vorba de un adevarat recurs jurisdictional si nu de un recurs ierarhic sau administrativ;

sa fie vorba de o actiune directa, care sa poata permite atacarea ilegalitatii unui act pe cale de actiune principala, obtinand chiar anularea sau desfiintarea actului vatamator;

pentru ca sa poata fi aplicata teoria recursului paralel reclaman-tul trebuie sa poata obtine prin calea de atac speciala o satisfactie echivalenta cu cea obtinuta in cazul actiunii in contencios.

Din analiza acestor conditii tragem concluzia ca exceptarea unor acte de la controlul judecatoresc in contencios administrativ, pe baza recursului paralel, poate fi realizata in sistemul nostru de drept numai daca se creeaza printr-o lege speciala, alta decat aceea care guverneaza contenciosul administrativ, o instanta speciala pentru judecarea unei categorii strict delimitate de acte administrative; caz in care contenciosul administrativ ar reprezenta dreptul comun pentru atacarea actelor administrative ilegale, iar aceste norme juridice ce ofera competenta  in materie unor instante speciale pentru anumite acte administrative ar avea caracter derogatoriu.

Legea 554/2004 stipuleaza in art. 5, alin. 2, ca „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara”. Prin aceasta dispozitie se lasa posibilitatea instituirii unui recurs paralel pentru modificarea sau desfiintarea unor acte administrative ilegale. Prin lege organica se poate da competenta unei instante, alta decat cea de contencios administrativ, pentru judecarea contestatiilor impotriva unei anumite categorii de acte administrative.

In concluzie, notiunea de exceptie de la contenciosul administrativ se refera la acea situatie in care, chiar daca sunt indeplinite toate conditiile pentru introducerea actiunii in contencios administrativ, acest lucru nu se poate face pe considerentul ca legea interzice, in mod limitativ, controlul pe aceasta cale a anumitor categorii de acte administrative.

Excepiile de la contenciosul administrativ pot fi instituite de doua cai, respectiv:

stabilirea unei liste limitative de acte administrative ce nu pot fi contestate in contencios si

acordarea de competenta de judecare a contestatiilor privind anumite acte administrative altor instante de judecata decat cele de contencios administrativ (procedura speciala).

2. Admisibilitatea exceptarii unor acte administrative de la controlul judecatoresc in contencios administrativ

In aceasta sectiune ne-am propus sa analizam daca este admisibila reglementarea unor exceptari de controlul judecatoresc al activitatii administratiei publice.

Dreptul ca fenomen social trebuie sa corespunda unor deziderate de protectiei a valorilor promovate de o societate organizata in stat. De aceea toate constructiile juridice trebuie orientate in asa fel incat, pe de o parte, sa formuleze aceste valori, sa le dea valoare de adevar juridic si , pe de alta parte, sa creeze acele mecanisme de protectie.

Referindu-ne la mecanismele de protectie a valorilor promovate de o societate avem in vedere organele statale care pun in aplicare normele juridice care apara aceste valori. Organizarea puterii politice a statului democrat pe baza principiului separatiei puterilor in stat impune anumite cerinte de control reciproc intre aceste puteri. Tot dreptul este mijlocul prin care se creeaza acest sistem de control reciproc intre puteri.

Un deosebit de important segment al acestui control reciproc intre puterile statului este acest control judecatoresc asupra activitatii administratiei publice care se desfasoara fie prin organe componente ale puterii executive, fie prin organe din afara acestei puteri. Intrebarea care ne-o punem este urmatoarea: “Se justifica sustragerea unora din activitatile acestor puteri de la controlul judecatoresc?”.

Conform reglementarilor juridice in vigoare exista anumite activitati ale unor organe ale statului, desfasurate prin acte administrative, care nu pot fi controlate de puterea judecatoreasca.

Apare o problema in momentul in care aceste acte administrative nu sunt conforme cu legea. In aceasta situatie pot aduce atingere drepturilor si intereselor unor cetateni iar prin excluderea acestora de la controlul judecatoresc este eliminata orice posibilitate de a se face justitie, se creeaza daca vreti o “fundatura” a unui sistem de drept care se vrea democratic, ori democratia presupune existenta posibilitatii pentru cetatean de a contesta orice act al unei autoritati publice prin care este lezat, de a-si valorifica in mod liber aceste drepturi si interese in fata unei instante independente .

