 |
|
 |  |
| Afaceri | Agricultura | Comunicare | Constructii | Contabilitate | Contracte |
| Economie | Finante | Management | Marketing | Transporturi |
Economie
|
Qdidactic » bani & cariera » economie Curba "LM" in logica Macromodelului economic |
Curba "LM" in logica Macromodelului economic
Curba "LM"
In logica Macromodelului, curba "IS" se face replica teoriei clasice a investitiilor si ratei dobanzilor, tot atat cat teoria keynesista a banilor se face replica teoriei cantitative clasice. Este de asteptat ca aceasta replica monetara sa fie si pe aceeasi structura, adica pe axele rectangulare ale venitului national (Y) si ratei dobanzilor (i). Dintre care, in cele de mai sus a fost lamurita corelatia cererii cu oferta de moneda vizavi de rata dobanzilor (i) si de masa monetara (M).
Curba lichiditate-moneda (LM):
vine sa exprime economia monetara - vizavi de cele intamplate in economia reala, atribuite curbei "IS" - sub forma echilibrului multiplu intre cererea si oferta de moneda - vizavi de echilibrul multiplu al cererii-ofertei, corespunzatoare stabilitatii preturilor pe piata bunurior si serviciilor;
pastreaza coordonatele venitului national (Y) si ratei dobanzilor (i);
in plus fata de curba "IS", insa, curba "LM" este tot atat neomogena cat s-a dovedit curba cererii de moneda (L), fata de rata dobanzilor in Graficele VI.11 (Graficele VI.12).
i i
(LM) (LM) (3)
(2)
(LM) (LM)
(1)
O Y O Y
(a) (b)
Graficele VI.12
Comentariu grafic:
Spre deosebire de curba IS - unde niveluri mai mari ale ratei dobanzilor corespundeau si investitiilor, si venitului national, in speta economiei reale mai reduse - curba LM - echilibrul cereere-oferta de moneda, pe piata proprie acesteia - este crescatoare: indica niveluri tot mai ridicate ale cererii-ofertei de moneda, atat in materia venitului national, cat si in materia ratei dobanzilor.
Curba LM apare insa "intoarsa", fata de curba (L), vizavi de masa monetara (M): capcana lichiditatii se regaseste la stanga curbei, respectiv pentru venit national redus, si, dimpotriva, rata dobanzilor este cea mai activa la celalalt capat al curbei - indicand densitatea crescuta a monedei de tranzactie pentru venitul national ridicat.
Curba are trei zone, fortat facute distincte in Graficul (b): (1) zona "keynesista extrema" (vezi capcana lichiditatii); (2) zona "intermediara"; (3) zona "clasica extrema" (vezi moneda de tranzactie, "lubrefiantul" economiei reale pentru productiile si tranzactiile de volum ridicat).
In aceste conditii, dinamica curbei LM - deplasarea catre dreapta, pentru variatia (cresterea) masei monetare - apare ca in Graficul VI.13, respectiv echilibrul cerere-oferta de moneda revine pentru niveluri mai ridicate ale venitului national si mai scazute ale ratei dobanzilor.
i
(LM1)
(LM2)
O Y
Graficul VI.13
Observatii:
(i) Masa monetara (M) joaca - fata de curba LM si in sensul cresterii venitului national de echilibru - rolul pe care il joaca injectiile (J), cu toate cele trei componente ale lor (I, G, X), fata de curba IS.
(ii) In ciuda recunoasterii importantei ratei dobanzilor, in economie - la acelasi nivel cu recunoasterea acesteia din partea clasicilor --Macromodelul scapa usor aici rolul politico-monetar al acesteia, asa cum este ea practicata in economia moderna mai mult decat variatia directa a masei monetare: variatia ratei dobanzilor, in Macromodel, nu ar aduce decat o deplasare de-a lungul curbei, cu efecte destul de limitate.
