1 Monopolul

1.1 Caracterizare generala

In Diagrama V.1 se reflecta mutatia conditiilor de la concurenta perfecta catre monopol.

Diagrama V.1

Concurenta perfecta si monopolul

In consecinta, pentru conditiile monopolului,

perfecta elasticitate a cererii a disparut demult - pe partea consumatorului, iar

firma de monopol este ofertant atat al

(a)   productiei sale spre vanzare - "output giver", cat si al

(b)   pretului de piata al acesteia - "price giver"

pe partea ofertantului.

Observatii:

(1) Poate fi admis si amendamentul dupa care monopolul poate fiinta si in conditii de impartire a pietei intre marea firma de monopol si parteneri de mult mai mici dimensiuni. Nu exista, astfel, relatii de concurenta intre firma de monopol si celelelate firme; concurenta mai poate insa subzista intre firmele de dimensiuni mai mici si, astfel, comparabile. Monopolul se redefineste, in aceste conditii - de altfel cel mai aproape de realitatea zilei - drept situatia (de piata) in care:

(a)   pretul pietei poate fi oferit (dictat) de o singura firma (de monopol), dintr-o pluralitate de firme existenta;

(b)   oferta totala de piata poate depasi oferta individuala a firmei de monopol, dar acest fapt nu afecteaza esential pretul, statutul firmei si situatia de monopol a pietei.

(2) Firma de monopol nu este obligatoriu o firma extinsa, dupa regulile deja cunoscute din Lectia de fata si respectiv din Lectia I.

Graficul V.12 defineste geneza si caracteristicile monopolului.

Px

(CMG)

P_M A

P_C                 B C (CTM)

C_M               D (Dx=Px=VM)

(VMG)

O Q_M Q_C Qx

Graficul V.12

Comentariu grafic

Deosebirea dintre Graficul V.12 si Graficul V.10.b consta in considerarea curbei cererii (Dx) si curbei venitului marginal (Vm) in intregime, in Graficul V.12. Acesta aduce acum cu caracterizarea concurentei perfecte, in care (VMG) facea corp comun cu (VM) si cu (Dx).

In Graficul V.12 rezulta specific:

(i)         costul total al firmei de monopol - in aria dreptunghiuilui O C_MDQ_M;

(ii)       profitul normal al firmei de monopol - in aria dreptunghiului C_MPcBD;

(iii)     supra-profitul de monopol - depasind, prin definitie, profitul obtinut in conditii de concurenta -- in aria dreptunghiului P_CP_MAB.

Toate acestea, odata presupus ca monopolul fixeaza productia la nivelul Q_M, obtinand pretul de monopol P_M, din aceleasi conditii cu cele ale firmei in conditii perfect concurentiale, respectiv de maximizare a profitului. Suboptimalitatea Pareto este si mai evidenta in cazul monopolului, decat in cazul firmei oarecare in conditiile concurentei imperfecte (Graficul V.10.b): o productie diminuata (Q_M<Q_C) pentru un pret mai mare decat cel de concurenta(P_M> P_C). Este mai evidenta aceasta suboptimalitate, subliniem, dar cel putin maximizarea profitului pe seama reducerii relative a ofertei nu este un element nou al monopolului.

Un alt aspect important este cel dupa care configuratia firmei de monopol recastiga curba ofertei - ca tendinta de identificare a acesteia cu costul marginal al firmei de monopol.

1.2 Mutatia in surplusul consumatorului

Semnificativ este - in perfecta corelatie cu cele intamplate intre optimul Pareto al concurentei perfecte si suboptimalitatea Pareto a monopolului -- modul in care monopolul opereaza asupra surplusului consumatorului (Graficul V.13).

Px

P_M                       A

P_C                       B C

(Dx=Px=VM)

O               Q_M Q_C Qx

Graficul V.13

Comentariu grafic:

Surplusul consumatorului sufera o reducere evidenta:

(i)         de la situatia concurentiala (aria triunghiului P_C PxC);

(ii)       la cea de monopol (aria triunghiului P_MPxA).

