Inflatia - costurile si efectele inflatiei

Factori si cauze.

Inflatia reprezinta unul din cele mai perverse dezechilibre macroeconomice care afecteaza, mai mult sau mai putin, toate economiile nationale.

Cercetarile teoretice si practice asupra inflatiei desi tot mai laborioase, si cu succese evidente inca nu au afirmat ca fenomenul este indeajuns de cunoscut in toata complexitatea sa, si ca prin diagnoza si profilaxia teoretica si practica ar putea fi pe deplin stapanit.

Definind sintetic fenomenul inflatiei se poate afirma ca este un dezechilibru profund si structural ce se manifesta intre economia reala si economia simbolica (dezechilibru monetaro-material) care consta in existenta in circulatie a unei mase monetare superioare in raport cu nevoile economiei, fapt ce genereaza deprecierea banilor, respectiv cresterea generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor.

Autorii care s-au ocupat in mod special de inflatie evidentiaza necesitatea luarii in considerare a complexitatii factorilor si cauzele care influenteaza aparitia, extinderea si generalizarea inflatiei. De subliniat faptul ca fiecare cauza, factor, ce influenteaza inflatia are determinari multiple (sunt efecte ale unor cauze anterioare) ceea ce justifica natura complexa si controversata a inflatiei.

Costurile/efectele inflatiei.

Dintre cauzele si factorii care genereaza aparitia, extinderea si consolidarea - generalizarea inflatiei intr-un sector economic, economie nationala si mai departe, in economia mondiala, subliniem:

1) - Emisiunea excesiva de moneda sau inflatia prin moneda, respectiv, asa cum sustine M. Friedman, inflatia este legata de oferta de moneda. Studiind independent aceasta cauza partiala este adevarat ca daca nu se realizeaza o supraveghere pe piata monetara sub aspectul "multiplicatorului" de credite se ajunge la un dezechilibru intre cantitatea de bani necesari la un moment dat in economie si cantitatea de bani existenta in mod real. Surplusul exagerat de moneda "genereaza" o psihoza negativa, respectiv o disproportie intre cantitatea de bani (care sunt multi) si oferta de bunuri/servicii (care sunt putine), rezultand astfel cresterea nejustificata a preturilor si scaderea puterii lor de cumparare.

2) - O alta cauza partiala a inflatiei este excesul de cerere solvabila; subiectii de cerere diversa (bunuri de consum, bunuri industriale) avand solvabilitate vor cere aceste marfuri pe piata; oferta este insa cu mult mai mica (este vorba de un foarte mare dezacord ce se manifesta pe pietele reale de bunuri si servicii: cererea solvabila foarte mare si oferta mult mai mica; acest dezechilibru este cunoscut in teorie sub denumirea de "absorbtie"; aici vanzatorii se comporta ca un monopolist; rezulta preturi inalte);

3) - O alta cauza a inflatiei o reprezinta asa-zisa "inflatie prin oferta" caz in care este vorba de un dezechilibru generat de nerespectarea concordantei dintre sporirea veniturilor salariatilor si nivelul de crestere al productiei realizate (aici cresterea salariilor nu are acoperire in crestere, cel putin in acelasi ritm al productiei - ofertei de marfuri.

4) - Inflatia poate fi cauzata (sau impulsionata) si prin cresterea exagerata (fara control) a creditelor (de consum sau de productie) pe care bancile, in goana lor dupa profit, le acorda debitorilor, persoane fizice si/sau juridice. Masa suplimentara de moneda obtinuta prin credite genereaza o cerere suplimentara de consum de bunuri industriale/personale, in timp ce capacitatile de productie nu ofera o productie suplimentara, absolut necesara.

5) - Inflatia are drept cauza si sporirea costurilor de productie, asa-zisa "inflatie prin costuri". Este de observat ca o crestere "normala" a costurilor determinata de "raritatea" factorilor de productie utilizati nu conduce automat la aparitia inflatiei; o crestere exagerata, fara justificare a diferitelor elemente ale costului de productie, inclusiv a profitului impus pe diverse piete "de monopol" poate insa amplifica unda inflationsita.