CASETA VI.12 POLITICA MONETARA
Dupa ultimul razboi mondial, in marea majoritate a economiilor dezvoltate a avut loc etatizarea (trecerea in patrimoniul public al statului) bancilor centrale (numite nationale, federale etc.) - ca o curioasa asemanare cu cele intamplate si in statele comuniste. In zona economiilor de piata, totusi - odata ce dispareau definitiv caracterul de societate pe actiuni si astfel capitalul parivat --, aceasta avea loc, concomitent cu recastigarea unei autonomii si unei competente specifice, numite in jargon de specialitate "libertate de emisiune"-exercitarea politicii monetare, in mod delelgat, din partea guvernului. Se intelege aici ca politica monetara este singura competenta de exercitare politica pe care guvernul o delega altei institutii. Pe de alta parte, competenta politico-monetara se extindea natural la politica valutara, aceasta, la randul ei, inclusa in competenta politico-monetara, dar si extinsa practic la initiativa bancii centrale de a opera pe piata valutara autohtona in numele statului.
Pe langa politica monetara, banca centrala isi restrangea calitatea de banca comerciala la administrarea contului unui singur client - iar acesta era, fireste, guvernul -- , iar in al treile rand capata o pozitie privilegiata in centrul sistemului bancar - totalitatea bancilor comerciale din economie -- , ceea ce insemna, fata de bancile comerciale, si competente de normare, control etc., alaturate aceleiasi competente a politicii monetare.
Revenind la politica monetara, aceasta isi atribuie (i) obiective si (ii) instrumente specifice - functional, dar si legal (statutul bancii centrale, cu valore de lege a statului ) concepute la indemana directa a bancii centrale.
(i) Obiectivele principale ale politicii monetare sunt doua: (a) asigurarea lichiditatii necesare economiei si aceea a (b) stabilitatii unitatii monetare - astfel traducand "grosso-modo" stabilitatea preturilor. In complexitatea ei, politica monetara isi poate formula, pe langa obiectivele principale, cu caracter general si permanent, obiective secundare si temporare - ca de exemplu, atingerea si/sau pastrarea unui anumit curs de schimb al monedei nationale.
(ii) Instrumentele principale, la randul lor, se pot grupa in categoria (i) celor asazise "primitive", in care intra dozarea masei monetare, corelata cu incadrarea (plafonarea) creditarii, de catre sistemul bancar, sau restrictiile de operare pe piata valutara - este aici postulata situatia ca restrictionarile de orice fel sunt de natura sa intareasca moneda nationala, dimpotriva, relaxarea interventiilor de acest fel expun moneda la depreciere atat inflationista cat si in ce priveste cursul de schimb.
De mai mare importanta devine, insa, in conditiile contemporane, (ii) instrumentarul modern al politicii monetare, identificat cu (a) rata dobanzilor, (b) cursul de schimb, (c) rata rezervelor obligatorii si (d) operatiunile pe piata deschisa.
(a) rata dobanzilor - pe langa importanta pe care i-o descoperim in aceasta Lectie - se mai identifica unuia dintre cele "doua preturi" ale banilor - desi unitatea monetara este unicul reper al preturilor din economie, banii au propriul lor pret. Lasand insa sa functioneze regula unicitatii functionale a unitatii monetare vizavi de preturi, rata dobanzilor este o marime abstracta, respectiv se exprima procentual. Pe de alta parte, multiplicitatea ratelor dobanzii (CASETA VI.11) lasa loc identificarii cu pretul banilor a ratei pasive, respectiv a celei la depozitele la vedere.
Problema care se mai pune este asupra modalitatii in care banca centrala poate actiona efectiv rata dobanzilor in economie, ca parghie directa. Or, banca centrala, in conditii postbelice, este aici favorizata de "cash-flow"-ul atat de complicat al oricarei banci comerciale incat aceasta este vulnerabila, inclusiv in conditii de profitabilitate - oricare banca de astazi se imprumuta la banca centrala, cu titlu temmporar, de mai multe ori (chiar de zeci de ori) pe parcursul aceleiasi zile. Astfel, dobanda la refinantare, aplicata de banca centrala asupra creditelor catre bancile comerciale, preseaza inevitabil asupra dobanzilor la creditele oferite de bancile comerciale clientilor din afaceri si economia reala, in contextul neafectarii profitabilitatii bancare.
