Reforma legislativa a pietei bancare

Reforma legislativa a pietei bancare

1. Bancile in perioada de tranzitie la economia de piata

Termenul "tranzitie", ca si cel de "reforma" a fost folosit deseori in ultimii ani, fara a se incerca o clarificare din punct de vedere conceptual. Ceea ce numim "tranzitie" reprezinta trecerea de la o organizare economico-sociala de un anumit tip, la alta sau trecerea de la o etapa la alta in cadrul aceluiasi tip de organizare economico-sociala.[1].

Ca in majoritatea statelor aflate in sfera de influenta rusa, pana in 1990, sistemul bancar romanesc a fost construit cu respectarea in mare maniera a unor idealuri sovietice: o banca centrala avand si atributiuni de principala banca comerciala, aflata in stricta subordonare a Ministerului Finantelor; trei banci specializate(Banca Romana de Comert Exterior, Banca de Investitii pentru Agricultura si Industrie Alimentara) o casa de economii (Casa de Economii si Consemnatiuni) care avea functiunea de a atrage disponibilitatile banesti ale populatiei, folosindu-le in economie, precum si un foarte putin dezvoltat sistem de cooperare de credit .

In 1990, prin adaptarea Legii Bancii Nationale a Romaniei si a legii bancare, s-au pus bazele sistemului bancar "pe doua trepte", avand in varful piramidei banca centrala fara functii comerciale , ci numai  de reglementare , supraveghere, control si emisiune monetara, iar in esaloul doi, bancile comerciale ca agenti economici independenti, constituiti in societati pe actiuni in baza legislatiei societatilor comerciale.

Fostele banci specializate au fost transformate in societati comerciale si au promis dreptul de a efectua toate operatiunile bancare, fara a mai tine cont de specializarea sectoriala pe care au avut-o anterior. Monopolul operatiunilor cu exteriorul, detinut anterior de B.R.C.E si de cateva sucursale ale bancilor straine Manufactureres Hanover Trust, Societe Generale), a fost desfiintat. Din Banca Nationala s-a desprins functia comerciala, care a fost preluataade o noua entitate, Banca Comerciala.

In martie 1991, sistemul bancar a devenit un sistem bancar de tip occidental, bazat pe principiul universalitatii bancilor[2].

Desi fostele banci specializate si-au pastrat o perioada un rol predominant in finantarea unor domenii specifice de activitate, atat politica bancilor in cauza,cat si aparitia unor noi entitati bancare au dus treptat, pe de o parte, la materializarea practica a caracterului universal al fiecarei banci, si, pe de alta parte, la pierderea pozitiei de monopol detinut anterior.

Una din laturile de baza ale reconstructiei sistemului bancar priveste modalitatea de creare a noilor structuri bancare, respectiv prin transformarea vechilor banci sau prin crearea de noi institutii bancare.

Majoritatea parerilor exprimate la Conferinta pentru reforma bancara din estul Europei,tinuta la Londra in octombrie 1992, a fost aceea ca este nrcesara o abordare pragmatica, mixta. In acest sens, s-a admis necesitatea ca, pe langa preluarea si restructurarea unor unitati bancare specializate, care sa se transforme in societati comerciale si sa fie apoi treptat privatizate, sa se ceeze noi banci private sau cooperatiste, cat mai eficiente[3].

Sisteul bancar a evoluat in principiu in acelasi sens cu cel inregistrat in celelalte tari din Europa Centrala si de Rasarit. Se remarca, totusi, o crestere mai putin exploziva a numarului de banci comerciale, ca urmare a unei politici prudente de autorizare din partea bancii centrale.

Evolutiile economice ale ranzitiei la economia de piata au facut ca sistemul bancar romanesc sa fie confruntat cu problema portofoliului de credite neperformante. Intarzierea procesului de restructurare a facut ca fluxul creditelor neperformante sa depaseasca rapid portofoliile de credite mostenite. Problematica creditelor neperformante din sistemul bancar, desi recunoscuta ca atare, nu a putut fi cuantificata cu acuratete in bilanturile bancilor pana in 1994.Abia in acest an Banca Nationala a Romaniei a emis norme de clasificare a creditelor conform recomandarilor Comitetului de supraveghere de la Basel[4].

Reorganizarea declansata in 1991 a fost necesara nu numai ca urmare a schimbarilor fundamentale in teoria si practica economica, ci si pentru faptul ca trebuia valorificat un potential mare al activitatii bancare, mai ales sub urmatoarel aspecte: pregatirea foarte buna a specialistilor existenti,; retele teritoriale relativ dezvoltate; nevoia de continuitate mai ales in creditarea economiei nationale,dar si in efectuarea platilor, inlaturarea blocajului financiar,diversificarea produselor si serviciilor bancare.

Modernizarea sistemului bancar nu se putea face in romania datorita vechiului legislativ.De aceea, printre primele masuri luate a fost si aprobarea unei legi cu specific bancar.

In economia de piata, sectorul bancarare un rol major, el actionand in promovarea reformei si manifestarea concreta a mecanismului autoreglarii economice.In manifestarea lui permanenta, sectorul bancar este o parte componenta de baza a sistemului economico-financiar.

Si in perioada de tranzitie, bancile sunt de mai multe tipuri si organizate pe mai multe niveluri..Activitatea bancara este mult mai complexa fata de perioada dinainte de 1990[5].

Actvitatea bancara este un sector mai deosebit al economiei, de aceea, se poate aprecia ca toate operatiunile bancare au un caracter tehnic. Tehnicile bancare influenteaza foarte mult dezvoltarea si modernizarea sectorului bancar romanesc. Activitatea bancara este extrem de complexa,cuprinzand concepte, principii, reguli, decizii, dar mai ales o intensa activitate practica.

Trecerea la economia de piata face ca si sectorul bancar sa nu mai poata functiona ca inaine.Marile schimbari intervenite in sistemul de produse si servicii bancare, in structura partenerilor de afaceri, in legislatia si reglementarile cu privire la intreaga activitate in economie, impun ca bancile sa-si adapteze strategiile la "provocarile noului mediu.

Sistemul bancar przinta cateva caracteristici care s-au evidentiat in ultimii ani. In primul rand, un grad mare de concentrare. Factorul de risc il reprezinta faptul ca aceasta concentrare se suprapune peste raportul dintre sectorul de stat si cel privat.

Desi numarul e banci a crescut semnificativin ultimii ani, pita bancara autohtona continua sa fie dominata de trei banci. Este vorba de Banca Comerciala, Banca Romana pentru Dezvoltare si Banca Agricola. In luna decembrie 1998, aceste banci, la care se adauga si Bancorex,detineau 58% din totalul activelor sistemului bancar.

Document online: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Referat: Somajul

Bancile prezinta caracteristica de segmentare, la care se adauga segmentarea, care s-a suprapus peste natura sau provenienta capitalului social bancar. Astfel, bancile cu capital majoritar de stat au fost implicate,in special, in finatarea sectorului de stat. Finatarea, mai ales in perioada 1991-1993,cand rata dodanzii a fost puternic negativa, a insemnat o subventionare implicita a economiei nationale.

In mod similar, bancile cu capital privat au finantat sectorul privat. Din pacate, experienta celor doua banci private, Dacia Felix si credit Bank, aflate dupa 1989, printre primele banci private din Romania, a aratat ca actionarii nu au inteles intotdeauna semnificatia activitatii bancare. O banca, desi poate fi o societate comerciala privata, ramane o institutie de interes public, deoarece nu lucreaza cu banii sai, ci cu banii clientilor. In cazul celor doua banci, politica unora dintre actionari urmarea exclusiv propriul interes, sacrificandu-se interesele pe termen lung ale bancii si ale clientilor.

Bancile straine s-au implicat in principal in finantarea unor companii straine, de preferinta de aceeasi provenienta ca si banca mama. Ponderea acestor banci este inca marginala[6]. Datorita faptului ca bancile straine continua sa deschida reprezentante si sucursale pe teritoriul Romaniei, tendinta va fi de sporire a ponderii capitalului strain in sistemul bancar. Privatizarea societatilor comerciale bancare cu capital majoritar de stat va duce la o accelerare a tendintei de sporire a rolului capitalului strain in sistemul bancar romanesc.

Rolul bancilor de principali finantatori este dat de faptul ca fondurile proprii si/sau atrase ale firmelor sunt foarte mici in aceasta perioada de tranzitie. Se dovedeste valabila afirmatia ca bancile "lucreaza cu banii altora si ii fructifica(asa afirma marele finantist Stefan Dumitrescu)[7].

Economia romaneasca cunoaste dou faze ale tranzitiei. Prima faza a trnzitiei a continut masuri similare celor ce au avut loc in alte  foste tari socialiste. Pot fi date ca exemple urmatoarele acte normative: Legea nr. 15/1990 privind transformarea unitatilor socialiste in societati comerciale si regii autonome, Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, Legea nr. 35/1990 privind regimul investitiilor straine, Legea nr. 33/1991 privind Statutul B. N. R., Legea nr. 34/1991 privind sistemul bancar. Prima faza a tranzitiei in Romania s-a incheiat in 1993.

Inceputul celei de-a doa perioade a tranzitiei este marcat de doptarea Memorandumului de politica economica dintre Guvernul Romaniei si Fondul Monetar Interntional pentru anii 1994-1995.Acesta cuprindea aspecte de constructie internationala -mai ales in ceea ce priveste sistemul bancar si piata de capital.

In procesiul de restructurare bancara, corelarea politicii bancare cu politica financiara are un impact deosebit pentru solutionarea a numeroase probleme complexe si adese controversate. In privinta adoptarii in Romania a unora dintre metodele de restructurare bancara interne si externe propuse, o insemnatate primordiala trebuie acordata recapitalizarii bancilor, ceea ce le-ar permite acestora sa przinte un grad de bonitate superior si le-ar creste posibilitatea de a face imprumuturi noi, dintre care unele ar stimula dezvoltarea sectorului privat[8].

