Notiuni introductive de fiscalitate

Notiuni introductive de fiscalitate

Fiscalitatea este o componenta majora a gestiunii resurselor pentru orice intreprindere mica sau mijlocie din Romania. Aceasta se datoreaza in mare masura si dimensiunii tot mai ridicate ale impozitelor, taxelor si contributiilor platite de I. M. M.-uri catre bugetele publice. De aceea este vital pentru orice proprietar sau manager sa-si gestione-ze fluxurile fiscale si contabilitatea fiscala astfel incat costurile reclamate de acestea sa fie minime, iar legea sa nu fie incalcata. Cunoasterea legislatiei fiscale va poate aduce reduceri de costuri semnificative.

De cealalta parte se afla insa statul, care doreste exact opusul, adica maximizarea resurselor sale financiare. Arhitectura sistemului fiscal este deci rezultanta acestor doua forte diametral opuse.

1.1 Resursele financiare publice.

Economia este stiinta utilizarii resurselor limitate cu maxim de eficienta. Problema resurselor si a gestionarii lor este primordiala pentru orice comunitate. Pentru o economie nationala deschisa (ce are schimburi economico-financiare cu statele lumii), resursele si alocarea acestora, la nivel macroeconomic, se pot formaliza astfel:

Resursele = Produsul Intern Brut (P. I. B) + Importurile de bunuri si servicii Alocarea resurselor = Consum + Formare Bruta de Capital Fix + Exporturi de bunuri si servicii.

Identitatea fundamentala, ce sta de altfel si la baza oricarei evidente contabile, este:

Resursele atrase = Alocarea resurselor.

Resursele pot fi clasificate in: financiare, materiale, umane, valutare, informationale. Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economice si sociale, intr-un interval de timp determinat. Dupa provenienta resurselor, acestea se impart in resurse atrase din interiorul tarii si resurse atrase din exteriorul acesteia. Avem:

Resursele financiare = resurse financiare interne + resurse financiare externe (ajutoare, donatii, sponsorizari, imprumuturi)

Dupa caracterul public sau privat al institutiilor ce gestioneaza aceste resurse, se impart in resurse publice, respective private. Avem:

Resursele financiare = resurse financiare publice + resurse financiare private Resursele financiare publice reprezinta mijloacele banesti aflate la dispozitia administratiilor publice.

Finantele publice reprezinta disciplina ce se ocupa cu studiul resurselor gestionate la nivelul administratiilor publice. Fiscalitatea reprezinta acea parte a finantelor publice ce studiaza modul de asezare a impozitelor si taxelor la nivelul unui stat. Impozitele si taxele constituie cea mai importanta parte a resurselor financiare publice (in medie, aproximativ 90% din resursele financiare publice ale statelor lumii)

Dat fiind caracterul limitat al resurselor financiare, se pune problema alocarii optime a acestora, necesara producerii tuturor categoriilor de bunuri cerute de populatie (publice, private si mixte). Aceasta alocare optima este determinata de raportul alocarii resurselor intre sectorul public si cel privat.

Alocarea optima a resurselor intre sectorul public si cel privat (alocarea intersectoriala optima) are loc atunci cand:

- Are loc utilizarea deplina a resurselor; - se asigura utilitati maxime pentru toti consumatorii de bunuri si servicii. Cererea de resurse financiare fiind in continua crestere atrage dupa sine necesitatea cresterii nivelului resurselor financiare publice. Exista mai multi factori care pot realiza aceasta crestere:

Factori sociali.

Factori economici.

Factori monetari.

Cresterea economica are ca efect cresterea bazei de impozitare si sporirea veniturilor fiscale. Cresterea dobanzii atrage cresterea preturilor care duce la cresterea nominala a incasarilor fiscale. Cresterea necesitatilor cu caracter social (mai multi bani pentru educatie, sanatate, cultura, protectie sociala) atrage cresterea fiscalitatii (fara a duce la o evaziune fiscala de aceeasi marime, pentru ca cetatenii vor plati mai multe impozite pentru a beneficia de aceste masuri sociale) si astfel rezulta si cresterea resurselor financiare publice. Factori demografici O anumita structura a populatiei (cresterea populatiei active) poa-

Factori politici si militari.

Factori de natura financiara.