6) - Inflatia poate avea pe langa cauze interne si cauze externe: este vorba de "importul de inflatie"; apare in situatia in care ponderea bunurilor importate (care au preturi de vanzare pe piata tarii importatoare) este mare si foarte mare in volumul total al importurilor. Transferul de inflatie se realizeaza mai ales catre tarile ramase in urma din punct de vedere economic care au o structura a comertului exterior nefavorabila: importa bunuri relativ scumpe si exporta bunuri relativ ieftine (politica foarfecelui preturilor este nefavorabila).

Masurarea nivelului si a intensitatii inflatiei, inclusiv a formelor sale de manifestare au reprezentat preocupari ale teoriei economice. Au fost exprimate puncte de vedere diferite in legatura cu estimarea inflatiei, pornindu-se de la definirea conceptului.

Sunt puncte de vedere diferite care opteaza pentru masurarea-aprecierea inflatiei cu ajutorul urmatorilor indicatori:

1 - indicele general al preturilor (deflatorul):

2 - indicele preturilor de consum:

unde:

Qo = structura cosului de bunuri ce reflecta nevoia sociala in to;

P1/o = preturile aferente structurii bunurilor incluse in cosul de bunuri in t1 si to.

Metodologia de calcul a I.P.C. a facut obiectul unor ample cercetari ale organismelor publice centrale de statistica ale fiecarei tari, avand in vedere Directivele U.E. privind armonizarea in domeniu, inclusiv necesitatea unor analize si studii comparabile in statistica internationala.

3 - indicele costului vietii ( I.C.V.)

Costul vietii (C.V.) evidentiaza totalitatea cheltuielilor realizate pentru cumpararea de bunuri si servicii necesare traiului intr-o perioada determinata. Este un indicator exprimat prin evolutia indicelui national al preturilor de consum. Formele de exprimare a C.V. sunt:

- velul general al consumului;

- dicele general al preturilor si tarifelor.

I.C.V. este folosit in procesul de indexare a salariilor.

4 - scaderea puterii de cumparare a banilor  = , exprima cate bunuri se pot cumpara cu banii din economie la un moment dat.

5 - devansarea cresterii indicatorilor macroeconomici rezultativi de masa monetara existenta in circulatie.

Desi deflatorul P.I.B. si I.P.C. sunt destul de apropiati valoric, asa cum evidentiaza analize statistice, totusi cei doi indicatori se diferentiaza pentru ca:

- in timp ce deflatorul P.I.B. masoara evolutia preturilor tuturor bunurilor finale, indicatorul I.P.C. se refera la un cos de bunuri si servicii considerate reprezentative in consumul urban;

Analiza: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Proiect: Procesul politico-juridic in Uniunea Europeana

- deflatorul P.I.B. ia in calcul evolutia preturilor pentru toate bunurile interne, indicatorul I.P.C. are in vedere si unele bunuri importate;

- deflatorul P.I.B. se refera la evolutia preturilor interne pe termen lung, indicatorul I.P.C. este calculat lunar de Institutul de Statistica.

Alti autori care au studiat fenomenul inflatiei propun ca instrument de masurare (pornind de la definirea fenomenului):

- decalajul "absolut" si "relativ" dintre cererea agregata solvabila nominala si oferta agregata reala de bunuri.

Interesul pentru cunoasterea dimensiunii si dinamicii inflatiei este deosebit, atat teoretic cat mai ales practic: atat guvernele cat si ceilalti parteneri sociali - patronatele si sindicatele - isi proiecteaza propriile politici (evidentiaza reusitele sau nereusitele propri sau ale altora) pornind de la acest fenomen.

Intensitatea fenomenului inflationist difera de la tara la tara, de la etapa la etapa, avandu-se in vedere cauzele si factorii care o genereaza.

