Managementul riscului ratei dobanzii

O abordare generala a riscului bancar

O caracteristica esentiala a lumii contemporane este riscul, incertitudinea. Mediul economic, monetar, financiar-bancar sunt permanent supuse actiunii unui ansamblu de factori de risc.

Perioada actuala este denumita "era managementului de risc" in domeniul bancar, iar managementul riscului constituie o sarcina extrem de complexa si de importanta a managementului bancar. Problematica riscului rezulta din faptul ca noi traim intr-o civilizatie a riscului.

In tarile aflate in tranzitie, pietele valutar-financiare si monetare sunt extrem de volatile, creste semnificativ expunerea bancilor la risc, oferind o complexitate mai mare gestionarii riscului.

Mediul in schimbare in care opereaza bancile genereaza noi oportunitati de afaceri, dar presupune totodata si riscuri mai complexe si mai diverse, care sunt o provocare pentru abordarile traditionale ale managementului bancar, pe care banca trebuie sa le gestioneze cat mai adecvat pentru a supravietui concurentei si pentru a maximiza profitul si pozitia pe piata.

Acceptarea riscurilor bancare si controlul lor reprezinta unul din momentele-cheie in activitatea bancara. Succesul in gestiunea bancara este posibil doar in cazul in care riscurile acceptate de banci sunt rezonabile, pot fi controlate si nu depasesc cadrul mijloacelor financiare si competentei sale. Evaluarile eronate ale diferitelor genuri de riscuri si lipsa posibilitatilor bancilor de a le opune masuri suficient de eficiente implica consecinte nedorite nu doar pentru banci ci si pentru intreaga economie in ansamblu. Astfel, bancile trebuie sa-si asume toate riscurile ce apar pe parcursul activitatii, dar intr-o maniera prudenta tinand seama de urmatorii factori:

-respectarea regulilor prudentiale impuse de autoritatea nationala de reglementare;

-eventualele pierderi sa nu deterioreze situatia financiara, ele putand fi acoperite din profit sau prin provizioane specifice de risc;

-profitul scontat sa justifice expunerea la riscul asumat;

-riscul trebuie astfel dimensionat incat pierderea produsa prin materializarea acestuia sa fie considerata normala pentru activitatea bancii.

Este, desigur, evident ca o strategie bancara performanta trebuie sa cuprinda atat programe cat si proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizeaza, de fapt, minimalizarea probabilitatii producerii acestor riscuri si a expunerii potentiale a bancii. Obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, iar obiectivul central al activitatii bancare il reprezinta maximizarea profitului, respectiv a performantelor societatii bancare.

Concentrat, domeniul riscului se rezuma la trei verbe:

- analiza: identificarea riscurilor existente si evaluarea consecintelor posibile directe si indirecte;

- reducere: prevenirea riscurilor pentru a le diminua sau pentru a le elimina. Este necesara asigurarea in raport cu aparitia noilor riscuri si alternarea efectelor neprevazute prin actionarea mijloacelor de protectie corespunzatoare.

- finantare: acoperirea ansamblului costurilor si pierderilor acceptate.

In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, identificarea, analiza si gestiunea lor adecvata pentru stabilizarea veniturilor in timp are rol de amortizor de soc.

Dintre riscurile cu care se confrunta bancile am selectat pentru abordare, un risc cu un impact important asupra activitatii bancare si anume :

Riscul ratei dobanzii

Riscul ratei dobanzii este o componenta a riscului de piata , care reprezinta riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, care apar ca urmare a fluctuatiilor pe piata ale ratei dobanzii.

Aparitia si dezvoltarea riscului ratei dobanzii se afla sub influenta unor factori endogeni, importanti pentru gestionarea riscului, in sensul ca, actionandu-se asupra lor se poate minimiza expunerea la risc si a unor factori exogeni, determinati de evolutia conditiilor economice generale. In categoria factorilor endogeni se poate include: strategia bancii, volumul si structura activelor si pasivelor bancare, calitatea portofoliului de credite, esalonarea scadentei creditelor si scadenta fondurilor atrase. Din categoria factorilor exogeni care determina aparitia riscului ratei dobanzii, putem enumera: evolutia conditiilor economice generale, tipul de politica economica, monetara, financiar-bancara si valutara practicata de autoritati, necorelarea politicii monetare a autoritatii centrale cu politica economica a guvernului, evolutia pietei interbancare, factori de ordin psihologic si nu in ultimul rand concurenta.

