Obiective intermediare de politica monetara

Prin intermediul obiectivelor intermediare, trebuie sa se realizeze, in definitiv prezentarea directiilor de actiune ale bancii centrale in ceea ce priveste masurile de politica monetara. "Brunner si Meltzer defineau problema obiectivelor intermediare ca o problema de alegere a unei (sau a unor) strategii optime care sa conduca politica monetara in conditii de incertitudine si de inregistrare de lag-uri in ceea ce priveste obtinerea de informatii despre obiectivele fundamentale ale politicii."[1] De asemenea trebuie sa precizez ca existenta acestor lag-uri in ceea ce priveste raspunsul la masurile de politica monetara, la nivel macroeconomic, ca de altfel si a conditiilor de incertitudine in care evolueaza economiile contemporane, se impune stabilirea unor obiective intermediare precise care sa conduca, in ultima instanta, la atingerea tintei finale de politica monetara.

Acestea se regasesc in cadrul strategiilor indirecte de politica monetara prezentate anterior.

OBIECTIVE OPERATIONALE DE POLITICA MONETARA

Obiectivele intermediare de politica monetara, realizarea acestora sunt in masura sa reliefeze eficacitatea masurilor de politica monetara adoptate. In timp s-au evidentiat mai multe variabile monetare care pot fi avute in vedere ca obiective intermediare de politica monetara:

cursul de schimb;

rata dobanzii de piata;

agregatele monetare;

nivelul creditului din economie;

sau chiar pretul altor active financiare.

Toate aceste elemente pot fi influentate in mod indirect, motiv pentru care se impune stabilirea obiectivelor operationale ce trebuie urmate de banca centrala astfel incat, sa se ajunga, in cele din urma la realizarea obiectivului final.

Prin intermediul actiunii exercitate de banca centrala, prin folosirea instrumentelor de politica monetara, le poate influenta in mod direct, variatia acestora generand modificari la nivelul principalelor variabile monetare din economie care, mai departe influenteaza economia in ansamblul sau.

De-a lungul timpului, in cadrul tintelor operationale s-au inclus:

controlul creditului;

controlul ratei dobanzii pe termen scurt de pe piata interbancara;

controlul bazei monetare.

Daca avem in vedere controlul creditului, aceasta, impune chiar dintr-un inceput o implicare a bancii centrale in ceea ce priveste politica de creditare a institutiilor financiare din cadrul sistemului bancar analizat. Acest obiectiv operational este specific, in principal economiilor bazate centralizate sau aflate la inceputul perioadei de tranzitie catre economia de piata, caz in care dezvoltarea incipienta a pietei nu-i poate permite bancii centrale sa utilizeze alte parghii pentru atingerea obiectivelor finale.

Acesta a fost si cazul Romaniei, cand, pe fondul demararii procesului de tranzitie la economia de piata, Banca Nationala a Romaniei a fost nevoita sa intervina in ceea ce priveste repartizarea creditului in economie, stabilind plafoane de credit pentru fiecare banca comerciala din sistem, tocmai in directia limitarii expansiunii exagerate a creditului neguvernamental din economie. In acelasi timp, Banca Nationala stabilea si nivelul ratelor dobanzii ce puteau fi practicate pe piata.

Trecerea treptata catre mecanismele specifice economiei de piata a creat cadrul favorabil utilizarii celorlalte parghii monetare care sa permita exercitarea functiilor specifice bancii centrale. Aceasta a permis ca institutiile bancare sa-si stabileasca in continuare propria politica de creditare cu conditia respectarii normelor prudentiale bancare, in masura sa le protejeze, pe cat posibil, de riscurile ce se manifesta in cadrul unui sistem bancar. Chiar si asa, nu putine au fost bancile care au inregistrat dificultati in derularea activitatilor curente atat ca urmare a proastei gestionari a resurselor, dar si ca urmare a cresterii nivelului arieratelor din economie.

Analiza: Contencios fiscal - test Document online: Analiza cost-beneficiu:

Cu toate problemele inregistrate de catre bancile din sistem se poate observa o imbunatatire a calitatii portofoliului de credite al bancilor din sistem, un motiv in plus care a permis, mai departe Bancii Nationale sa-si restructureze portofoliul de obiective operationale si de instrumente utilizate in atingerea primelor.

In acest sens, ca obiective operationale viabile se evidentiaza fie rata dobanzii pe termen scurt de pe piata interbancara, fie controlul bazei monetare. Daca se are in vedere, ca obiectiv intermediar, controlul agregatelor monetare, din punct de vedere operational se evidentiaza doua alternative (conform tabelului de mai jos):

Sursa: Benjamin M. Friedman[2]

Problema care se ridica in aceste conditii vizeaza alegerea acelei tinte operationale care sa conduca in bune conditii la aplicarea politicii monetare si, implicit, la realizarea obiectivelor finale ale acesteia (scopul in sine al acestei politici). Se considera ca daca se are in vedere mentinerea echilibrului extern atunci este ideala utilizarea ratei dobanzii pe termen scurt de pe piata interbancara ca obiectiv operational, stiuta fiind corelatia ce se stabileste intre rata dobanzii si nivelul cursului valutar. La polul opus, in conditiile in care rata inflatiei ar fi foarte ridicata, alegerea ca obiectiv operational a ratei dobanzii ar genera presiuni si mai puternice in plan inflationist, deoarece echilibrul extern ar fi sustinut prin intermediul puternicelor dezechilibre de la nivel intern. Tarile dezvoltate merg pe utilizarea ratei dobanzii ca obiectiv operational, in detrimentul bazei monetare, chiar daca este stiut ca influentele exercitate de modificarea acesteia asupra agregatelor monetare este mult mai mica decat in cazul bazei monetare.

La nivelul economiei romanesti, Banca Nationala a experimentat, mai multe obiective, in primul rand ca urmare a slabei restructurari economice, dar si ca urmare a concurentei slabe existente la nivelul sistemului bancar. Pornind de la controlul creditului in economie (prin impunerea plafoanelor de credit), Banca Nationala a trecut la controlul bazei monetare singurul in masura sa genereze influente la nivelul agregatelor monetare mai largi. Chiar daca nu a fost precizat in mod expres, politica monetara, in aplicarea sa, s-a abatut, uneori, de la acest obiectiv, datorita situatiilor conjuncturale in care trebuia sa actioneze, orientandu-se pentru moment catre un alt obiectiv operational (asigurarea unor dobanzi real pozitive la nivelul economiei care sa conduca la cresterea increderii in moneda nationala - in perioada 1993 - 1996). Cu toate acestea, Banca Nationala a Romaniei a practicat o politica monetara consecventa in ceea ce priveste obiectivele operationale adoptate, in sensul asigurarii controlului bazei monetare.

La nivelul cercetarii in plan monetar, s-a ajuns la concluzia ca, in conditiile economiei actuale controlul bazei monetare nu poate asigura in cel mai fericit caz controlul ofertei de moneda din economie. Goodhart [1994] afirma ca "In mod virtual, fiecare economist in domeniul monetar crede ca banca centrala poate sa controleze baza monetara . . Aproape toti cei care au lucrat in banca centrala cred, insa, ca aceasta opinie este in totalitate gresita." [3]

Cu toate acestea, exista economii la nivelul carora banca centrala continua sa utilizeze controlul bazei monetare ca principala ancora monetara impotriva expansiunii inflatiei (este si cazul Romaniei).