Locul si rolul serviciilor in economia moderna

Locul serviciilor in economie este rezultatul unui proces evolutiv complex, al mutatiilor inregistrate in viata economica si sociala. Astfel, dezvoltarea si diversificarea structurilor economiilor lumii, amploarea cuceririlor stiintifice si patrunderea lor in realitatea de zi cu zi au favorizat afirmarea si intensificarea participarii serviciilor in desfasurarea diferitelor fenomene si procese, cresterea rolului lor. Se poale afirma, in acest context, ca locul si importanta serviciilor in sistemul economiei nationale se afla in conexiune cu dinamica sociala, ca dezvoltarea lor este, in egala masura, o conditie si o caracteristica a evolutiei societatii moderne.

2.1. Serviciile - sector distinct al economiei

Natura specifica a activitatii desfasurate in sfera serviciilor confera acestora trasaturile unui domeniu distinct al economiei, dimensiuni bine conturate, cu legitati proprii de evolutie. Totodata, integrarea serviciilor in structurile si mecanismele reproductiei sociale, participarea lor in toate fazele acestui proces, aportul lor deopotriva la realizarea productiei materiale si la satisfacerea nevoilor oamenilor, determina inscrierea acestora intre componentele de baza ale ansamblului ramurilor si sectoarelor economiei.

Definirea, in acest context, a locului si importantei serviciilor, evaluarea participarii lor la dezvoltarea sociala reclama caracterizarea dimensiunilor acestui sector, a principalelor schimbari inregistrate in evolutia lui si a factorilor ce le-au determinat, a interdependentelor si interferentelor cu celelalte ramuri si sectoare de activitate.

2.1.1. Dimensiunile serviciilor, ca sector al economiei nationale

Complexitatea formelor de manifestare a serviciilor, varietatea domeniilor de actiune, implicarea lor in toate compartimentele vietii economice si sociale evidentiaza amploarea activitatii desfasurate in sectorul serviciilor, dar si eterogenitatea ei, iar drept urmare, dificultatea evaluarii dimensiunilor acestui sector. La randul sau, numarul mare de ramuri ale economiei cuprinse in sfera serviciilor, accentuand eterogenitatea acesteia, ingusteaza posibilitatile de exprimare unitara, prin intermediul unor indicatori directi, a activitatii realizate.

In lipsa unui indicator sintetic, capabil sa exprime activitatea acestui sector si sa asigure comparabilitatea cu alte sectoare sau tari, se poate recurge la abordarea din diverse unghiuri a

contributiei si, respectiv, a gradului de angajare a serviciilor in efortul global al dezvoltarii economiei. In acest sens, ar putea fi luate in considerare, pe de o parte, proportia resurselor umane si a fondurilor materiale angajate in acest sector, iar pe de alta parte contributia lui la crearea produsului intern brut si a valorii adaugate.

In aceste conditii, unii dintre indicatorii cei mai expresivi de caracterizare a dimensiunilor si evolutiei sectorului serviciilor il reprezinta populatia ocupata (ponderea fata de total) si modificarea acesteia in timp.

Din informatiile privind economia mondiala rezulta ca, cu cat o tara are un nivel de dezvoltare mai ridicat, cu atat sectorul tertiar (serviciile) detine o parte mai insemnata din totalul fortei de munca. Corespunzator, in tarile dezvoltate ale lumii, peste 2/3 din populatia ocupata este angajata in sfera serviciilor - in SUA, Canada, Olanda, ajungand la peste 73%, in timp ce, in tarile cu un nivel mediu si scazut de dezvoltare ponderea este de 35-40% - Portugalia, Grecia, Turcia.

Diferentele sensibile intre tari reflecta nu numai gradul diferit de dezvoltare ci si o serie de particularitati privind structura interna a economiei si/sau a sectorului tertiar, optiunea pentru un anume model de crestere economica, traditiile culturale si religioase, gradul de militarizare a economiei sau tarii etc.

In cazul tarilor est-europene, aflate in plin proces de tranzitie, nivelul mai modest al serviciilor este conditionat, dincolo de stadiul dezvoltarii economice, de dificultatile cu care se confrunta aceste tari si ritmul in care se realizeaza tranzitia.