Riscul ratei dobanzii apare in momentul in care plasamentele pe termen scurt sunt finantate de banca din resurse pe un termen mai scurt, iar ratele dobanzii cresc peste nivelul estimat de banca, cheltuielile cu dobanzile aferente depozitelor unei banci cresc mai mult decat veniturile din dobanzile aferente activelor, astfel incat scazand venitul net din dobanzi si valoarea bancii scade. In situatia in care ratele dobanzii scad sub nivelul anticipat de banca, diferenta intre veniturile din dobanzi si cheltuielile cu dobanzile va fi mai mare si valoarea bancii va creste corespunzator.

Analiza riscului ratei dobanzii prezinta o importanta deosebita intrucat modificarile neasteptate ale ratelor dobanzii pot determina schimbari semnificative in profitabilitatea unei banci si in valoare de piata a capitalului sau, prin cresterea sau scaderea venitului net din dobanzi in functie de caracteristicile fluxului de numerar al activelor si pasivelor bancii.

In analiza riscului ratei dobanzii o atentie deosebita trebuie acordata riscului care poate decurge din structura financiara a bancii, in cazul in care apare un surplus de active sau pasive, in conditiile unor dobanzi variabile de piata. In scopul minimizarii acestui risc este de dorit ca rezultatul raportului intre activele si pasivele purtatoare de dobanzi sa fie cat mai aproape de 1, fiind necesara elaborarea unor planuri si prognoze privind activele si pasivele purtatoare de dobanzi, care sa asigure nivelul optim de acoperire a pasivelor purtatoare de dobanzi cu active purtatoare de dobanzi.

Din punctul de vedere al acestui tip de risc o banca isi poate asuma fie un risc substantial, fie unul scazut.

In cazul riscului substantial, marja neta a dobanzii si valoarea de piata a capitalului in actiuni, prezinta variatii mari in functie de modificarea ratelor dobanzilor.

In cazul asumarii unui risc scazut, societatea bancara sufera putine modificari in performantele ei datorita schimbarilor ratelor dobanzilor.

Factorii care sporesc riscul ratei dobanzii sunt: volatilitatea ratelor dobanzilor, nepotrivirea intre scadentele dobanzilor la plasamente si a celor bonificate la depozite.

Dintre factorii care limiteaza riscul ratei dobanzii, amintim: monitorizarea gestionarii expunerii la risc, utilizarea instrumentelor de reducere a riscului, stabilirea unor limite de expunere la acest tip de risc pe benzi de scadenta pentru fiecare valuta in parte.

Eforturile de gestionare a riscului ratei dobanzii forteaza bancile sa-si stabileasca obiective financiare clare in ceea ce priveste venitul net din dobanzi, sa-si masoare expunerea la risc si sa formuleze strategii si proceduri pentru atingerea obiectivelor.

Limitele de expunere la riscul ratei dobanzii se stabilesc pe benzi de scadenta si pentru fiecare valuta in parte, ROL, EUR, USD, alte valute.

Determinarea limitelor de expunere la risc se face tinand seama de:

istoricul volatilitatii ratei dobanzii stabilit pe o perioada de 1-3 ani pe fiecare tip de valuta in parte ;

structura bilantului pe o perioada de 1-3 ani,

previziuni privind ratele de dobanda pe fiecare tip de valuta,

analiza riscului/rentabilitatii la nivelul fiecarei activitati si a fiecarui tip de plasament,

analiza expunerilor la riscul de dobanda.

Limitele de expunere se stabilesc in conditii normale anual, in procente din total active. Atingerea unui nivel de 80-90% din valoarea unei limite stabilite pe benzi de scadenta necesita o monitorizare mai stricta a pozitiilor.

