Scoala clasica engleza - gandirea economica a lui Adam Smith si David Ricardo

Scoala clasica engleza - gandirea economica a lui Adam Smith si David Ricardo

In secolul al XVIII-lea Marea Britanie cunostea o perioada de inflorire accentuata a capitalismului manufacturier, fapt ce a dus, catre sfarsitul secolului, la declansarea revolutiei industriale. Aceasta s-a caracterizat prin raspandirea masinismului in industrie si transporturi, impulsionarea cresterii productiei si a productivitatii muncii, amplificarea circulatiei monetare si a relatiilor financiar-bancare, precum si prin extinderea relatiilor internationale.

In acest context, gandirea economica liberala progreseaza rapid, facandu-se remarcate doua mari personalitati: Adam Smith, in a doua jumatate a sec.al XVIII-lea si David Ricardo, in prima jumatate a sec. al XIX-lea. Alaturi de acestia mai pot fi mentionati, ca facand parte din acelasi current al gandirii clasice engleze: Th. Malthus, J,St. Mill, James Mill, etc.

1. AVUTIA NATIUNILOR - OPERA FUNDAMENTALA A LUI ADAM SMITH

Adam Smith a fost un ganditor scotian, profesor, care a predat literatura, morala si economia politica la Universitatile din Edinburg si Glasgow.

Lucrarea sa esentiala este "Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei", aparuta in anul 1776. Aceasta este impartita in cinci carti, dintre care primele doua pun accentul pe teoria economica, iar ultimele trei pe aspectele normative implicate de aceasta, inclusiv comparatii de istorie economica.

Ideea principala a "Avutiei natiunilor" reiese din titlul ei. Aceasta se refera la definirea notiunii de bogatie a natiunilor si la analiza factorilor care permit sporirea ei.

Legile pietei dau nastere concurentei care, asigura bunurile de care societatea are nevoie, in cantitatile dorite si la preturi acceptabile. In acelasi mod, piata reglementeaza veniturile producatorilor de bunuri.

Astfel, piata apare ca fiind cel mai inteligent planificator, ceea ce reprezinta o culme a libertatilor economice individuale. Mecanismul economic imaginat de autor reprezinta un sistem de lagaturi de tipul cauza-efect, desfasurat pe termen lung, care dispune de capacitatea de autoreglare, asigurand in acest mod progresul. Pentru Adam Smith, punctul de plecare il constituie, la fel ca si la fiziocrati, ordinea naturala.

In conceptia sa, aceasta reprezinta mai mult decat o ordine sociala si se realizeaza in mod firesc si continuu, atunci cand oamenii actioneaza in conformitate cu natura lor, care este de ordine divina.

O "mana invizibila", celebra expresie ii apartine lui A.Smith, vegheaza si dirijeaza destinele individuale, integrandu-le, cu actiunile si comportamentele lor, intr-o ordine sociala, ca reflex al armoniei cosmice. Aceasta "mana" nevazuta pune fiecare element la locul potrivit, astfel incat economia poate functiona fara intrerupere, iar interesele generale sunt sincronizate cu cele individuale.

Fiind de acord cu fiziocratii si criticandu-i pe mercantilisti, Adam Smith considera ca avutia natiunii consta in totalitatea bunurilor de care dispune aceasta pentru satisfacerea nevoilor si in munca anuala a fiecarei natiuni. El generalizeaza obtinerea si sporirea avutiei la toate ramurile productiei, nu numai la agricultura dupa cum se rezumau fiziocratii.

Analizand rolul hotarator al muncii omenesti in crearea avutiei nationale Adam Smith evidentiaza doua asoecte esentiale, si anume: importanta diviziunii muncii pentru cresterea indemanarii lucratorilor, deci implicit a productivitatii muncii siimportanta cresterii numarului de lucratori productivi, comparativ cu muncitorii neproductivi.

Adam Smith analizeaza de asemenea, rolul capitalului ca factor de productie si importanta acumularii de capital, prin transformarea unei parti din profit in capital suplimentar. Din aceasta perspectiva, el face distinctia intre rolurile diferite indeplinite de componentele capitalului (capital fix si capital circulant) in procesul crearii si sporirii avutiei natiunilor.

Pe langa problemele economice de care s-a ocupat pe larg, respectiv diviziunea muncii, originea si intrebuintarea banilor, valoarea si pretul marfurilor, capitalul si utilizarea acestuia, crearea si repartitia venitului national, mecanismul de ansamblu al functionarii economiei de piata, Adam Smith face si unele referiri tangentiale la multe alte probleme, printre care: comertul international, venitul national brut si net, politica economica a statului etc.

Intreaga filosofie economica a lui Adam Smith izvoraste din credinta sa in miraculoasa capacitate a pietei de a conduce sistemul economiei de piata la randamentul sau maxim. Daca a partinit totusi pe cineva, acesta este consumatorul, care devine "consumatorul rege" si ale carui interese sunt intotdeauna plasate deasupra celor ale producatorului.

2. EXPLICAREA VALORII SI A PRETULUI IN VIZIUNEA LUI ADAM SMITH

Adam Smith consacra analizei valorii trei capitole din lucrarea sa "Avutia natiunilor", avansand o conceptie bine conturata privitor la delimitarea notiunilor legate de marfa, izvorul valorii, marimea si masura ei.

In ceea ce priveste conceptul de valoare, el se refera uneori la utilitatea bunurilor, care este astfel echivalata termenului de "valoare de intrebuintare", iar alteori la puterea de cumparare a altor bunuri prin bunul respectiv (puterea de schimb), pe care o asimileaza notiunii de "valoare de schimb".

Valoarea este deci, punctul de gravitatie determinat de conditiile de productie, in timp ce pretul reprezinta expresia oscilanta a acestor conditii, fiind influentat de factori conjuncturali, in special de raportul dintre cerere si oferta. Adam Smith confirma ca orice marfa poate avea un pret natural sau pret real exprimat in munca, termen pentru care el prefera sinonimul de valoare si un pret curent, denumit si pret nominal sau pret al pietei, exprimat in bani.

Referindu-se la relatia dintre productie si schimb, Adam Smith ofera un raspuns clar privind problemele relatiei dintre pret si valoarea marfurilor, respectiv, izvorul, marimea si masura marimii acestora.

Conform traditiei primilor liberali clasici, Adam Smith sustine ca izvorul valorii marfurilor este munca omeneasca, marimea valorii este data de cantitatea de munca incorporata in marfa respectiva, iar masura marimii acesteia este timpul de munca obisnuit, sau cheltuit de majoritatea producatorilor specializati in productia respectiva. Generalizand, el apreciaza ca banii constituie pretul nominal al marfurilor, iar munca este pretul real al acestora. Citand, Adam Smith sustine ca numai munca "este singurul etalon adevarat si definitiv, dupa care valoarea tuturor marfurilor poate fi, intotdeauna si oriunde, apreciata si cumparata".

Prin constructia sa, Adam Smith realizeaza una dintre cele mai coerente formulari ale teoriei obiective a valorii si a preturilor, numita si teoria valorii bazata pe munca, din istoria gandirii economice.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

3. TEORIA REPARTITIEI VENITULUI NATIONAL

In elaborarea teoriei repartitiei venitului national, Adam Smith porneste de la structura de clasa a societatii capitaliste: muncitori, capitalisti si proprietari funciari, carora le revin trei categorii de venituri primare, respective salariul, profitul si renta.

Fata de predecesorii sai liberali, care au abordat fragmentar problema repartitiei, Adam Smith prezinta o viziune de ansamblu, incercand sa identifice specificul fiecarei categorii de venit.

Pe ansamblu, venitul national este definit ca fiind partea cu care sporeste anual avutia unei tari, iar acesta este creat in toate sectoarele productiei sociale de catre muncitorii salariati.

Natura si marimea celor trei venituri sunt guvernate de factori diferiti, dar toate au ca unica sursa valoarea nou creata (de munca prestata de muncitori in toate ramurile productiei sociale). Drept urmare, salariul este singurul venit care izvoraste din munca proprie, in timp ce profitul si renta au ca sursa munca straina.

Adam Smith considera ca toate categoriile de venituri sunt justificate. Profitul si renta, desi reprezinta scazaminte din valoarea nou creata de muncitori, se cuvin totusi in mod firesc capitalistilor si proprietarilor funciari pentru eforturile facute si riscurile asumate pentru capitalul si respective terenul utilizat.

Salariul este considerat a fi rasplata cuvenita producatorilor pentru marfa numita munca.

Adam Smith face distinctie intre salariul nominal si salariul real, si arata ca acesta nu are o marime constanta ci este variabil, depinzand de nivelul productivitatii muncii, de nivelul dezvoltarii economice a tarii respective, de dinamica preturilor, etc.

Marimea efectiva a salariului se stabileste in functie de cererea si oferta de munca si raportul de forte dintre muncitori si capitalisti. Pe termen lung, Adam Smith considera ca salariul are tendinta de a se reduce pana la minimul vital pentru muncitori, avand in vedere si tendinta de reducere a ratei profitului, deci a cresterii economice. De asemenea, sunt luate in consideratie o serie de criterii de diferentiere a salariilor, printre care: dificultatea muncii, gradul de instruire, increderea, caracterul permanent al activitatii, etc.

Profitul este pentru prima data analizat ca o categorie independenta, fiind considerat principala expresie a plusprodusului si ca fiind principalul mobil al productiei capitaliste. Originea sa se regaseste in productie, fiin creat de muncitori, dar el rasplateste pe capitalist pentru riscul asumat prin investirea capitalului. Marimea sa depinde de cantitatea capitalului utilizat.

Notiunea de profit existenta in toate sferele muncii sociale, are la Adam Smith o dubla semnificatie: uneori ea indica intregul surplus de valoare nou creata peste salariile muncitorilor, identificandu-se cu plusvaloarea, iar alteori cuprinde numai partea ce revine capitalistului.

Renta funciara reprezinta o categorie economica distincta, parte constitutiva a plusprodusului creat, ce se plateste pentru folosirea pamantului aflat in proprietatea privata. Desi renta este inteleasa tot ca un scazamant din valoarea nou creata de muncitori, ea este considerata ca un venit firesc al proprietarilor. Marimea acestui venit este considerata ca rezultat al raportului de forte dintre proprietar si arendas, raport in care hotaratoare sunt posibilitatile celui de-al doilea de a-si desface produsele, fapt care reflecta conditiile productiei agricole.

Adam Smith considera, deci, ca spre deosebire de salariu sau profit, a caror marime determina pretul, cu renta se intampla invers: desi se include in pret, marimea sa este determinata de nivelul acestuia.

Adam Smith a fost un mare reformator pe taram economic, politic si social, care despartindu-se de marcantilisti si fiziocrati, a creat prin opera sa vasta o sinteza a gandirii economice liberale, ce reflecta evolutia epocii sale, si constituie pana in prezent un reper de mare actualitate care a influentat pe parcursul timpului multe generatii de economisti.

TEORIA OBIECTIVA A VALORII IN OPERA LUI DAVID RICARDO

David Ricardo a fost considerat cel mai stralucit reprezentant al scolii liberalismului clasic englez.

Provenind dintr-o familie de emigranti evrei de origine olandeza stabilita in Londra secolului al XVIII-lea, inca de la 14 ani intra ca agent de bursa la biroul tatalui sau. La varsta de 20 de ani, se rupe definitiv de familie si de propria religie, intrand in afaceri, si ajunge, ca la 25 de ani sa devina un cunoscut multimilionar.

David Ricardo isi expune ideile referitoare la circulatia monetara, bani si agricultura intr-o serie de studii, dar lucrarea sa de referinta apare in anul 1817 si se intituleaza "Despre principiile economiei politice si impunerii".

Trebuind sa faca fata dificultatilor intampinate de economia engleza de la inceputul sec. al XVIII-lea. printre care: fluctuatia puternica a preturilor, existenta "legii cerealelor"care ingreunau relatiile externe ale tarii, marea datorie publica, politica fiscala dura, cresterea preturilor produselor agricole, efectele masinismului asupra muncitorilor, David Ricardo incearca prin opera sa, sa gaseasca explicatii si solutii acestor probleme. Utilizand ca metoda de studiu a fenomenelor economice, abstractia si deductia, si concentrandu-se asupra proceselor cu adevarat importante, el reuseste sa construiasca o teorie mai coerenta si mai profunda, realizand un progres evident in maturizarea stiintei economice.

David Ricardo adera la teoria obiectiva a valorii si preturilor, dar inlatura inconsecventele predecesorilor sai, considerand ca valoarea poate fi impartita intre cele trei venituri primare, dar aceasta nu indreptateste considerarea lor drept izvoare ale valorii. Valoarea marfurilor este determinata, sustine David Ricardo, nu numai de munca prestata la un moment dat pentru producerea lor, ci si de munca trecuta, materializata in mijloacele de productie.

Deasemenea, D.Ricardo face distinctie intre doua categorii de bunuri: bunuri rare si bunuri reproductibile (al caror volum poate fi crescut pe baza legilor pietei de catre agentii economici). Bunurile rare sunt considerate o exceptie si ca atare nu este cercetat pretul acestor produse, fiind analizate pe larg natura, marimea si dinamica bunurilor reproductibile. Astfel, datorita oscilatiilor in raportul dintre cererea si oferta de bunuri reproductibile, preturile oscileaza in jurul unui punct de gravitatie, care este valoarea. Pentru ca bunurile sa aiba prêt si deci valoare, ele trebuie sa fie utile. Utilitatea este o conditie necesara a valorii, dar ea nu este izvor de valoare, sustine D. Ricardo.

El considera ca izvorul valorii marfurilor este munca incorporata in ele, marimea valorii depinde de cantitatea totala de munca cheltuita in diverse faze ale procesului de productie si de aducuere a acestora pe piata. In structura muncii, se face diferentierea intre munca trecuta (inmagazinata in cladiri, utilaje, unelte, materii prime etc.) si munca prezenta prestata de lucratorii salariati. De asemenea, valoarea si valoarea de schimb sunt exprimate sub forma preturilor absolute si a preturilor relative si se gasesc in raport direct proportional cu cantitatea totala de munca cheltuita pentru producerea lor si in raport invers proportional cu productivitatea muncii.

Masura marimii valorii si a preturilor este data, dupa parerea lui D. Ricardo, de timpul de munca necesar, considerat de el a fi timpul de munca cel mai indelungat necesar pentru producerea unei marfii.

D. Ricardo a recunoscut ca nu exista o masura perfecta, absoluta si invariabila pentru valoarea marfurilor, ca aceasta poate fi masurata numai indirect, prin intermediul banilor. Din motive practice, cum ar fi nevoia unui sistem de referinta si stabilitate a monedei, autorul indica considerarea aurului ca etalon pentru valoare.

Desi a cautat in plan teoretic un etalon ideal, D. Ricardo nu l-a gasit, pentru simplul motiv ca o asemenea unitate de masura ideala a valorii absolute nu exista.

Pe baza teoriei valorii bazate pe munca, D. Ricardo a eleborat trei alte teorii de importanta exceptionala pentru stiinta economica: teoria cantitativa a banilor, teoria rentei funciare si a repartitiei venitului national si teoria costurilor comparative in comertul international.

5. TEORIA LUI DAVID RICARDO DESPRE RENTA FUNCIARA

David Ricardo porneste de la fenomenul cresterii pretului produselor agricole, datorita atat volumului sporit de munca necesitat de cultura loturilor mai putin fertile, cat si taxelor vamale impuse la importul de cereale in Anglia, prevazute prin "legea cerealelor" adoptata in 1815.

El defineste textual renta ca fiind "acea parte din produsul pamantului care se plateste landlordului pentru folosirea fortelor originare si indestructibile ale solului". Ea nu se confunda nici cu dobanda, nici cu profitul capitalului si nici nu reprezinta un dar al naturii, ci reprezinta un transfer de valoare nominala in avantajul proprietarilor funciari. Renta funciara reprezinta deci o parte din produsul pamantului ce se plateste proprietarului funciar (de catre arendas) pentru folosirea solului.

Renta funciara se explica pornind de la urmatoarele premise:

pamantul este limitat si se afla in proprietate privata,

terenurile sunt inegale ca fertilitate si ca pozitie fata de caile de acces, comunicatie si fata de pietele de desfacere.

Pe masura ce populatia creste, se trece la cultivarea unor terenuri mai putin fertile si tot mai dezavantajos

situate. In aceasta situatie randamentele vor fi descrescande, lucru valabil si in cazul unor investitii suplimentare si intensive realizate pe aceeasi suprafata de teren.

Rezulta deci, ca valoarea produselor obtinute pe terenuri diferite va fi si ea diferita. Dar produsele se vand pe piata la o valoare sociala determinate de cantitatea de munca depusa in conditiile de productie cele mai grele (aferente exploatarii terenurilor celor mai putin fertile). In consecinta, intre valoarea sociala si cea individuala a produselor respective apare o diferenta, care este incasata de proprietari sub forma de renta. D.Ricardo sustine ca tendinta acesteia este de crestere, ca urmare a cresterii pretului produselor agricole.

Din punct de vedere matematic, renta funciara este diferenta dintre pretul produselor agricole pe piata (determinat de timpul de munca cel mai indelungat necesar cultivarii terenurilor ) si valoarea individuala (mai mica) a produselor obtinute pe terenurile cu o fertilitate superioara.

In cadrul teoriei repartitiei venitului national , David Ricardo s-a ocupat de categoriile de salariu si profit, aprofundand linia de gandire a lui Adam Smith.