Din aceasta perspectiva consideram ca nu este admisibila exceptarea nici unui tip de act administrativ de la controlul judecatoresc in contencios admi-nistrativ indiferent de motivatia pentru care legiuitorul a avut-o atunci cand a reglementat acest lucru.

De obicei motivele pentru care sunt exceptate anumite acte admi-nistrative de la controlul judecatoresc sunt determinate de factori ce tin de crearea unei protectii a activitatii politice a statului, dupa cum vom vedea, fata de interven-tia unui control din partea particularilor. Aceasta viziune este gresita pentru ca prin emiterea unor astfel de acte administrative ilegale se pot vatama drepturile particularilor.

Document online: Pozitia geopolitica a Romaniei Eseu: Principalii factori de risc si amenintare la adresa stabilitatii si pacii

Un alt argument pe care il avem in sprijinul acestei opinii este acela ca politica statului se realizeaza de organisme statale care trebuie sa respecte legea, iar controlul judecatoresc s-ar impune asupra tuturor actelor prin care acestea isi realizeaza activitatea. Controlul judecatoresc in contencios administrativ este prin excelenta un control de legalitate si nu unul de oportunitate, ceea ce nu deranjeaza desfasurarea vietii politice a statului dar probabil ca inca suntem tributari conceptiei de neinterventie in activitatea statala.

Evolutia istorica a reglementarii unor exceptii de la controlul judecatoresc in contencios administrativ

3.1. Exceptiile de la contenciosul administrativ in perioada 1864 – 1866

Atributiile contencioase ale Consiliului de Stat erau generale, neexcluzandu-se posibilitatea folosirii si cailor deschise de instantele de drept comun. Mai mult, nu s-a pus problema exceptarii unor categorii de acte administrative de la acest control datorita faptului ca, asa cum arata Prof. Rarincescu, “in aceasta faza, Consiliul de Stat exercita o justitie retinuta, cum de altfel exercita in acea vreme si Consiliul de Stat francez care servise in mare parte ca model legiuitorului roman'[4].

3.2. Exceptiile de la contenciosul administrativ in perioada 1866 - 1905

Aceasta perioada nu a creat un contencios administrativ in sensul propriu al cuvantului, rolul instantelor ordinare nefiind decat acela de a stabili daca actul administrativ este ilegal sau nu. De acest lucru se lega desdaunarea celui pagubit. In aceasta perioada nu existau norme speciale administrative care sa stabileasca ce acte administrative pot fi atacate si care nu, de aceea nici nu s-a pus problema aparitiei unor exceptii le la aceasta forma de control.

3.3. Exceptiile de la contenciosul administrativ in perioada 1905 – 1923

Legea din 1 iulie 1905 pentru reorganizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie stabilea o lista limitativa de acte de autoritate care puteau fi atacate in contenciosul administrativ si, pe cale de interpretare, rezulta ca toate celelalte acte nu puteau fi atacate. Era vorba de o limitare extrem de mare a dreptului celui vatamat de a se apara impotriva unui act administrativ ilegal.

Legea din 17 februarie 1912 pentru reorganizarea Curtii de Casatie stabilea Sectiunea a III-a a Curtii de Casatie si Justitie era competenta sa judece si recursurile militarilor impotriva actelor autoritatilor militare superioare, insa numai in privinta decretelor de punere in retragere sau pentru cuantumul pensiei. De aici rezulta o limitare a accesului la actiunea in contencios administrativ.

3.4. Exceptiile de la contenciosul administrativ in perioada 1923 - 1948

Constitutia din 1923 stabilea ca 'puterea judecatoreasca nu are caderea de a judeca actele de guvernamant, precum si actele de comandament cu caracter militar'. Apare astfel prima limitare expresa a exercitiului actiunii in contencios administrativ, stabilindu-se exact care sunt actele administrative care nu pot fi atacate.

In art. 2 si 3 din Legea contenciosului administrativ din 1923 erau prevazute categoriile de acte care nu puteau fi controlate de instantele de contencios administrativ si anume :

- actele de guvernamant si actele de comandament cu caracter militar ;

- actele privitoare la exercitarea tutelei administrative si controlul ierarhic;

- deciziile date de consiliile disciplinare si declarate de statutul functionarilor sau alte legi definitive si executorii ;

- actele administrative de autoritate si actele de gestiune ale Presedintelui Senatului si ale Presedintelui Adunarii Deputatilor sunt supuse controlului exclusiv al Adunarii Plenare a corpului legislativ ce prezideaza Curtea de Apel Bucuresti solutionand cauza in care s-a cerut anularea actului administrativ de autoritate a presedintelui uneia dintre cele doua camere ale Parlamentului.