Riscul ratei dobanzii trebuie gestionat astfel incat sa se obtina o marja a dobanzii cat mai mare si mai stabila in timp, iar profitabilitatea si valoarea capitalului bancii sa nu se modifice semnificativ ca urmare a variatiei neasteptate a ratelor dobanzii in functie de caracteristicile cash-flow-urilor generate de activele si pasivele bancii.

Gestiunea eficienta a riscului ratei dobanzii presupune:

• gestiunea marjei dobanzii
• gestiunea pozitiei bancii
• calculul si analiza indicatorilor riscului ratei dobanzii

Gestiunea marjei dobanzii

Marja dobanzii este principalul indicator de rentabilitate bancara si reprezinta diferenta dintre dobanda medie activa si dobanda medie pasiva.

Indicatorii marjei dobanzii sunt:

• Marja absoluta a dobanzii

bancare, exprimata prin veniturile nete din dobanzi, ca diferenta intre suma veniturilor din dobanzi si suma cheltuielilor cu dobanzile bonificate.

Ma = ∑Vt - ∑Cht

In fond, ea exprima capacitatea bancii de a acoperi cheltuielile cu dobanzile bonificate la resursele atrase, din veniturile obtinute din incasarea dobanzilor la creditele acordate. Marja dobanzii trebuie sa fie determinata astfel incat sa asigure sustinerea sarcinii bancare (diferenta dintre alte cheltuieli bancare si alte venituri bancare) si obtinerea unui profit satisfacator pentru banca.

Marja procentuala a dobanzii

bancare, calculata prin raportarea marjei absolute a dobanzii la activele productive

o     Marja procentuala neta a dobanzii bancare, care se calculeaza ca raport intre dobanda medie activa si dobanda medie pasiva I

o     Riscul ratei dobanzii, care se determina ca raport intre activele productive si pasivele purtatoare de dobanzi. Nivelul standard al acestui indicator este 1.

Document online: Drepturile si obligatiile beneficiarului - pentru proiectele generatoare de venit Document online: Functia si factorii de productie - problematica costurilor de productie

Gestiunea pozitiei bancii

Aparitia riscului ratei dobanzii se datoreaza atat detinerii in portofoliu de active si pasive cu dobanda fixa, diferite ca scadente si ca pret, cat si detinerii de active si pasive cu dobanda variabila care se adapteaza in mod diferit la fluctuatiile ratei dobanzii.

In functie de dimensiunea activelor si pasivelor cu dobanda fixa sau variabila, se determina pozitia bancii fata de riscul ratei dobanzii, ca diferenta intre activele si pasivele purtatoare de dobanzi, pozitie care poate fi: scurta, lunga sau neutra.

O banca se poate afla in pozitie scurta in situatia in care detine mai multe pasive cu dobanzi fixe decat active cu dobanzi fixe, situatie favorabila pentru profitul bancii cand pe piata ratele dobanzilor sunt in crestere. Cand o banca se afla in pozitie scurta se poate confrunta cu riscul de variatie adversa a ratei dobanzii, care apare daca ratele dobanzii inregistreaza o scadere sub nivelul anticipat de banca.

In situatia in care activele bancii cu dobanda fixa sunt mai mari decat pasivele cu dobanda fixa banca se afla in pozitie lunga favorabila din punct de vedere al profitabilitatii in perioadele de scadere ale ratelor dobanzii. Banca se poate confrunta cu riscul de variatie adversa in situatia in care ratele dobanzii cresc.

Pozitia neutra se caracterizeaza prin egalitatea dintre activele si pasivele cu dobanda fixa/variabila detinuta de banci, este aparent pozitia ideala din punct de vedere al riscului de rata a dobanzii, dar o impiedica sa speculeze variatia ratei dobanzii in favoarea ei.