Dobanda la refinantare nu este insa singura rata a dobanzii actionata direct de catre banca centrala - mai putem mentiona aici taxa scontului - aplicata la operatiunea numita scontare-rescontare asupra titlurilor de valoare (obligatiuni) prezentate de bancile comerciale tot la banca centrala. Practic, bancile comerciale primesc, in prealabil, aceleasi titluri (scontare) si le remunereaza -- in interiorul termenului lor de valabilitate - cu o reducere in relatie directa tot cu evolutia ratei dobanzilor;
(a) cursul de schimb este celalalt pret al banilor (monedei), iar diferenta specifica fata de rata dobanzilor este aceea ca cursul nu mai este o marime abstracta, ci are un reper concret, acesta fiind monedele straine. Ca atare, cursul de schimb al monedei nationale se regaseste, teoretic, in tot atatea niveluri cate alte monede nationale exista si sunt functionale - in realitate, insa, este cel mai reprezentativ cursul de schimb exprimat intr-una sau un grup de monede liber-utilizabile international. Ceea ce ramane de retinut este, totusi, ca politicii monetare ii este obligatorie tratarea concomitenta a celor doua preturi ale banilor, respectiv intarirea unuia are efect similar asupra celuilalt, si invers - in concret, reducerea sau relaxarea ratei dobanzilor urmeaza sa tina totdeauna seama, pe langa consecinta asteptata a cresterii investitiilor private, de o inflatie asteptata, dar si de perspectiva deprecierii externe a monedei etc. Cursul de schimb mai are o calitate, din punctul de vedere al politicii monetare: poate deveni, din instrument, uneori, si obiectivul politicii monetare;
(c) rata rezervelor obligatorii este o chestiune normata direct de catre banca centrala asupra bancilor comerciale din sistem. Un procent din disponibilitatile bancii comericale ramane la dispozitia bancii centrale - de inteles aici ca, mai intai, bancile nu sunt deposedate de aceasta parte a avutiei, ci vorbim de rezervele obligatorii ca despre o parte imobilizata, in ce priveste activitatea lor. Mai apoi, referinta rezervellor obligatorii cade asupra disponibilitatilor, si nu asupra averii sau tuturor activelor bancii. Astfel, cresterea si/sau reducerea dispobibilitatilor atrage dupa sine obligatia, dar si dreptul legal al bancii de a-si ajusta nivelul rezervei.
Este mai importanta ratiunea macroeconomica, respectiv monetara a rezervei:
mai intai, operand asupra disponibilitatilor bancii - si astfel anulandu-si orice efect asupra resurselor operate (creditate) - rezervele incearca sa reduca atat masa monetara, in moneda efectiva, cat mai ales multiplicatorul monetar (ANEXA 3) - in speta, capacitatea masei monetare de a se auto-multiplica, in intra-relatia monedei efective cu disponibilul din conturi si cu creditarea;
tot atat, aceste disponibilitati revin in plafonul garantat al economiilor - respectiv in obligatia pe care si-o ia statul de a despagubi eventualii depunatori pagubiti in situatia falimentelor bancare;
rata este pastrata fixa pe perioade apreciabile de timp si, respectiv, se ajusteaza in momente mai dificile, de avarie sau de cotitura a politicii monetare;
iar aceasta pentru ca, la acelasi nivel al ratei rezervelor obligatorii, totalul rezervelor, contabilizat de banca centrala, variaza in intervale importante - banca centrala poate astfel aprecia, pana la extreme, atat reducerea, cat si cresterea excesiva a rezervelor: rezervele ridicate pot indica imobilizarea excesiva a disponibilitatilor economiilor in sistemul bancar, astfel lipsa lor in economia reala, ceea ce inseamna pericolul recesiunii; diminuarea rezervelor, in sistemul bancar, poate indica, dimpotriva, aglomerarea necontrolata a resurselor intr-o economie reala supraincazita. Asupra totalului rezervelor acumulate, la dispozitia bancii centrale, aceasta din urma actioneaza - nu cu modificarea ratei, cum s-ar putea crede, la prima vedere, ci mai intai cu actiunea asupra ratei dobanzilor, in conditiile descrise mai sus, la pct. (a).