3.5. Exceptiile de la contenciosul administrativ in perioada 1965-1990

In perioada 1965-1990 controlul judecatoresc asupra actelor administrative, a avut ca fundament art. 35 coroborat cu art. 103 din Constitutia din 1965, precum si Legea nr.1 din 1967. Prin art. 35 din Constitutie se pretindea ca s-a consacrat un nou drept care alaturi de dreptul de petitionare a fost inclus in categoria drepturilor garantii.

Desi in general aceasta lege inspirata din Legea din 1925 era bine redactata, partea negativa a acesteia rezulta din aceea ca de regula cererile celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse, pentru ca judecatorii care solutionau aceste conflicte juridice, erau „alesi” de consiliile populare ale caror comitete executive adoptau sau emiteau actele administrative care vatamau drepturile celor care cereau instantelor judecatoresti anularea acestor acte. Fata de aceasta practica cei vatamati renuntau la introducerea unor cereri la instantele judecatoresti bazate pe aceasta lege.

3.6. Exceptiile de la contenciosul administrativ reglementate de Legea contenciosului administrativ din 1990

Trebuie observat inca de la inceput ca reglementarile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 in materia exceptarii unor categorii de acte de la controlul judecatoresc sunt tributare urmatoarelor aspecte :

in primul rand, legea a aparut intr-un moment istoric extrem de dificil pentru societatea romaneasca, moment de reorganizare a acesteia, de trecere de la un regim totalitar, unde dreptul nu avea rolul de protector al drepturilor si libertatilor cetatenilor, la un alt regim politic democratic, ceea ce a necesitat pentru acea perioada de inceput intarirea statului care trecea prin momente de gasire a identitatii;

in al doilea rand, la redactarea legii se observa amprenta traditiei, in sensul ca aceste reglementari sunt inspirate din Legea conten-ciosului administrativ din 1925 care, dupa cum am vazut, continea o sumedenie de exceptii de la aceasta forma de control.

In art. 2 al acestei Legi se prevedea ca : “Nu pot fi atacate in justitie :

actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Presedintele Romaniei si Guvern; actele de autoritate si de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului; actele referitoare la siguranta interna si externa a statului, precum si cele referitoare la interpretarea si executarea actelor internationale, la care Romania este parte; masurile urgente luate de organele puterii executive pentru evitarea sau inlaturarea efectelor unor evenimente prezentand pericol public, cum sunt actele emise ca urmare a starii de necesitate sau pentru combaterea calamitatilor naturale, incendiilor de paduri, epidemiilor, epizootiilor si altor evenimente de aceeasi gravitate;

actele de comandament cu caracter militar ;

actele administrative pentru desfiintarea sau modificarea carora se prevede, prin lege speciala, o alta procedura judiciara;

actele de gestiune savarsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau ;

actele administrative adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic. ”

Art. 3 al aceleiasi Legi prevedea ca : “Cererile privitoare la stabilirea si scaderea impozitelor si taxelor, precum si a amenzilor prevazute de legile de impozite si taxe, se rezolva de catre organele prevazute de legea speciala si in conditiile stabilite de aceasta”.

Art. 4 prevedea ca: “Actele administrative jurisdictionale – cu excep-tia celor prevazute la art. 3 si a celor din domeniul contraventiilor – pot fi atacate cu recurs, dupa epuizarea cailor administrativ-jurisdictionale, in termen de 15 zile de la comunicare, la sectia de contencios a Curtii Supreme de Justitie.”

4. Analiza exceptiilor de la contenciosul administrativ reglementate de Legea nr. 554/2004

Revizuirea Constitutiei Romaniei din 1991, prin Legea de revizuire publicata in M. Of. Nr. 669 din 22 septembrie 2003, reprezinta un moment deosebit de important pentru deschiderea si dezvoltarea contenciosului administrativ roman pe baza principiilor unui adevarat stat de drept. Spunem acest lucru pentru ca prin noile reglementari pe care le contine elimina multe din reglementarile defectuoase pe care le continea Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. Mai mult decat atat aduce reglementari noi care se muleaza mult mai bine realitatii sociale si juridice din tara noastra, aflata intr-un moment de afirmare in lumea democratica.