Calculul si analiza indicatorilor riscului ratei dobanzii

Riscul ratei dobanzii este masurat , in mod traditional, cu ajutorul indicatorilor de variatie a ratei dobanzii:

GAP-ul de diferenta sau ecartul

Indicele de sensibilitate a bancii la variatia ratei dobanzii

Indicele de sensibilitate a bancii la variatia ratei dobanzii, se calculeaza ca un raport, la un moment dat, intre activele si pasivele sensibile la variatia ratei dobanzii:

RST = ASD/PSD

Cand indicele este subunitar, ne indica faptul ca banca este in pozitie scurta, situatie nefavorabila in conditiile unei tendinte crescatoare a ratelor dobanzilor.

Un indice supraunitar ne indica faptul ca se afla in pozitie lunga, situatie nefavorabila pentru societatea bancara in conditiile unei tendinte descrescatoare a ratelor dobanzilor.

Modelul GAP de diferenta

Analiza GAP de diferenta este principalul instrument utilizat in gestionarea activelor si pasivelor bancare, in administrarea venitului net din dobanzi si protejarea acestuia impotriva fluctuatiilor ratei dobanzii si administrarea fluxului de numerar pe termen scurt.

Riscul ratei dobanzii este masurat prin calcularea diferentelor intre activele si pasivele sensibile la rata dobanzii in intervale de timp diferit , pe baza bilantului agregat, la un punct fix in timp.

GAP = ASD - PSD

in care:

ASD = active sensibile la rata dobanzii, pe benzi de scadenta;

PSD = pasive sensibile la rata dobanzii, pe benzi de scadenta;

Obiectivul fundamental il reprezinta masurarea performantei bancii.

In sens restrans, analiza GAP presupune focalizarea pe marja neta a dobanzii calculat ca raport intre veniturile nete din dobanzi si totalul activelor purtatoare de dobanzi.

Etapele analizei GAP presupune:

Clasificare prealabila a activelor

si pasivelor bancii in functie de sensibilitatea lor la variatia dobanzii in: active/pasive sensibile la variatia ratelor dobanzilor, active/pasive cu dobanda fixa, active/pasive nepurtatoare de dobanda. Toate aceste elemente sunt clasificate la randul lor pe benzi de scadenta;

Selectarea orizontului de timp in cadrul intervalului de analiza;

Calcularea GAP de diferenta, a venitului net din dobanzi.

Informatiile obtinute in urma analizei se utilizeaza fie pentru protejarea venitului net din dobanzi fata de modificarea ratei dobanzii prin ajustarea activelor/pasivelor sensibile, fie pentru modificarea prin operatiuni speculative a dimensiunii GAP-ului de diferenta in incercarea de a mari venitul net din dobanzi. Acestea se realizeaza prin utilizarea speculativa a modificarilor ratelor dobanzilor ceea ce presupune prognoza unei rate a dobanzii cat mai aproape de cea de piata.

Pentru ilustrarea celor prezentate propunem urmatorul studiu de caz ipotetic, in care s-a avut in vedere restructurarea activelor si pasivelor unei banci pe un interval de un an, in functie de sensibilitatea la variatia ratei dobanzii:

Venitul net din dobanzi = 160.300*15%+68.500*12%-125.600*10%-80.850*9%=12.829 mld.lei

Marja dobanzii=12.829/228.800*100=5.60%

GAP=ASD-PSD=160.300-125.600=34.700 mld. lei

Bilantul de mai sus, presupunem ca este intocmit la 31.12.2005. Daca situatia bilantului va ramane neschimbata pana la sfarsitul anului 2006, putem spune ca venitul net din dobanzi aferent anului 2006 va fi de 12.829 mld.lei la 247.600 mld.lei active, adica 52 lei la 1.000 lei active . Dar pe parcursul anului, ratele dobanzii modificandu-se fata de nivelul de la inceput, ca si volumul si structura activelor si pasivelor, pentru a se masura riscul dobanzii in perioada analizata , se calculeaza GAP-ul, care in exemplu de fata va fi de de 34.700 mld.lei.