(b) operatiunile pe piata deschisa - numite astfel "open-merket" - se imbina uneori, ca un context largit, cu scontarea-rescontarea, in speta aplicarea taxei scontului. Este contextul in care si banca centrala vinde si cumpara obligatiuni de stat si municipale - tot in interiorul termenului de valabilitate a acestora - publicului, cu intentia vadita de a ajusta si corecta tot rata dobanzii, ca si de a completa efectele asteptate ale acesteia. Exista o limita demna de mentionat asupra acestei categorii de operatiuni, cel putin in domeniul bancar: nicio banca nu poate ajunge la practicarea de speculatii pe piata, legislatiile nationale interzicand expres acest lucru, avand in vedere ca in astfel de speculatii ar fi antrenate insesi disponibilitatile agentilor economici si cetatenilor.
Observatia ar fi, deci, ca politica monetara de astazi depaseste Macromodelul, care o vedea numai pe partea instrumentarilor primitive, legate de masa monetara. Dimpotriva, in rigoarea aceluiasi Macromodel flexibilizarea ratei dobanzilor ar atrage miscarea exclusiva de-a lungul curbei (LM), adica mentinerea echilibrului cerere-oferta de pe piata banilor.
2.4.2.4 Modelul IS-LM si politica macroeconomica
Graficul VI.14 finalizeaza zona numita IS-LM a Macromodelului.
i
(IS) (LM)
iE
E
(LM) (IS)
O YE Y
Graficul VI.14
Comentariu grafic:
Cele doua echilibre multiple - al economiei reale (IS), respectiv monetare (LM) - sfarsesc prin a produce echilibrul real-monetar, indicat in coordonatele pnctului E, adica intr-un anume nivel al venitului national (YE) si un anume nivel al ratei dobanzilor (iE).
Modelul IS-LM pierde din vedere dezechilibrele de tip inflatie si somaj.
Este reconfirmata valoarea conceptuala a ratei dobanzilor, atat pentru economia reala, cat si pentru cea monetara.
Daca punctul de echilibru E apartine comuniunii unor piete, dinamica sa poate fi o actiune politica - tinand de deplasarea curbelor cu ajutorul agregatelor I, G si X, pentru curba IS, respectiv M (masa monetara), pentru curba LM.
Departajarea, astfel, a celor doua categorii politice fundamentale - politca fiscala, bugetara, a investitiilor si exportului, pentru curba IS; respectiv politica monetara, pentru curba LM - ramane de maxima importanta pentru insasi departajarea lui Keynes de clasici, prin clarificarea manierei interventionismului de stat in economie. Eficacitatea unei politici se maximizeaza - in model - prin inducerea efectului ei la dinamica (cresterea) venitului national, in detrimentul miscarii ratei dobanzilor. Graficele VI.15 indica conditiile maximei eficacitati a unuia si, respectiv, celuilalt dintre grupurile de politici macroeconomice.
Odata cu agresivitatea desprinderii teoriei lui Keynes de vederile clasice apar, insa, si marile probleme de natura teoretica. Bunaoara, expansiunea monetara (Graficul VI.16a) poate apropia echilibrul real-monetar de capcana lichiditatii, in conditiile stagnarii investitiilor, cheltuielilor publice si exportului. De cealalta parte, cresterea cheltuielilor reale din urma, fara a antrena expansiune monetara, poate readuce acelasi echilibru real-monetar in zona clasica-extrema, a economiei reale, vii. Numai ca posibilitatea cresterii cheltuielilor reale, fara antrenarea unui plus de masa monetara - ceea ce decurge direct din independenta reciproca, keynesista, intre economiile reala si monetara - ramane neconvingatoare, pe termen scurt, pentru criticii Macromodelului.
(IS1) (IS2) (LM1) (LM2)
i i
(LM) (IS)
E1 E2 E1 E2
(IS1) (IS2) (LM1) (LM2)
O Y O Y
|
(a) Maxima eficacitate a politicii fiscale si de cheltuieli |
(b) Maxima eficacitate a politicii monetare |
Graficele VI.15
i (IS) (LM1)
i (IS1) (IS2)
(LM2) (LM)
E1 E2
E2 E1
O Y O Y
|
(a) Expansiunea monetara cu stagnarea cheltuielilor |
(b) Expansiunea cheltuielilor, in conditii de stagnare monetara |
Graficele VI.15
Observatie: Economia monetara, in intregimea conceptului, ramane, astfel, numai partial acceptata, in gandirea economica, - iar departajarea institutionala a managementului celor doua politici, intre guvern si banca centrala este exemplul pozitiv cel dintai in acest sens. Raman numai relativ acceptabile departajarea pietei monetare, ca una paralela, si a pietei titlurilor de valoare, drept complet desprinsa de economia reala, asa cum apare ea la Keynes.
CASETA VI.13 RELAXAREA POLITICII BUGETARE
PE FONDUL POLITICII MONETARE STRANSE
Dincolo de confruntarile teoretice intre neoclasici si keynesisti-neokeynesisti - de altfel, interesante in sine - realitatea a facut posibile si vizibile fapte si aspecte indeajuns de interesante, dintre care unul a "bantuit" atat evolutiile din SUA, cat si din tarile europene, si nu mai putin din Uniunea Europeana. Urmare caii ideologice deschise de invataturile keynesiste, statele s-au vazut de mai multe ori in situatia sa intervina in combaterea recesiunii si perspectivei acesteia prin ceea ce era mai la indemana, adica esentialmente prin cresterea cheltuielilor publice. In consecinta, cresterea masei monetare se facea inevitabila, ceea ce, in economia monetara, dinamiza preturile, iar sistemul bancar se vedea fortat sa ridice rata dobanzilor, iar banca centrala sa accepte o astfel de situatie, ceea ce dadea la iveala germenii unei adevarate contradictii politice inter-institutionale. Cresterea ratei dobanzilor venea sa jeneze investitiile si demararea afacerilor, adica insusi sectorul privat, asteptat sa se ralieze politicii guvernamentale de depasire a recesiunii. In loc, deci, sa isi alature comunitatea afacerilor, in aceasta miscare, statul se vedea actionand de unul singur si, cu cat nevoia de inviorare se facea mai imperioasa, cu atat autoritatea se vedea tot mai silita sa intareasca cheltuielile publice ramanand spectatoare la modul in care investitiile private mai degraba paraseau scena - neoclasicii primeau "apa la moara" in ideea ca statul mai degraba loveste in economia privata, decat sa si-o alature. De cealalta parte, insa, departajarea institutionala guvern-banca centrala - in sensul "cenzurarii" actiunilor guvernamentale de catre o alta institutie cu competenta politica --, in zona macropoliticului, ramane o chestiune salutata, nicidecum combatuta, la randul ei.
2.4.3 Modelul cerere-oferta agregata
Aidoma componentei IS-LM, modelul cerere-oferta agregata are doua componente esentiale. Este vorba, fireste, despre (i) cererea agregata si (ii) oferta agregata.
2.4.3.1 Cererea agregata
Este totalitatea cheltuielilor regasite in spatiul macroeconomic, in intervalul de timp dat si - asa cum reiese din cele de mai sus - este egala venitului national, in conditiile echilibrului real-monetar. Or, aici se cer subliniate cel putin cateva aspecte.
Mai intai, vorbim de o totalitatea a cheltuielilor, care, fireste, include - in model - investitiile (I), cheltuielile publice (G) si exporturile (X), alaturi bineinteles de cererea de consum (C):
Da = C+(I+G+X)=C+J
Astfel, cererea agregata este prelungirea sau extinderea cererii de consum in totalitatea dimensiunilor macroeconomice - in sensul ca si injectiile (J) constituie componente ale cererii, in spatiul macroeconomic autohton.