Modificarea care ne intereseaza in mod special este continuta de punctul 6 al art. 125, care prevede urmatoarele : “Controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu exceptia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter militar. Instantele de contencios adminis-trativ sunt competente sa solutioneze cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau, dupa caz, prin ordonante declarate neconstitutionale”.

Aspectul pozitiv al acestor noi reglementari constitutionale, dupa cum se vede, este reprezentat de largirea considerabila a sferei actelor administrative ce pot fi contestate in fata instantei de contencios administrativ, mai mult pot fi atacate si “ordonantele”, bineinteles este vorba de ordonantele Guvernului. Putem face aici o discutie asupra hotararilor Guvernului, dar o vom lasa pentru mai tarziu.

Trebuie sa observam aici rolul pe care l-a avut doctrina juridica administrativa, care a adus nenumarate critici dispozitiilor cuprinse de Legea 29/1990, fata de numarul nejustificat de acte administrative exceptate de la controlul judecatoresc.

Legea 554/2004 in art. 5 stabileste ce acte nu pot fi supuse controlului si care sunt limitele acestui control. Prin acest articol se stipuleaza ca:

„Nu pot fi atacate in contencios administrativ:

actele administrative ale autoritatilor publice ce privesc raporturile acestora cu Parlamentul;

actele de comandament cu caracter militar.

Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara.

Actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere”.

4.1. Actele autoritatilor publice ce privesc raporturile cu Parlamentul

Aceasta exceptie priveste numai raporturile ce se stabilesc intre doua autoritati publice ale satului, dintre care una in mod obligatoriu este Parlamentul, iesind din discutie actele stabilite intre Parlament si alte subiecte de drept, decat cele reprezentate de autoritatile publice ca, de exemplu particularii.

Aici trebuie sa observam ca reglementarea din Legea 554/2004 este mai larga decat exceptia prevazuta anterior de Legea 29/1990 care, in art.2, litera a vorbea de “actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Presedintele Romaniei si Guvern; . ”. Aceasta dispozitie a legii contenciosului administrativ stabilea foarte exact ce acte ale Parlamentului sunt exceptate de la contencios, respectiv: actele privind raporturile dintre Parlament si Presedintele Romaniei si, respectiv, cele privind raporturile dintre Parlament si Guvern. Pe acest segment normele Legii 554/2004 extind sfera actelor ce nu pot fi contestate.

Legea nr. 554/2004 defineste autoritatea publica ca fiind orice organ de stat sau ale unei autoritati administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public, asimiland autoritatilor publice si persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public.

O alta diferenta de abordare in Legea 554/2004 este aceea ca, dupa cum se vede, s-a dorit punerea accentului pe raporturile Parlamentului, pe cand actele privitoare la raporturile Presedintelui Romaniei si ale Guvernului nu intereseaza din punctul de vedere al exceptarii lor decat daca se manifesta in relatia cu Parlamentul.

Astfel, vointa legiuitorului  a fost aceea ca numai actele Parlamentului cu celelalte autoritati publice sa nu poata fi contestate in contenciosul administrativ.

Cat priveste raporturile Parlamentului cu alte subiecte de drept decat cele mentionate evident ca actele administrative prin care se manifesta aceste raporturi pot fi contestate. De exemplu, actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului pot fi acum contestate in contencios administrativ lucru care, din punct de vedere formal, nu era posibil conform normelor Legii 29/1990.

Ratiunea pentru care legiuitorul a instituit aceasta categorie de acte administrative exceptate de la controlul judecatoresc a fost aceea a protejarii Parlamentului in activitatea s-a cu celelalte autoritati publice, ca organism care formuleaza valorile aparate de stat, fata de amestecul puterii judecatoresti.

Daca la prima analiza a acestor dispozitii ni s-ar parea ca au darul de a intari aplicarea principiului separatiei puterilor in stat, tot acest principiu este cel care impune o colaborare si, mai ales, un control reciproce intre cele trei puteri. In acest caz Parlamentul poate sa se manifeste cum doreste in raporturile cu celelalte autoritati publice, chiar prin acte administrative ilegale, pentru ca puterea judeca-toresca, ca instrument care garanteaza aplicarea principiului legalitatii in toate sfe-rele vietii statale si sociale, nu poate actiona pentru a-si atinge obiectivele.

Astfel, aceasta exceptie nu o consideram oportuna si potrivita realiza-rii unui stat de drept in care nici un segment al vietii sale sa nu poata fi controlat din punctul de vedere al respectarii legii.