Te duce la cresterea incasarilor fiscale. Cresterea anumitor necesitati militare (datorate integrarii in NATO, spre exemplu) sau luarea unor anumitor decizii de politica economica populiste trebuie sustinute de populatie prin impozite si taxe crescute. Sintetizeaza influenta celorlalti factori prin dimensiunea cheltuielilor publice. Comparand marimea cheltuielilor publice cu nivelul resurselor financiare publice posibil de mobilizat, rezulta marimea deficitului bugetar. Acoperirea acestuia necesita resurse financiare publice suplimentare, numite si extraordinare.

Evolutia resurselor financiare publice: - tarile dezvoltate au caracteristic faptul ca, in cadrul veniturilor fiscale, cele mai importante sunt impozitele si contributiile pentru asigurarile sociale.

Tarile in curs de dezvoltare se caracterizeaza prin deficit de resurse financiare publice interne; pentru acoperirea acestui deficit apeleaza la imprumuturi externe, ceea ce aduce in timp efecte negative.

1.2 Impozitele.

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice, la dispozitia statului, in vederea constituirii resurselor necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Caracteristicile impozitelor sunt i) caracterul obligatoriu; ii) titlu definitiv si nerambursabil cu care acestea se incaseaza; iii) lipsa unei contraprestatii directe si imediate din partea statului.

I) Caracterul obligatoriu se traduce prin obligativitatea achitarii impozitelor de catre toate persoanele fizice si juridice care realizeaza venituri dintr-o anumita sursa preva-zuta de lege, cum ar fi:

- Pentru muncitori si functionari: salariul; - pentru agentii economici: profitul; - pentru proprietarii funciari: renta; - pentru detinatorii de hartii de valori (actiuni, obligatiuni): venitul produs de acestea (dividende, dobanzi);

- Micii meseriasi si liber-profesionistii suporta impozitul pe venitul realizat de pe ur-ma activitatii desfasurate, etc.

Dreptul de a introduce impozite il are statul si el se exercita, de regula, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul) sau executive (ordonantele de urgenta, ce evita trecerea prin Parlament), iar uneori, in anumite conditii, prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea impozitelor de stat de importanta nationala, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite in favoarea unitatilor administrativ-teritoriale, impozite si taxe care, conform Constitutiei, sunt stabilite in limitele si conditiile legilor in vigoare.

Ii) si iii) Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv. Banii platiti sub forma impozitelor sunt nerambursabili. In schimbul impozitelor, platitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata. Serviciile publice prestate de organele statului nu se stabilesc pe fiecare contribuabil in functie de contributia acestuia la constituirea resurselor financiare publice. De aici rezulta inechitatea fiscala re-simtita de fiecare contribuabil.

Impozitele au mai multe finalitati: - rolul financiar: constituie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice;

- Rolul economic: pot reprezenta un mijloc de interventie a statului in economie. Atunci cand impozitele indeplinesc anumite functii economice (stimuleaza sau inhiba anumite activitati economice), ele poarta denumirea de parghii economico-financiare;

- Rolul social: prin intermediul impozitelor are loc redistribuirea unei parti importante a PIB -ului, intre veniturile diferitilor contribuabili.

Am prezentat in tabelul de mai jos elementele definitorii ale oricarui impozit:

Definitie, explicatii.

Document online: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Referat: Somajul

Observatii.

Uneori, impozitul datorat de o persoana e varsat la buget de alta persoana (impozitul pe venitul din salarii datorat statului de muncitor e varsat la buget de cel ce ii plateste drepturile salariale).

Suportatorul impozitului poa-te fi alta persoana decat subiectul (in cazul TVA, subiectul este persoana ce realizeaza activitatea de comert, iar suportatorul este consumatorul final) Aceasta este pentru impozitele directe, venitul sau profitul, pentru impozitele indirecte pretul produsului ce face obiectul vanzarii, tariful serviciului prestat, pretul bunului importat sau exportat. In cazul impozitelor pe venit, obiectul coincide cu sursa; in cazul impozitelor pe avere, impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii. Se exprima prin: unitate monetara, in cazul impozitelor pe venit; m. p de suprafata utila, la impozitul pe cladiri. Impozitul poate fi stabilit in sume fixe sau in cote procentuale (proportionale, progresive, regresive).