Cu toata doza de aproximatie , in literatura de specialitate s-a ajuns la urmatoarea concluzie legata de o oarecare scala care departajeaza, sub aspectul intensitatii, inflatia astfel:

a) - inflatia taratoare, este exprimata printr-un ritm mediu annual de crestere a preturilor de consum de pana la 3%;

b) - inflatia moderata daca ritmul de crestere a preturilor de consum este cuprins intre 3 - 5%;

c) - inflatia rapida, cand ritmul apartine intervalului 6 - 10%;

d) - inflatia galopanta (cu doua cifre) cand ritmul preturilor depaseste 10%.

De subliniat ca tiparele de mai sus nu pot fi luate "ad literam" avand in vedere complexitatea vietii economico-sociale, conditiile de mediu intern si extern la un moment dat. De altfel inflatia nu se poate analiza total independent, rupta de realitatile economice sociale ale fiecarei tari; dimpotriva ea se analizeaza in stransa legatura cu alte fenomene si procese precum: cresterea economica nominala si reala, suportul cresterii macroeconomice, nivelul folosirii resurselor pe piata muncii, starea de echilibru macroeconomic, relatia dintre inflatie si somaj si cererea/oferta agregata etc.

Efectele inflattei difera de la tara la tara si de la perioada la perioada; intra de asemenea in calcul formele si intensitatea ei.

Exista totusi in literatura de specialitate o apreciere a punctelor de vedere in legatura cu efectele negative (costurile deosebit de mari) pe care le genereaza inflatia.

Printre aceste costuri vom sublinia:

1 - Inflatia viciaza corelatiile normale dintre preturile si tarifele diferitelor bunuri si servicii. Banii existenti la populatie se depreciaza.

2 - Inflatia descurajeaza investitiile productive, avand in vedere starea de incertitudine pe care o propaga. Inflatia potenteaza incertirudinea si riscul in economie.

3 - Inflatia accelereaza oscilatiile cursurilor valutare; oamenii pierd increderea in propria moneda nationala si-si transforma economiile in devize.

4 - Inflatia puternica (hiperinflatia) contribuie la decaderea societatii civile in general, a relatiilor sociale in special.

5 - Inflatia antreneaza redistribuirea arbitrara si inechitabila a avutiei si veniturilor intre operatori persoane fizice si juridice. Cei mai multi vor pierde si tot mai putini vor castiga, ceea ce genereaza o polarizare aberanta a bogatiei.

6 - Costurile sociale, politice si psihologice sunt efecte distrugatoare ale inflatiei; nu numai ca sunt spulberate vechile norme, institutii, atitudini (unele gresite, pe care s-au edificat structuri economice si sociale o indelungata perioada de timp) dar nu se acopera acest gol cu nimic sau aproape cu nimic care sa redea sperante, orizonturi pentru o societate solida pusa pe criterii mai bune.

1.3. Politici de combatere a inflatiei

Inflatia, apreciata ca fiind cel mai pervers dezechilibru, se asociaza cu alte boli de nivel macroeconomic: somajul, penuria si absorbtia pe piata bunurilor, criminalitatea, consumul de droguri si altele, ceea ce zguduie din temelii structurile economice,  sociale, politice si morale ale societatii.

Analizele si observatiile statistice la nivel macroeconomic, au permis economistului englez de origine neozeelandeza Arthur W. Philips sa identifice o relatie inversa intre ritmul salariului nominal (rata inflatiei in esenta) si rata somajului. Aceasta relatie este cunoscuta in doctrina economica de specialitate sub numele de curba Philips si evidentiaza ca nivelul somajului a fost mai mare cand ritmul de crestere a salariului nominal a fost mai lent si invers. Aceasta relatie este surprinsa pe baza formulei matematice:

DWt = f(u) t, unde:

DWt = modificarea ratei salariului nominal;

u = rata somajului;

t - timpul, anii avuti in vedere la analiza.

Modelul contemporan al curbei Phillips prezinta unele nuantari; in esenta curba Phillips este un instrument util in fundamentarea politicilor ofertei agregate. Se ajunge la fundamentarea alegerii intre inflatie si somaj, avandu-se ca tinta - obiectiv un anumit nivel de crestere a ofertei agregate.