Or, reducerea propriuzisa cuprinde, in realitate, doua valori (aici suprafete) semnificativ diferite:

(a)    aria dreptunghiului P_C P_M AB - partea recastigata de firma de monopol direct pe seama consumatorului. Este echivalenta profitului de monopol ;

(b)    aria triunghiului ACB - care nu este recastigata de monopol, dar este si ea pierduta de consumator - este considerata ca afectand bunastarea consumatorului datorita starii de monopol si nu firmei cu care se identifica monopolul.                   

1.3 Supravietuirea monopolului si starii de monopol

Am distins deja diferenta intre firma si starea de monopol. Este necesar sa adaugam aici si o dubla tendinta reala a economiei de piata - accentuata uneori de interventia statului in economie. De o parte, monopolul se poate reclama drept tendinta sau rezultat pe termen lung ale fenomenului concurential, in care castiga cel ce se dovedeste mai abil si mai puternic, desi unii factori surveniti tot pe termen lung ar putea cel putin amana semnificativ un astfel de rezultat. De cealalta, supravietuirea monopolului reclama si ea, cel putin:

persistenta costurilor ridicate ale intrarii pe piata de monopol;

crearea monopolurilor de stat si intretinerea lor - artificiala, adica tot de catre stat;

situatia in domeniul proprietatii intelectuale - vezi inventiile, inovatiile si copyright;

situatia proprietatii asupra resurselor naturale - resurse de principiu limitate.

1.4 Posibile beneficii ale monopolului si alte aspecte

Beneficiile posibile ale monopolului vin sa incerce un oarecare contrabalans al "atentatului de principiu" al aceluiasi monopol la conceptul de bunastare, un atentat deja demonstrat si teoretic, dar si in practica. Un posibil beneficiu al monopolului este un factor al supravietuirii acestuia, impotriva starii concurentiale. Figuram aici cateva aspecte de principiu.

(1) Economiile la scara - subiect dezbatut deja mai sus - vin sa contracareze cresterea costurilor de monopol, contrapartida profitului de monopol. Intelegem prin costuri de monopol cresterea costurilor peste nivelul conditiilor concurentiale.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

Px

(VMG) (Sx)

P_C

(CMG)

P_M (Dx=VM)

O Q_C Q_M Qx

Graficul V.14

Comentariu grafic

Talia extinsa a firmei favorizeaza economiile la scara, astfel reducerea costurilor totale, inclusiv a CMG, cu un plus de eficienta care face astfel monopolul "competitiv" fata de starea concurentiala a economiei.

Ceea ce se intampla este ruperea CMG de curba ofertei (Sx), fireste in sensul reducerii nivelului costurilor si al inversarii ordinului de marime intre: (a) pretul de concurenta (P_C) si cel de monopol (P_M) si chiar (b) productia de concurenta (Q_C) si cea de monopol (Q_M).

Observatie: Ceea ce se intampla in acest exemplu este numai o exceptie de la suboptimalitatea Pareto caracteristica monopolului. Daca insa acceptam ca "exceptia confirma regula", in cazul de fata exceptia este data de aspectul ca nu monopolului ii sunt caracteristice economiile la scara, ci extinderii firmei - ceea ce ramane calitativ diferita de monopolizare. De facto, situatia de fata este caracteristica a ceea ce se numeste monopol natural, prezent in specificul unor ramuri industriale.

Progresul tehnic este favorizat, in conditii de monopol, in sensul pastrarii si securizarii proprietatii intelectuale - societatea civilizata nu se poate lipsi de protectia proprietatii intelectuale, cum nu se poate lipsi de protectia proprietatii de orice alta natura, nici macar la contraargumentul ca astfel este compromisa concurenta aducatoare de bunastare. De astadata, insa, spre deosebire de cele intamplate in conditiile creerii economiilor la scara, putem observa ca monopolul insusi este benefic si virtuos. Daca el este si o firma extinsa si creatoare de economii la scara, atunci se creaza si cercul virtuos intre crearea de conditii tehnico-economice cercetarii si respectiv securizare proprietatii intelectuale.

