Fluctuatiile activitatii economice. Ciclurile economice: Politici anticiclice

Analiza evolutiei principalilor indicatori ai activitatii economice desfasurate la nivel national (venitul, productia, investitiile, consumul, ocuparea fortei de munca), releva faptul ca perioadele de crestere sunt urmate de stagnari sau chiar scaderi, putandu-se vorbi despre o ciclicitate a acesteia. Ciclicitatea este definita ca un mod specific de evolutie a activitatii economice, caracterizat prin alternanta, intr-o anumita succesiune, a starilor de expansiune si de contractie. Un ciclu economic se caracterizeaza prin cresterea simultana a nivelului majoritatii activitatilor economice, urmata de o scadere a acestor niveluri, dupa care urmeaza faza de expansiune a ciclului urmator . Reluarea ciclurilor economice nu inseamna ca acestea se repeta "la indigo", fiecare ciclu diferentiindu-se prin dimensiuni, durata.

Criteriile principale pe baza carora se pot stabili si delimita fazele ciclului economie sunt considerate a fi:

gradul de ocupare a mainii de lucru si rata somajului;

venitul real produs - criteriul producatorului (volumul productiei);

venitul real consumat - criteriul consumatorului;

profitul sau pierderea inregistrate in activitatea economica;

pulsul vietii economice, intensitatea activitatii economice.

Atunci cand toti indicatorii de mai sus, si in special primii trei, evolueaza in acelasi sens, se poate preciza foarte usor caracterul ascendent, descendent sau stationar al miscarii ciclice si apoi fiecare faza cu inceputul si sfarsitul ei.

O caracterizare a ciclului economic trebuie sa surprinda cele doua faze ale acestuia, precum si punctele de trecere de la o faza la alta. In cadrul unui ciclu economic se disting doua faze: expansiunea si recesiunea. In cadrul fiecarei faze, performantele economice si comportamentele agentilor economici au caracteristici si stari diferite.

Expansiunea apare ca rezultat al cresterii cererii agregate. Cand cererea incepe sa creasca, ea prinde avant automat, autoalimentandu-se. Pentru satisfacerea unei cereri sporite, intreprinzatorii cresc volumul productiei, una dintre cai reprezentand-o majorarea personalului angajat. Paralel cu diminuarea somajului, noii salariati isi consuma veniturile pe achizitionarea de bunuri de consum pe care inainte nu si le puteau permite (are loc o crestere a cererii de bunuri de consum). Daca producatorii considera ca noile niveluri ale cererii se vor mentine in viitor, constrangerile generate de capacitatile de productie vor fi inlaturate prin noi investitii (determina la randul lor o crestere a cererii pentru bunuri-capital). Impulsul de crestere nu poate continua la nesfarsit astfel ca dupa atingerea punctului de maxim urmeaza o perioada de recesiune. Trecerea de la expansiune la recesiune se numeste contractie.

Recesiunea marcheaza o scadere a cererii agregate, ca urmare a reducerii cererii de bunuri-capital. Odata reduse investitiile, producatorii incep sa diminueze si numarul de angajati. Efectul il constituie o accentuare a somajului si o reducere a cererii de bunuri de consum. Restrangerea activitatii economice are loc pana intr-un punct in care, datorita diminuarii ratei dobanzii, investitiile devin din nou atractive cel putin pentru industriile care furnizeaza produse de baza. Depasirea punctului "critic" al unui ciclu economic necesita stimularea procesului investitional care sa determine sporirea cererii de bunuri-capital si de forta de munca. Trecerea de la depresiune la o noua expansiune se numeste relansare. Se apreciaza ca recesiunea activitatii economice, respectiv criza, au rolul de a restabili echilibrele macroeconomice, de a restructura si reinnoi aparatul de productie.

Tipologia ciclurilor economice

Cea mai uzitata clasificare a ciclurilor economice are in vedere orizontul de timp, in functie de care se pot distinge:

A.      cicluri scurte sau Kitchin (circa 40 luni); cele mai cunoscute sunt ciclul variatiei stocurilor si ciclul inflationist. Cuprind doua faze: expansiunea si incetinirea (reducerea) cresterii economice. Trecerea de la expansiune la incetinirea cresterii economice nu presupune declansarea unei crize.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

B.      cicluri decenale sau Juglar (4-6 ani pana la 10-12 ani). Un ciclu Juglar clasic cuprinde patru faze: expansiunea, recesiunea, intre care sunt criza si reluarea activitatii . In faza de expansiune, conjunctura economica de ansamblu este favorabila, se inregistreaza un nivel ridicat al productiei, ocuparii fortei de munca, veniturilor, cererii, preturilor, investitiilor, cererii pentru imprumuturi, precum si dinamici ascendente ale costului si ratei dobanzii; se remarca, de asemenea, scaderea rezervelor bancare si a capacitatilor de productie nefolosite si o atitudine optimista a agentiilor economici. Pe fondul incetinirii ritmurilor de crestere economica se trece prin punctul de cotitura superior (B) la o noua faza a ciclului economic - criza. Primele manifestari de criza aparute chiar din faza anterioara, se amplifica: reducerea ratei profiturilor, scaderea investitilor in favoarea economiilor, reducerea creditelor ca urmare a cresterii ratelor dobanzii. Recesiunea apare ca o consecinta a modificarii actiunii factorilor externi si a relatiilor dintre factorii interni intr-o masura care contribuie la declinul economiei. Cererea creste tot mai mult, inclinatia spre consum scade pe masura cresterii venitului, pretul se stabilizeaza in timp ce costul continua sa creasca, determinand scaderea profitului si a investitiilor. Agentii economici isi reduc productia. Scade ocuparea si veniturile. Inviorarea marcheaza schimbari favorabile la nivelul productiei, a ocuparii fortei de munca, a veniturilor si in consecinta, a cererii pentru bunuri de consum. Reluarea activitatii economice la nivele tot mai ridicate diminueaza capacitatile de productie nefolosite si imbunatateste atitudinea agentiilor economici.

Nivelul activitatii

economice

Timp

C.      cicluri lungi, seculare sau Kondratieff (40-60 ani). In intervalul unui ciclu lung se apreciaza ca in economie este dominant un anumit mod tehnic de productie care functioneaza corespunzator o perioada de 20-30 de ani, generand progres si eficienta ridicata. Odata cu trecerea timpului insa, randamentele devin descrescatoare, are loc o epuizare a posibilitatilor de crestere a eficientei economice, devenind imperioasa inlocuirea cu un nou mod tehnic de productie. Introducerea noului mod tehnic de productie incheie un ciclu de evolutie a economiei, marcand trecerea la un nou stadiu calitativ superior al evolutiei vietii economice.

Politici anticiclice

Prin politici anticiclice se intelege ansamblul masurilor concertate intreprinse de stat si de sistemul bancar menite a atenua evolutiile ciclice ale activitatii economice. Politicile anticiclice isi au originea in modalitatile fundamental diferite de a percepe cauzele fluctuatiile ciclice. Ele se pot grupa in doua mari categorii: politici anticiclice avand ca obiectiv influentarea cererii agregate si politici anticiclice vizand influentarea ofertei agregate.

a) Politicile anticiclice, avand ca obiectiv influentarea cererii agregate, pornesc de la teoria lui Keynes, dupa care cauza principala a fluctuatiilor agregate ale activitatii economice rezida in modificarile nedorite ale cererii agregate in raport cu posibilitatile si evolutia efectiva a productiei.

Pentru atenuarea efectelor negative ale fluctuatiilor ciclice se folosesc mai multe mijloace si instrumente de politica economica: cheltuielile publice, sistemul de impozite si taxe, rata dobanzii si masa monetara, sistemul asigurarilor sociale etc. Aceste masuri pot fi grupate in trei mari categorii: politica cheltuielilor publice, politica monetara si de credit si politica fiscala.

Politica cheltuielilor publice se bazeaza pe majorarea cheltuielilor bugetului administratiei centrale in faza de recesiune - chiar cu pretul unui deficit bugetar - cu scopul de a mentine sau impulsiona cererea agregata (pentru a stimula productia in vederea trecerii la faza de expansiune). Cheltuielile publice sunt orientate in special spre achizitii de stat, investitii cu caracter socio-cultural si spre investitii in intreprinderile publice.

Politica monetara si de credit are ca principale instrumente rata dobanzii, creditul si masa monetara. Ele se aplica diferentiat in functie de starea conjuncturii economice. Astfel, in faza de prosperitate prelungita, cand ritmul inflatiei si/sau pericolul aparitiei unor dezechilibre in economie sunt majore, se procedeaza de regula la sporirea ratei dobanzii si la promulgarea unor restrictii suplimentare la acordarea de credite; controlul asupra masei monetare este mai riguros. Asemenea masuri au ca efect franarea cererii de satisfactori si a investitiilor, si pe aceasta baza, a activitatii economice, cu pretul cresterii somajului si a gradului de nefolosire a altor factori de productie. In faza de recesiune se poate actiona in sens invers: reducerea ratei dobanzii, facilitati pentru sporirea volumului creditului si a masei monetare, reducerea nivelului rezervelor obligatorii ale bancilor comerciale, achizitionarea intensa de catre autoritatile monetare a titlurilor de stat etc. Prin asemenea masuri se urmareste stimularea consumului si investitiilor si pe aceasta baza cresterea productiei si a gradului de ocupare a fortei de munca.

Politica fiscala consta in a utiliza sistemul de impozite si taxe in scopuri anticiclice. Astfel, in conditii de recesiune, se poate proceda la reducerea fiscalitatii, lasand o cota procentuala mai mare din venituri agentilor economici particulari, ceea ce are menirea sa incurajeze cererea pentru bunuri de consum si investitionale. In conditii de prosperitate, se procedeaza de regula, la majorarea fiscalitatii, pentru a frana cererea de bunuri de consum si investitiile, chiar inflatia, impozitele sporind mai rapid decat veniturile in expansiune. Pe de alta parte, pe aceasta cale se asigura incasari suplimentare la bugetul statului care contribuie la acoperirea deficitelor cumulate in fazele de recesiune.

a)      Politicile bazate pe oferta cauta sa stimuleze economia prin crearea unui mediu favorabil producatorilor, incitandu-i sa mareasca oferta. Ansamblul de masuri vizand relansarea prin oferta cuprinde: - diminuarea obligatiilor fiscale impuse firmelor, lasand la dispozitia acestora o mai mare parte din profit; - relaxarea sistemului de creditare si scaderea ratei dobanzii imbunatatind astfel randamentul investitiilor; - extinderea concurentei si a preturilor libere prin eliminarea centrelor de forta economica (oligopoluri, centrale sindicale).

Politicile anticiclice bazate pe influentarea ofertei au fost aplicate in mod coerent pentru prima data in SUA, in vederea depasirii crizei din '29-'33, program cunoscut sub numele de New Deal. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, asemenea masuri, cu accente specifice, au devenit o practica curenta in tari din Europa Occidentala, Canada si Japonia.