Analiza riscului de creditare

Analiza riscului de creditare

Riscul de credit (denumit si risc de insolvabilitate a debitorului sau risc de nerambursare) exprima probabilitatea Incasarii efective, la scadenta, a fluxului de numerar anticipat, determinat de creditare . El este asumat de toate bancile si poate genera probleme serioase atat bancii In cauza, cat si Intregului sistem bancar, daca expunerea la risc este substantiala. De aceea, strategia fiecarei banci trebuie sa includa programe si proceduri de limitare a riscurilor bancare, in general, si a celor de creditare, In special. Minimizarea expunerii la risc, alaturi de maximizarea rentabilitatii, respectarea reglementarilor bancare si a celor generale constituie obiective principale ale managementului bancar.

Decizia de creditare se bazeaza pe elemente de anticipare din activitatea debitorului (realizarea cash-flow-ului previzionat si a unor indicatori financiari), ceea ce implica evaluarea riscului si acceptarea lui in cunostinta de cauza. In consecinta, riscul nu poate fi evitat, ci doar prevenit si diminuat.

Pe langa normele de prudentialitate si de limitare a riscului de credit, emise de B.N.R., fiecare societate bancara reglementeaza si gestioneaza acest risc conform normelor si procedurilor proprii de management al riscurilor.

In cadrul Ordonantei de Urgenta nr.99/2006 si a normelor de prudentialitate si de limitare a riscului de credit in activitatea bancara, emise de B.N.R., sunt definiti o serie de termeni necesari evaluarii riscului de credit, precum: capital propriu, fonduri proprii, expunere bruta, expunere neta, expunere mare, un singur debitor, entitate de risc, grup si persoane aflate In relatii speciale cu banca.

Principalele reglementari pentru diminuarea riscului de credit sunt urmatoarele :

- nivelul unei expuneri mari nu poate depasi 20% din fondurile proprii ale bancii (de la 1 iulie 2004, expunerea fata de un singur debitor a crescut la 25% din fondurile proprii, conform art. 9 din Normele B.N.R. nr. 12/2003 privind supravegherea solvabilitatii si expunerile mari ale institutiilor de credit, publicate In Monitorul Oficial nr. 51 din 21 ianuarie 2004);

- suma totala a expunerilor mari nu poate depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale bancii (o expunere mare reprezinta cel putin 10% din fondurile proprii ale bancii);

- valoarea totala a Imprumuturilor angajate de autoritatile administratiei publice locale nu poate depasi 5% din totalul veniturilor estimate a fi Incasate de acestea pe durata anului fiscal In care se face Imprumutul;

- creditele (expunerea totala) acordate persoanelor aflate In relatii speciale cu banca nu vor putea depasi 20% din fondurile proprii ale bancii;

- constituirea fondului pentru riscuri bancare generale, In limita a 1% din soldul activelor purtatoare de riscuri specifice activitatii bancare, existent la sfarsitul anului, In scopul administrarii si a riscului general de credit, rezultat din ansamblul activitatii de creditare.

B.N.R. limiteaza riscul de creditare si prin intermediul indicatorului de solvabilitate, calculat fie ca raport Intre nivelul fondurilor proprii si expunerea neta aferenta activelor bilantiere si elementelor din afara bilantului, fie ca raport Intre marimea capitalului propriu si expunerea neta. In primul caz, limita minima a indicatorului este de 12%, iar In al doilea caz, de 8%.

Pentru a limita riscul de credit si a se Incadra permanent In limitele stabilite de B.N.R. pentru indicatorul de solvabilitate, bancile asigura asigura evidenta conturilor de activ si a celor de pasiv rectificative aferente acestora, pe entitati de risc si, In cadrul acestora, pe fiecare produs de care beneficiaza aceasta, cu defalcare pe toate sumele aferente produsului respectiv

Principala operatiune efectuata de catre bancile comerciale si anume, acordarea de credite, se situeaza, ca pondere, pe primul loc in cadrul plasamentelor totale. Maniera in care banca aloca fondurile pe care le gestioneaza poate influenta, intr-un mod hotarator, dezvoltarea economica la nivel local sau national. Pe de alat parte, orice banca isi asuma, intr-o oarecare masura, riscuri atunci cand unii debitori nu isi onoreaza obligatiile. Oricare ar fi insa nivelul riscurilor asumate, pierderile pot fi minimizate daca operatiunile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism.

Din acest punct de vedere, cea mai importanta functie a managementului bancar este de a controla si analiza calitatea portofoliului de credite, deaorece slaba calitate a creditelor constituie una din principalele cauze ale falimentului bancar.

Document online: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Referat: Somajul

Este necesar existenta unei informari permanente a conducerii bancii despre rezultatele procesului de analiza a calitatii creditelor, astfel incat cele cu probleme sa fie detectate si corectate din timp.

Procesul de analiza a calitatii portofoliului de credite constituie o actiune care se repeta, parcurgand mai multe momente, dintre care se detaseaza doua:

momentul care precde acordarea creditului si care include, in pricipal, analiza financiara a clientului, respectiv analiza interna, la care se aduc in completare si aspecte nefinanciare

etapa acordarii si postacordarii creditului, care presupune o atenta supraveghere a clientului beneficiar de imprumut, a modului in care se ramburseaza ratele de credit si dobanzile

Analiza se concentreaza, in principal, asupra eventualelor modificari ale calitatii portofoliului de credite, fata de momentul acordarii imprumuturilor si conditiile initiale stabilite de banca pentru derularea acestora, datorita unor factori imprevizibili.

Analiza si clasificarea portofoliului de credite se fac avand in vedere si evaluarea performantelor financiare ale imprumutatului, precum si serviciul datoriei acestuia, respectiv a capacitatii sale de a-si onora datoriile la scadenta.