Discriminarea pietelor este un alt aspect specific monopolului comun mai multor spatii de piata autonome (Graficele V.15).

Px Px Px

P_A

Pr

P_B

(D_A) (D_B) (D_C)

O Q_A Qx O Q_B Qx O Q Qx

(a) (b) (c)

Graficele V.15

Explicatie grafica:

Firma producatoare de bun (x) este presupusa capabila sa isi pastreze statutul de monopol pe doua piete diferite, respectiv (A) si (B). Graficul (c) reprezinta o situatie de referinta.

In aceste conditii, ea desface o productie: Q = Q_A + Q_B,

pe care, astfel, o distribuie pe cele doua piete dupa nivelul elasticitatii cererii specifice: pentru un pret superior, pe piata (A), P_A; pentru altul mai mic pe piata (B), P_B. in astfel de conditii, Pr, din graficul (c) ramane unul de referinta, in fapt o medie ponderata a preturilor practicate pe diferitele piete.

Vorbim de discriminarea pietelor, in sensul in care monopolul ramane mai capabil sa resimta elasticitatea cererii - respectiv inclinatia consumatorului - mai direct si mai eficient (mai putin costisitor) decat concurenta - necesitand, in lipsa firmei de monopol, vanzari intermediare cu suplimentari de costuri.

Printre alte aspecte ale monopolului mentionam mai intai pe cel numit monopolism, apoi ceea ce poarta numele de teorema excesului de capacitate.

Monopolismul sau concurenta monopolista este o stare a economiei disjuncta atat de ideea clasica de concurenta, cat si de starile de monopol sau oligopol. Specificul monopolist costa, cel putin, in:

(i)         neomogenitatea productiilor, pe batze materiale;

(ii)       elasticitatea redusa sau inelsticitatea cererii - care favorizeaza transformarea pretului in instrument (arma) de competitivitate, in locul pretului de concurenta, la care se atasaza firmele concurente (vezi "price taker").

Putem observa descrierea si devenirea monopolismului in Graficele V.16.

Px Px

(CMG)

(CTM) (CTM) (CMTL)

(VMG) (VM = Px=Dx) (VMG) (VM = Px=Dx)

O Qx O Qx

(a) (b)

Graficele V.16

Comentariu grafic:

Graficul (a) reprezinta situatia firmei pe termen scurt: VM si VMG sunt distincte, ceea ce pastreaza conditiile supra-profitului monopolist.

Graficul (b) regaseste situatia pe termen lung: curba cererii (Dx) se deplaseaza catre stanga, in sensul creerii pe acest termen a motivatiei si altor firme, iar noua curba devine tangenta la curba costului mediu pe termen lung (CMTL).

(5) Teorema excesului de capacitate indica explicit alte implicari ale monopolului, ca si firmei monopoliste, asupra bunastarii consumatorului. Surprindem doua situatii:

(a)   firma isi poate obtine reducerea costurilor - astfel si a pretului - numai in conditiile cresterii productiei proprii;

(b)   depasirea propriei capacitati de productie implica suportarea ei de catre consumator - aceasta urmare cresterii obligatorii a pretului de monopol.

2 Oligopolul sau duopolul

Ca situatie economica - asa cum am vazut diferenta intre situatia economica si, respectiv, firma implicata, si in cazul monopolului - oligopolul se mai numeste "concurenta intre cei putini". Dar ce este mai adevarat este ca, in ciuda complexitatii specifice acestui context, teoria este cu atat mai devansata. Sa punem in evidenta o seama de aspecte teoretice (Graficele V.17).

