Uniunea economica si monetara (uem) - trecerea la euro

1. Primii pasi catre Uniunea Monetara.
2. Ce presupune UEM.
3. Necesitatea UEM.
4. Conditiile edificarii UEM. Criteriile de convergenta.
5. Principalele componente ale UEM.
6. Calendarul constituirii UEM. Trecerea la moneda

unica - EURO.

7. Institutiile si organismele Uniunii Economice si Monetare.

Primii pasi catre uniunea monetara

Evolutiile negative petrecute la scara economiei mondiale spre sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70 au condus, in final, la prabusirea Sistemului de la Bretton Woods. Constituirea unor rezerve in dolari la bancile centrale din ce in ce mai consistente, cresterea fara precedent a deficitului inregistrat in tranzactiile curente americane dar si diminuarea stocului de aur al SUA sunt fenomenele ce au determinat o scadere accentuata a increderii fata de dolar in perioada mentionata.

In Europa de Vest, marca germana si francul francez cunosteau evolutii oscilante, stabilitatea celorlalte monede europene fiind astfel amenintata.

Pe acest fond, desi Tratatul de la Roma nu cuprindea nici o prevedere cu privire la unificarea monetara, la nivelul Comunitatii Economice Europene se contureaza pentru prima data ideea unei uniuni economice si monetare.

Planul Barre (februarie 1969) si apoi raportul Werner (1970) constituie primii pasi catre uniunea monetara. Interdependenta intre integrarea economica si cea monetara, convergenta performantelor economice, coordonarea politicilor bugetare si monetare sunt principalele prevederi ale Planului Barre (Raymond Barre indeplinea la momentul respectiv functia de Comisar european al economiei si finantelor, fiind in acelasi timp vicepresedinte al Comisiei Europene).

Reactionand la provocarile de pe plan mondial, Comunitatea Economica Europeana solicita unui comitet de experti, condus de prim-ministrul luxemburghez Pierre Werner, sa realizeze un raport la nivel inalt care sa analizeze posibilitatea crearii unei uniuni monetare. Publicat in 1970, Raportul Werner sustinea ideea realizarii unei Uniuni Monetare Europene, aceasta urmand a fi realizata in trei etape, pana in 1980. Printre principalele concluzii ale Raportului pot fi amintite:

miscarile de capital intre statele membre trebuie sa fie totale si fara restrictii;

crearea unei monede comune;

fixarea totala si irevocabila a paritatilor intre monede.

Schimbarile profunde in plan monetar la nivel international (suspendarea, de catre administratia Nixon, la data de 15 august 1971, a covertibilitatii in aur a devizei americane), ce au condus, in final, la colapsul Sistemului de la Bretton Woods, au creat o conjunctura nefavorabila punerii in aplicare a concluziilor Raportului Werner.

Ca urmare, singurul rezultat a fost crearea 'sistemului european al limitelor inguste ale cursului valutar', supranumit si 'sarpele valutar', prin care statele membre isi luau angajamentul de a nu permite fluctuatii ale cursurilor valutare reciproce mai ample de +/- 2,25 procente. Evolutia oscilanta, marcata de intrarile si retragerile succesive din sistem ale statelor membre (cele mai notabile fiind cele doua retrageri ale francului francez), s-a incadrat in starea de stagnare generala a procesului de integrare europeana manifestata la sfarsitul anilor '70, cunoscuta si ca perioada de 'euroscleroza'.

Pe acest fundal de stagnare, reluarea procesului de integrare monetara a fost considerata de catre autoritatile politice marcante ale Europei de Vest din acea perioada (cancelarul german H. Schmidt si presedintele francez V. Giscard D'Estaing) ca fiind necesara pentru iesirea din impas. Demersurile franco-germane au condus, in 13 martie 1979, la crearea Sistemului Monetar European, al carui obiectiv principal il constituia crearea unei zone de stabilitate monetara in Europa. Pricipalele componente ce urmau sa stea la baza Sistemului au fost:

Mecanismul ratelor de schimb, o continuare a 'sarpelui monetar existent', autoritatile monetare ale statelor membre obligandu-se sa intervina in cazul in care fluctuatiile monedelor amenintau sa depaseasca marja de fluctuatie de +/- 2,25%;

