Rezervele obligatorii

Rezervele obligatorii

Rezervele obligatorii sunt disponibilitati in "moneda primara" (legala), pe care bancile comerciale trebuie sa le mentina in activul lor, proportional cu depozitele sau alt criteriu stabilit  de autoritati

Instituite in SUA, la sfarsitul secolului XIX, rezervele obligatorii au fost, la inceput, un stoc de lichiditati pe care bancile comerciale erau obligate sa il pastreze pentru a face fata retragerilor masive de numerar, care aveau loc in timpul frecventelor perioade de panica bancara, caracteristice acelei epoci.

In prezent, cand bancile comerciale si-au perfectionat foarte mult tehnicile de management al riscului, iar banca centrala este intotdeauna prezenta si dispusa sa le asigure lichiditatile de care au nevoie in caz de criza sistemica, rezervele obligatorii nu mai au rolul de protejare a deponentilor, ci constituie un puternic instrument de politica monetara aflat la dispozitia bancii centrale.

Din necesitati de politica monetara, acest regim a fost introdus in SUA in 1933, in Marea Britanie - 1946, Italia - 1947, Germania - 1948, Olanda - 1954, Belgia - 1961, Franta - 1967 etc.

In Romania post-comunista, regimul rezervelor obligatorii a fost instituit in 1992, regulamentul aferent fiind de mai multe ori modificat si completat[1].

Definirea nivelului rezervelor obligatorii se poate face prin aplicarea unei singure rate sau a mai multor rate, diferentiate in functie de elementele incluse in baza de calcul avuta in vedere. Astfel, de regula, se utilizeaza o rata pentru depozitele la vedere, o alta rata pentru depozitele la termen, o rata pentru depozitele in moneda nationala, o alta rata pentru depozitele in valuta s.a.m.d.

In aceste conditii, instrumentul de politica monetara respectiv consta in modificarea ratei(lor) rezervelor obligatorii, pentru a crea in modul acesta, la nivelul bancilor comerciale, o nevoie suplimentara de lichiditatii si de a modifica, astfel, parametrii pietei monetare.

Ca urmare, in masura in care o anumita parte din resursele lor sunt imobilizate sub forma de rezerve obligatorii, bancile comerciale nu se mai pot angaja in operatiuni de creditare generatoare de moneda. In aceste conditii, cresterea ratei(lor) rezervelor obligatorii apare ca o masura deflationista, care determina incetinirea ritmului de crestere a masei monetare, in timp ce reducerea ratei(lor) apare ca o masura inflationista, de natura sa duca la accelerarea cresterii masei monetare.

1. Efectele modificarii rezervelor obligatorii

Efectele modificarii ratei rezervelor obligatorii pot fi evidentiate cu ajutorul ecuatiei ofertei de moneda:

(10)

unde:

M - oferta de moneda;

H - baza monetara;

- rata rezervelor obligatorii;

- preferinta pentru numerar.

Ecuatia (10) arata ca o variatie oarecare a ratei rezervelor obligatorii, , va afecta atat marimea multiplicandului, ΔH, cat si marimea multiplicatorului, k. Intr-adevar, reducerea coeficientului α face ca rezervele lichide excedentare ale bancilor comerciale, ΔH, sa creasca, deoarece o parte din cantitatea de "moneda primara", detinuta anterior ca  rezerve obligatorii, este eliberata, devenind disponibila pentru acordarea de noi credite. Invers, cresterea lui α face ca rezervele lichide excedentare ale bancilor, ΔH, sa scada, deoarece o parte din aceste rezerve lichide facultative devin acum rezerve obligatorii.

Insa, modificarea ratei α duce totodata la o modificare in sens opus a valorii multiplicatorului, k, ceea ce face ca efectele deflationiste sau inflationiste exercitate asupra multiplicandului, ΔH, sa fie amplificate sau diminuate, dupa caz, de cresterea sau scaderea corespunzatoare a lui k.

Se poate demonstra ca influenta variatiilor ratei rezervelor obligatorii, α, este mult mai puternica asupra multiplicandului, ΔH, decat asupra multiplicatorului, k. De aceea, in general, se considera ca principalul efect al acestui instrument de politica monetara este cel de ordin cantitativ, exercitat, asadar, asupra volumului lichiditatilor sistemului bancar comercial. Insa, acest efect este unul foarte puternic, fiind susceptibil sa modifice radical situatia financiara a bancilor comerciale, ceea ce determina schimbarea completa a comportamentului bancilor comerciale in materie de acordare de credite si, deci, de creare de moneda. Aceasta explica insa si retinerea bancii centrale de a folosi acest foarte puternic instrument de politica monetara, susceptibil sa provoace bancilor comerciale dificultati financiare insurmontabile.

In fine, faptul ca nu are un efect valoric, cum au modificarea taxei de rescont si operatiunle open market, ci doar un efect cantitativ, inseamna practic ca modificarea ratei rezervelor obligatorii nu influenteaza in mod direct dobanda la care bancile comerciale por obtine "moneda primara" de care au nevoie pentru activitatea lor.

Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii

2. Eficacitatea modificarii rezervelor obligatorii

Deoarece exercita un efect cantitativ important asupra volumului lichiditatilor bancilor comerciale, modificarea ratei rezervelor obligatorii constituie un instrument de politica monetara care, teoretic, este foarte eficace. Totusi, tocmai aceasta eficacitate ridicata este cea care face ca acest instrument sa fie putin utilizat.

Astfel, banca centrala nu poate modifica prea des nivelul ratei rezervelor obligatorii, deoarece impactul masurii respective asupra lichiditatii sistemului bancar comercial - care, prin natura sa, este puternic si brutal - face ca echilibrul monetar al economiei sa devina extrem de instabil, cunoscand alternante rapide de faze de inflatie (reducerea ratei rezervelor obligatorii sau simpla anticipare a acesteia) si de faze de deflatie (cresterea ratei sau simpla anticipare a acesteia). Acest instrument este, deci, generator de instabilitate: instabilitatea financiara a sistemului bancar si instabilitate monetara a economiei.

In aceste conditii, modificarea ratei rezervelor obligatorii este, de regula, de mica amploare (de exemplu, cresteri de un punct sau de o jumatate de punct procentual), anuntate din timp (pentru a nu crea surprize bancilor comerciale) si, eventual, insotite de interventii in sens contrar ale bancii centrale prin operatiuni open market (pentru a atenua brutalitatea specifica acestui instrument).

Cu toate acestea, modificarea ratei rezervelor obligatorii nu este intrutotul contraindicata, iar aceasta, din doua motive. Primul tine de o anumita forma convenabila de eficacitate, iar al doilea de amintita actiune asupra multiplicatorului, k.

Astfel, in cazul in care evolutiile economice pot fi descompuse in doua componente - una pe termen scurt si alta pe termen lung - utilizarea progresiva a ratei rezervelor obligatorii poate elimina tendinta nefavorabila pe termen lung. Cu alte cuvinte, desi este adevarat ca, din cauza impactului sau deosebit de puternic, acest instrument nu poate contracara sistematic oscilatiile conjucturale ale economiei, ci poate doar sa corecteze efectele lor acumulate intr-o perioada de timp ceva mai lunga, aceasta nu inseamna ca instrumentul respectiv este inutil din punct de vedere al obiectivelor pe termen scurt ale politicii monetare, ci doar ca este dificil de utilizat.

Al doilea motiv este destul de paradoxal, tinand, dupa cum am mai mentionat, de actiunea modificarii rezervelor obligatorii asupra marimii multiplicatorului, k. Astfel, este adevarat ca aceasta actiune este comparativ mai slaba, insa tocmai acest fapt face ca modificarea rezervelor obligatorii sa fie indicata in anumite cazuri pentru modularea procesului de multiplicare. Intr-adevar, multiplicatorul, k, constituie o masura a independentei bancilor comerciale; valoarea acestui parametru este adecvata atunci cand nu este prea mare, astfel incat banca centrala sa poata impune respectarea disciplinei sale subdiacente. Or, in tarile in care preferinta pentru numerar este mica, multiplicatorul, k, are o valoare mare. Mai mult, aceasta valoare nu poate fi redusa pe alta cale decat printr-o crestere a ratei rezervelor obligatorii, α. Se explica, astfel, motivele pentru care bancile centrale din tarile in care preferinta pentru numerar este mica practica, de regula, niveluri ridicate ale ratei rezervelor obligatorii - si invers.

Faptul cu adevarat important este insa ca regimul rezervelor obligatorii este mai adecvat pentru corectarea tendintelor pe termen mediu si lung, decat pentru eliminarea imediata a tensiunilor inflationiste pasagere. De asemenea, este de retinut ca diverse banci centrale pot adopta niveluri foarte diferite ale ratei(lor) rezervelor obligatorii, insa nici o banca centrala nu poate modifica foarte mult si foarte rapid rata(ele) existenta(e).

Avand in vedere ca, spre deosebire de manevrarea taxei de rescont, care nu face decat sa modifice costul refinantarii bancilor comerciale, fara sa afecteze direct lichiditatea acestora din urma, rezervele obligatorii si operatiunile open market exercita un efect cantitativ direct asupra volumului lichiditatilor existente in sistemul bancar, se impune compararea acestor doua instrumente.