Calitatea de finantator de baza al economiei nationale conferita sistemului bancar de catre autorii reformei, impune consolidarea si restructurarea permanenta si cu un pas inainte fata de sectorul real, a sectorului bancar.

Un prim aspect al consolidarii si restructurarii este cel financiar. In acest sens, asigurarea calitatii activelor bancare este o conditie de baza in asigurarea echilibrului financiar al bancilor[9].

Rolul bancii centrale si al independentei acesteia in procesul de tranzitie la economia de piata

Renuntarea la principiul planificarii centralizate cu caracter imperativ in favoarea principiilor economiei de piata a presupus reorientari si in modalitatile de interventie a statului pentru asigurarea echilibrelor macroeconomice. Statul trece de la utilizarea masurilor directe de influentare a economiei, la masuri indirecte concretizate in politici fiscale, bugetare, monetare[10].

Banca Nationala este garantul stabilitatii monedei nationale. Ea are atributii aproape exclusive in emisiunea baneasca, in punerea si retragerea banilor din circulatie. Banca Nationala a constituit un sprijin substantial in activitatea de organizare a bancilor. De asemenea, pe parcursul intregii lor activitati, bancile sunt sustinute cu credite si alte fonduri de catre banca centrala[11].

Suportul financiar al statului pentru banci trebuie sa fie bazat pe o prealabila analiza minutioasa a costurilor si avantajelor. De obicei, bancile in dificultate pot beneficia de doua tipuri de finantare publica: un ajutor de la banca centrla sau un sprijin financiar exceptional din partea statului. Prin definitie, ajutorul bancii centrale, ca imprumutator de ultima instanta, este disponibil numai pentru bancile solvabile, ale caror active au o valoare superiora cuantumului nominal global al datoriilor lor[12].

Banca Nationala are rolul de pivot in ceea ce priveste sistemele de plati si, in general, in cadrul sistemelor bancare. Avand in vedere faptul ca depozitele bancii centrale sunt general acceptate in transferul interbancar de fonduri si data fiind pozitia sa de monopol in cadrul sistemului bancar, banca centrala poate fi abilitata sa determine conditiile in care pun aceste rezerve la dispozitia sistemului bancar[13].

Incepand cu luna iunie 1997, Banca Nationala a incercat prin operatiuni de piata interbancara, sa absoarba excesul de masa monetara. Banca Nationala a fost autorizata sa accepte depuneri ale bancilor comerciale pe diferite termene.; a devenit depozitara a bancilor comerciale. Aceasta actiune a fost initiata datorita existentei unei mase monetare in exces relativ in sistemul bancar. Circuitul a cintinuat pe intreaga perioada a anului 1997 si apoi in anul 1998[14].

Unul dintre obiectivele prioritare ale reformei l-a constituit sporirea rolului Bancii Nationale, mai ales in ceea ce priveste activitatea de supraveghere a bunei functionalitati a sistemului. Aceasta reprezinta o cale importanta de reducere a fragilitatii sistemului bancar. Principale;e probleme aparute in acest domeniu au fost destul de numeroase.

In primul rand se considera ca activitatea prudentiala a bancilor a fost, in unele situatii,ineficienta. Cazurile bancilor aflate in incapacitate de plata(Banca Dacia Felix, Credit Bank, Banca Columna) sunt elocvente. Banca Nationala a demarat cu mare intarziere procedura de supraveghere speciala.

In al doilea rand capacitatea profesionala a personalului Bancii Nationale, insarcinat cu activitatea de supraveghere speciala, nu a fost intotdeauna la nivelul cerintelor.

Banca Nationala nu a dispus de suficiente instrumente pentru a declansa situatia de incapacitate de plta. Pana in 1995 nu a existat practic nici o procedura de incapacitate de plat. Pe de alta parte, reforma institutionala a pietelor financiare nu a fost sustinuta de guvernele care s-au succedat.

Foarte important este mecanismul de refinantare a bancilor comerciale de catre Banca Nationala a Romaniei. In cazul in care bancile au nevoie de lichiditati, B. N. R. Le asigura refinantarea prin intermediul a trei categirii de operatiuni: rescontul, operatiunile pe piata monetara si creditele in cont. Banca centrala nu poate acorda bancilor credite pe termene ce depasesc 90 de zile.

In prezent, se incearca stabilirea unui "dilog" intre Banca Nationala si bancile comerciale. Nu mai este vorba de a accepta un monopol accentuat al bancii centrale asupra celorlalte banci. Conlucrarea dintre cele doua sectoare distincte ale sectorului bancar presupune luare in consideratie a specificului fiecarei banci, a propunerilor facute de banci. Prin Asociatia Romana a Bancilor, se cauta gasirea unor solutii cat mai adecvate in rezolvarea programelor strategice si de modernizare a intregului sistem bancar.