Elementele impozitului Subiectul impozitului (contribuabilul)

Suportatorul impozitului (destinatarul)

Persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata impozitului. La impozitul pe salariu, subiect al impozitului este muncitorul sau functionarul, la impozitul pe profit agentul economic, la impozitul pe succesiuni mostenitorul. Persoana ce suporta efectiv impozitul. Aceasta, coincide sau nu cu subiectul impozitului.

Obiectul impunerii.

Materia supusa impunerii.

Sursa impozitului.

Din ce anume se plateste impozitul.

Unitatea de impunere.

Se foloseste la exprimarea dimensiunii obiectului impozabil.

Cota impozitului.

Impozitul aferent unei unitati de impunere.

Asieta (modul de asezare a impozitului)

Totalitatea masurilor care se iau de organele fiscale in legatura cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea marimii materiei.

Elementele impozitului.

Termenul de plata.

Definitie, explicatii.

Observatii impozabile si determinarea impozitului datorat statului. Data pana la care impozitul trebuie achitat statului.

Depasirea termenului atrage majorari si penalitati de intarziere

1.3 Caracteristicile impunerii.

Impunerea reprezinta un complex de masuri si operatiuni (politice si de tehnica fiscala), efectuate in baza legii, care au ca scop final stabilirea impozitului ce revine in sarcina unei persoane fizice sau juridice.

Initial, caracterul obligatoriu al impunerii a fost acceptat de catre populatia saraca a statelor lumii pentru ca impunerea urmarea redistribuirea veniturilor de la contribuabilii cu venituri mai mari catre cei cu venituri mai mici. Astazi respectarea acestei cerinte este cel putin discutabila. Dar toti fiscalistii sunt de acord ca impunerea trebuie sa respecte anumite cerinte, anumite principii ale impunerii.

Aceste cerinte au evoluat de-a lungul timpului. In prezent, impunerea trebuie sa raspunda principiilor de politica financiara, economica, sociala, de echitate fiscala.

Putem sintetiza insa principiile impunerii in patru cerinte esentiale: 1. Principiul justetii impunerii (echitatii fiscale) - contributia cu impozite la bugetul statului sa se faca in functie de venitul obtinut sau averea detinuta; 2. Principiul certitudinii impunerii - marimea impozitelor datorate de fiecare contribuabil trebuie sa fie certa, iar termenele, modalitatea si locul de plata sa fie bine stabilite si cunoscute; 3. Principiul comoditatii impunerii - impozitele trebuie sa fie percepute la termenele si in modul cel mai convenabil pentru contribuabil; 4. Principiul randamentului impozitelor - sistemul fiscal trebuie sa asigure incasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli si sa fie cat mai putin apasator pentru contribuabil. Tehnica impunerii se refera la operatiunile efectuate si metodele utilizate pentru a stabili cuantumul unui impozit. Ea cuprinde urmatoarele operatiuni:

A. Asezarea impozitului (stabilirea obiectului impozabil); b. Determinarea sumei impozitului; c. Perceperea impozitelor d. Urmarirea impozitelor a. Asezarea impozitului Aceasta operatiune are drept scop constatarea si evaluarea materiei impozabile. Obiectul impozabil poate fi: veniturile persoanelor fizice (salarii, beneficii, onorarii, dividende, venituri din chirii, dobanzi etc); veniturile agentilor economici (profituri, dividende, beneficii); cheltuielile (in cazul impozitelor indirecte); averea (cladiri, terenuri agricole, donatii, succesiuni).

Evaluarea materiei impozabile se poate realiza apeland fie la metoda evaluarii indirecte bazate pe prezumtie, fie la metoda evaluarii directe bazate pe probe.

Metoda evaluarii indirecte cunoaste 3 variante de realizare: 1. Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil Permite stabilirea doar cu aproximatie a marimii obiectului impozabil, fara sa se ia in consideratie situatia persoanei care detine obiectul respectiv. De exemplu, in cazul impozitului funciar erau folosite drept criterii pentru stabilirea marimii obiectului impozabil: suprafata de teren, numarul animalelor din gospodarie, pretul pamantului, arenda.

1. Evaluarea forfetara Organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil.

2. Evaluarea administrativa Organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza datelor pe care le au la dispozitie. In masura in care subiectul impozitului nu este de acord cu evaluarea facuta de organul fiscal, el are dreptul sa o conteste, prezentand argumentele de rigoare.

