Trasaturi generale ale creditului bancar

Trasaturi generale ale creditului bancar

Sistemul bancar sta in centrul oricarei economii de piata, pentru ca el trebuie sa asigure cadrul care sa dea posibilitatea mobilizarii tuturor fondurilor banesti din economie si dirijarii lor in scopul desfasurarii normale a  social-economice.

Bancile reprezinta intreprinderi particulare, societati in nume colectiv sau institutii ale statului care concentreaza capitalurile disponibile din economie si le pun la dispozitia clientilor (agenti economici, persoane fizice sau chiar statul) sub forma de credite. In functie de rolul care li se atribuie bancile apar ca paznic al depunerilor, distribuitor de credite sau consilier financiar[1] ce urmareste obiective ca: atragerea mijloacelor banesti temporar disponibile ale clientilor in conturile deschise acestora; acordarea de credite pe diferite termene; efectuarea de operatiuni intre conturile clientilor si de transferuri in conturile deschise la alte banci; emiterea de instrumente de credit si efectuarea de tranzactii cu asemenea instrumente; vanzarea-cumpararea de valuta si alte operatiuni valutare.

Societatile bancare pot efectua patru categorii de operatiuni[2]:

• operatiuni pasive, de depozite la vedere si la termen, in cont, cu numerar si cu titluri
• operatiuni active, de acordare de credite
• operatiuni accesorii: cumparare, vanzare, custodie si administrare de active monetare, transferuri, operatiuni de clearing si alte operatiuni de virament, pe cont propriu sau in contul tertilor precum si primirea de titluri in gaj sau pastrare
• operatiuni conexe: operatiuni valutare, operatiuni cu metale pretioase sau cu obiecte confectionate din acestea si cu alte valori cu grad mare de lichiditate, plasamentul, subscrierea, gestionarea, pastrarea si comertul cu titluri, consulting bancar, garantii, mandatari sau alte activitati ce pot fi asumate pe cont propriu sau in contul clientilor

Procesul de creditare este o preocupare permanenta pentru managementul bancii, acesta fiind principala forma de finantare a investitiilor intr-o economie.

Din punct de vedere al bancare, operatia de creditare reprezinta componenta cea mai importanta a operatiunilor de plasament, atat din punct de vedere al volumului cat si al participarii acestei categorii de operatii la realizarea profitului bancii. Creditul bancar reprezinta solutia de baza pentru investitiile agentilor economici, fiind calea de realizare a restructurarii economice si a relansarii intreprinderilor romanesti.

Lipsa reglementarilor legale in domeniul creditarii precum si lipsa de protectie a bancilor in cazul pierderilor generate de nerambursarea creditelor au determinat bancile sa-si elaboreze propriile norme de creditare care, in timp au capatat caracter de generalitate, in sensul ca principiile de creditare, obiectele creditului si tipurile de credit au devenit elemente comune ale reglementarilor interne la majoritatea bancilor romanesti. Activitatea de normare a operatiilor de creditare este, in acelasi timp, un proces permanent, datorat diversificarii operatiunilor bancare si deschiderii bancilor spre domenii de creditare noi pentru sistemul bancar romanesc actual.

Preocuparea speciala a managementului bancar pentru activitatea de creditare rezida de asemenea din faptul ca, fiind cel mai important plasament bancar, cu o pondere mare in activul bilantier, de calitatea portofoliului de credite depinde in ultima instanta stabilitatea bancii si realizarea nivelurilor necesare ale indicatorilor bancare privind solvabilitatea si lichiditatea.

Organizarea de creditare are in vedere in principiu o descentralizare a procesului de analiza, evaluare, acordare si urmarire a rambursarii creditelor, in conditiile respectarii normelor interne in domeniu si, de asemenea, in conditiile stabilirii unor plafoane de creditare la diverse niveluri organizatorice ale bancii.