Stabilirea performantei financiare a solicitantilor de credite are la baza un sistem de analiza si clasificare a acestora in cinci categorii, dupa cum urmeaza :

- categoria "A" - performantele financiare prezente si prognozate, sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobanzii si a ratei de credit;

- categoria "B" - performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dar acest nivel nu se poate mentine intr-o perspectiva mai indelungata;

- categoria "C" - performantele sunt satisfacatoare, dar au o evidenta tendinta de inrautatire;

- categoria "D" - performantele financiare sunt scazute si cu o evidenta ciclicitate la intervale scurte de timp;

- categoria "E" - performantele financiare arata pierderi si exista perspective clare ca nu pot fi platite nici ratele de credit, nici dobanzile.

Evaluarea performantei financiare a unei entitati economice nebancare, care conduce la incadrarea acesteia intr-una din cele cinci categorii de performanta financiara, se efectueaza cu ajutorul ratingurilor de credite.

Imbinand analiza factorilor cantitativi cu cei calitativi, ratingul de credite reprezinta un calificativ exprimat numeric, utilizat atat la nivel individual (pentru fiecare solicitant de credite), cat si pentru evaluarea calitatii portofoliului de imprumuturi al unei unitati bancare teritoriale sau al unei banci. Nivelul cel mai bun al ratingului de credit este 1, iar cel mai slab 5, nivelul acceptabil fiind de pana la 3

Sistemul de rating de credite al institutiilor de credit este de tip bi-dimensional, deoarece coroboreaza rezultatele analizei criteriilor cantitative (cuantificabile) cu cele calitative (necuantificabile) ale clientilor. In cadrul criteriilor cantitative (cuantificabile), stabilite pentru clientii persoane juridice, se includ indicatorii de bonitate inregistrati de acestia (lichiditatea patrimoniala, solvabilitatea patrimoniala, profitabilitatea, gradul de indatorare), unele criterii de natura trendului cifrei de afaceri, al ponderii exportului in cifra de afaceri realizata de client, precum si al sursei de rambursare. Criteriile calitative (necuantificabile), stabilite pentru acesti clienti, se bazeaza pe analiza calitatii actionariatului, managementului, gradului de indeplinire a conditiilor de eligibilitate, a strategiei adoptate de client, a conditiilor de piata in care-si desfasoara activitatea clientul, pe auditarea raportarilor contabile si pe natura colateralelor.

Ratingul de credit se calculeaza pentru toti clientii persoane juridice aflati in portofoliu, pe baza situatiilor financiare anuale, iar in cursul anului cu ocazia acordarii/revizuirii creditelor. De asemenea prin determinarea ratingului de credit se urmareste cunoasterea reala si obiectiva a calitatii si a structurii de ansamblu a portofoliului de imprumuturi al bancii si diferentierea nivelurilor de risc in cadrul acestuia.

In urma analizei performantei financiare si a serviciului datoriei, creditele sunt clasificate astfel : standard, in observatie, substandard, indoielnice, pierdere.

O forma de asigurare impotriva riscului este provizionarea. Sistemul de provizioane in cadrul bancilor, reglementat de normele in vigoare, este destinat protejarii capitalului bancii, protejarii depozitelor persoanelor fizice si juridice, acoperirii eventualelor credite cu incertitudini in recuperare.

Provizioanele specifice de risc sunt aferente fiecarui credit aprobat, in curs de derulare la unitatile bancii, si sunt destinate acoperirii eventualelor credite care, in urma analizei performantelor financiare ale imprumutatilor si a serviciului datoriei, prezinta incertitudine in recuperarea lor.

Determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit, aferent unui credit sau plasament, presupune parcurgerea urmatoarelor etape :

- determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc de credit, astfel:

♦ prin deducerea din expunerea bancii fata de debitor a garantiilor acceptate a fi luate in considerare in cazul unui credit clasificat in categoriile "standard", "in observatie", "substandard", "indoielnic" si "pierdere", in situatia in care nu s-au initiat proceduri judiciare si in situatia in care toate sumele respectivului credit inregistreaza un serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile;

♦ prin luarea in considerare a intregii expuneri, indiferent de garantii, in cazul unui credit clasificat in categoria "pierdere", in situatia in care cel putin una dintre sumele respectivului credit inregistreaza un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile, precum si in cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare aferenta acestuia;

- aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obtinute (corespondenta dintre categoriile de clasificare si coeficientii de provizionare este urmatoarea: standard - 0; In observatie - 0,05; substandard - 0,2; Indoielnic - 0,5; pierdere - 1).

Aceasta clasificare a riscului practicata de toate bancile, este mai putin operanta in faza de aprobare a creditelor, fiind specifica etapei ulterioare, de analiza a portofoliului de credite. Astfel, ca la acordare, creditele pot fi cu risc zero (fara risc), ceea ce nu poate fi real, intrucat inflatia constituie in sine un factor de risc.

In urma acestei analize se determina creditele neperformante care genereaza pentru banci cele mai mari cheltuieli de gestiune a riscului. Nivelul maxim al costurilor este atins in cazul creditelor trecute la pierdere, la care nu se mai poate recupera nimic si care sunt acoperite din provizioanele constituite.

Pentru protejarea fata de pierderile din credite, bancile folosesc atat provizioane (preponderent), cat si cedarea riscurilor din asigurare. Astfel, banca poate incheia asigurari cu institutii specializate, in vederea acoperirii riscurilor de pierderi la portofoliul de credite.

In vederea administrarii riscului general de credite rezultat din activitatea de creditare, banca are obligatia, sa constituie rezerva generale pentru riscul de credit, in limita a 2 % din soldul creditelor acordate existent la sfarsitul anului, in conformitate cu reglementarile BNR.