Metoda evaluarii directe cunoaste 2 variante: 1. Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane Marimea obiectului impozabil se stabileste pe baza declaratiei scrise pe care o terta persoana, care cunoaste aceasta marime, este obligata prin lege sa o depuna la organele fiscale. De exemplu, agentul economic declara salariile pe care le-a platit muncitorilor si functionarilor sai, chiriasii declara chiria achitata proprietarului etc. Aceasta metoda prezinta avantajul ca elimina, in cea mai mare parte, posibilitatea sustragerii de la impunere a unei parti din materia impozabila, deoarece terta persoana care declara venitul nu este interesata sa ascunda adevarul.

Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului. Contribuabilul este obligat sa tina o evidenta stricta privind veniturile si cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfasoara, sa incheie un bilant fiscal, sa intocmeasca si sa inainteze organelor fiscale o declaratie din care sa rezulte veniturile pe care le realizeaza si cheltuielile care au fost efectuate pentru obtinerea acestora.

La stabilirea marimii obiectului impozabil se pot realiza o serie de reduceri, care se numesc facilitati fiscale. Astfel de facilitati fiscale sunt:

Stabilirea minimului neimpozabil la impozitele directe; efectuarea unor scazaminte, fie din totalul veniturilor, cum sunt: cheltuielile de productie, dobanda, pierderi, sponsorizari; acordarea unor facilitati in functie de situatia familiala a contribuabilului.

B. Determinarea sumei impozitului In functie de modul de stabilire distingem impozite de repartitie si impozite de cotitate.

Impozitele de repartitie s-au caracterizat prin faptul ca statul, in functie de nevoile sale de venituri, proced0a la stabilirea sumei globale a impozitelor ce urmau sa fie incasate pe intreg teritoriul tarii; aceasta suma era apoi repartizata pe unitati administrativ-teritoriale, iar la unitatea de baza (de exemplu, comuna) avea loc defalcarea, pe subiecte sau obiecte impozabile, a sumei atribuite.

Impozitele de cotitate se stabilesc, pornind de jos in sus, prin aplicarea unor cote procentuale asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare platitor in parte.

Aceste cote procentuale aplicate asupra bazei de impozitare pot fi: I) proportionale: cota de impunere este aceeasi pentru orice marime a bazei de impozitare.

Taxa pe valoarea adaugata este stabilita cu cota proportionala de 19%. Daca baza de impunere este 2.50.0 lei, TVA = 2.50.0 lei x 0,19 = 475.0 lei. Daca baza de impunere este 2.50.0.0 lei, TVA este determinata tot cu cota de 19%, adica TVA = 2.50.0.0 lei x 0.19 = 475.0.0 lei.

Impozitul pe profit este stabilit cu o cota normala de impunere de 25%. Impozitul pe venitul microintreprinderilor este stabilit cu o cota de impunere de 1,5%.

Impozitul pe veniturile din dividende este stabilit cu o cota normala de impunere de 5%, pentru dividendele incasate de persoanele fizice, respectiv 10%, pentru dividendele incasate de persoanele juridice.

Impozitul pe veniturile din dobanzi este stabilit cu o cota normala de impunere de 1%. I) regresive: cota de impunere este descrescatoare pe masura ce marimea bazei de impozitare creste.

In sistemul nostru fiscal actual nu exista exemple de impozite asezate regresiv. Aceasta modalitate de impunere se practica in momentul in care autoritatile doresc sa stimuleze atingerea anumitor performante economice.

In teoria fiscala se accepta ca impozitele indirecte sunt asezate regresiv in raport de venituri.

Considerand un salariat cu venituri de 2.50.0 lei pe luna, acesta este constrans fiziologic sa cheltuiasca intreg venitul pe consumul imediat, ce este impozitat cu TVA 19%. Un salariat cu venituri de 10.0.0 lei pe luna nu mai are asemenea constran-geri fiziologice. El poate economisi, sa spunem 50.0.0 lei, bani ce nu mai sunt impozitati prin TVA. El va suporta TVA doar pentru jumatate din veniturile sale. Asadar cota de impunere a TVA, raportata la veniturile celor doi contribuabili, se reduce la jumatate pe masura ce venitul creste peste nevoile imediate de consum! I) progresive: cota de impunere este crescatoare pe masura ce marimea bazei de impozitare creste.