In principiu, atributiile compartimentelor de creditare dintr-o banca trebuie sa acopere intreaga gama de operatii aferente acestei activitati. In general, bancile organizeaza activitatea de creditare pe principiul dublei subordonari, fata de un departament din centrala bancii si fata de conducerea sucursalei. De asemenea, reglementarile legale actuale obliga bancile sa constituie comitete de credite care sa analizeze cererile de creditare si sa acorde in urma evaluarii sumele solicitate de clientii bancii. In acest fel, decizia de creditare se poate lua in conditii de obiectivitate si banca este protejata impotriva eventualelor pierderi cauzate de nerambursarea creditului.

Creditul bancar este operatiunea prin care cel imprumutat (debitorul) ia in stapanire imediata resurse (bani) in schimbul unei promisiuni (angajament) de rambursare viitoare, insotite de plata unei dobanzi ce remunereaza banca[3].

Aceasta relatie intre banca si parteneri ai sai se desfasoara cu scopul valorificarii capitalurilor disponibile si realizarii de profituri, in principal sub forma de dobanzi. Creditul reprezinta, pentru banca, punerea la dispozitia agent economic a unui anumit capital, pentru un timp determinat, in vederea productiei de bunuri sau circulatie de marfuri, etc.

Trasatura fundamentala a acestui tip de credit este faptul ca banca este intotdeauna creditorul iar obiectul creditului il constituie intotdeauna o suma de bani. Debitorul, intr-un credit bancar, poate fi o persoana juridica, o persoana fizica sau statul. In aceste raporturi de credite apar unele riscuri probabile, de rambursare, de imobilizare.

Riscul de rambursare reprezinta probabilitatea intarzierii platii sau totala incapacitate de plata datorata unei anumite conjuncturi, dificultati cu care se poate confrunta debitorul. In scopul prevederii acestui risc, este necesara in prealabil o analiza temeinica a debitorului, a capacitatii acestuia de a indeplini anumite conditii absolut necesare: de natura economica, financiara, juridica, etc.

Un alt tip de risc care apare intr-un credit bancar este legat de banca, de incapacitatea acesteia de a satisface cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni gresite in activitatea de acordare a creditelor. Acest tip de risc se numeste risc de imobilizare.

Pentru prevenirea acestor riscuri, este necesara o garantare a imprumuturilor bancare, prin prezentarea de catre debitor a unor garantii reale si personale.

Un alt element caracteristic creditului este termenul de rambursare al imprumutului care poate varia intre 24 ore si pana la termene de 30-50 de ani, si care este impartit in trei categorii: scurt, mediu, sau lung. Daca termenul de rambursare este mai mic de 1 an atunci creditul este pe termen scurt; daca se incadreaza intre 1 an si 5 ani atunci se spune ca termenul se incadreaza in categoria mediu; daca depaseste 5 ani atunci creditul este acordat pe termen lung.

Dobanda cu care este acordat un credit bancar este de asemenea un element esential, reprezentand pretul creditului. Nivelul dobanzii variaza foarte mult, fiind influentat de o serie de factori printre care si de inflatie.

Acordarea unui credit este un act de mare importanta, in vederea caruia banca trebuie sa efectueze o buna informare si documentare asupra tuturor aspectelor pe care le implica un credit, cu scopul prevenirii riscurilor.

Negocierea unui credit se concretizeaza intr-un contract de credit, incheiat intre creditor si debitor, un inscris, un instrument de credit a carui forma de prezentare trateaza o serie de aspecte multiple si diferentiate, clauze legate de marimea imprumutului, durata de folosire a acestuia, modul de acordare a creditului (integral sau esalonat, acesta putand fi acordat pe masura construirii stocurilor si efectuarii cheltuielilor  sau in functie de o anumita situatie stabilita), obligativitatea restituirii imprumutului la termen si platii dobanzii, implicatii ale situatiei in care debitorul nu ramburseaza la termen, destinatiile creditului, diverse alte obligatii cum ar fi pastrarea integritatii bunurilor constituite drept gaj, etc.

