Modalitati de apreciere a echilibrului financiar

Modalitati de apreciere a echilibrului financiar

In evaluarea echilibrului financiar a unei intreprinderi se apreciaza:

echilibrul pe termen lung - se comparǎ capitalul permanent (resurse permanente) cu activele imobilizate (utilizǎri permanente), rezultand fondul de rulment (FR);

echilibrul pe termen scurt - se comparǎ activele circulante (utilizǎri temporare) cu obligatiile pe termen scurt (resurse temporare), indicatorul folosit fiind nevoia de fond de rulment (NFR);

echilibrul curent - se comparǎ nivelul disponibilitǎtilor cu nivelul creditelor bancare temporare sau fondul de rulment cu nevoia de fond de rulment, indicatorul folosit fiind trezoreria netǎ.

Baza de pornire pentru analiza echilibrului financiar este respectarea a douǎ relatii:

activele stabile (cu lichiditate peste un an) sunt finantate din surse stabile (cu exigibilitate mai mare de 1 an);

activele circulante, ciclice (cu lichiditate sub 1 an) trebuie finantate din datorii pe termen scurt (cu exigibilitate sub 1 an).

Practic, respectarea celor douǎ conditii de principiu este imposibil de realizat datoritǎ neconcordantei dintre durata medie de lichiditate a activului si durata medie a exigibilitǎtii elementelor de pasiv.

Contestatia impotriva celorlalte acte administrative fiscale se solutioneaza de catre organele fiscale emitente.

Sunt solutionate de catre organul ierarhic superior organului fiscal emitent,contestatiile iumpotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.

Solutionarea contestatiei se pronunta de catre organul competent printr-o decizie care este definitiva in siatemul cailor administrative de recurs. Decizia va fi emisa in forma scrisa si va cuprinde:

a) Preansablul din care fac parte:denumirea organului fiscal investit cu solutionarea contestatiei, numele sau denumirea contestatorului,domiciliul sau sediul social, numarul de inregistrare a contestaiei si obiectul cauzei;

b) Considerentele care cuprind motivele de drept si de fapt care au constituit baza deciziei organului fiscal in fundamentarea concluziilor;

c) Dispozitivul cuprinde solutia pronuntata, calea de atac, termenul in care aceasta poate fi executata si instanta competenta.

Procedura de solutionare a contestatiei presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

- pronuntarea asupra exceptiilor de procedura si de fond(daca exista)

- analiza pe fond a cauzei(cand exceptiile lipsesc)

Organul de solutionare competent se va pronunta asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond, iar cand se constata temeinicia lor nu se va mai continua cu analiza de fond a cauzei.

Contestatorul sau imputernicitii acestuia pot depune noi probe in sustinerea cauzei. In aceste circumstante organului emitent al actului administrativ fiscal sau organului competent in solutionarea contestatiei i se ofera posibilitatea de a se pronunta asupra noilor probe aduse.

Organul competent va verifica motivele de fap si de drept care au stat pl baza emiterii actului administrativ fiscal si va analiza contestatia in raport cu dispozitiile legale invocate si documentele existente in dosarul cauzei.

Prin solutionarea contestatiei nu se poate crea o situatie mai grea contestatorului decat cea anterioara.

Procedura de solutionare a contestatiilor se poate suspenda de catre organul fiscal competent, pri decizia motivata, in urmatoarele situatii:

- organul care a efectuat activitatea de inspectie fiscala a sesizat organele in drept cu privire la existenta unor indicii cu privire la savarsirea unor infractiuni, a carei constatare ar avea o influenta hotaratoare asupra solutiei

- solutionarea cauzei depinde in tot sau in parte ,de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unui alt proces

- la cerere, daca exista motive intemeiate. La data suspendarii,organul competent va s

Aprecierea echilibrului financiar se poate realiza prin analiza fondului de rulment, a necesarului de fond de rulment si a trezoreriei. Unii autori considerǎ insǎ cǎ aprecierea echilibrului financiar a unei intreprinderi se bazeazǎ pe:

-situatia netǎ;

-solvabilitate;

-exigibilitate;

-lichiditate;

-capacitatea de platǎ.

Intr-adevǎr, o apreciere a echilibrului financiar a unei intreprinderi si o evaluare a stǎrii acestuia nu se poate baza doar pe analiza fondului de rulment, a nevoii de fond de rulment si a trezoreriei, ci ea trebuie completatǎ cu analiza indicatorilor de lichiditate, solvabilitate considerati indicatori de bonitate financiarǎ, dar si cu alti indicatori ce exprimǎ modul de gestionare a intreprinderii.

Acesti indicatori nu exprimǎ gradul in care intreprinderea dispune de surse permanente pentru a-si acoperi utilizǎrile permenente sau gradul in care intreprinderea isi acoperǎ utilizǎrile temporare din excedentul de resurse temporare, ci ei aratǎ doar capacitatea intreprinderii de a face fatǎ termenelor de platǎ, capacitatea de transformare a activelor sale in disponibilitǎti sau pur si simplu averea intreprinderii, patrimoniul sǎu net.