In vederea unei gestiuni corespunzatoare a riscului de rata a dobanzii este necesara identificarea factorilor care influenteaza venitul net din dobanzi:

Modificarea nivelului ratelor dobanzilor

Variatia ratelor dobanzilor poate influenta sau nu venitul net din dobanzi in functie de structura portofoliului si valoarea GAP-ului.

Un GAP pozitiv , cum este si cel din exemplul prezentat anterior, banca are mai multe active sensibile la dobanda decat pasive sensibile la dobanda, deci banca este activ senzitiva. In cazul in care ratele dobanzii vor creste pe piata, o banca activ senzitiva, va inregistra o crestere a veniturilor din dobanzi, iar in cazul in care ratele dobanzii vor scadea pe piata, o banca activ senzitiva va inregistra o scadere a veniturilor din dobanzi.

Un GAP negativ indica faptul ca o banca are mai multe pasive sensibile la dobanda decat active, deci banca este pasiv senzitiva. In situatia in care ratele dobanzii vor creste pe piata, o banca pasiv senzitiva va inregistra o crestere a cheltuielilor cu dobanzile, iar in cazul in care ratele dobanzilor vor scadea pe piata, o banca pasiv senzitiva va inregistra o reducere a cheltuielilor cu dobanzile.

Daca GAP-ul este nul banca realizeaza un echilibru intre activele si pasivele sensibile. Schimbarile egale in rata dobanzii nu modifica venitul net din dobanda.

Modificarea marjei dobanzii

Venitul net din dobanzi difera de cel prognozat daca spread-ul dintre venituri si cheltuieli variaza. Castigurile din active pot varia in functie de costul cu dobanzile din cauza fie a unei deplasari in curba castigului, fie o crestere sau reducere a primei de risc. In economia romaneasca au existat frecvent perioade in care banca centrala, in dorinta de a controla inflatia majora dobanda de refinantare, determinand o reactie imediata din parte bancilor comerciale prin majorarea dobanzii la depozite. Ulterior bancile majorau si dobanzile la credite, pe perioade mai lungi sau mai scurte, diferenta dintre dobanda activa si dobanda pasiva, se ingusteaza, iar primul efect al acestei ingustari se produce asupra venitului net din dobanzi.

Modificari ale volumului activelor si pasivelor

Venitul net din dobanzi variaza direct proportional cu schimbarile in volumul activelor care aduc castiguri sau volumul pasivelor purtatoare de dobanzi, indiferent de nivelul ratei dobanzii.

Modificari in structura portofoliului

Orice variatie a structurii portofoliului modifica in mod potential venitul net din dobanzi. Conducerea bancii poate incerca sa creasca rata activelor in mod sensibil prin fixarea de pret la mai multe imprumuturi pe o baza de rata fluctuanta sau prin reducerea scadentelor titlurilor de valoare investite. De asemenea poate incerca sa descreasca rata pasivelor in mod sensibil prin inlocuirea certificatelor de depozit pe termen mai lung cu depozite overnight de la alte banci. Aceste tranzactii pot conduce atat la modificare GAP-ului, cat si la schimbarea pozitiei bancii, in ceea ce priveste riscul ratei dobanzii.

Metoda GAP este utilizata pentru a proteja venitul net din dobanzi impotriva modificarilor ratelor dobanzilor sau pentru a alterna speculativ dimensiunea GAP-ului in incercarea de a creste venitul net din dobanzi.

Ca orice instrument de analiza si GAP-ul de diferenta prezinta o serie de inconveniente cum ar fi: analiza statistica a activelor si pasivelor si faptul ca nu tine cont de necesarul maxim de fonduri proprii.

Prin masurarea traditionala a riscului de rata a dobanzii, ca diferenta sau ca raport intre activele si pasivele sensibile la rata dobanzii, apar o serie de probleme determinate de dificultatea selectarii scadentei care sa fie utilizata drept criteriu pentru sensibilitate, precum si de faptul ca reinvestirea sau modificarea ratelor poate afecta sensibilitatea la variatia dobanzii.