Impozitul pe venitul din salarii si impozitul pe venitul anual global sunt determinate prin asemenea cote.

Cotele progresive pot fi simple sau compuse. Cotele simple presupun incadrarea bazei de impozitare intr-o transa de impozitare si aplicarea cotei de impunere aferente acestei transe asupra intregii baze de impozitare!

Cotele compuse presupun descompunerea bazei de impozitare in mai multe transe de impozitare si aplicarea cotei de impunere aferente acestor transe asupra fiecarei transe in parte!

Consideram urmatoarele cote de impunere: - venituri pana la 1.80.0. Lei. cota de impunere este 10% - venituri intre 1.80.01. Lei si 3.0.0 lei. cota de impunere este 20% - venituri intre 3.0.01 lei si 5.0.0 lei. cota de impunere este 30% - venituri peste 5.0.0 lei. cota de impunere este 40% Consideram doi salariati, unul cu un venit de 5.0.0 lei, celalalt cu un venit de 5.0.01 lei. Vom determina impozitul platit de cei doi, mai intai in situatia in care cotele de mai sus sunt progresive simple, apoi in situatia in care cotele de mai sus sunt progresive compuse.

Cotele simple: Impozitul aferent venitului de 5.0.0 lei = 5.0.0 lei x 30% = 1.50.0 lei Impozitul aferent venitului de 5.0.01 lei = 5.0.01 lei x 40% = 2.0.0,4 lei Iata cum, pentru un singur leu castigat suplimentar, salariatul cu venitul mai mare plateste 50.0 lei in plus pentru ca venitul sau se incadreaza intr-o transa de venit superioara, pentru care cota de impunere este de 40%! Cotele compuse:

Impozitul aferent venitului de 5.0.0 lei = 1.80.0 x 10% + (3.0.0 - 1.80.0) x 20% + (5.0.0 - 3.0.0) x 30% = 1.020.0 lei.

Impozitul aferent venitului de 5.0.01 lei = 1.80.0 x 10% + (3.0.0 - 1.80.0) x 20% + (5.0.0 - 3.0.0) x 30% + (5.0.01 - 5.0.0) x 40% = 1.020.0,4 lei.

In acest caz, impozitul suplimentar platit pentru leul castigat suplimentar este doar de 0,4 lei.

Conform celor demonstrate mai sus, impunerea prin cote progresive compuse este modalitatea cea mai echitabila de impunere.

C. Perceperea impozitului Cuprinde ansamblul operatiunilor prin care impozitul este incasat de organele fiscale insarcinate cu aceste atributii. Incasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a generalizat in perioada capitalismului ascendent si se utilizeaza si in prezent. In conditiile existentei unui asemenea aparat, perceperea impozitelor se realizeaza astfel:

A. direct de catre organele fiscale de la platitori b. prin stopaj la sursa c. prin aplicarea de timbre fiscale a. Incasarea impozitelor de catre organele fiscale direct de la platitori cunoaste doua variante:

I) cand platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului, sau realizeaza plata prin virament bancar (in acest caz avem de-a face cu asa-numitul impozit portabil) ii) cand organul fiscal are obligatia de a se deplasa la domiciliul platitorilor pentru a le solicita sa achite impozitul (impozitul cherabil) b. Stopajul la sursa consta in aceea ca impozitul se retine si se varsa la stat de catre o terta persoana. Spre exemplu, intreprinderile si institutiile sunt obligate sa retina impozitul pe salariu datorat statului de personalul acestora si sa-l verse la bugetul statului. C. Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practica in cazul taxelor datorate statului pentru actiunile in justitie si, de asemenea, pentru taxele privind actele, certifi-catele si diferite documente elaborate de notariate publice si de organe ale administratiei de stat.

Obligatia fiscala reprezinta indatorirea de a plati, in contul bugetului public national, impozitele, taxele si alte venituri bugetare. Obligatia fiscala se stinge in momentul in care relatia juridica, decurgand din aceasta intre platitor si stat, nu mai exista, iar dreptul de creanta al statului asupra contribuabililor inceteaza.