ECU (European currency unit) - folosit ca baza pentru exprimarea cursurilor centrale ale monedelor statelor participante la Sistem. Creat in 1975, ca urmare a deciziei Consiliului de Ministri, ECU avea ca echivalent media ponderata a valorii monedelor dintarile membre de la acea data. Scopul initial caruia ECU ii fusese destinat a fost acela de a putea exprima valoric ajutoarele acordate tarilor din ACP (Africa, Caraibe, Pacific). In cadrul SME, ECU avea un rol multiplu: activ de rezerva (statele membre depuneau la FECOM - Fondul European de Cooperare Monetara 20% din rezervele lor in aur si USD contra ECU); baza de calcul pentru indicatorul de divergenta a carui functie era de a se putea determina daca una dintre monedele participante devenea 'divergenta', caz in care autoritatile monetare din tara respectiva trebuiau sa ia masuri (nespecificate cu precizie, insa); instrument de exprimare a operatiunilor de creditare a statelor membre.

Mecanismele de creditare in ECU pentru statele membre.

Perioada de stabilitate ce a caracterizat evolutia Sistemului Monetar European la sfarsitul anilor '80 a detrminat un nou avant in randul promotorilor integrarii monetare. Un rol esential in acesta directie l-a jucat presedintele Comisiei Europene de la acea vreme, Jacques Delors. Raportul Delors prevedea realizarea unei uniuni economice si monetare, ca o continuare fireasca a implinirii Marii Piete Unice, in trei etape. Pe baza acestui Raport, se stabilea ca prima etapa sa inceapa la data de 1 iulie 1990, fapt ce coincidea cu liberalizarea completa a miscarii capitalurilor. A doua faza a Uniunii Economice si Monetare, in care se prevedea crearea Institutului Monetar European, a fost prevazuta sa inceapa, de catre Consiliul European de la Roma (1990), in ianuarie 1994. Cea de-a treia faza urma sa coincida cu introducerea monedei unice si realizarea stadiului de Uniune Economica si Monetara (UEM).        

2. Ce presupune UEM ?

In expresia sa cea mai sintetica, UEM se reduce la infiintarea si utilizarea de catre membrii sai a unei monede unice, care sa inlocuiasca monedele nationale. In practica, atingerea acestui obiectiv final trebuia sustinuta de un ansamblu mai vast de masuri:

Promovarea unei politici monetare unice, prin intermediul unei singure autoritati monetare - Banca Centrala Europeana - dotata cu un grad substantial de independenta;

Urmarirea de catre tarile participante, a unor linii directoare comune de politica economica, pe baza recomandarilor Consiliului Uniunii Europene;

Gestionarea, in fiecare tara membra, a finantelor publice de o maniera compatibila cu asigurarea stabilitatii macroeconomice.

3. Necesitatea UEM.

Realizarea Uniunii Economice si Monetare nu a constituit un scop in sine, ci doar mijlocul de a genera efecte benefice in plan economic si financiar. Prin aceasta s-a urmarit:

Eliminarea fluctuatiilor in evolutia cursurilor de schimb.

Prin trecerea la o moneda unica, dispare definitiv incertitudinea legata de evolutiile cursurilor de schimb ale monedelor nationale din interiorul UE. Aceasta incertitudine poate transmite semnale eronate in functie de care sunt orientate deciziile investitionale ale agentilor economici. Un climat de siguranta are, de asemenea, efecte benefice in sensul reducerii costului capitalului (prin reducerea primelor de risc).

Chiar daca o anumita stabilitate a cursurilor de schimb fusese obtinuta prin intermediul mecanismului de cursuri fluctuante in cadrul unor marje foarte inguste, mecanism pus la punct in cadrul Sistemului Monetar European (SME), caracterul irevocabil al unei monede unice confera agentilor economici o siguranta incomparabil superioara. Sunt astfel eliminate orice posibilitati de manifestare a speculatiilor valutare, care pot determina devieri serioase ale cursurilor de schimb de la nivelurile justificabile de fundamentele macroeconomice.