Metodele mai avansate de gestiune a riscului ratei dobanzii, utilizate in prezent in practica bancara, includ masurarea ecart-ului (GAP-ul) la diferite termene de scadenta, masurarea dinamica a GAP-ului pe baza unor estimari de reinvestire si rate, masurarea duratei pentru activele, pasivele si elementele extrabilantiere ale bancii.

Pe langa analiza GAP-ului de diferenta, multe banci evalueaza riscul ratelor dobanzilor utilizand si modelul de durata a GAP-ului (Duration), care reprezinta o metoda mai avansata de gestiune a riscului ratei dobanzii si consta in determinarea duratei de recuperare a fiecarui post de activ si pasiv, iar apoi calculul duratei medii de recuperare a portofoliului de active si pasive al bancii.

Acest model se concentreaza pe venitul net din dobanda sau valoarea de piata a capitalului detinut de actionari urmarind sincronizarea tuturor fluxurilor de cash-flow individuale.

Analiza de durata recunoaste faptul ca riscul ratei dobanzii apare ca urmare a necorelarii in timp a intrarilor si iesirilor de active si pasive.

In timp ce analiza GAP clasica compara activele si pasivele sensibile pe termen scurt, analiza de durata stabileste existenta unei legaturi direct proportionale intre modificarea portofoliului (active si pasive) si miscarile ratelor dobanzilor. Orice societate bancara este preocupata de expunerea ei totala la risc. Atunci cand banca incaseaza numerar la active inainte de efectuarea platilor la pasive, ea suporta riscul reinvestirii castigurilor la preturi reduse. Orice diferenta aparuta in sincronizarea cash-flowului activelor si pasivelor se reflecta in duratele medii.

Analiza GAP de durata presupune stabilirea unui obiectiv tinta cum ar fi de exemplu valoarea de piata a capitalului si administrarea diferentei intre durata medie a activelor totale si durata medie a pasivelor totale. Riscul ratei dobanzii este evidentiat de nepotrivirea intre duratele medii ale activelor si cele ale pasivelor. Cand ratele dobanzilor oscileaza, valoarea activelor si pasivelor se modifica in proportii diferite, iar venitul viitor din dobanzi se schimba fata de cheltuielile viitoare cu dobanzile.

Pe langa metodele de gestiune a GAP-urilor in practica bancara se mai utilizeaza si metoda simularilor.

Cea mai dezvoltata tehnica actuala de management a expunerii structurale o reprezinta simularea fluctuatiei ratelor dobanzilor asupra veniturilor din dobanzi ale bancii. Metoda presupune ipoteze de lucru, prin care ratele dobanzii se majoreaza/diminueaza cu un anumit procent si se evalueaza modificarile care apar in veniturile /cheltuielile din/cu dobanzile pe fiecare banda de scadenta. Se poate realiza testarea la stres, care reprezinta scenariul cu variatii maxime ale ratei dobanzii, in conditii de criza. Aceste variatii maxime se stabilesc pentru fiecare valuta (ROL,EUR,USD,alte valute) in parte. Caracterul dinamic al acestei metode favorizeaza examinarea mai profunda a sensibilitatii la dobanda si strategiile bancare. Desigur ca riscul curbei randamentelor sau riscul de baza nu pot fi neutralizate, dar o mai buna cunoastere a situatiei care rezulta din simulari, permite bancii sa actioneze pentru limitarea vulnerabilitatii sale.

In concluzie, riscul ratei dobanzii este unul dintre pericolele majore pentru orice institutie bancara. Bancile trebuie sa actioneze in sensul prevenirii si reducerii acestui tip de risc.

Caile de reducere a riscului ratei dobanzii utilizate in practica bancara sunt:

gestionarea corecta si eficienta a activelor si pasivelor bancii prin utilizarea metodei GAP;

acoperirea riscului de rambursare anticipata sau de renegociere a ratei dobanzii la portofoliul cu dobanzi fixe;

politica de tarifare a noilor produse bancare;utilizarea instrumentelor moderne de acoperire a riscului, in special, operatiunile SWAP pe rata dobanzii.