Activitatea de creditare a bancii este strict legata de resursele de creditare de care aceasta dispune, resurse proprii sau atrase. Resursele proprii se constituie din capitalul subscris de catre actionari si de sumele provenite din beneficii, distribuite si incorporate in diverse fonduri de rezerva sau risc. Capitalul subscris este de regula imobilizat cu ocazia infiintarii bancii iar rezervele, reprezentand fonduri de garantare asupra activitatilor bancii, sunt folosite in general in operatiuni sigure cu scopul de a nu fii expuse riscurilor si de a fi usor transformabile in lichiditati. Pe langa capitalul propriu, o banca dispune de capitaluri de imprumut concretizate in special sub forma depozitelor la vedere sau la termen pe care populatia le incredinteaza bancii, acestea fiind principala sursa de acoperire a activitatilor de creditare, iar atragerea acestor resurse reprezinta un domeniu deosebit de important in managementul bancar. Deoarece banii reprezinta obiectul bancii, aceasta este deosebit de interesata in a mentine si totodata a creste volumul monedei scripturale aflate in circulatia bancii.

Volumul acestor depozite bancare sufera puternice si variate influente, depinzand de atitudinea populatiei, in general, de tendintele de tezaurizare a banilor sau de utilizare a acestora in tranzactii curente, de concurenta cu alte institutii financiare private sau de stat care ofera dobanzi mai ridicate la operatiunile lor, de nivelul de securitate oferit de banca, de buna sa reputatie in domeniu, de nivelul si calitatea serviciilor oferite de banca, acestea fiind cunoscute sub numele de "goodwill" si care dau bancii o valoare ridicata comparativ cu alte banci.

O alta sursa de finantare a operatiunilor bancii o reprezinta soldurile creditoare ale conturilor curente detinute de titular si neintrebuintate pe diverse perioade de timp, pe care banca le foloseste pe durata existentei lor. De asemenea pentru a mobiliza fondurile pe care banca le are imobilizate in operatiuni de scont, acesta recurge la neescontarea acestora la Banca Centrala sau la alte bancii, inainte de scadenta efectelor comerciale respective, cu scopul de a obtine disponibilitati necesare fara sa astepte pana la scadenta acestor efecte. In ultima instanta si acesta, din cauza dobanzilor ridicate care se practica banca poate apela la Banca Centrala pentru refinantare, pentru acoperirea necesarului de resurse pentru creditare atunci cand cele proprii nu sunt suficiente.

O banca acorda credite pe diverse perioade de timp, pe termen scurt, mediu sau lung. Banca trebuie  sa se asigure ca rambursarea va fi facuta cu certitudine la scadenta, deoarece in caz contrar vor fi afectate propriile angajamente luate fata de cei care i-au incredintat fondurile pentru pastrare. De aceea, creditul acordat de banca trebuie sa fie in general pe o durata relativ scurta, mai intai datorita originii fondurilor pe care banca le utilizeaza si care provin majoritatea din surse pe termen relativ scurt, apoi deoarece siguranta cu privire la rambursarea unui credit este invers proportional cu durata pe care acesta este acordat.

Banca acorda credite persoanelor fizice, persoanelor juridice, altor banci si uneori statului.

Creditele acordate persoanelor fizice sunt mai ales credite de consum, acordate pe termene diferite, care presupun existenta unor garantii certe, nivelul dobanzii fiind stabilit in functie de obiectul creditarii. Calitatea creditorului (in special garantia sa morala) are o deosebita importanta in decizia bancii de acordare sau neacordare a creditului.

Cea mai importanta forma de creditare pe care banca o practica, pe langa creditele acordate persoanelor fizice, altor banci sau statului, o reprezinta creditarea persoanelor juridice, a agentilor economici. Pentru acestia, banca reprezinta un real sprijin, pentru desfasurarea unei activitati rentabile prin pastrarea, fructificarea disponibilitatilor acestora aflate in conturile bancii, pentru creditarea activitatilor de productie, comercializare sau prestari servicii, in functie de profilul debitorului, pentru comert exterior sau pentru investitii productive sau neproductive.