Trecerea la o moneda unica avea in vedere si economisirea unor importante sume platite cu titlu de comisioane bancare pentru efectuarea conversiei dintr-o moneda in alta.

Adoptarea unei singure monede este, totodata, optiunea economica cea mai rationala in contextul deja createi Piate Interne, care asigura deplina libertate de miscare in interiorul UE. Intr-adevar, stabilitatea cursurilor de schimb ale monedelor nationale nu poate fi aparata impotriva presiunilor speculative neingradire de restrictii impuse transferurilor internationale de capital. De asemenea, posibilitatea fluctuatiilor cursurilor valutare intr-o piata unica a bunurilor si serviciilor ar putea genera tentatia recurgerii la deprecierea unor monede (prin politici monetare nationale relaxate) in scopul ameliorarii competitivitatii propriilor produse, ceea ce poate distorsiona concurenta in spatiul comunitar si chiar determina aparitia riscului unor masuri protectioniste de raspuns.

Asigurarea stabilitatii preturilor

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

Contractarea presiunilor inflationiste este mai lesnicioasa daca formularea politicii monetare este incredintata unei banci centrale, ale carei obligatii legate de asigurarea stabilitatii preturilor sunt consacrate printr-un tratat international. Caracterul multilateral al acestor obligatii reduce riscul exercitarii de presiuni asupra autoritatii monetare in sensul relaxarii masurilor antiinflationiste.

Ameliorarea competitivitatii UE la scara mondiala.

O moneda comuna inlatura segmentarea nationala a pietelor de capital, incurajand dezvoltarea unei singure piete de capital, de vaste dimensiuni. Tinand seama de importanta deosebita a UE in productia si comertul mondial, o asemenea piata face ca un mare volum de titluri de valoare, exprimate in alte monede (in principal, dolarul SUA) sa fie exprimate in moneda comunitara. O mai mare proportie a portofoliului mondial de active lichide exprimate in moneda comunitara se traduce intr-un nivel mai mic al dobanzilor in Europa, cu corolarul obtinerii unei dinamici economice superioare, potential creatoare de locuri de munca.

Intarirea identitatii europene.

O singura moneda la scara Uniunii Europene da cetatenilor sai un sentiment mai pronuntat al unei apartenente comune, in ciuda faptului ca vorbesc limbi diferite si nu impartasesc aceeasi memorie istorica.

4. Conditiile edificarii Uniunii Economice si Monetare (UEM). Criteriile de convergenta.

S-a apreciat ca realizarea UEM este de natura sa creeze un mediu economic fara precedent in istorie. UE devine un spatiu economic cu o singura moneda si piete interne - inclusiv pietele de capital - absolut libere. Un asemenea grad de interdependenta intre economiile nationale coexista insa cu mentinerea unei largi independente in formularea politicii economice a fiecarei tari membre, cu deosebire in domeniul fiscal.

Aceasta combinatie reclama atingerea prealabila a unui grad ridicat de convergenta intre economiile ce se integreaza UEM, atat in ce priveste situatia indicatorilor macroeconomici, cat si sub aspectul promovarii unor politici fiscal-bugetare nationale compatibile intre ele si supuse unor discipline comune.

Cu alte cuvine, inainte de a intra in UEM, economiile nationale trebuie sa fie pregatite spre a face fata tuturor exigentelor sale. Aceasta pregatire urmeaza sa fie apreciata in functie de o serie de criterii (numite "criterii de convergenta"). Principala ratiune de existenta a acestor criterii o constituie evitarea posibilitatii ca Uniunea Economica si Monetara sa fie destabilizata, ca urmare a admiterii premature a unei tari ale carei fundamente economice nu sunt inca compatibile cu o moneda stabila.

