Actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul parlamentului

ACTELE DE GESTIUNE ALE ORGANELOR DE CONDUCERE DIN CADRUL PARLAMENTULUI

Textul initial' actele administrative de autoritate si actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului' al acestui fine de neprimire este, in parte, abrogat prin art.150 alin. l coroborat cu art.48 din Constitutie. Legiuitorul constituant a largit sfera actelor administrative susceptibile de a fi atacate in contenciosul administrativ, incluzand si actele emise de alte autoritati publice decat autoritatile Administratiei Publice. Este fara indoiala ca in aceasta categorie intra si' actele administrative de autoritate ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului '. Prin eliminare, in sfera acestui fine de neprimire au mai ramas ' actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului'.

De fapt, Legea din 1990 reia esenta dintr-o formulare din Legea din 1925 cea a art.3 alin. final⁷⁰. Dupa cum subliniaza profesorul C.G. Rarincescu, acest text introdus pe cale de amendament in textul proiectului de lege, in urma unor ample dezbateri parlamentare, a fost atacat pentru neconstitutionalitate inaintea Curtii de Casatie in sectiuni unite, care le-a declarat neconstitutionale prin mai multe decizii⁷¹.

Pentru prima parte a textului, inalta Curte de Casatie a estimat ca activitatea birourilor, serviciilor compuse din functionari de cariera, care exista alaturi de organele parlamentare, este o activitate ' pur birocratica', de natura administrativa, fara legatura cu exercitiul functiunii parlamentare, in consecinta, actele emise de ' presedintii corpurilor legiuitoare' in calitatea lor de sefi ai acestor servicii pot fi adevarate acte administrative supuse controlului judecatoresc, intrucat in aceasta calitate ei indeplinesc insarcinari de organe administrative propriu-zise.

in ceea ce priveste partea a doua a textului, ea nu a intrat in discutia Curtii de Casatie pentru ca in doctrina de atunci era unanim admis ca actele de gestiune sunt de competenta instantelor de drept comun, distinctia fundamentala: acte de autoritate-acte de gestiune fiind consacrata in Constitutia din 1923 si Legea contenciosului administrativ din 1925.

Ca idee generala, prin actele de gestiune se evocau actele cu caracter civil facute de stat in calitate de persoana juridica. Dupa profesorul Paul Negulescu, actul de gestiune trebuie sa creeze unui organism administrativ o situatie juridica cu caracter patrimonial reglementata de dreptul privat; dupa profesorul Anibal Teodorescu actele de gestiune facute de stat cu privire la patrimoniul sau sunt identice cu actele pe care simplii particulari le-ar face cu privire la patrimoniul lor, cu scopul de a-1 conserva, mari sau micsoraele fiind acte cu caracter bilateral, contractual, iar dupa profesorul C.G. Rarincescu, sunt actele juridice cu caracter contractual sau facute pentru valorificarea unor drepturi contractuale, savarsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau.

in ceea ce priveste deosebirea dintre actul administrativ de autoritate si actul de gestiune, Curtea Suprema de Justitie, sectia de contencios administrativ a statuat prin decizia nr. 206 din 18 ianuarie 2001 ca hotararea unui Consiliu Judetean privind aprobarea rectificarii bugetului propriu si a repartizarii sumelor defalcate din impozitul pe salarii pe unitati administrativ-teritoriale, nu este un act de gestiune ci un act administrativ de autoritate.

Actele de gestiune, de regula sunt acte juridice cu caracter contractual savarsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau. Ele au aceeasi natura juridica cu actele incheiate intre particulari implicand, din aceasta cauza o egalitate de vointa in ce priveste partile intre care se stabilesc raporturi juridice supuse unui raport juridic de drept privat.

in primul rand, instituirea acestei exceptii rezida din preocuparea de a nu subordona, pe cale judiciara, puterea legislativa in privinta autonomiei functionale fata de cea judecatoreasca nepermitandu-se exercitarea unui control de natura sa-i afecteze celei dintai independenta functionala si materiala.

in al doilea rand, nimic nu impiedica, in ipoteza in care, totusi, prin asemenea acte s-ar produce vatamarea unor drepturi subiective, sa se utilizeze calea procesuala a dreptului comun (civil, muncii,etc.) pentru ca este greu de presupus ca prin acest mod de reglementare s-ar fi urmarit crearea unei depline imunitati de jurisdictie civila (in sensul larg al notiunii) in beneficiul puterii legislative, care sa dubleze imunitatea parlamentara.