Din punct de vedere cantitativ - care este singurul criteriu prin care cele doua instrumente pot fi comparate - este preferabila utilizarea operatiunilor open market, deoarece acestea sunt de natura contractuala, nu administrativa. De aceea, instrumentul respectiv are calitati de flexibilitate pe care care nu le poate avea nici chiar un intreg sistem de rate de rezerve obligatorii. In plus, operatiunile open market pot fi utilizate pentru a corecta variatiile pe termen scurt si foarte scurt ale volumului lichiditatilor din sistemul bancar, deoarece conceperea operatiunilor respective (stabilirea sensului in care se va actiona si a amploarei interventiei) necesita foarte putin timp, iar eventualele ajustari necesare pe parcurs pot fi realizate foarte rapid. Spre deosebire de aceasta, regimul rezervelor obligatorii presupune o rata (sistem de rate) care nu poate fi modificata decat foarte rar, deoarece, in caz contrar, bancile comerciale vor fi puse intr-o ambianta de incertitudine nesanatoasa. Or, aceasta imprejurare confera rezervelor obligatorii o mare rigiditate, ceea ce face ca instrumentul respectiv sa nu fie adecvat pentru atingerea unor obiective pe termen scurt.

Tehnica operatiunilor open market are si un alt avantaj, si anume o relativa flexibilitate in aplicare, ceea ce permite bancii centrale sa tina seama de situatia lichiditatilor fiecarei banci comerciale in parte. Astfel, tehnica respectiva permite cresterea volumului lichiditatilor exclusiv in cazul bancilor a caror lichiditate este insuficienta - si invers: reducerea volumului lichiditatilor exclusiv in cazul bancilor a caror lichiditate este excesiva. Spre deosebire de aceasta, regimul rezervelor obligatorii este neselectiv: cresterea sau scaderea ratei reduce sau augmenteaza lichiditatea tuturor bancilor comerciale, fara a tine seama de situatia lor specifica[2]. De aceea, pentru a atenua consecintele negative ale rigiditatii rezervelor obligatorii, bancile centrale recurg adesea, intr-o maniera complementara, la tehnica operatiunilor open market.

Cu toate ca rezervele obligatorii au, ca instrument de politica monetara, o serie de dezavantaje, propunerea facuta la un moment dat de M. Friedman de a elimina complet acest instrument din arsenalul bancilor centrale moderne este exagerata[3].

In primul rand, regimul rezervelor obligatorii este singurul instrument de politica monetara susceptibil a fi utilizat in mod relativ eficace in cazul in care in economie au loc masive intrari de capital din strainatate. In acest caz, este dificil ca banca centrala sa absoarba lichiditatile excedentare respective prin vanzari de titluri in cadrul operatiunilor open market, deoarece intrarile de capital fac ca cursurile titlurilor publice sa scada, iar dobanzile aferente acestora sa creasca.[4] Or, cresterea ratei rezervelor obligatorii nu prezinta acest inconvenient: masura respectiva "ingheata" instantaneu lichiditatile excedentare create de afluxul de capital, fara a genera nici un "efect-pret".

In al doilea rand, instrumentul rezervelor obligatorii poate fi utilizat chiar si in cazul in care rezervele lichide facultative ale bancilor sunt mici sau nu exista. Este adevarat insa ca, in acest caz, instrumentul respectiv trebuie utilizat impreuna cu operatiunile open market, deoarece rezultatul obtinut in modul acesta este superior celui obtinut prin actionarea doar a unui singur mijloc.

Pentru a ilustra aceasta idee, sa consideram situatia cea mai frecventa: lupta impotriva inflatiei generate de cresterea exagerata a creditelor bancare[5]. Intr-o asemenea situatie, prima si cea mai importanta masura este cresterea ratei rezervelor obligatorii. Ca urmare a reducerii volumului lichiditatilor existente in sistem, bancile comerciale vor fi nevoite sa-si reduca oferta de credite si sa vanda titluri in cadrul operatiunilor open market, pentru a-si reconstitui astfel lichiditatile. In consecinta, cursurile titlurilor vor creste, iar dobanda acestora va scadea. In aceste conditii, daca, pe langa decizia de majorare a ratei rezervelor obligatorii, banca centrala adopta si decizia de a cumpara sistematic titluri prin operatiuni open market, cu dobanda initiala, cursurile titlurilor si dobanzile aferente nu se vor modifica.

Rezulta ca o decizie de majorare a ratei rezervelor obligatorii, insotita de cumpararea de titluri de catre banca centrala, poate incetini cresterea inflationista a creditului, fara a determina cresterea dobanzilor pe piata interbancara. Or, un asemenea rezultat benign nu poate fi obtinut prin utilizarea singulara a instrumentului reprezentat de operatiunile open market, cu toate indiscutabilele sale virtuti. In cazul in care se foloseste exclusiv acest din urma instrument, banca centrala ofera titluri bancilor comerciale, insa acestea din urma vor prefera sa continue sa acorde noi credite sectorului nebancar, intrucat, data fiind conjunctura inflationista, creditele sunt mai rentabile decat plasamentele efectuate in titluri publice. In consecinta, banca centrala va fi nevoita sa ofere aceste titluri la preturi (cursuri) mai mici si la dobanzi mai mari, ceea ce va duce la cresterea costului datoriei publice.

In concluzie, deciziile privind rezervele obligatorii nu pot fi separate de operatiunile open market, iar, ca urmare, cele doua instrumente de politica monetara trebuie folosite in mod complementar.