Tratatul asupra Uniunii Europene a stabilit urmatoarele "criterii de convergenta":

a.      Deficitul bugetar sa nu depaseasca 3 % din Produsul Intern Brut (PIB);

b.      Datoria publica sa nu depaseasca 60 % din PIB;

c.       Rata inflatiei sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 % media ratelor inflatiei a celor trei membri UE cu cele mai slabe preturi;

d.      Dobanda pe termen lung sa nu depaseasca cu mai mult de 2 % media dobanzilor corespunzatoare inregistrate in cele trei tari cu cea mai redusa rata;

e.      Moneda nationala sa fie integrata in Sistemul Monetar European si sa fi ramas timp de cel putin 2 ani in limitele marjelor de fluctuatie ale acestuia.

Toate aceste criterii urmaresc garantarea echilibrelor si asigurarea stabilitatii monedei unice, care reprezinta faza finala a Uniunii Economice si Monetare. Pentru a le respecta, statele membre sunt nevoite sa procedeze la reduceri bugetare drastice si sa promoveze o disciplina financiara ferma.

Consiliul European este institutia indreptatita sa judece gradul de indeplinire a acestor criterii si stabileste lista tarilor capabile sa treaca la moneda unica. Aceasta decizie tine insa seama si de situatia altor indicatori, fata de care nu exista cerinte exprese (cum ar fi costul orar al mainii de lucru sau situatia contului curent din balanta de plati externe), ca si de progresele facute in punerea in aplicare a masurilor legate de desavarsirea Pietei Interne.

Consiliul actioneaza in baza recomandarilor facute de Comisia Europeana.

Evaluarea criteriilor de convergenta nu este bazata pe un set rigid de conditii. De altfel, insasi formularea acestor criterii este facuta de o asemenea maniera incat o anumita flexibilitate este posibila, atunci cand credibilitatea masurilor de convergenta intreprinse de tara in cauza este apreciata pozitiv. Astfel, un deficit bugetar, chiar excesiv in raport cu procentul de 3 % din PIB, poate fi acceptabil daca el "s-a diminuat in mod substantial si continuu si a atins un nivel apropiat de cel de referinta". De asemenea, o datorie publica echivalenta cu peste 60 % din PIB nu interzice accesul la UEM daca ea "se diminueaza in mod suficient, apropiindu-se de nivelul de referinta intr-un ritm satisfacator". Belgia si Italia au avut o datorie publica echivalenta cu 129 % din PIB.

Consiliul ministrilor economiei si finantelor (ECOFIN) este abilitat sa evalueze programele intocmite de fiecare tara pentru a satisface criteriile de convergenta.

Perioada de stagnare economica si somaj in crestere, traversata de economiile europene a afectat capacitatea lor de a mentine stricta disciplina bugetara pe care o implica conditiile stringente impuse situatiei finantelor publice. Trebuie insa mentionat ca un "derapaj" bugetar nu exclude automat tara in cauza de la intrarea in UE;, cu conditia ca aceasta evolutie sa fie strict temporara si determinata de o conjunctura nefavorabila.

Mai importante decat "fotografierea" rezultatelor dintr-un singur an, sunt tendintele care pot fi depistate in evolutia acestor indicatori si credibilitatea programelor de masuri adoptate in tarile candidate in vederea respectarii conditiilor de admisibilitate. Judecand lucrurile prin aceasta prisma dinamica, Comisia Europeana considera, in noiembrie 1985, ca doar 8 tari membre aveau perspectiva de a indeplini criteriile de convergenta inaintea lansarii fazei finale de construire a UEM.

Prima examinare oficiala a masurii in care membrii UE indeplinesc criteriile de convergenta s-a facut in 1996. Majoritatea tarilor membre nu raspundeau in totalitate acestor criterii, ceea ce a determinat amanarea intrarii in ultima faza a UEM pana la inceputul anului 1999. Pentru a determina care tari satisfac conditiile intrarii in UEM, o a doua evaluare formala a avut loc in 1998.

5. Principalele componente ale UEM

a. Autoritatea monetara unica.

Obiectivul principal al autoritatii monetare - Banca Centrala Europeana -, stabilit prin Tratatul de la Maastricht, este asigurarea stabilitatii preturilor. In acest scop, este garantata deplina ei independenta fata de institutiile si organismele comunitare, ca si fata de orice guvern sau alta institutie nationala.

