Finante
problematica auditului internSectiunea 1. Introducere In Romania problematica auditului intern a fost abordata incepand cu anul 1999, aceasta ca urmare a implementarii cu responsabilitate a acquis-ului comunitar in domeniului controlului intern care este alcatuit, in mare masura, de principii generale de buna practica acceptate pe plan national si international. Modalitatea in care aceste principii se transpun in sistemele de management si control intern este specifica fiecarei tari tinand cont de conditiile constitutionale, administrative, legislative, culturale, etc. Functia de Audit Public Intern este una relativ recenta, deoarece aparitia ei (sau reaparitia ei, dupa unii) se situeaza in perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite. Auditul intern este o functie universala. Acest calificativ trebuie inteles din doua puncte de vedere: este o functie universala deoarece se aplica tuturor organizatiilor, dar este o functie universala si pentru ca se aplica tuturor functiilor acolo unde aceasta se exercita. Auditul public intern este activitatea care ajuta entitatea publica sa-si indeplineasca obiectivele printr-o abordare sistematica si metodica. Este activitatea prin care se evalueaza si se imbunatateste eficienta si eficacitatea sistemului de conducere legat de gestiunea riscului, a controlului si a proceselor de administrare. Auditul public intern inseamna o activitate de evaluare in cadrul unei entitati, care este reprezentat de un serviciu efectuat in favoare ei. Fiind o activitate de control din cadrul entitatii, auditul intern are ca functii: examinarea, evaluarea, monitorizarea gradului de adecvare si eficienta a activitatilor entitatii si de control intern. Auditul intern vegheaza din interiorul entitatii economico-sociale, masura in care sunt respectate reglementarile nationale si internationale. De asemenea trebuie sa vada daca la toate nivelurile entitatii sunt urmate cu strictete regulile interne. Auditul public intern are o importanta deosebita deoarece definitia termenului de audit public intern arata ca este o "modalitate de examinare obiectiva a ansamblului activitatii entitatii", inseamna ca de fapt aceasta activitate se desfasoara si acopera:
Problematica privitoare la auditul intern se pare ca este mai diversificata decat cea cu privire la auditul financiar, intrucat reglementarile, dispozitiile normative in domeniul auditului intern se pot considera a fi in primul rand unele cu caracter general, iar in al doilea rand, reglementari sectoriale de domeniu sunt adresate pentru unele categorii de entitati economico-sociale ordonate dupa forma de proprietate precum si dupa modul de organizare al acestora. Auditul public intern este definit atat in legislatia nationala cat si in cea internationala. Conform legislatiei romanesti termenul de audit public intern este definit ca: "activitate functional independenta si obiectiva, de asigurare si consiliere, conceputa sa adauge valoare si sa imbunatateasca activitatile entitatii publice; ajuta entitatea publica sa isi indeplineasca obiectivele, printr-o abordare sistematica si metodica, evalueaza si imbunatateste eficienta si eficacitatea managementului riscului, controlului si proceselor de guvernanta " .
Gradul de asigurare asigurat ca situatiile financiare auditate nu contin erori materiale sau neregularitati este de 95%.Auditorii nu sunt responsabili pentru prevenirea si detectarea coruptiei, fraudei si erorilor, chiar daca auditurile anuale pot impiedica savarsirea de greseli si eventualele neglijente. Responsabilitatea pentru prevenirea si detectarea coruptiei, fraudei si erorile, precum si pentru luarea de masuri corespunzatoare,revine managementului institutiilor bancare /societatilor comerciale auditate.In conditiile in care se constata: slabiciuni ale controlului intern, neconcordante in modul de intocmire a evidentelor financiar contabile, erori, operatiuni economice sau rezultate neobisnuite, care indica existenta fraudei, lipsei de probitate sau coruptiei, auditorii trebuie sa fie in alerta. Limitele opiniei de audit Cu toate ca opinia auditorului sporeste credibilitatea situatiilor financiare, utilizatorul nu trebuie sa considere opinia de audit drept o garantie a viabilitatii viitoare a entitatii sau a eficientei ori productivitatii cu care managementul a condus activitatile entitatii. Activitatea
bancara este reglementata in tara noastra prin Legea 58/1998 privind
activitatea bancara , modificata prin OUG nr. 99/2006 privind institutiile de
credit si adecvarea capitalului.Potrivit acesteia,institutiile bancare
reprezinta entitati ale caror activitate consta in atragerea de depozite sau de
alte fonduri rambursabile de la public si in acordarea de credite in cont
propriu.Institutiile de credit pot desfasura ,in limita autorizatiei acordate
,urmatoarele activitati : Rolul auditului financiar In conditiile economiei de piata, suportul relatiilor dintre partenerii de afaceri il constituie informatia financiara, care se regaseste in conturile anuale ale fiecarui agent economic. Conditia impusa prin lege, ca bilantul contabil sa ofere o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor (a pozitiei financiare, a performantelor si a modificarii pozitiei financiare) este insotita de obligatia impusa cenzorilor sa supravegheze gestiunea societatii, sa verifice daca bilantul si contul de profit si pierdere sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele, daca acestea din urma sunt regulat tinute si daca evaluarea patrimoniului s-a facut, conform regulilor stabilite pentru intocmirea bilantului contabil. Informatiile continute in situatiile financiare anuale n-ar avea credibilitate daca n-ar primi o validare sociala furnizata, in principal, in doua moduri: prin instituirea unor norme, reguli si principii contabile general acceptate si prin ratificarea informatiilor destinate a fi transmise tertilor de catre profesionisti contabili acreditati si recunoscuti public. Validarea informatiilor furnizate de intreprindere este necesara deoarece producerea lor este apanajul conducerii, iar tertii nu le pot controla decat dupa publicarea situatiilor financiare. Tertii au nevoie de o informatie de incredere, in timp ce managerii, contabilii sau alti angajati ai firmei pot obtine avantaje furnizand informatii false sau prea optimiste. De aici deriva rolul auditului financiar de a atesta situatiile financiare prin intermediul profesionistilor contabili care prin calitatea lor recunoscuta public dau credibilitate acestor informatii.Deoarece informatiile contabilitatii nu furnizeaza la un moment dat decat o singura reprezentare a realitatii, este important ca aceasta sa aiba girul unor profesionisti care sa confirme ca, in acel moment si cu restrictiile impuse, aceasta reprezentare se apropie cel mai mult de situatia reala.De fapt, intre emitatorul mesajului contabil si utilizatorii acestuia se interpune activitatea auditorului financiar. In general, auditul financiar are ca rol controlul informatiei financiare care are atat o utilitate interna ( conducerea si gestionarea intreprinderii), cat si o alta externa, de informare a tertilor ( fisc, clienti, furnizori, creditori, banci, etc.). Acest control se exercita in fapt in scopul protejarii patrimoniului si asigurarii credibilitatii informatiilor date publicitatii.Rolul final al auditului financiar il constituie insa verificarea si certificarea documentelor contabile de sinteza, asa cum se poate vedea din schema urmatoare
Normele contab Putem spune ca auditul public intern se exercita pentru a satisface cerintele managementului. De asemenea in dispozitiile legale se prevad urmatoarele : Auditul public intern este in legatura directa cu toate formele de control intern pe care le evalueaza si da recomandari in sensul imbunatatirii acestora. Controlul intern este definit ca ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entitatii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere in concordanta cu obiectivele acesteia si cu reglementarile legale, in vederea asigurarii administrarii fondurilor publice in mod economic, eficient si eficace; acesta include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele si procedurile . Auditul public intern face parte din mediul de control intern al entitatii, dar acesta nu trebuie confundat cu controlul intern. Definitia termenului, arata ca auditul intern este o functie independenta de evaluare organizata in cadrul entitatii publice. Independenta activitatii de audit inseamna ca trebuie sa se faca fara constrangeri, influente interne si externe pentru ca opinia de audit sa fie corecta. Auditul public intern ajuta, aduce un plus de valoare la buna si efectiva gestiune a fondurilor publice pe care entitatea publica le are in administrare. Institutul de audit din SUA afrma ca "auditul intern este o activitate independenta si obiectiva care da unei organizatii o asigurare in ceea ce priveste gradul de control detinut asupra operatiunilor, o indruma pentru a-i imbunatati operatiunile si contribuie la adaugarea unui plus de valoare. El ajuta aceasta organizatie sa-si atinga obiectivele evaluand printr-o abordare sistematica si metodica procesele sale de management al riscurilor, de control si de conducere si facand propuneri pentru a le consolida eficacitatea". Potrivit dispozitiilor legale, in esenta auditul public intern este o parte componenta a activitatilor din entitate, dar pentru a evidentia pregnant rolul si locul auditului intern, putem spune ca auditul intern este o functie a entitatii, asa cum este definit in mai multe lucrari de specialitate. Auditul intern este in cadrul unei organizatii o functie exercitata intr-o maniera independenta si cu mandat de evaluare a controlului intern. Acest demers specific concureaza cu bunul control asupra riscurilor de catre responsabili. Auditul intern este o activitate independenta si obiectiva, care da unei organizatii o asigurare in ceea ce priveste gradul de control detinut asupra operatiunilor, o indrumare pentru a-i imbunatati operatiunile si contribuie la adaugarea unui plus de valoare.
|