Asa cum se subliniaza in literatura de specialitate, inflatia ca si somajul sau alte boli ale activitatii nu sunt boli incurabile; o dovada in acest sens o reprezinta succesele inregistrate in unele tari pe linia redresarii economice si a tinerii sub control a fenomenului inflationist.

Toate institutiile publice si/sau private sunt interesate sa evite sau sa

reduca pe cat posibil efectele negative ale inflatiei. Deoarece nu toti

agentii economici recepteaza la fel inflatia (unii dintre ei detin chiar

avantaje; de exemplu debitorii), este foarte importanta, in lupta contra

efectelor negative, sa se anticipeze cauzele si factorii care pot genera

inflatia, sa se evalueze durata si intensitatea ei pentru ca apoi, in

cunostinta de cauza sa se proiecteze "un pachet de masuri adecvate" care sa contracareze efectele negative care ar fi provocate.

Teoretic au fost elaborate seturi de masuri specifice pentru fiecare cauza care genereaza o anumita forma de inflatie, inclusiv de intensitate. Printre aceste seturi de masuri semnalam:

1 - masurile pentru controlul cererii agregate de bunuri si servicii se refera la:

a ) - masuri de blocare a cresterii masei monetare; limitare a creditului de consum; folosirea de instrumente ce genereaza "politica banilor scumpi";

- blocajul cheltuielilor publice; restrangerea cheltuielilor publice pana la colectarea veniturilor necesare initierii cheltuielilor;

- blocajul cresterii veniturilor, inclusiv al salariilor;

2 - masuri de sustinere a ofertei agregate, a cresterii economice reale, vizeaza instrumente precum:

- reducerea costurilor de productie, ceea ce determina stoparea reducerii ofertei, chiar cresterea ei;

- politici de crestere a productivitatii muncii (incurajarea R.T.S.), a inovatiei, a cercetarii - dezvoltarii.

- adaptarea si schimbarea ofertei la schimbarile cererii de marfuri (introducerea mai rapida a produselor noi in productie);

3 - masuri de aparare si protectie a populatiei impotriva efectelor negative de reducere a nivelului de trai; se folosesc parghii precum:

- indexarea salariilor si pensiilor lunar, annual , dupa caz , astfel ca impactul scaderii puterii de cumparare (erodarea) sa fie cat mai usor resimtita;

- cresterea dobanzilor platite de bancile comerciale pentru depozitele persoanelor fizice;

- subventionarea preturilor si tarifelor pentru unele bunuri si servicii esentiale pentru calitatea costului vietii.

Avand in vedere impactul deosebit de complex al inflatiei asupra echilibrului economic si social al societatii, teoria si practica economica subliniaza necesitatea invatarii din experienta luptei cu succes contra inflatiei din tari precum Franta - guvernul R.Borre intre anii 1976 - 1981 sau U.S.A sub presedintia lui Ronald Reagan in anii 1980.

CAP IV. CONCLUZII

Romania inregistreaza cel mai ridicat grad de divergenta structurala in raport

cu media europeana, ceea ce poate diminua impactul aplicarii politicilor

comune in economia romaneasca. De asemenea, relatia dintre convergenta

veniturilor si cea a structurii activitatilor economice este una negativa, fiind diferita de cea a noilor state membre ale UE. Astfel, s-a inregistrat o evolutie divergenta a veniturilor relativ la UE-15 (pana in anul 2000) in conditiile majorarii convergentei structurale a economiei si alta convergenta (incepand cu anul 2000), odata cu cresterea divergentei structurale. In conditiile ponderii relativ reduse a serviciilor in PIB, ciclul de afaceri cu UE (si cu zona euro) va fi unul divergent, ceea ce va afecta ajustarea economiei in perspectiva adoptarii monedei comune.