Totodata, o analiza a evolutiei dimensiunilor sectorului tertiar, la scara mondiala, evidentiaza tendinta de crestere a acestuia, prin deplasarea continua a fortei de munca spre ramurile din sfera serviciilor. Se vorbeste astfel de o "tertiarizare" a ocuparii fortei de munca si a categoriilor profesionale, proces inceput cu ani in urma, dar continuat si astazi in ritmuri dintre cele mai ridicate. In aceste conditii, se apreciaza, ca economiilor moderne le este specifica sporirea ponderii fortei de munca ocupate in sfera serviciilor, ponderea populatiei ocupate in sectorul tertiar capatand valoarea unui "barometru" al dezvoltarii unei societati.

In privinta tarii noastre se impune, in primul rand, observatia ca se pastreaza aceeasi corespondenta intre locul detinut de sectorul tertiar si nivelul de dezvoltare economico-sociala;

Analiza in dinamica a distributiei pe sectoare a populatiei ocupate evidentiaza cursul ascendent al locului serviciilor, rezultat la profundelor mutatii +structurale inregistrate de economia romaneasca dupa 1990 si politicii de stimulare a dezvoltarii sectorului tertiar

Si pentru perspectiva, se va mentine tendinta de crestere a populatiei in sfera serviciilor. Aceasta este determinata de relativa ramanere in urma a sectorului serviciilor, comparativ cu nivelul atins in alte tari, si corespunzator de necesitatea recuperarii acestui decalaj, dar si de

faptul ca dezvoltarea economiei, asigura folosirea eficienta si deplina a potentialului uman al societatii, stimuleaza atragerea in circuitul economic a unor resurse mai variate. Ritmurile de evolutie si nivelurile pana la care se va ajunge vor fi corelate cu nevoile economiei si implicit cu stadiul de dezvoltare a acesteia, cu necesitatea stabilirii unui raport optim intre cei care lucreaza in sfera productiei materiale si in celelalte compartimente.

Un alt indicator, prin intermediul caruia se pot caracteriza dimensiunile globale ale sectorului serviciilor, il constituie participarea acestora la crearea produsului intern brut (pondere serviciilor in PIB). Acceptat fiind faptul ca in sfera serviciilor se desfasoara o munca productiva, se creeaza si/sau se adauga valoare, in balanta producerii, consumului si acumularii produsului intern se poate evalua partea realizata prin functionarea serviciilor.

In concordanta cu ponderea detinuta in ocuparea fortei de munca serviciile au un aport substantial la crearea produsului intern brut. De asemenea, avand in vedere ca, pe masura patrunderii progresului tehnic se inregistreaza o sporire a volumul serviciilor, respectiv a ponderii lor, in multe tari s-a produs deja o schimbare a raportului intre productia materiala si servicii in ce priveste crearea PIB. O astfel de situatie sustine, ca si in cazul productiei ocupate, tendinta de "servicizare" a produsului national, respectiv, a ramurilor economiei.

Proportia participarii serviciilor la realizarea produsului intern brut reflecta, pe de o parte, potentialul, structura si caracterul dezvoltarii economiei. Se evidentiaza astfel masura in care cresterea economica se asigura pe seama factorilor intensivi, legati de aplicarea rezultatelor stiintei si tehnicii noi, de ridicarea nivelului pregatirii profesionale, de perfectionarea managementului etc. Pe de alta parte, aceasta pondere dovedeste eficienta inalta a activitatii desfasurate in sectorul serviciilor, eficienta exprimata prin volumul relativ mai mic al cheltuielilor materiale, prin faptul ca rezultatele finale inglobeaza o cantitate mai mare de munca vie, de inteligenta, de creativitate.

In cazul tarii noastre, desi aportul tertiarului la crearea produsului intern brut este relativ modest, comparativ cu tarile dezvoltate si chiar cu tarile est-europene, se remarca tendinta unei evolutii pozitive efect al recunoasterii rolului si importantei serviciilor pentru progresul social.

