Analiza performantei pe baza bilantului restructurat

Analiza performantei pe baza bilantului restructurat

La baza propunerii specialistilor stau urmatoarele argumente :

- activul bilantului este restructurat in functie de gradul de lichiditate a activelor care-l compun;

- pasivul bilantului este restructurat in functie de exigibilitatea si apartenenta resurselor;

- dintr-un bilant restructurat, dupa cum s-a vazut, se poate face calculul urmatorilor indicatori : trezoreria neta, fondul de rulment si necesarul de fond de rulment, iar indicatorii de lichiditate, solvabilitatea si gradul de indatorare reflecta mai bine realitatea.

In realitate, se constata ca valoarea indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, grad de indatorare difera foarte putin de valorile indicatorilor calculati pe baza bilantului utilizat in prezent, nepermitand practic incadrarea creditului intr-o alta categorie (inferioara sau superioara) fata de incadrarea rezultata din calculul pe baza bilantului utilizat in prezent.

Cele doua metode prezinta insa, lacune :

- nu iau in considerare valoarea de piata a activelor si pasivelor firmei, ci le considera la valoarea contabila si ca urmare, indicatorii de solvabilitate, lichiditate si rentabilitate nu corespund realitatii;

- permit interpretarea separata a indicatorilor - pe baza de punctaj acordat de banca in functie de valorile inregistrate de fiecare indicator, fara a lua in considerare interdependetele si influentele reciproce dintre elementele care-i determina, precum si influenta factorilor externi asupra valorii acestor elemente : impozit / profit, facilitati fiscale privind reinvestirea profitului, marimea capitalului social minim.

Decizia bancii de acordare sau nu a creditului pe baza indicatorilor de bonitate, poate conduce in multe cazuri la situatia cand unei firme cu un management bun sa i se atribuie un punctaj mic si deci sa nu primeasca credit.

Ca urmare, constatam ca aprecierea performantei unei firme pe baza bilantului nu este edificatoare. Trebuie precizate performantele sale de productie in comparatie cu alte firme asemanatoare.

Deci, trebuie evaluata eficienta cu care-si utilizeaza resursele disponibile. O firma, pentru a fi eficienta, trebuie sa ia in primul rand cele mai bune decizii privind productia si desfacerea, sa dispuna de o organizare care sa-i permita obtinerea unor rezultate maxime.

Identificarea firmelor performante in practica nu este simpla, aceasta presupunand calcularea si interpretarea unor date pe care bancile din Romania nu le au la dispozitie.

De aceea se va pune problema evaluarii eficientei relative a firmelor, comparabile din punct de vedere tehnic si al obiectivelor. Cercetarile ce s-ar putea efectua, ar cuprinde domenii ca : companii aeriene, transporturi publice, banci, magazine.

Avand in vedere noile metode de eficienta (practicate cu succes in tarile cu econoie de piata dezvoltata), identificarea firmelor performante presupune o comparatie a performantelor acestora cu cele mai performante firme, care serveste drept etalon.

Daca unele firme sunt mai performante decat altele se datoreaza rezultatului conditiilor de  mediu, tehnologiei si pozitiei pe piata. Din punct de vedere al eficientei insa, s-a constatat ca desi firmele beneficiaza de aceeasi tehnologie performanta, nu au acelasi rezultat. Firmele cu eficienta ridicata din punct de vedere tehnic, pot sa creasca productia fara o crestere proportionala a resurselor consumate. Diferenta dintre firmele eficiente si cele ineficiente din punct de vedere tehnic, se afla in nivelul diferit al productiei obtinute si nivelul diferit al utilizarii resurselor, care sunt consecinta propriei organizari, deci a managementului.

Din punctul de vedere al managementului, firmele sunt eficiente cand reusesc ca in aceleasi conditii de piata si media sa-si sporeasca productia printr-o combinatie optima a factorilor de mediu, deci pe seama calitatii deciziilor manageriale tactice si strategice.

Firmele ineficiente din punctul de vedere al managementului, sunt acelea care in aceleasi conditii de piata si mediu cu ale firmelor eficiente, reusesc un spor al productiei numai printr-o combinatie costisitoare a factorilor de mediu si deci sa produca mai scump.

Ca urmare, diferenta dintre firmele eficiente si cele ineficiente din punct de vedere managerial consta in calitatea deciziilor manageriale.

Privite ca doua concepte - eficienta tehnica si eficienta manageriala, se constata ca au acelasi numitor comun : optimizarea economica a comportamentului firmei si mai putin modul in care ele isi utilizeaza tehnologia.

In continuare, este necesar a se gasi granita eficienta care separa firmele eficiente de cele ineficiente. Exista doua metode care se pot folosi in depistarea acestei granite : o metoda statistica care se bazeaza pe o prelucrare a datelor recurgand la functia de productie, pret sau profit si o metoda care are la baza observatiile facute in urma utilizarii tehnicilor programarii liniare.

In vederea depistarii granitei, firmele sut grupate in grupe omogene in functie de tehnologiile utilizate si conditiile utilizate pentru fiecare sector de activitate. Criteriul departajarii firmelor din grupele omogene in clase distincte il constituie cifra de afaecri.

Indiferent de metoda folosita, eficienta firmei se poate masura prin calcularea distantei care o separa fata de granite. Daca se considera, de exemplu, drept granita eficienta costurilor, distanta se determina ca diferenta intre costurile efective ale firmei si costul minim necesar pentru a produce aceeasi cantitate de productie pe care ea o produce in prezent.

Costul minim necesar este limita superioara a scorului (ratei) calculat pentru firmele performante -firme etalon. Scorul acesta reprezinta ponderea costurilor sau resurselor utilizate in mod eficient. Eficienta masurata prin scor evidentiaza totodata atat eficienta tehnica, cat si eficienta manageriala a firmei.

Studiul corelatiilor dintre scorul de eficienta si diversi indicatori clasici de performanta,  ilustreaza rolul scorului de eficienta ca instrument sintetic de masurare a performantelor unei firme.

Prin urmare, corelatia dintre productivitatea muncii si scorul de eficienta pune in evidenta faptul ca exista o corelatie directa intre evolutia cifrei de afaceri si eficienta firmei ca rezultat direct al productivitatii muncii.

Corelatia dintre indicele capital (munca, cu scorul de eficienta), pune in evidenta faptul ca firmele eficiente, au tendinta de a substitui capitalul cu munca, iar cele care au un indice mare, capital / munca sunt eficiente daca-si maresc viteza de rotatie a capitalului circulant ca urmare a unei bune organizari a procesului de productie.

Corelatia dintre rentabilitatea firmei si scorul de eficienta, evidentiaza faptul ca rentabilitatea creste o data cu eficienta, ca  rezultat al reducerii cheltuielilor cu personalul prin cresterea productivitatii muncii.

Corelatia dintre ponderea costurilor financiare in valoarea adaugata si scorul de eficienta, pune in evidenta faptul ca fondurile proprii cresc o data cu eficienta, firmele cele mai eficiente depind mai putin de creditele bancare.

Corelatia dintre solvabilitatea firmei cu scorul de eficienta, pune in evidenta legatura directa care exista intre capacitatea de plata a firmei cu performantele productive. Eficienta, fiind o conditie esentiala a solvabilitatii firmei, rezulta ca firmele care au un scor de eficienta mare, au si o solvabilitate mare si deci un risc cat mai scazut.

In loc de concluzie, putem afirma ca analiza performantelor firmelor pe baza scorului de eficienta este mult mai realista decat analiza pe baza indicatorilor de bonitate.