Cai si modalitati de stingere a obligatiei fiscale: 1. Plata impozitelor si a celorlalte obligatii fata de buget; 2. Compensarea (din platile exigibile la o anumita scadenta sunt deduse sumele platite in plus la buget la scadentele anterioare); 3. Anularea obligatiei fiscale (ca urmare a unor masuri generale); 4. Prescriptia (isi produce efectul prin trecerea unei perioade de timp de la nasterea si inregistrarea obligatiilor fiscale). Raspunderea in domeniul fiscal: 1. Raspunderea administrativa, sub forma contraventiilor sau a majorarilor de intarziere; 2. Raspunderea disciplinara; 3. Raspunderea materiala; 4. Raspunderea penala. Executarea silita a creantelor fiscale reprezinta o procedura extraordinara de realizare a veniturilor bugetare si a altor drepturi ale statului. In cazul in care debitorul nu-si achita obligatiile, organul de executare silita ii transmite o instiintare de plata prin care se specifica ca obligatia sa fie achitata in termen de 15 zile. Daca nu se plateste, in continuare organul de executare incepe executarea silita prin trimiterea unei somatii.

Executarea silita incepe numai in temeiul unui titlu executoriu. Exista mai multe modalitati de realizare a executarii silite: I) prin poprire: sunt supuse orice sume urmaribile, reprezentand venituri si disponibilitati banesti in lei si in valuta. I) asupra bunurilor mobile: sunt supuse executarii silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu exceptia celor prevazute de lege. I) asupra bunurilor imobile: sunt supuse bunurile imobile ale debitorului cu exceptia celor prevazute de lege. Organul de executare silita este obligat sa intocmeasca un proces verbal de identificare a bunului supus executarii.

1.4 Clasificarea impozitelor.

Clasificarea impozitelor se realizeaza dupa urmatoarele criterii: 1. Dupa trasaturile de fond si forma:

Impozite directe:

Impozite reale; impozite personale: impozite pe venit si impozite pe avere; impozite indirecte.

dupa obiectul impunerii:

impozite pe venit; impozite pe avere; impozite pe cheltuieli.

dupa scopul urmarit:

impozite financiare;

impozite de ordine.

Dupa frecventa cu care se realizeaza:

Impozite permanente (ordinare); impozite incidentale (extraordinare).

Dupa institutia care le administreaza:

impozite in state de tip federal: impozite federale, impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor si impozite locale;

impozite in state de tip unitar: impozite ale administratiei centrale de stat si impozite locale.

Impozitele directe sunt impozitele care se datoreaza pentru venitul obtinut sau pentru averea detinuta. Acestea pot fi:

A) impozite reale; b) impozite personale: - impozitele pe venit; - impozitele pe avere. Impozitul pe venit se aplica asupra veniturilor realizate de persoanele fizice sau juridice. Impozitarea veniturilor poate fi separata sau globala;

Impozitele pe avere au ca obiect impozabil averea detinuta de contribuabili. Impozitele pe avere se clasifica astfel:

A) impozite asupra averii propriu-zise (pe proprietati imobiliare; pe activului net). B) impozitele pe circulatia averii (pe succesiuni; pe donatii; pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri mobile, pe hartii de valoare; pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale). C) impozitul pe sporul de avere (plusul de avere imobiliara; pe sporul de avere dobandit in timp de razboi). Impozitele indirecte reprezinta impozitele percepute cu prilejul vanzarii unor bunuri, prestarii unor servicii, importurilor sau exporturilor. Vom prezenta mai jos cele mai importante impozite indirecte.

Taxe vamale de import; taxe vamale de export; taxe vamale de tranzit.

Taxele de consumatie sunt impozite indirecte ce se includ in pretul de vanzare al marfurilor fabricate sau importate si comercializate in interiorul tarii in care se percepe impozitul. Accizele (taxele speciale de consumatie) reprezinta taxe de consumatie pe produs.

Taxele generale pe vanzari sunt impozitele care se aplica asupra volumului total al vanzarilor. Impozitul pe cifra de afaceri neta (taxa pe valoarea adaugata) se calculeaza la nivelul fiecarei verigi doar asupra valorii adaugate. TVA este un impozit indirect si nu o taxa.

Monopolurile fiscale reprezinta instituirea monopolului statului asupra producerii si/sau comercializarii unor marfuri.

Taxele vamale sunt impozite instituite de catre stat asupra marfurilor care sunt trans-ferate dintr-o tara in alta. Dupa obiectul impunerii acestea se impart: