Timpul de reflexie in formarea contractelor de consum

TIMPUL DE REFLEXIE IN FORMAREA CONTRACTELOR DE CONSUM

90. In tarile Uniunii Europene, din ce in ce mai multe dispozitii legale "marturisesc"

despre incercarea de a proteja consumatorul in amontele operatiunii de contractare, fie prin

retardarea, temporizarea formarii "definitive" a contractului (timpul de reflexie acordat prin

lege avand, astfel, un rol preventiv, securizator), fie prin instituirea in favoarea consumatorului

a unui drept de razgandire, ori de retragere a consimtamantului acordat. Nu suntem in prezenta

unei reguli de aplicatie generala in contractele de consum, ci a unei masuri speciale,

conjuncturale, aplicabila doar acelor contracte de consum considerate (prin procedura de

incheiere ori prin efecte) mai periculoase ori (din start) mai dezavantajoase pentru consumator.

Regula are insa vocatia unei solutii generice, specifice dreptului consumatiei, motiv pentru care

nu ar trebui sa ne surprinda repetarea ei ca rezolvare, in viitor, si in alte cazuri decat cele de

debut. Varietatea modalitatilor gandite de legiuitorii europeni in acest context nu poate masca

unitatea de fundament a tehnicilor folosite. Doua sunt procedeele cel mai frecvent utilizate: (a)

instaurarea unui termen de gandire prealabila semnarii contractului final; (b) retractarea

consimtamantului dat in prealabil, prin instituirea unui termen de reflexie a posteriori, in aval.

1. Termenul de reflexie prealabila

91. Desi paradoxal - intrucat preventia face adesea inutila reparatia - nu acesta este

procedeul la care recurge legiuitorul cel mai des, deoarece se dovedeste putin fiabil la nivelul

punerii in practica. Este de reperat o asemenea tehnica juridica in special in doua tipuri de

conventii: contractarea de cursuri prin corespondenta si creditul destinat anumitor operatiuni

imobiliare128. Tot aici poate fi inclusa (chiar daca fortand termenii) si practica incheierii (in

128 J. Beauchard, Droit de la distribution et de la consommation, Presses Universitaires de France, Paris, 1996, p.

356. De exemplu, potrivit punctului 1 lit. g) din Anexa nr. 1 la Legea nr. 289 din 24 iunie 2004 privind regimul

juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice (publicata in "Monitorul

Oficial al Romaniei", partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004 si intrata in vigoare, conform art. 24 (2), la 6 luni de la data publicarii), una din clauzele minimale obligatorii pe care contractul de credit pentru consum trebuie sa le contina este "indicarea termenului eventual de reflectare (indicarea unui termen de gratie in vederea analizarii oportunitatii creditului)"

Franta, de exemplu) a unor contracte prealabile (pregatitoare) in cazul unor opertiuni

imobiliare. Vanzarea de imobile pentru construire, propusa de profesionisti ai tranzactiilor

imobiliare, prezinta riscuri importante pentru achizitor, intrucat contractul poarta asupra unui

lucru viitor si necesita angajamente financiare semnificative pentru particulari.

In incercarea de a amenaja aceasta practica, legiuitorul francez a generalizat

folosirea contractelor preliminare de rezervare a bunului, ori de cate ori o persoana

contracteaza edificarea unei cladiri cu destinatie de locuinta (ori uz profesional combinat cu

stabilirea resedintei), cu obligatia de a varsa, de la inceput ori periodic, sume de bani mai

inainte de ridicarea constructiei. Incheierea contractului preliminar nu este obligatorie, in baza

legii franceze, insa contractul final trebuie sa contina, sub pedeapsa nulitatii absolute, un numar

de mentiuni obligatorii destinate sa-l informeze pe cumparator cu privire la imobilul pe care se

va edifica, termenele de executare a lucrarilor, transele de pret etc. Contractul nu garanteaza

cumparatorului ca imobilul va fi efectiv construit, ci rezerva, la dispozitia sa, imobilul - obiect

(derivat) al contractului. Conventia mai permite cumparatorului sa renunte la operatiune, in

baza unui soi de drept de dezicere, cu pierderea sumei depuse ca garantie pentru asemenea

cazuri, cu exceptia situatiilor in care renuntarea este fondata pe motivele declarate prin lege ca

Referat: Sisteme de management al calitatii ,modelul ISO 9001:2000 Referat: Managementul proiectelor finantate international - subiecte examen

legitime, cand razgandirea este "gratuita".

92. In alte cazuri, legea franceza impune un veritabil timp de reflexie "fortata",

interzicand sa se incheie contractul definitiv in intervalul de pana la expirarea acestui termen.

Tehnica mentionata face uz de parghiile ofertei care, pentru a fi completa si, deci, pentru a

exista juridic trebuie sa contina anumite informatii necesare (de regula, cu indicarea termenului

in care poate interveni acceptarea si a modalitatilor in care aceasta poate fi facuta). Pentru

cursurile prin corespondenta, legea franceza stabileste un termen de gandire de 7 zile de la

receptarea ofertei, timp in care se considera ca oferta nu poate fi valabil acceptata, iar legea

franceza privitoare la creditul imobiliar impune un timp de reflexie obligatorie de 8 zile, in

care oferta de credit nu poate fi acceptata, aceasta - odata emisa - trebuind a fi mentinuta timp

de 30 de zile. Eficacitatea unui asemenea procedeu este de ordinul evidentei.

93. Timpul legal de reflexie descrie un procedeu - uzitat frecvent in legislatiile

tarilor Uniunii Europene - la care legiuitorul recurge pentru a preveni incheierea pripita,

insuficient analizata a anumitor contracte de credit interzicand acceptarea ofertei intr-un

interval de timp (7 zile ori 30 de zile).

Interventia sanitara a Legii are loc in etapa precontractuala - spre deosebire de

dreptul de retractare - si este axata pe principiul "a preveni este mai usor decat a repara". In

Franta aceasta tehnica este utilizata nu in contractele de credit pentru consum, ci in contractele

de credit imobiliar - data fiind valoarea importanta si durata mare (10 - 20 ani) pe care se

intind aceste credite. Timpul legal de reflexie este de 30 de zile de la data la care oferta a ajuns

la cunostinta destinatarului, iar procesul psihic de analiza este "fortat", in sensul ca in acest

interval de timp oferta de credit nu se poate intalni cu acceptarea, legea franceza considerand

ca nula orice acceptare formulata de consumator in respectiva perioada.

Astfel, nu numai ca destinatarul unei oferte de credit imobiliar are la dispozitie 30 de

zile pentru a cumpani cu atentie avantajele si dezavantajele contractarii, ofertele concurente si

posibilitatea sa de a face fata costului total al creditului, dar in plus nici nu poate, legal, accepta

oferta in acest interval. Este optiunea consumatorului, in cele din urma, sa foloseasca acest

timp pentru o analiza atenta a ofertei, ori, dimpotriva, sa o ignore total in cele 30 de zile, fiind

din start hotarat sa accepte creditarea. Tot ceea ce poate face legiuitorul este sa-l "oblige" la

reflexie, interzicand "intalnirea ofertei cu acceptarea". Ca orice proces psihic, reflexia este

"fortata" aici doar la nivelul superficial, al reglementarii prin lege a momentului perfectarii

contractului. O limita totusi cat se poate de fireasca a interventiei legiuitorului.

2. Facultatea de retractare (dreptul de razgandire) apartinand consumatorului

94. Procedeul consta in a permite consumatorului, posterior semnarii unui contract,

sa revina asupra acceptarii emise, intr-un anumit interval de timp, in general destul de scurt.

Este o tehnica utilizata indeosebi in cazul vanzarii in afara punctului de desfacere ori a

vanzarii la domiciliu, fiind extinsa ulterior si la cazul altor contracte.

Desi ambele procedee - cel al termenului de reflexie si cel al dreptului de retractare

- impartasesc comunitatea de fundament ideatic (tintesc la protejarea consimtamantului celui

profan, temporizand incheierea contractului), in planul tehnic distanta este uriasa. Dreptul de

retractare este un drept legal de dezicere cu caracter gratuit129 fixat de lege in favoarea

129 O varietate relativ bizara a dezicerii, daca ne amintim ca de esenta acesteia, in dreptul civil clasic era caracterul oneros: "recuperarea" libertatii contractuale posterior momentului incheierii conventiei are loc, traditional, contra cost (suma fiind fixata prin contract). Pe de alta parte, dreptul consumatorului de a se razgandi in termenul legal nu ar putea fi decat gratuit; altfel, beneficiul s-ar transforma in dezavantaj.

consumatorului, in anumite contracte considerate a fi de o periculozitate sporita, drept ce poate

fi exercitat intr-un interval de 7 zile de la data incheierii contractului130

Natura juridica a acestei facultati131 - legale si gratuite - de dezicere a invrajbit

indelung doctrinarii francezi. Respectivul drept este recunoscut prin lege doar consumatorului,

nu si celeilalte parti si pare a avea cel putin o fateta exorbitanta: intervine pe terenul efectelor

contractului - in perioada precontractuala, asadar -, se exercita cu titlu gratuit si bulverseaza in

aparenta tot ceea ce am invatat, de-a lungul a doua secole, in materie de consensualism si forta

obligatorie a contractului.

Intr-o prima opinie, avem de-a face cu un contract sub conditie, a carui desfiintare -

in ipoteza exercitarii, de catre consumator, a dreptului sau de retractare - este retroactiva. Or,

daca vedem aici o conditie suspensiva, ea ar fi nula in baza art. 1010 C. civ. ca fiind potestativa

in forma cea mai pura (rationamentul consumatorului la contractare ar fi "ma oblig, daca nu

cumva ma razgandesc in urmatoarele 7 zile", un soi de " si da, si nu" inadmisibil juridic).

Daca, dimpotriva, optam pentru a considera "facultatea de retractare" drept o

conditie rezolutorie, ne lovim de urmatorul obstacol tehnic: conditia rezolutorie nu impiedica

producerea efectelor, ceea ce inseamna ca am sili societatea de credit sa predea suma de bani

(ori vanzatorul care vinde pe credit sa livreze bunul), pentru ca, 3 sau 7 zile mai tarziu - daca

profanul se razgandeste - sa obligam partile la refacerea in sens invers a traseului parcurs de

bun. Or, e limpede, un exercitiu util al dreptului de retractare impune - daca o contractare

pripita este cea evitat - "amanarea" producerii efectelor contractului pana la expirarea celor 7

zile132. Ceea ce inseamna insa, prin ricoseu, ca retractarea consimtamantului consumatorului nu

se va putea analiza nicicand intr-o conditie rezolutorie!

130 In dreptul francez, asemenea contracte cu facultate legala de dezicere sunt anumite conventii de asigurare,

vanzarile la domiciliul clientului, contractarea de cursuri prin corespondenta, vanzarile de tip teleshopping,

contractul privitor la utilizarea pe durata de timp limitata a unor imobile (in sistem time-sharing), anumite

operatiuni de credit, vanzarea de imobile noi cu destinatie de locuinta. Pentru detalii asupra dreptului de retractare

apartinand consumatorului in aceste conventii - considerat a fi un drept potestativ - a se vedea S. Valory, La

postestativité dans les relations contractuelles, Presses Universitaires d'Aix-Marseille, 1999, p. 175-177. Pentru dezvoltari asupra conceptului de "drept potestativ", a se vedea I. Reghini, Consideratii privind drepturile potestative, in "Pandectele romane" nr. 4/2003, p. 236 si urm.

131 Pentru dezvoltari, a se vedea J. Beauchard, cit. supra, p. 360-361.

132 Legea franceza interzice - in contractele (inclusiv de credit pentru consum) insotite de un drept legal de

retractare - efectuarea schimbului de prestatii intre parti, pana la expirarea termenului de 7 zile. Cu toate acestea,

95. O alta viziune asupra naturii dreptului de retractare,la fel de criticabila, face uz

de parghiile distinctiei intre perfectarea si eficacitatea contractului, ca momente succedanee in

timp. Existenta unui contract valabil format nu inseamna si eficacitate automata a acestuia.

Dreptul de retractare apare aici ca un element legal solicitat pentru eficacitatea conventiei, iar

resortul tehnic este cel al elementelor intrinseci manifestarii de vointa, care trebuie uneori

dublate de elemente extrinseci, pentru ca actul juridic sa produca efectele scontate.

Neindeplinirea acestui element ("neconfirmarea" consimtamantului consumatorului in cele 7

zile de dupa incheierea contractului, adica) nu ar atrage desfiintarea retroactiva a contractului

de credit, ci doar caducitatea acestuia. Totusi, caducitatea produce efecte doar pentru viitor,

ceea ce, in materie, ar fi dezastruos. In ipoteza in care cel putin prima transa din imprumut a

fost remisa debitorului, in intervalul celor 7 zile, daca acesta exercita dreptul sau gratuit de

razgandire, cum anume se explica faptul ca debitorul trebuie sa restituie societatii de credit

suma primita?

96. In fine, de departe cea mai interesanta explicatie poarta denumirea de formare

progresiva a contractului de credit. Teza poate fi rezumata astfel: exista contracte care nu se

formeaza uno ictu, ci care contrazic - prin "forta lucrurilor" - schema clasica a "intalnirii

ofertei cu acceptarea". Nu este locul sa insistam aici asupra tuturor detaliilor tehnice ale

formarii "in etape" a contractului. Retinem doar ca, in cazul dreptului legal de retractare, desi

consimtamantul consumatorului se intalneste intr-o prima faza cu cel al profesionistului,

contractul nu este format "pe deplin", ci doar in chip provizoriu. In fiecare secunda din cele 7

zile, pe masura ce consumatorul alege sa nu isi exercite dreptul de retractare, consimtamantul

sau "se maturizeaza", se consolideaza treptat, urmand sa fie considerat ca deplin format in

momentul epuizarii celor 7 zile fara ca retractarea sa fi intervenit.

Teoria are meritul de a explica atat aneantizarea133 contractului in cazul retractarii

consimtamantului, cat si faptul ca - atat timp cat nu este pe deplin format - contractul nu poate

produce inca efecte (si, deci, prestatiile partilor nu pot avea deocamdata un fundament juridic).

intervalul de retractare este redus legal la 3 zile in ipoteza creditelor preafectate, cand consumatorul a solicitat si obtinut de la vanzator predarea bunului / prestarea serviciului.

133 Aneantizare care nu e stricto sensu retroactiva: precum o planta a carei crestere si dezvoltare e stopata,

contractul a carui formare e "intrerupta" nu "este desfiintat", nici pentru trecut, nici pentru viitor: pur si simplu, nu se va mai forma.