Banca Centrala Europeana impreuna cu bancile centrale participante compun "Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC). Termenul "Eurosistem" face referire la sistemul alcatuit din Banca centrala Europeana si bancile centrale ale statelor care au aderat la zona euro.

Politica monetara curenta este pusa in aplicare de Consiliul Executiv compus din 6 persoane independente (un presedinte, un vicepresedinte si patru membri), numite de Consiliul European pentru un mandat (nereinnoibil) de 8 ani. Membrii Consiliului Executive sunt alesi dintre personalitatile recunoscute in domeniul financiar-bancar.

Componenta Consiliului Director

* septembrie 2006

Strategia monetara de ansamblu este formulata de Consiliul Guvernatorilor, compus din membrii Consiliului Executiv si din guvernatorii bancilor centrale din tarile participante la UEM. Mandatul membrilor Consiliului Guvernatorilor este de minimum 5 ani, ceea ce presupune ca, in tarile unde guvernatorul bancii centrale este numit pentru o perioada mai scurta, reglementarile respective trebuie modificate.

Deciziile Consiliului Guvernatorilor sunt luate, in majoritatea cazurilor, prin majoritatea simpla a membrilor sai.

Cosiliul Guvernator se intruneste, in mod regulat, de doua ori in fiecare luna, la sediul BCE din Frankfurt. In prima intrunire a lunii se iau decizii in ceea ce priveste rata dobanzii de referinta pentru zona euro, decizii ce sunt explicate intr-o conferinta de presa de catre conducerea BCE. In cea de-a doua intrunire lunara, membrii Consiliului Guvernator au pe agenda de lucru probleme referitoare la: sistemele de plati, stabilitatea financiara, statistica, etc..

Consiliul General reuneste presedintele si vicepresedintele Consiliului Executiv si pe cei 25 de guvernatori ai bancilor nationale din statele membre ale Uniunii Europene, participante, sau nu, la zona euro.

Banca Centrala Europeana nu are dreptul sa crediteze autoritatile publice, fie ele comunitare, nationale sau regionale.

b. Politica cursului de schimb

Aceasta este determinata de Consiliul UE, dar cu consultarea Bancii Centrale Europene. Atributiile Consiliului in acest domeniu se refera, in principal, la incheierea de acorduri privind eventualele sisteme ce leaga moneda comuna de monedele terte. Incheierea unor asemenea acorduri necesita intrunirea votului unanim al Consiliului, dar pentru modificarea ulterioara a paritatilor dintre moneda comuna si cele terte este suficienta majoritatea calificata.

c. Rolul de reglementare si supraveghere a sistemului bancar. Atributiile specifice in materie ale Bancii Centrale Europene sunt definite de Consiliul UE, prin decizii unanime pe baza propunerilor formulate de Comisia Europeana. Bancile centrale nationale continua sa detina prerogative importante in materie de reglementare si de aplicare a normelor prudentiale.

Faptul ca, in domeniile susmentionate, BCE imparte responsabilitatile cu alte entitati are unele influente si asupra politicii monetare promovate de aceasta. Astfel:

Politica monetara promovata de BCE trebuie sa fie compatibila cu mentinerea paritatii la care moneda unica este legata de monedele terte;

Atributiile legate de asigurarea sanatatii sistemului bancar pot uneori sa slabeasca caracterul antiinflationist al politicii monetare (de exemplu, practicarea unor dobanzi inalte poate antrena, in anumite circumstante, reducerea calitatii portofoliilor bancilor comerciale, in masura in care clientii acestora intampina dificultati in rambursarea creditelor primite).

d. Moneda comuna.

In urma deciziei Consiliului European intrunit la Madrid (decembrie 1995) moneda unica a UEM urma sa fie denumita "EURO".

In expresia fizica, ea trebuia sa-si inceapa circulatia la 1 ianuarie 2002 si sa devina singurul mijloc legal de plata in tarile participante la UEM.

Introducerea monedei unice a insemnat o serie de operatii pregatitoare legate de solutionarea unor probleme logistice si de cresterea gradului sau de utilizare din momentul definirii sale ca moneda de sine statatoare, substitut perfect al monedelor nationale pe teritoriul tarilor participante la UE.