Salariile reprezinta pretul muncii, facand distinctie intre rata naturala a salariului, care reprezinta nivelul necesar muncitorilor de a se intretine si rata de piata curenta, care oscileaza in jurul ratei naturale.

Rata naturala depinde, de pretul alimentelor si al produselor de prima necesitate, iar pe termen lung are o tendinta de crestere. Rata de piata depinde, la randul ei de pretul produselor de prima necesitate, dar si de raportul dintre cererea si oferta de munca (oferta va fi intotdeauna superioara).

Autorul pledeaza pentru libertate deplina in stabilirea salariilor, pe baza concurentei de pe piata muncii, fara control legislativ si se pronunta categoric impotriva legilor de ocrotire a saracilor, care intra in contradictie cu legile naturale ce stabilesc o corelatie optima intre numarul populatiei si mijloacele de subzistenta disponibile.

Profitul este considerat a fi partea care ramane dupa scaderea salariului din valoarea nou creata. D.Ricardo apreciaza ca din punct de vedere cantitativ, profitul creste, dar rata acestuia inregistreaza o tendinta permanenta de scadere, datorita cresterii continue a preturilor produselor agricole si, respective a salariilor.

Concluziile lui David Ricardo privind teoria rentei si a repartitiei se refera la influenta negativa a cresterii rentei funciare asupra salariului si profitului, ducand la accentuarea contradictiilor de interese dintre cele trei clase sociale existente in acea epoca (proprietarii funciari, patronii capitalisti si muncitorii salariati).

6. TEORIA COSTURILOR COMPARATIVE IN COMERTUL INTERNATIONAL

David Ricardo este adeptul libertatii depline a comertului international bazat pe diviziunea naturala a muncii. "Intr-un sistem de perfecta libertate a comertului - spune el - fiecare tara isi consacra in mod natural capitalul si munca acelor genuri de activitati care ii sunt cele mai avantajoase".

D.Ricardo sustine ca pe piata mondiala, deci in relatiile comerciale internationale, schimbul de marfuri este guvernat de o alta lege si anume de principiul costurilor comparative de productie si al avantajelor relative.

Continutul teoriei ricardiene despre comertul international consta in urmatoarele:

D.Ricardo considera ca nu este posibil si nici necesar ca fiecare tara sa produca toate categoriile de marfuri de care are nevoie;

este mai rational ca fiecare tara sa se specializeze in producerea anumitor marfuri pentru care dispune de anumite avantaje dobandite sau naturale;

criteriul acestei specializari trebuie sa fie ajantajul relativ, exprimat in unitati de timp de munca;

din exeplul lui D.Ricardo rezulta ca avantajul relativ consta in posibilitatea de a produce o marfa cu o cheltuiala de timp de munca mai mica in comparatie cu alta marfa din aceeasi tara, chiar daca pentru aceasta marfa s-a cheltuit mai mult timp de munca dacat in alte tari.

Pentru a intelege modelul ricardian de comert exterior, vom reda in continuare exemplul pe care l-a utilizat insusi autorul:

Sunt alese doua tari, Portugalia si Anglia, care produc atat vin cat si stofa, fiecare. In continuare, se demonstreaza pe baza a doua tabele, care prezinta situatia celor doua tari inainte, si apoi dupa specializare pe baza costurilor comparative, ca rezultatul specializarii duce inevitabil la o economie de timp de munca pe ansamblu.

Tabel 1 - Inainte de specializare

Vin                         80 unit. munca 120 unit. munca

Stofa                                 90 unit munca 100 unit. munca

Tabel 2 - Dupa specializare

Vin 2x80 = 160 unit. munca -

Stofa                     - 2x100 = 200 unit munca

Din "Tabelul 2" reiese ca avantajul reciproc al specializarii celor doua tari se manifesta in economia de timp de munca cheltuit pentru producerea cantitatii de marfuri obtinute, comparativ cu perioada anterioara specializarii, in sensul ca Portugalia economiseste 10 unit. munca (170-160=10 unit munca), Anglia economiseste 20 unit munca (220-200=20 unit munca), iar pe total se economisesc 30 unit munca (390-360=30 unit. munca).

Conditia si consecintele avantajului relativ in comertul international constau, dupa parerea lui David Ricardo, in practicarea unei politici externe a liberului schimb. In aceasta situatie, avantajul relativ ar fi asigurat in mod spontan, automat, nu numai alocarea rationala a resurselor in productie, deci o diviziune internationala optima a muncii, ci si avantajul reciproc al tuturor partenerilor, realizand armonia universala a intereselor acestora.