Px                                  Px

(CMG2)

P_A                                 A P_A (Dx) A

(D2) (VMG)

(CMG1)

(VMG2)

(VMG1) (D1) (VMG)

(Dx)

O Q_A Qx O Q_A Qx

(a)                                                       (b)

Graficele V.17

Comentariu grafic:

Putem imagina oligopolul drept coroborarea a doua monopoluri, la origine, care survin, fiecare, cu propriile curbe ale cererii (D1, D2), respectiv cu propriile venituri marginale (VMG1, 2).

Rezultanta coroborarii celor doua contributii este:

o curba a cererii (Dx) si un venit marginal (VMG) frante;

(2) doua costuri marginale de referinta (CMG1, 2), pentru tot atatea firme concurente - daca ar fi mai mult de doua firme, randurile costurilor ar fi presupuse in acelasi numar.

Concurenta duopolista este de doua feluri, sau, mai corect spus, opereaza la doua niveluri (paliere) diferite - vizibile aici pe grafic:

concurenta pe baza de pret - in zona stanga si superioara a curbei cererii (punctului A) si venitului marginal, unde elasticitatea cererii ramane superioara indicand o relativa stanbilitate a pretului, pentru oligopol;

concurenta extra-pret - in zona dreapta si dedesubtul punctului A, unde se pierde elasticitatea cererii, dar, mai important, Graficul (b) sugereaza discontinuitatea si inconsistenta functiilor cererii si venitului marginal, dar nu mai putin si lipsa cunostintelor teoretice asupra comportamentelor.

5. Alternative la maximizarea profitului si "paradoxul clasic"

Literatura economica contemporana, descriind noi situatii, modele de firma si un intreg peisaj care deja ne desparte de economia - gandirea economica - asazis "traditionala" este tot mai bogata. In ceea ce am descris mai sus, am ignorat, din pacate, oricare alt obiectiv al firmei decat maximizarea profitului -- fie ca am vorbit de concurenta perfecta, unde aceasta din urma revine drept cel mai apropriata, fie ca am vorbit, insa, si de monopol, monopolism sau oligopol. Iata, pe scurt, doua randuri de alternative la maximizarea profitului:  

Modelele manageriale considera maximizarea profitului ca un obiectiv alternativ, intre alte obiective: maximizarea vanzarilor, recastigarea unei ponderi ridicate pe piata - care ar finaliza cu recastigarea monopolului --, extinderea pe mai multe piete etc. In astfel de conditii, admitem ca maximizarea profitului ramane caracteristica firmelor mici si insignifiante pe piata, asa cum este cazul chiar al modelului concurentei perfecte. Totusi, se cere facuta corect diferenta intre maximizarea profitului, ca obiectiv managerial care, principial, exclude individual pe cele enumerate aici, si conditia profitului - mentinerea si/sau cresterea acestuia --, de care ramane obligata a tine seama oricare firma, in sensul ca nu ar putea-o ignora fara sa se astepte la consecinte serioase asupra activitatii.

Modelele comportamentale tin seama de partea organizatorica a firmei si de relatiile inter-umane, de diferenta dintre formal si informal in relatiile dintre indivizi, de interesele interioare firmei, existente si/sau descoperite, ca si de grupurile de interese. Conditia profitului se face si aici speciala, in sensul ca, principial, maximizarea profitului este de natura a satisface totalitatea acestor interese (reale sau potentiale) si/sau de a le reconcilia. Capacitatea profitului de a satisface interesele interioare firmei este insa una imperfecta - tot atat este greu de gasit o alta categorie cu latura practica, care sa il concureze in aceasta privinta.