In categoria indicatorilor ce asigura o evaluare globala a dimensiunilor sectorului serviciilor se mai poale mentiona si marimea fondurilor fixe existente - ca expresie a resurselor materiale angajate -, precum si raportul acestora cu cele din alte sectoare. Tinand seama de faptul ca activitatea in sfera serviciilor este de o mare complexitate si nu poate fi cuprinsa in totalitatea sa, in indicatorii analizati mai sus, aprecierea nivelului de dezvoltare si importantei acestora se cer intregite cu o seric de indicatori specifici care sa reflecte continutul fiecarei ramuri componente. De asemenea, trebuie adaugat ca indicatorii la care s-a facut referire anterior ilustreaza, in principal, latura cantitativa a muncii desfasurate in domeniul serviciilor, o imagine

completa a locului si rolului acestuia necesitand examinarea aspectelor calitative legate de functionarea serviciilor.

2.1.2. Interdependentele serviciilor cu celelalte ramuri si sectoare de activitate

Ca parte integranta a sistemului unitar al economiei nationale, serviciile se gasesc in relatii de interconditionare cu toate celelalte ramuri si sectoare de activitate; ele intra in componenta multora dintre ramuri, iar dezvoltarea lor este influentata si influenteaza, la randul ei, progresul si eficienta activitatii din celelalte sectoare. Totodata, serviciile contribuie la crearea cadrului general al evolutiei si se constituit ca un factor stimulator al cresterii economice.

In acest context, asigurarea echilibrului socio-economic presupune realizarea unor corespondente intre dezvoltarea serviciilor si a celorlalte ramuri.

Pornind de la aceste considerente si avand in vedere complexitatea si eterogenitatea sferei serviciilor cat si implicarea lor in majoritatea activitatilor desfasurate in economie, sistemul lor de legaturi se structureaza pe doua direclii principale:

a) impactul cu procesul de productie propriu-zis si

b) asupra omului cu nevoile sale.

Serviciile se afla in conexiune directa cu productia materiala, cu evolutiile si mutatiile structurale pe care aceasta le inregistreaza. Pe de o parte, productia furnizeaza mijloacele necesare dotarii si functionarii ramurilor prestatoare de servicii, ca si obiectul activitate al unora dintre ele (transport, comert), pe de alta parte, serviciile reprezinta conditia desfasurarii normale a procesului de productie si factorul principal de crestere a eficientei acesteia.

Astfel, progresul stiintific si tehnic in ramurile direct productive, sporirea productiei materiale sunt determinate in buna masura de nivelul de dezvoltare al unor servicii cum ar fi: cercetarea stiintifica, proiectarea, informatica, selectia si pregatirea fortei de munca etc. De asemenea, servicii ca: transporturile, comunicatiile, comertul, cele financiar-bancare, juridice etc. contribuie in mod direct la realizarea pe piata a productiei materiale.

Totodata, adancirea diviziunii sociale a muncii si cerintele economiei de piata provoaca o serie de mutatii in privinta pozitiei intreprinderii - ca veriga principala a procesului economic; corespunzator, intreprinderea va functiona intr-un cadru tot mai complex, in permanenta evolutie si intr-un mediu concurential tot mai intens; in aceste conditii, supravietuirea presupune dezvoltarea capacitatii de adaptare si respectiv a unor servicii adecvate: studierea pietei, sistem informational, cooperare, management etc.

Serviciile se afla asadar, fie intr-un raport organic cu productia materiala, exercitandu-se in chiar interiorul intreprinderii producatoare de bunuri, fie intr-un raport functional, desfasurandu-se in intreprinderi sau de catre persoane autonome. Indiferent de modul de organizare, ele exercita o influenta importanta asupra productiei, totodata ele preiau si amplifica

evolutiile inregistrate de productia materiala. Dezvoltarea productiei materiale si a serviciilor se stimuleaza si conditioneaza reciproc. Serviciile reprezinta astfel o premisa si un efect al industrializarii, al cresterii si modernizarii productiei. Serviciile, sunt, de asemenea, destinate consumului final si corespunzator, implicate in satisfacerea nevoilor de consum ale populatiei.