Problemele logistice au fost destul de complicate si au necesitat o pregatire timpurie si amanuntita.

Ele se refera la:

Tiparirea bancnotelor si producerea monedei metalice divizionare in cantitati suficiente;

Modificarea instrumentelor de plata (cecuri, carti de credit) si a sistemelor informatizate de plati;

Desfasurarea unor campanii vaste de informare si constientizare a publicului larg.

6. Finante publice sanatoase si disciplina bugetara stricta.

Desi participarea la UEM antreneaza automat disparitia posibilitatii de a monetiza deficientele bugetare (finantarea lor prin emisiunile de moneda de catre banca centrala, cu cert impact inflationist), instrumentele politicii fiscale vor ramane aproape in intregime nationale. Frontierele nationale vor continua sa determine limitele geografice in care sunt percepute impozite diferite si se produce cea mai mare parte a cheltuielilor bugetare.

Din aceste motive, o uniune monetara stabila reclama o coordonare stransa intre politicile fiscale nationale si o restrangere a deficitelor si a datoriei sectorului public.

Comprimarea, in limitele definite prin criteriile relevante de convergenta, a deficitelor bugetare si a datoriei publice este absolut cruciala in contextul unei UEM.

O reducere substantiala a deficitelor publice dupa intrarea in UEM devine potential periculoasa deoarece diminuarea datoriei publice in termeni reali prin cresterea inflatiei nu mai este posibila, lasand ca singura alternativa sporirea impozitelor aplicate asupra factorilor de productie (munca si capitalul) cu consecinta migrarii acestora in alte tari ale UE, cu regimuri fiscale mai atractive.

Desi pietele financiare impun o anumita disciplina asupra finantelor publice (prin adaugarea unor "prime de risc" dobanzilor la creditele acordate autoritatilor publice care depasesc un anumit grad, considerat suportabil, de indatorare), ele tind sa reactioneze prea tarziu, si atunci cand o fac genereaza miscari de panica. O eventuala criza financiara de proportii in care s-ar putea afla o tara participanta la UEM ar antrena asadar un cost excesiv al capitalului pentru toate celelalte tari membre, care s-ar gasi astfel obligate sa suporte o parte din costul unei politici fiscale imprudente a uneia singure.

Pentru a preveni aparitia unor astfel de situatii, indeplinirea criteriilor de convergenta este necesara, dar nu si suficienta. Disciplina fiscala trebuie mentinuta si in perioada functionarii UEM, atat prin coordonarea politicilor fiscale nationale, cat si - daca este cazul - prin penalizarea statelor care au tendinta de a promova politici fiscale prea expansioniste. Consiliul UE este imputernicit sa avertizeze din timp tarile care se indeparteaza de la disciplina bugetara si sa aplice sanctiuni, a caror severitate este modulata in functie de gravitatea situatiei:

Interzicerea accesului la credite din partea Bancii Europene de Investitii;

Instituirea unui depozit obligatoriu, nepurtator de dobanda, de catre statul in cauza, pana la corectarea problemei;

Aplicarea de amenzi.

Coordonarea politicilor fiscale nationale nu este necesara doar in scopul de a evita aparitia unor situatii de criza. Ea este cel mai bun mijloc de a optimiza constituirea si utilizarea resurselor bugetare nationale.

Intr-adevar, in contextul liberei circulatii a factorilor de productie, acestia se orienteaza in functie de activitatea regimurilor fiscale nationale.

6. Calendarul constituirii UEM. Trecerea la moneda unica - EURO.

Trecerea la UEM nefiind o simpla formalitate, Tratatul de Maastricht a prevazut trei etape in care aceasta uniune sa se desavarseasca.