"Paradoxul clasic" consta in credinta nestramutata a ideologiei clasicilor in libera initiativa, concurenta perfecta si in beneficiile acesteia pe planul eficientei economice si pe acela al bunastarii. Dimpotriva, extinderea firmelor constituie o premisa a inegalitatii lor pe piata, ceea ce ameninta concurenta perfecta, iar aceasta din urma, la randul ei, ramane caracteristica economiilor considerate pre-moderne si subdezvoltate. Economia de astazi este aceea a firmelor mari si puternice si isi masoara propria dezvoltare in marimea acestora. Ca marile companii ameninta cu monopolizaarea nu este un secret, dar nici un fapt deosebit sau grav - monopolurile si oligopolurile, ca si monopolurile naturale, isi dovedesc avantajele, iar acuzatiile asupra lor se indeparteaza de aceea ca ar atenta la bunastarea consumatorului odata cu maximizarea profitului de monopol. Dimpotriva, monopolul este acuzat de neprofitabilitate, chiar pe fondul cresterii preturilor practicate, de marile costuri interne, dar mai ales de salariile ridicate pe care le practica, deturnand bunastarea societatii catre aceea a propriilor angajati si actionari. Alaturi de acestea, maximizarea profitului firmei ramane tot de domeniul trecutului sau al firmelor mici si mijlocii din esalonul secund al economiei contemporane - firma sau compania de astazi, odata extinsa, practica maximizarea vanzarilor, cercetarea-dezvoltarea si strategiile specifice pe toate orizonturile de timp, isi doreste extinderea pe mai multe piete, pe care sa le si acapareze, dar isi si sacrifica uneori din profit pentru a castiga cate o noua parte de piata.

agenti economici

beneficii posibile ale monopolului

caseta Edgeworth-Bowley

concurenta duopolista

concurenta monopolista

concurenta imperfecta

concurenta perfecta

costului mediu pe termen lung (CMTL

costul total (CT)

costul variabil (CV)

costuri

costuri de monopol

criteriul de scara

curba ofertei

dezeconomii la scara

discriminarea pietelor

economii la scara

factorii de productie

firma

legea maximizarii profitului

limita productiilor

microeconomie

modelele manageriale

modelele comportamentale

monopol

monopoluri de stat

monopol natural

oligopol

optimul Pareto

optimul productiei

output (quantity) adjuster

"paradoxul clasic"

postulatul de baza al modelului concurentei perfecte

price taker

productie optima (Qo)

profitul normal

proprietate intelectuala

starea de monopol

suboptimalitate Pareto

supra-profitul de monopol

surplusul consumatorului

teorema excesului de capacitate

venitul marginal

Chestiuni:

Exceptand teoria firmei, la ce se mai poate referi microeconomia ?

Explicati raportul dinamic (de comportament) intre nivelul productiei si (a) fiecare factor de productie in parte;

(b) pe fiecare dintre termenii de timp (scurt, respectiv lung).

Avand in vedere modelul optimului Pareto, expus in Lectia IV, precedenta, explicati si enumerati elementele adaugate demonstratiei acestuia in conditiile:

(a)   concurentei perfecte;

(b)   concurentei simple (imperfecte);

(c) monopolului si oligopolului.

Sa se dea explicatia completa a legii maximizarii profirului, pentru conditiile monopolului.

Explicati si exemplificati situatia monopolului natural, in economie.

Dezbatere:

Echivalenta intre concurenta perfecta si eficienta de tip Pareto este un fapt deja demonstrat. Sa incercam o generalizare a termenilor acestei teoreme:

(a)   presupunem afectarea perfectiunii concurentei prin elasticitatea cererii, devenita, dintr-o valoare infinita, una finita;

(b) eficienta de tip Pareto este (dimpotriva) depasita (intrecuta) de starea de monopol:

(b1) cum se manifesta economic aceasta situatie ?

(b2) cat se datoreaza aceasta situatie monopolului si cat intra in discutie alte conditii ?

(b3) care sunt consecintele acestei situatii in planul distribuirii venitului ?

(b4) sa incercam astfel reactualizarea discutiei asupra eficientei Pareto in conditii contemporane - ale concurentei si monopolizarilor partiale ale economiei.

