Finante
Organizarea controlului economic, financiar si gestionarObiective:Precizarea principiilor care stau la organizarii unitare a controlului economic, financiar si gestionar. Descrierea structurii organizatorice si functionale a sistemului de control economic, financiar si gestionar. Prezentarea organismelor de control economic, financiar si gestionar din tara noastra si a formelor de control propriu care se exercita in cadrul unei entitati. In opinia unor autori, modul de organizare si apoi de exercitare a controlului economic, financiar si gestionar este influentat de cel putin trei elemente. In primul rand, formele juridice de proprietate dau nastere unor drepturi si obligatii specifice care se vor rasfrange inevitabil si asupra organizarii, conducerii si controlului activitatilor economice ce se desfasoara in cadrul fiecarei unitati patrimoniale. In al doilea rand, principala responsabilitate pentru administrarea diferitelor patrimonii revine agentilor economici insisi, respectiv unitatilor de diverse tipuri, iar in cadrul acestora organelor de conducere sau de administratie, organelor financiar-contabile, persoanelor cu functii gestionare si organismelor proprii de control. Asta inseamna ca formele proprii de control intern vor avea o pondere si o importanta mult mai mare. In al treilea rand, economia de piata implica o reconsiderare a mecanismelor de mobilizare si apoi de utilizare a resurselor financiare ale statului, fenomen ce implica un sistem financiar si fiscal echilibrat si eficient, capabil sa stimuleze sau sa descurajeze anumite activitati economice, concomitent cu asigurarea desfasurarii normale a tuturor actiunilor finantate de la buget. Dar, conditiile noi in care se desfasoara activitatile economice cer un anumit cadru de manifestare a controlului financiar si gestionar. Sunt necesare, in primul rand, o conceptie unitara cu privire la statutul controlului si a functiilor sale in societatea moderna, precum si precizarea riguroasa a continutului, ariei de cuprindere, modalitatilor de exercitare, scopului urmarit si finalitatii actiunilor de control. Principiile ce stau la baza organizarii unitare a controlului economic, financiar si gestionarLa baza organizarii sistemului nostru de control economic, financiar si gestionar stau patru principii fundamentale, dupa cum urmeaza: 1. Principiul prevederii si organizarii activitatilor economico-sociale
Potrivit acestui principiu, activitatile economice pot face obiectul unor actiuni de control numai in masura in care sunt mai intai bine organizate, avand stabilite anticipat, atat din punct de vedere al volumului si structurii, cat si sub aspect calitativ, modalitatile sau parametrii desfasurarii lor. Mai mult decat atat, pentru a deveni efectiv controlabile, se impune ca, inca din faza de proiectare si organizare a respectivelor activitati, sa fie prevazute si incluse in sistem formele si metodele de control care se vor utiliza. 2. Principiul autonomiei, competentei si autoritatii controlului Pentru a desfasura o munca cu adevarat eficienta, organele de control trebuie sa fie relativ independente fata de unitatea sau activitatea controlata, astfel incat sa poata actiona nestingherit in virtutea sarcinilor si atributiilor pe care le au. Pe de alta parte, calitatea muncii de control este influentata direct de competenta profesionala si juridica a celor insarcinati cu aceasta activitate. Competenta profesionala este asigurata prin nivelul de pregatire, volumul de cunostinte sau priceperea organului de control, la care se adauga unele calitati personale sau dobandite prin experienta (reprezentate de exemplu, prin capacitatea de analiza si sinteza, putere de selectie, spirit de orientare, forta de a patrunde in intimitatea unor probleme complexe si de a sesiza aspectele lor esentiale, receptivitate fata de nou etc.). In schimb, competenta juridica sau legala desemneaza sfera de atributii recunoscute de lege si dreptul organelor de control de a actiona in cadrul acestora. Competenta juridica este strans legata de autoritatea controlului, reprezentand dreptul legitim, puterea organelor de control de a dispune masuri obligatorii in sarcina unitatilor sau persoanelor verificate si chiar de a aplica sanctiuni celor vinovati. 3. Principiul adaptabilitatii controlului la structurile organizatorice si functionale ale unitatilor sau activitatilor controlate Controlul economic, financiar si gestionar are in toate cazurile un obiect bine precizat, exercitandu-se in cadrul sau asupra unor unitati, sectoare sau compartimente determinate si urmarind obiective ori avand sarcini concrete. In aceste conditii, este necesar ca formele si metodele de control sa fie suficient de elastice, pentru a se adapta cu usurinta la specificul activitatilor controlate, la formele lor de organizare si desfasurare. Controlul nu este si nu poate fi un scop in sine; el reprezinta un mijloc potential de perfectionare a activitatilor economice si financiare, un instrument eficient de prevenire, identificare si lichidare a starilor de lucruri neconforme din domeniul economic. 4. Principiul apropierii controlului de locurile unde se iau deciziile si unde se concretizeaza raspunderile pentru administrarea patrimoniului Aplicarea unui asemenea principiu urmareste in principal inlaturarea verigilor intermediare si inutile din munca de control. Avem in vedere faptul ca activitatea de control economic, financiar si gestionar este o latura inseparabila a conducerii in economie, iar raspunderile pentru administrarea patrimoniului si pentru realizarea sarcinilor propuse revin in primul rand unitatilor patrimoniale si organelor lor de administratie. In consecinta, controlul trebuie efectuat mai intai din interiorul unitatii, de catre organele de conducere si de organele specializate proprii sau de la nivelurile imediat superioare. Apropierea controlului de activitatile economice accentueaza caracterul democratic al acestuia si ii sporeste eficienta. Practica noastra economico-sociala a demonstrat ca este mult mai avantajos sa identifici si sa inlaturi cu forte si prin mijloace proprii deficientele existente, decat sa astepti interventia (adesea tardiva si ineficienta) a unor organe de control din afara. Principiile ce stau la baza organizarii controlului financiar si gestionar nu au un caracter limitativ. Organizarea controlului financiar si gestionar nu poate face abstractie de principiile generale ale conducerii societatii, cum sunt de pilda principiul democratizarii vietii economico-sociale, principiul cooperarii in munca si al raspunderii personale, principiul diviziunii muncii si al specializarii organelor de control.
|