Este vorba, in primul rand, de nevoi spirituale cum sunt acelea de instruire, de largire a orizontului de cunoastere, de utilizare a timpului liber, de recreere etc., dar si de nevoi materiale cum ar fi cea pentru confort, nevoi cu o evolutie permanent ascendenta pe masura dezvoltarii societatii. Satisfacerea acestor trebuinte presupune dezvoltarea serviciilor de invatamant, cultural-artistice, de radio si televiziune, turistice si de agrement etc., dar si a celor de transport, telecomunicatii, spalatorie si curatatorie chimica, gospodarire a localitatilor s.a. Totodata, serviciile intervin si in acoperirea unor cerinte materiale traditionale (alimentatie, imbracaminte, locuinta) intrand de aceasta data, in competitie cu bunurile. In acest caz, serviciile asigura un nivel calitativ superior de satisfacere a nevoilor de consum respective.

De asemenea, trebuie adaugat ca raporturile intre sfera serviciilor si nevoile de consum se desfasoara in ambele sensuri, aparitia de noi nevoi determinand, la randul ei, dezvoltarea si diversificarea serviciilor. Interactiunea serviciilor se manifesta si pe alte planuri, cum ar fi cel privind conectarea sau intensificarea participarii unei tari la circuitul mondial de valori sau al relatiilor cu mediul inconjurator.

Totodata, trebuie evidentiat ca dezvoltarea serviciilor se produce sub impactul revolutiei tehnico-stiintifice, impact preluat direct sau ca efect mijlocit al mutatiilor induse in alte compartimente ale economiei (vezi fig. 2.2).Toate acestea argumenteaza integrarea si interconditionarea serviciilor cu ansamblul economic si social, caracterul lor de cauza si efect al progresului, prezenta tot mai semnificativa in viata societatii. 5

Fig. 2.2. Sistemul interdependentelor serviciilor in economie.

Sfera serviciilor

Nevoile productiei

Nevoile populatiei

Mediul inconjurator

Revolutia tehnico-stiintifica

2.2. Contributia serviciilor la cresterea economica

Implicate direct sau mijlocit in toate activitatile desfasurate in economie, serviciile contribuie intr-o masura tot mai importanta la progresul general. Rolul lor in continua expansiune se datoreaza, pe de o parte evolutiei explozive a serviciilor si, pe de alta parte, mutatiilor inregistrate in structura modelelor de crestere economica.

Aportul serviciilor la dezvoltarea economiei trebuie pus in evidenta, in primul rand, in relatie cu productia materiala pe care o stimuleaza, ii asigura modernizarea, eficienta, circulatia si valorificarea.

In argumentarea acestui rol trebuie pornit de la faptul ca, multa vreme, serviciile au fost considerate neproductive, secundare pentru dezvoltarea sociala. Chiar si activitati precum comertul, transporturile sau bancile nu erau considerate decat "intermediari", utili desigur, dar fara sa fie acceptate drept creatoare de valoare, de bogatie. Unii autori le-au considerat chiar o frana in calea dezvoltarii, a cresterii economice, atribuindu-le trasaturile unui factor inflationist deoarece cresterea salariilor si profiturilor in sfera serviciilor nu corespunde unei sporiri a productivitatii.

Fata de aceste evaluari - corecte prin raportarea la realitatile perioadelor in care au fost emise - in prezent, serviciile sunt considerate un factor de progres, de stimulare a cresterii economice, substituindu-se industriei in rolul de motor al dezvoltarii sociale.

Schimbarea opticii cu privire la rolul serviciilor este rezultatul prezentei tot mai semnificative a acestora in viata economica si sociala, si al reconsiderarii caracterului muncii depuse in acest sector.

Astfel, una dintre caracteristicile definitorii ale societatii moderne o reprezinta preponderenta serviciilor, exprimata in cresterea ponderii acestora in ocuparea fortei de munca, in crearea produsului intern brut etc. Afirmarea acestei caracteristici, desi dobandeste forme concrete diferite de la un autor la altul sau in etape diferite ale evolutiei sociale, cum ar fi: tendinta de "tertiarizare" a economiei, societate "post-industriala" societate a "serviciilor", societate "informationala" etc., exprima, in esenta, sporirea importantei serviciilor si sugereaza, totodata, spre ce directie se indreapta societatea. Corespunzator acestei tendinte, realitatea a evoluat spre un sistem economic in care costurile de productie nu reprezinta decat o parte minora a costurilor implicate de disponibilizarea produsului in favoarea consumatorului, o parte tot mai consistenta revenind, evident, serviciilor.

In conditiile sporirii complexitatii productiei, a specializarii si cooperarii interne, dar, mai ales, internationale, producerea si vehicularea informatiilor reprezinta unul din principalii factori de progres, de crestere economica. Astfel, sunt tot mai frecvente opiniile potrivit carora

economia contemporana poate fi denumita ca o economie a serviciilor de urmatoarea configuratie: o situatie in care resursele (sau factorii de productie) sunt utilizate in functii de servicii, in cadrul carora cele vizand depozitarea, transmiterea si prelucrarea informatiilor reprezinta o parte crescanda a intregului.

In concordanta cu cele prezentate, se poate concluziona ca dezvoltarea serviciilor are un rol esential pentru cresterea economica. Realitatea este insa mai complexa si impune sublinierea ca nu orice dezvoltare a sectorului tertiar contribuie, in egala masura, la progresul economic intern sau la obtinerea unor avantaje proportionale din comertul international cu servicii.

In functie de continut, dar si de aportul la cresterea economica, serviciile pot fi impartite in prestatii intensive in munca (ce presupun un volum mare de munca manuala mediu sau putin calificata) si prestatii intensive in inteligenta (ce necesita un personal putin numeros, dar avand calificare inalta). Daca sectorul tertiar este dominat de servicii intensive in munca (comerciale, de reparatii, cu caracter gospodaresc etc.) participarea acestuia la cresterea economica interna si la exportul total al tarii va fi modesta. Dimpotriva, o structura a tertiarului dominata de servicii intensive in inteligenta (cercetare stiintifica, invatamant, informatica) va mari considerabil aportul acestuia la dezvoltarea economico-sociala.

O astfel de evolutie este sustinuta si de pozitia pe care o detin in productia si pe piata mondiala tari ca Japonia, SUA, Franta care au investit sume imense in cercetarea stiintifica, informatica, telecomunicatii etc.

Pe langa aportul nemijlocit asupra cresterii productiei materiale, rolul serviciilor in economie poate fi argumentat si prin contributia acestora la valorificarea superioara a resurselor natural-materiale. Multe dintre servicii se integreaza, prin continutul lor, eforturilor privind descoperirea de noi surse de materii prime, materiale si energie, introducerea de noi tehnologii de fabricatie cu randamente mai inalte, recuperarea materialelor refolosibile si reintroducerea lor in circuitul economic, asigurand astfel folosirea intensiva a resurselor naturale.

Utilizarea rationala a potentialului natural, dar si conservarea lui se realizeaza prin servicii de amenajare a teritoriului, de zonare, de protejare a mediului etc., servicii ce contribuie la stabilirea destinatiei optime a fiecarei zone si modalitatile de exploatare a acestora.

Serviciile contribuie, de asemenea, la conservarea bunurilor materiale (prin intretinere si reparatii) si chiar la sporirea valorii lor de intrebuintare, la prelungirea duratei lor de folosire si ridicarea randamentului in consum etc., ceea ce conduce in ultima instanta, la economii materiale si investitionale.

Totodata, raportul dintre servicii si cresterea economica trebuie privit si prin prisma contributiei serviciilor la sporirea eficientei intregii activitati. Un asemenea aport este argumentat prin faptul ca serviciile influenteaza optimizarea structurii productiei, corespondenta

acesteia cu nevoile consumatorilor finali, ritmurile ei de evolutie. Serviciile contribuie la organizarea stiintifica, rationala a diferitelor procese si activitati, la desfasurarea lor fluenta fara perturbatii, la realizarea echilibrului macroeconomic si respectiv la stabilirea proportiilor de dezvoltare a diferitelor ramuri si sectoare, a legaturilor si interdependentelor dintre activitati, la valorificarea superioara a resurselor de munca vie si materializata, a celor naturale de care dispune societatea.

2.3. Serviciile si calitatea vietii

Conceptul de calitate a vietii si cercetarile circumscrise acestuia s-au afirmat in urma cu cateva decenii in sfera stiintelor sociale Intre cauzele majore ce au favorizat initierea si aprofundarea studiilor in aceasta directie s-au numarat:

- constatarea ca progresul economic nu duce automat la bunastarea generala, asa cum s-a considerat multa vreme si

- faptul ca, perturbarile mediului provocate de industrializarea si urbanizarea necontrolate au efecte dramatice asupra vietii si existentei individului.

Pornindu-se de la aceste observatii s-a incercat gasirea unor elemente (indicatori) care sa permita evaluarea nivelului de bogatie, respectiv de saracie, si implicit a unor solutii de eradicare a saraciei, de perpetuare a vietii. Pe de alta parte, poluarea, fenomen mult mai grav si care, spre deosebire de saracie, ce afecteaza numai o parte a populatiei, degradeaza calitatea vietii tuturor, a generat, la randul ei, preocupari pentru evaluarea dimensiunilor, a efectelor si solutiilor de atenuare.

Pe fondul acestor eforturi s-a cristalizat un concept al calitatii vietii si un ansamblu de indicatori capabil sa asigure o cuantificare a acesteia.

Astfel, calitatea vietii se refera la satisfacerea nevoilor materiale, umane, biologice, spirituale, psihice ale omului in corelatie cu conditiile existentei societatii si individului, cu relatiile interumane si cele cu mediul natural sau creat de societate. Corespunzator, sistemul de indicatori vizeaza deopotriva componentele economice, obiective, dar si cele neeconomice legate, in principal, de perceptia individuala a calitatii vietii.

Complexitatea continutului calitatii vietii se reflecta in numarul impresionant de indicatori - dupa unii autori circa 250 - prin intermediul carora se poate asigura o evaluare obiectiva a acesteia; intre acestia pot fi enumerati: calitatea mediului social-politic, nivelul si evolutia veniturilor, nivelul si structura consumului, conditiile de munca si satisfactia muncii, calitatea conditiilor de locuit, gradul de dezvoltare a invatamantului, nivelul de cultura, raportul

dintre timpul de munca si timpul liber precum si modul de utilizare a timpului liber, calitatea mediului inconjurator, starea de sanatate a populatiei etc.

In studii mai recente intreprinse in tara noastra indicatorii calitatii vietii au fost structurati in cateva grupe importante cum ar fi:

a) standardul economic al gospodariei (venituri, locuinta, inzestrare cu bunuri si proprietati);

b) conditiile de viata si munca (habitatul, familia, programul de munca, somaj);a

c) relatiile sociale (mediul social, organizarea vietii);

d) timpul liber si utilizarea acestuia;

e) dimensiunea subiectiva a calitatii vietii (perceptia).

Continutul si indicatorii de evaluare a calitatii vietii pun in evidenta contributia deosebita a serviciilor la realizarea unui anumit nivel al acesteia. Aproape nu exista componenta a calitatii vietii asupra careia serviciile sa nu aiba un rol determinant. In consecinta, se poate aprecia ca o crestere a consumului de servicii conduce nemijlocit la o imbunatatire a calitatii vietii.

Aportul serviciilor in definirea calitatii vietii este ilustrat si de tendintele, relativ mai recente, de evaluare a continutului acesteia. Astfel, fata de o caracterizare dominant calitativa - specifica perioadei de inceput - isi face tot mai mult loc abordarea calitativa. Exprimarea laturii calitative aduce in discutie o serie de aspecte ce evidentiaza o importanta implicare a serviciilor si anume: starea mediului, timpul liber si utilizarea lui, starea de sanatate, securitatea sociala si personala etc.