Studiu de caz:

Rezolvare-explicatie:

Oprirea productiei fixeaza, sau face transparenta valoarea pierderii la nivelul costurilor fixe totale (CF), sau a partii din acestea nerecuperata prin productie. Dimpotriva, continuarea productiei:

(i)         acopera partial costul variabil mediu (CVM), atat cat acesta se situeaza inca sub nivelul pretului (Po): in intervalul de productie Q_AQ_B (Figura);

(ii)       implicit, amortizeaza partial costul fix (CF), ca pierdere.

Px

(CMG)

(CTM)

( CVM)

Po A B (VM)

O Q_A Q_B Qx         

Figura

ANEXA 1 LECTURA

Firma moderna contemporana

In limbaj de specialitate, aceasta mai este numita societate pe actiuni sau corporatie. Odata cu ea, suntem deja departe de modelul concurentei perfecte, spre exemplu, model care ar putea cuprinde ceea ce intelegem astazi exclusiv prin firme mici si mijlocii. Or, societatea economica actuala nu mai este compatibila cu acest model paretian, cel putin atat cat nu mai poate fi una a firmelor mici si mijlocii - ceea ce nu inseamnma negarea principiilor si adevarurilor despre concurenta si economia concurentiala. Un alt aspect este insa si acela ca, totusi, firmele mici si mijlocii subzista si astazi, si chiar o fac pe alocuri cu destul succes in afaceri, iar unele ramuri se preteaza destul de bine la ele. Tot atat de adevarat este, insa, ca exista ramuri care, dimpotriva, nu pot ramane concurentiale, cum tot atat de adevarat este ca in economia de azi, ca in si cea de ieri, gradele concurentiale sunt destul de diferite de la ramura la ramura si astfel amestecate pe total economie.

Ne intoarcem insa la corporatie, ca un concept ceva mai nou si mai elevat, in vreme ce, totusi, acest tip de companie nu se abate esential de la comportamentul firmei, ca agent economic deja descris in Lectia V. Ceea ce revizuieste conceptual corporatia este, in primul rand, notiunea de proprietate privata asupra capitalului.

Ne amintim aici de modul in care sistemul economic totalitar, pe baze marxiste, modifica fundamental, chiar filozofic, proprietatea asupra "mijloacelor de productie", generalizand proprietatea publica. Actiunea sistemului alternativ la cel de piata reafirma declarativ importanta categoriei de proprietate, dar, in modul ei de operare, termina prin a goli de continut mai intai proprietatea privata (dispretul comunismului pentru aceasa era unul absolut vadit), dar apoi si pe cea publica (un adevarat mit ideologic al comunismului), pentru ca astfel sa declaseze proprietatea in modul cel mai conceptual cu putinta.

Corporatia revine, la randul ei, asupra conceptului si filozofiei proprietatii si, inca, o face tot intr-o maniera oarecum ideologica, dar cu alte mijloace si cu alte rezultate - oricum, fara apelul la sisteme economice alternative. Vom intelege intregul mecanism corporatist daca reconsideram, odata cu proprietatea, si termenii ei cheie: managementul, decizia, investitia de capital si capitalul insusi, si chiar rolul statului in economie si vizavi de proprietate. Intelegerea resorturilor corporatiei fundamenteaza si cunostintele despre piata de capital . Tot atat, corporatismul este si el un alt "ism" ideologic, dar din categoria curentelor de gandire confesional-crestina , respectiv situate intre liberalismul clasicilor si totalitarismul de origine marxista.

Oricare firma isi constituie mai intai propriul capital, asa cum, intr-un mod sau in altul (mai mult sau mai putin formal), a facut-o dintotdeauna. Corporatia are modul specific de constituire a capitalului propriu, care nu mai este astazi specific ei, ci este unul pe care ea l-a generalizat: este vorba de emisiunea de actiuni, ca unitati de valoare a capitalului subscris. Oricare firma - corporatie sau nu, in calitate de persoana juridica, mai precis de societate comerciala - procedeaza astazi la fel, intr-un mod indicat direct de lege.