4.2. Actele de comandament cu caracter militar

Normele Constitutiei din 1991, revizuita in 2003 precum si cele ale Legii 554/2004 excepteaza aceasta categorie de acte administrative de la controlul judecatoresc in contenciosul administrativ, pastrand traditia formata prin Constitutia din 1923, Legea contenciosului administrativ din 1925 si Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Trebuie sa precizam in legatura cu notiunea de act de comandament cu caracter militat urmatoarele:

– acest termen a aparut pentru prima oara in dreptul romanesc in Constitutia din 1923;

– doctrina interbelica a motivat aceasta exceptie pe considerentul ca serviciul militar impune anumite rigori legate de ordine si disciplina;

– pentru ca anumite acte administrative sa se incadreze in aceasta categorie trebuie sa emane de la autoritati care au caracterul de comandamente militare, cu competenta de a dispune asupra unor trupe organizate intr-o anumita structura;

– aceste acte trebuie sa cuprinda ideea de ordin, de comanda;

– sa aiba un continut militar, adica sa se refere la anumite operatiuni militare precum: masuri de instruire a ofiterilor, mobilizarea de contingente, concentrari de trupe, repartizarea, dislocarea, reorganizarea sau chiar desfiintarea unor unitati, etc.;

– actele administrative militare care indeplinesc aceste conditii nu pot fi atacate in contencios administrativ.

Actele de comandament cu caracter militar sunt acele acte facute de organele militare in scopul asigurarii ordinii si disciplinei in unitatile militare, a cadrelor militare din aceste unitati, prin urmare, nu sunt acte care sa se adreseze persoanelor fizice si juridice din afara sistemului militar.[5]

Ori de cate ori autoritatile militare actioneaza in organizarea execu-tarii legii in raporturile cu persoanele fizice si juridice in vederea producerii de efecte juridice straine de necesitatile operatiunilor militare, actele administrative emise in aceste cazuri, daca vatama drepturile acestor subiecti de drept, sunt susceptibile de a fi contestate pe cale exceptiei de ilegalitate in cadrul actiunii in contencios administrativ. Aceasta precizare opereaza si in cazul in care vatamarea drepturilor priveste persoanele care au calitatea de militar.

Legea 554/2004 in art. 2, alin. (1), lit. j), defineste actul de comandament cu caracter militar ca fiind actul referitor la problemele strict militare ale activitatii din cadrul fortelor armate, specifice organizarii militare, care presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor in aspecte privitoare la conducerea trupei, in timp de pace si de razboi, sau, dupa caz, la indeplinirea serviciului militar.

In concluzie, sunt exceptate de la controlul judecatoresc numai acele acte administrative facute de o autoritate militara care tin de organizarea si desfasurarea operatiunilor militare, nu si cele care isi produc efectele contra persoanelor fizice si juridice din afara sistemului sau cele care privesc drepturile si interesele personalului militar recunoscute de lege sau de regulamentele militare.

4.3. Actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara

Conform art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiitarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara.

O astfel de situatie este reglementata de Legea fondului funciar nr. 18/1991 care da competenta de solutionare a contestatiilor introduse impotriva  unor acte administrative instantelor de drept comun. Astfel, impotriva hotararii comisiei judetene, a ordinului prefectului sau a oricarui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, in conditiile cap. III din lege se poate face plangere la judecatoria in a carei circumscriptie este situat terenul, in termen de 30 de zile de la comunicare, in temeiul art. 53 din Legea nr. 18/ 1991, republicata.

In cazul in care comisia locala refuza inmanarea titlului de proprietate emis de comisia judeteana sau punerea efectiv in posesie, persoana nemultumita poate face plangere la tribunalul in circumscriptia caruia se afla terenul. (art. 64 din Legea 18/ 1991 republicata)

In situatia in care au fost emise titluri de proprietate unor persoane diferite cu privire la acelasi teren, conform art. 3 din Legea nr. 169 din 1997 si art. 63 din Legea nr. 18/ 1991 republicata, persoanele indreptatite, pot cere constatarea nulitatii absolute a titlului tertului. In acest scop se vor adresa tribunalului in circumscriptia caruia se afla terenul.

Insa daca un functionar al primariei sau prefecturii, ori primarul sau prefectul refuza emiterea sau anularea unui act, atunci reclamantii se vor adresa tribunalului administrativ si fiscal, in circumscriptia caruia se afla institutia.