De asemenea, tarile care au un nivel apropiat de dezvoltare (din punct de vedere al veniturilor) vor inregistra o intensificare a schimburilor cu produse similare, ceea ce va conduce la un grad mai ridicat de convergenta structurala.

Relatia dintre cele doua forme ale convergentei nu trebuie absolutizata, deoarece este posibil ca o tara care are o structura economica divergenta si care este specializata in sectoarele cu o valoare adaugata mai ridicata decat media

UE sa realizeze o convergenta mai mare a veniturilor(cazul Irlandei, dupa 1987).

In cadrul Studiului "Evaluarea costurilor si beneficiilor aderarii Romaniei la Uniunea Europeana",conform modelului integrationist, publicat de catre Institutul European din Romania (2004, Studii PAIS, II).

Valoarea adaugata de catre sectorul serviciilor in Ungaria s-a majorat de la 62,9 la 66,4% din PIB, iar in UE-25 de la 67,9 la 71,6%.

Ungaria are o contributie aproape identica cu UE in sectorul comertului si

transporturilor si in cel al altor servicii; de asemenea, serviciile de intermediere financiara au ponderea cea mai ridicata in PIB relativ la celelalte noi tari membre (cuexceptia Ciprului): 21,5% in 2004 fata de 28% in UE.

In mod firesc, aceasta concluzie trebuie interpretata in functie de conditiile initiale diferite - ponderea mai ridicata a sectorului agricol, gradul de marime a tarii.

Comparatia cu Polonia - economia cea mai asemanatoare din punct de vedere structural la inceputul tranzitiei - este de asemenea nefavorabila Romaniei - un indice alconvergentei structurale de aproximativ 50% fata de

o valoare a acestuia de peste 70% in cazul Poloniei, in anul 2004.

O amanare a adoptarii euro ar putea aduce o 'relaxare periculoasa' a masurilor necesare pentru procesul de convergenta a Romaniei catre nivelul statelor dezvoltate ale Uniunii Europene, a spus joi guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.'Nu trebuie sa impingem adoptarea euro prea departe, deoarece ar putea produce o relaxarea periculoasa pentru masurile luate de Romania pentru convergenta', a declarat Isarescu, la prezentarea ultimului raport trimestrial asupra inflatiei.Guvernatorul a tintut sa precizeze ca 'obiectivul Romaniei in aceasta privinta este adoptarea euro in 2014'.Isarescu a facut refeire la ultimul raport privind procesul de convergenta al Comisiei Europene, publicat miercuri, care arata ca Romania nu indeplineste decat un singur criteriu de convergenta nominala din cele cuprinse in tratatul de la Maastricht.'Atat raportul CE, cat si cel al FMI mi se par utile, echilibrate, dar si extrem de valoaroase', a comentat Isarescu.Romania si-a propus sa adopte euro in 2014, ceea ce ar presupune intrarea in mecanismul ratelor de schimb (ERM2) cu doi ani mai devreme, in 2012. Pentru aceasta, Romania trebuie sa indeplineasca anumite criterii de convergenta nominala, care constau in limitarea deficitului bugetar la 3% din PIB (calculat dupa standardul european ESA95) si mentinerea datoriei publice la sub 60% din PIB.Un criteriu esential este ca inflatia medie anuala, care a ajuns in Romania la 5,9% in martie, sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale inflatia medie a celor mai performanti trei membri ai Uniunii Europene.Alte doua criterii sunt legate de rata dobanzii la titlurile de stat pe termen lung si cursul de schimb, care devine important inainte de intrarea in ERM2, care presupune fixarea unui culoar de fluctuatie de plus sau minus 15% a monedei nationale fata de euro.

Bibliografie

Raport de cercetarte - Jean Claude president of ECB,Lucas Papademos , vicePresident of the Frankfurt am Main , 6 November 2008

Crespo, N., Fontoura, M. P. (2005), Integration of CEECs into EU

Markets: Structural Change and Convergence, ISEG-UTL

Havlik, P., Structural change, productivity and employment in

the new EU member states, wiiw Research Reports No. 313,

ianuarie