Numai ca societatea comerciala, alta decat corporatia, se limiteaza la a emite actiuni pentru a le distribui intre proprietarii sai, dupa nivelul capitalului subscris -- rezultand astfel o valoare a actiunii; de la care va rezulta un dividend specific platit actionarului ca parte a profitului; va rezulta marimea numita castig pe actiune; valoarea actiunii se va modifica apoi, pe masura modificarii procesuale a capitalului firmei. Firma non-corporatista poate face si ceva mai mult: sa vanda sau sa permita vanzarea actiunilor aflate initial in posesia unuia dintre proprietari - vezi actionari. Important este aici faptul ca, asemeni firmei si productiei sale, si actiunile ei -- parte a valorii capitalului propriu firmei - isi recastiga propria piata si prin aceasta pozitia in planul macroeconomic.

In speta, subscrierea capitalului firmei sub forma actiunilor nu ii modifica acesteia conditia fata de imaginea firmelor de totdeauna. Ea clarifica statutul proprietarului, respectiv proprietarilor, si, tot atat de important, lasa loc oricarei companii sa devina, la randul ei, o corporatie - ceea ce poate sa sune similar cu a lasa loc extinderii companiei (firmei). Cadrul legal al actiunilor ofera firmelor libertatea de a se extinde si, odata extise, de a-si adapta forma, statutul si dinamica, dar libertatea accederii actiunilor la piata de capital - si, de ce nu, a formarii astfel a insesi pietei de capital - ramane conditionata de statutul propriu fiecarei firme in parte. Bunaoara, exista firme care interzic sau, pur si simplu, nu prevad posibilitatea ca actiunile sa fie instrainate - in acest sens, sa fie nevoie de recompunerea statutului lor pentru o astfel de operatiune.

Or, ce face sau ce aduce nou aici corporatia ? Primul fapt, in seria ei de reactii, este vanzarea - in limbaj corporatist emisiunea, sau emiterea - de actiuni de principiu nelimitata. Aceasta nu inseamna, desigur, ca stocul de actiuni al oricarei corporatii nu este limitat in oricare moment - inseamna ca respectiva societate comerciala isi doreste nelimitat dreptul la noi emisiuni, ceea ce echivleaza, de facto, cu dreptul de a-si extinde capitalul dupa propriile neceisitati efectiv-prezente sau viitoare. Pe partea efectelor, emiterea nelimitata a actiunilor - extinderea la fel de nelimitata a capitalului social - da dreptul oricui sa devina cumparator al acestora, respectiv detinator de actiuni (actionar) sau co-proprietar al unei mari companii. In aceste conditii, oricat ar fi aici reconfirmata si reintarita proprietatea privata asupra capitalului - asa cum este ea asezata pentru toate firmele si nu mai putin pentru corporatii - tot gandirea corporatista deschide calea nasterii si afirmarii ideii unei proprietati semi-publice: este vorba de dreptul oricarui agent economic (individ, companie etc.) la statutul de proprietar de capital.

Al doilea fapt adus de corporatie revine printre efectele celui dintai - corporatia pune realmente in evidenta deosebirea calitativa si buninteles statutara dintre proprietar si actionar. Corporatia creeaza si isi reclama, prin definitie, o adevarata masa de actionari deloc omogena, ceea ce determina, inaintea gandirii corporatiste, insusi statutul companiei sa ii deosebeasca pe acestia dupa mai multe criterii.

Ideea este ca corporatia isi intareste propriul capital - atat din punct de vedere material si cantitativ, cat si statutar, prin sistemul emisiunii de actiuni - dar slabeste in masura similara statutul de proprietari individuali al actionarilor. Diferentele statutare, urmare aplicarii criteriilor de diferentiere, divizeaza profund sau cel putin par sa observe si sa sustina divizarea masei actionarilor -- de parca gandirea corporatista ar dori sa faca mai evident ceea ce ii dezbina pe actionari, decat ceea ce ar indica "interesul comun al capitalistilor".

In realitate, revenim, daca nu resimtim aici esenta gandirii corporatiste -- si mai revenim, prin comparatie, si la filozofia marxista. Marxismul vedea, la vremea sa, caderea capitalismului, motivata de contradictiile interne acestuia, esential ascunse, cadere ce urma sa fie una violenta, prin lupta de clasa, respectiv intre clase. Vizavi, corporatismul, o gandire de esenta crestina, recunoaste contradictiile existente si importanta lor, le contureaza, chiar le stimuleaza pe alocuri, ajutandu-le sa iasa la suprafata, totul cu filozofia ca, astfel, partile isi vor cauta si regasi interesul comun oricarei actiuni intreprinse, la randul ei in comun -- dimpotriva, gandeste corporatismul, daca acest interes sau limbaj comun nu este gasit de aceste parti, atunci activitatea nu va avea loc iar abtinerea de la ea se face mai motivata decat ar fi fost initierea ei. Pentru ca initierea oricarei activitati tine, gandesc tot corporatistii, de un interes sau resort de conceput a fi mai profund decat sunt interesele individuale despartitoare.

Cu alte cuvinte, ideologia corporatista gaseste sa se limiteze la descoperirea diferentierilor si impingerea lor la suprafata pentru a intretine avansul, progresul si armonia unei societati cvasi-atomizate: a individualitatilor, diferentierilor si chiar disproportiilor individuale. In decursul activitatii curente, de cealalta parte, acelasi corporatism isi asuma cu luciditate aparenta crizei continui.

Urmatorul aspect specific corporatiei clarifica individual si astfel in profunzime si definitiv statutul actionarului. Unii autori opineaza ca, in zona societatii pe actiuni "conceptul de proprietate se subsumeaza celui de investitie". Actionarul de astazi - mai corect decat a-l revedea in persoana de oarecare legenda a proprietarului-patron si poate si manager direct al activitatii firmei sale - revizuieste schita definitorie a proprietatii si indica mai degraba spre statutul de investitor in societatea comerciala si de creditor al acesteia. Aici este reconfirmata mai larga corelare intre investitii si creditare, in economia moderna, dar este de observat si ca acest nou dublu statut al actionarului are mai mult de a face cu situarea sa macroeconomica decat cu statutul in cadrul corporatiei. De cealalta parte, compania corporatista devine un debitor al actionarului in ce priveste dividendul (de) platit si contravaloarea actiunilor detinute si, in cazul lichidarii sau falimentului, il despagubeste pe acesta intr-o anume ordine a prioritatilor. Corporatia face astfel diferenta dintre firma si proprietarii sai de drept mai bine decat celelalte tipuri de firme.

Nu in cele din urma , revine in raspunderea tipului de firma corporatista si un rezultat al valorificarii si dinamizarii capitalului sub forma actiunilor, ca hartii de valoare. Vorbim aici de multiplicarea titlurilor de valoare, nu inca in pozitia de componente ale pietei de capital, cat in pozitia de instrumente de rezerva, in cazul de fata multiplicate. Investitia in actiunile marilor corporatii are implicatii asupra rezervelor si surselor de profit pe care mizeaza toti agentii economici, fie ei actionari individuali sau firme -- mai mici sau mai mari - investitoare si actionare. Se poarta astazi, in locul rezervelor de metale si alte materiale pretioase, conturilor bancare, purtatoare de dobanzi, sau chiar laolalta cu acestea, portofoliile de valori, adevarate optiuni multiple de joc pe piata, animate de diversitatea ofertei si dinamicii pe piata a capitalului subscris in actiuni.

Despre resorturile pietei de capital, insa, in Lectia XIV.