Prima a debutat in 1990 prin coordonarea politicilor economice ale statelor membre si asigurarea liberei circulatii a capitalurilor;

A doua etapa a inceput la 1 ianuarie 1994, in care statele trebuiau sa faca eforturi pentru a indeplini criteriile de convergenta si sa ia masuri pentru asigurarea independentei bancilor centrale nationale. A fost creat Institutul Monetar European (IME) cu misiunea de a pregati trecerea la cea de a treia etapa a constituirii UEM, de a asigura suprareglarea Sistemului Monetar European si coordonarea politicilor monetare ale statelor.;

Cea de a treia etapa a fost declansata la 1 ianuarie 1999. Tratatul de la Maastricht stabilise data de 1 ianuarie 1997 pentru trecerea la moneda unica, daca majoritatea statelor indeplinesc criteriile de convergenta. In caz contrar aceasta urma sa se petreaca, in mod automat, la 1 ianuarie 1999 doar pentru acele state care indeplineau respectivele criterii. Consiliul European extraordinar din 3 mai 1998 a stabilit lista tarilor admisibile in faza a III-a a UEM. Situatia statelor membre era urmatoarea:

11 state indeplineau criteriile;

Grecia, care, in 1998, nu indeplinea conditiile, a recuperat intarzierea si a prins din urma grupul "celor 11" in 2001;

Danemarca, Marea Britanie si Suedia au refuzat sa participe la moneda unica.

Cea de a treia faza a UEM se defineste prin doua elemente:

A instaurat o moneda unica: EURO. Aceasta devine moneda statelor participante si inlocuieste ECU in cadrul comunitar. Un EURO a devenit echivalentul a 6,55957 Franci francezi.

Bancnotele si monedele, in EURO si eurocenti au fost puse in circulatie la 1 ianuarie 2002 si au inlocuit monedele nationale ale tarilor respective.

A creat un Sistem European al Bancilor Centrale (SEBC) format din Banca Centrala Europeana, care inlocuieste Institutul Monetar European, si bancile centrale nationale.

In vederea asigurarii stabilitatii EURO, Consiliul poate sa pronunte amenzi statelor care nu respecta disciplina bugetara, adica au deficite publice excesive. In acelasi timp, statele membre care intampina dificultati sau amenintari grave in balanta de plati curente sau in miscarea capitalurilor le pot fi acordate imprumuturi.

Cea de-a treia faza a UEM avea ca obiectiv si crearea sistemului de plati TARGET (TransEuropean Automated Real-time Gross settlement Express Transfer).

8. Institutiile si organismele Uniunii Economice si Monetare

Institutiile comunitare care au dreptul de a interveni in cadrul UEM sunt Consiliul European si Consiliul de Ministri.

Consiliul European:

Decide asupra listei tarilor care indeplinesc criteriile de convergenta si pot trece la EURO;

Fixeaza marile orientari ale UEM;

Numeste pe presedintele si directorul Bancii Centrale Europene.

Consiliul de Ministri:

Asigura coordonarea politicilor economice si monetare ale statelor participante;

Fixeaza ratele de schimb definitive;

Adreseaza recomandari statelor membre si poate adopta amenzi in cazul nerespectarii disciplinei bugetare.

Tratatul de la Maastricht a statuat si crearea unor institutii proprii ale UEM si anume:

Institutul Monetar European si Comitetul Monetar (pentru etapa a II-a);

Banca Centrala Europeana si Comitetul Economic si Financiar pentru faza finala a UEM.

Banca Centrala Europeana are, incepand cu 1 iunie 1998, sediul la Frankfurt. Aceasta are misiunea de a defini si pune in aplicare politica monetara a Comunitatii, urmarind totodata la stabilitatea preturilor.

BCE indeplineste urmatoarele atributii:

Conduce operatiunile de schimb si gestioneaza rezervele de schimb, autorizeaza emiterea biletelor la banca si a monedelor in EURO;

Exercita puterea de control asupra bancilor centrale nationale;

Asigura colectarea de informatii statistice;

Are dreptul de a aplica sanctiuni intreprinderilor care nu-si respecta obligatiile decurgand din reglementarile si hotararile Bancii.

Comitetul Economic si Financiar este compus din cate maximum doua persoane desemnate de statele membre, Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana.

Are ca misiune sa urmareasca situatia economica si financiara a statelor membre si a Comunitatii Europene. Contribuie, totodata, la pregatirea lucrarilor Consiliului de Ministri prin elaborarea avizelor ce-i sunt cerute si recomandarile furnizate in domeniul sau de competenta.