Instrumentele si procedurile de politica monetara

Instrumentele si procedurile de politica monetara

Instrumentele si procedurile de politica monetara fixeaza cadrul operational al politicii duse de catre Banca Centrala Europeana. Aceasta se afla in raport cu trei instrumente:

1.     Operatiile de OPEN MARKET din care fac parte:

operatii de cesiune temporara;

operatii ferme (vanzare-cumparare de active de catre Sistemul European al Bancilor Centrale

emisiunea de certificate de datorii de catre Banca Centrala Europeana;

operatii de schimb de devize a Sistemului European al Bancilor Centrale;

lichiditati in alb (depuneri la termen remunerate, efectuate de banci la Sistemul European al Bancilor Centrale

2.     Facilitatile permanente permit furnizarea sau retragerea de lichiditate ca:

Facilitatea de imprumut marginal (marginal lending facility), prin care se pot obtine facilitati de pe o zi pe alta in schimbul unor active eligibile;

Facilitatea de depozit (deposit facility) care permite efectuarea unor depozite pe termen scurt ale bancilor centrale nationale la Banca Centrala Europeana, atunci cand ele dispun de facilitati excedentare. Rata dobanzii practicata in cazul facilitatii imprumutului marginal serveste drept plafon superior pentru rata dobanzii interbancare, in timp ce rata dobanzii in cazul facilitatilor depozit are rolul de plafon inferior. Motivatia este simpla: nici o banca nationala nu se va imprumuta la o rata a dobanzii mai mare decat ar putea obtine de la Banca Centrala Europeana si nu va acorda credite unei alte institutii decat Bancii Centrale Europene la o rata mai scazuta, avand in vedere ca facilitatea depozitului nu impune nici o limita superioara a sumei.[1]

3.     Rezervele obligatorii (minimum reserves) are ca scop stabilizarea ratei dobanzii si crearea sau accentuarea nevoii de refinantare, precum si contributia la controlul expansiunii monetare. Necesarul de rezerve obligatorii pentru fiecare institutie este determinat in functie de elemente din bilant.rezervele obligatorii sunt remunerate la nivelul ratei medii marginale a operatiunilor principale de refinantare practicate in perioada respectiva de Ecosistem.

Cele trei instrumente (operatii) sunt in acord cu:

Contrapartidele exigibile a pietei monetare care reprezinta un antecontract intr-o operatie financiara si trebuie sa raspunda la anumite criterii de exigibilitate;

Activele exigibile unde toate operatiile de credit a Sistemului European al Bancilor Centrale trebuie sa fie efectuate asupra unei baze de siguranta (articolul 18 ce priveste Protocolul asupra Sistemului European al Bancilor Centrale si Banca Centrala Europeana )

Sisteme de plati ce abordeaza atat operatiile de plati cat si cele de titluri de valoare. Sistemul European al Bancilor Centrale a pus in functiune doua tipuri de mecanisme de plati:

a)     Sistemul TARGET (Trans-european Automated Real - time Gross settlement Express Transfer) pentru platile interbancare;

b)     Sistemul de plati a titlurilor de valoare.

Banca Centrala Europeana poate interveni direct si pe piata operatiunilor valutare. Spre deosebire de perioada trecuta cand exista o cerere monetara semnificativa, rezervele minime ajuta la inducerea unei lipse structurale de lichiditate in Eurosistem. Pentru a-si imbunatati lichiditatea, bancile se imprumuta de la Banca Centrala Europeana fie pe termen scurt, fie pe termen mai lung. Bancile pot obtine (sau plasa) lichiditatile de care dispun la banca centrala (Banca Centrala Europeana) la o rata de schimb predeterminata (asa numita facilitate de imprumut sau de depozit permanenta).

Banca Centrala Europeana controleaza lichiditatea in Zona Euro de obicei prin intermediul asa numitelor operatiuni de tip Repo-reverse pe termen scurt. In fiecare saptamana Banca Centrala Europeana deschide o licitatie pentru institutiile echivalente din Zona Euro (banci si institutii financiare). Apoi poate imprumuta lichiditati bancilor (contra depunerii unei garantii) pentru o perioada de o saptamana (obligatiuni de rang inalt).Bancile sunt rugate sa informeze Banca Centrala Europeana asupra ratei dobanzii pe care ele sunt dispuse sa o plateasca pentru fiecare euro imprumutat, fiind bine cunoscut faptul ca vor fi imprumutate cele care ofera cea mai buna rata, deci vor cumpara la cel mai mare pret. In fiecare luna, Consiliul Director al hotaraste limita inferioara a ratelor dobanzii in cadrul acestei operatiuni de licitatie, asa numita rata minima de licitare. In conformitate cu informatiile furnizate de Banca Centrala Europeana, aceasta rata minima de licitare e menita sa semnaleze pozitia politicii monetare fata de operatorii pe piata monetara. Considerand o curba a cererii stabila pentru baza monetara, o rata mare a dobanzii pe termen scurt este echivalentul unei politici monetare restrictive si vice versa.

Bancile pot plasa si imprumuta resurse intre ele overnight pe piata monetara, la asa numita rata overnight EONIA; acesta rata a dobanzii este apropiata de rata minima de licitare si este marginita superior de rata marginala de plasare si de depozit overnight, la care bancile comerciale pot plasa si imprumuta resurse overnight la Banca Centrala Europeana.

Ratele dobanzilor au influenta si asupra valorii internationale a euro. Relatia de baza sugereaza ca o rata ridicata a dobanzii va conduce la o apreciere a euro si invers. Experienta a demonstrat insa ca legatura dintre rata dobanzii si rata de schimb nu este chiar asa puternica si stabila. Ca sa contracareze o apreciere sau o depreciere excesiva a euro, Banca Centrala Europeana poate de asemenea (si a si facut-o) sa intervina direct pe piata valutara.

In conformitate cu articolul 18.1 din Statut, toate operatiunile de credit ale Eurosistemului trebuie insotite de garantii corespunzatoare. Garantiile eligibile in cadrul operatiunilor de refinantare se impart in 2 categorii, cunoscute sub numele de "nivelul 1" si "nivelul 2".

Nivelul 1 cuprinde titluri negociabile pe piata, care indeplinesc criteriile uniforme de eligibilitate stabilite pentru intreaga Zona Euro. Lista acestor titluri este intocmita de Banca Centrala Europeana impreuna cu bancile centrale nationale.

Nivelul 2 cuprinde garantiile aditionale, negociabile pe piata sau nenegociabile, cu o mare importanta pe pietele de capital si in sistemele bancare nationale si care raspund sistemelor de eligibilitate stabilite de bancile centrale nationale.