In general, creditul acordat de banca agentilor economici trebuie sa satisfaca in principal nevoile temporare ale  acestora, necesarul de fond de rulment, atunci cand acesta este insuficient pentru a acoperi in intregime cheltuielile productive. In aceste situatii, agentii economici pot apela la creditul de trezorerie (sau avans in cont curent), care este un tip de credit care are la baza o buna cunoastere din partea bancii a intreprinderii respective si a acesteia, fiind garantat prin veridicitatea obiectului ce reprezinta destinatia sumelor imprumutate. Acest tip de credit nu are termen de rambursare si se intemeiaza pe depozite compensatorii. Intreprinderea isi va pastra toate disponibilitatile in conturi de la banca, ceea ce permite bancii sa acopere necesitatile intreprinderilor prin redistribuirea depozitelor acestora in conturile curente constituite de alte intreprinderi. Acest sistem al depozitelor compensatorii are un rol important pentru banca pentru ca se reduc resursele utilizate iar din punct de vedere al intreprinderii, acest sistem reprezinta un mijloc de pastrare al solvabilitatii acesteia, indicator de mare importanta pentru imaginea si bonitatea respectivei intreprinderi.

O alta modalitate de acordare a creditelor pentru agentii economici o reprezinta linia de credit, care presupune creditarea prin cont curent sau prin deschiderea unui cont separat, de imprumut[4]. Valoarea sumelor imprumutate astfel, trebuie sa se inscrie in liniile unui plafon stabilit de banca, plafon a carui marime depinde de o serie de factori cum sunt: pozitia intreprinderii pe piata, natura activitatilor desfasurate de aceasta, rezultatul analizelor efectuate de catre inspectorii bancii la unitatile economice respective, etc.

Un alt tip de credit este creditul pe stoc, care se acorda pe baza unor garantii explicite, respectiv stocurile de marfuri din depozit. Acesta se prezinta sub diverse forme: credite de risc, credite de casa mobilizate si mai ales credite pe documente warant (documente ce atesta existenta maurilor respective intru-un depozit general). Warrant-ul este de fapt documentul utilizat pentru obtinerea si garantarea creditului. El mai poate fi utilizat si ca efect de comert, prin mentiuni facute pe recipisa warant, permitand transferul proprietatii si transmiterii creantei constituite prin gajarea marfurilor si totodata a dreptului de a dispune de respectivele marfuri. Pentru creditor, Warrant-ul reprezinta o garantie asupra marfurilor si totodata o posibilitate de a recupera creditul acordat prin recurs cambial.

Creditele acordate de banca agentilor economici se pot delimita in functie de destinatia pe care o urmeaza, in credite productive pentru activitatea curenta sau pentru investitii. Primele se acorda in general pe termen scurt, pentru desfasurarea activitatilor curente, rambursabile integral la scadenta iar dobanda calculata se achita lunar. Creditele pentru investitii se acorda pe termen mediu sau lung si sunt destinate diverselor achizitii de masini, utilaje, construiri de obiective industriale, etc. Rambursarea imprumutului se face de obicei in transe (de preferat regresive), iar plata dobanzii aferente se desfasoara lunar. Datorita coeficientului sporit de risc al acestui tip credit, controlul bancar intervine in toate fazele: de proiectare,constructie si exploatare a investitei; se fac calcule de actualizare, de eficienta a investitiilor, etc., banca jucand un rol chiar de consultat financiar al intreprinzatorului. Garantia materiala a creditului este insasi investitia, la care se adauga alte posesiuni ale agentului economic.

Un credit acordat este considerat performant de catre banca daca el este in curs de executie, termenul nu este expirat iar serviciul achitarii datoriilor debitorului fata de banca nu intampina probleme. In acest caz, derularea creditului se face in continuare conform prevederilor inscrise in contractul de credit.

In cazul unui credit nerambursat la scadenta, sau daca debitorul nu-si achita la timp obligatiile conform termenelor stipulate in contractul de credit, acesta este considerat neperformant. Creditul ramas se va trece intr-un cont separat (credite restante) iar dobanda corespunzatoare va fi majorata. In astfel de cazuri, pentru rezolvarea situatiei, se poate recurge la un contract de prelungire a contractului de credit initial, in schimbul unor noi garantii, sau banca poate recurge la urmarirea debitorului in instanta pentru valorificarea garantiilor materiale si recuperarea prejudiciilor cauzate.