Al doilea aspect este cel "keynesist", in sensul in care cererea este vazuta si perceputa aici - usor spre deosebire de conceptia clasica - drept cheltuiala si flux de valoare, acoperind totalitatea unor cumparari de bunuri si servicii de productie autohtona.
Al treilea aspect poate fi cel deja relavat inca din faza fluxului circular: resursele cererii agregate revin numai partial venitului national creat pe termen scurt - este vorba de resursele atribuite consumului si impozitelor -, restul resurselor revenind din cele acumulate prin economisire (S) - pentru investitii (I) -- pe parcursul mai multor fluxuri de venit national precedente.
Insfarsit, al patrulea aspect (nu insa si ultimul) ar fi acela ca cererea agregata cuprinde cheltuielile reale, cu tot cu acoperirea lor monetara - cu alte cuvinte, ea considera, alaturi de consum (C) si injectiile (J) exogene, masa monetara (M). Bineinteles, insa, nu este inteleasa aici insumarea agregatelor reale cu cea monetara, ci aspectul este altul - acela ca cererea agregata este ea-insasi un echilibru, respectiv echilibrul real-monetar.
Or, acest din urma aspect este cel mai interesant si mai relevant in relatia cererii agreagate cu modelul IS-LM, care continea echilibrul real-monetar. Acesta din urma era unul punctual - la intersectarea curbelor IS si LM - si urmeaza sa se transforme intr-unul multiplu, de tip loc geometric, la permutarea ordonatei, fata de coordonata venitului national (abscisa), intre rata dobanzilor (i) si nivelul preturilor (P) - agregare de tip medie ponderata a preturilor din economie, la momentul dat (Graficele VI.16).
i
(IS) (LM)
iE E (a)
O YE Y
P
(Da) (b)
O Y
Graficele VI.16
Observatii grafice:
Procedura este perfect asemanatoare celor intamplate intre echilibrul IJ al modelului injectii-retrageri - un singur nivel al ratei dobanzii -- si curba IS - flexibilitatea ratei dobanzilor. Aici, IS-LM indica echilibrul real-monetar la un nivel al preturilor considerat inflexibil - flexibilizarea nivelului preturilor multiplica echilibrul real-monetar.
Macromodelul ajunge la o forma asemanatoare a curbei cererii agregare (Da) cu aceea a cererii de consum (Dx) oarecare (ordinare) - deosebirile calitative fiind acelea ca (i) cererea de consum ordinara se atribuie unui singur bun (serviciu), respectiv segment al pietei; (ii) cererea agregata este, dimpotriva, un rezultat complex al Macromodelului, atribuit tuturor componentelor cu valoare de cerere si cu statut de echilibru partial, in ecopnomie.
Caracterul descrescator al curbei cererii agregate - amintind de simpla lege a cererii, la clasici-neoclasici - indica corespondenta intre nivelurile ridicate ale pretului cu niveluri coborate ale nivelului national echivalent cererii agregate si invers.
In fine, echilibrul real monetar punctiform corespunde curbei cererii agregate, ceea ce semnifica componentele statice ale acelorasi doua componente ale Macromodelului, in corespondenta. Modelul IS-LM si respectiv cererea agregata (Da) comunica si pe partea dinamica (Graficele VI.17), odata cu cresterea concomitenta a agregatelor reale si monetare - deplasarea catre dreapta atat a curbelor IS-LM, cat si a curbei cererii agregate (Da).
i (IS1) (IS2) (LM1) (LM2)
iE E1 E2 (a)
O YE1 YE2 Y
P
(Da1) (Da2) (b)
O Y
Graficele VI.18
2.4.3.2 Oferta agregata
Oferta agregata este obiectul cheltuielilor (cumpararilor) componente cererii agregate, practic capacitatea economiei de a raspunde acestor cheltuieli, ocazionate partial de resursele venitului national pe termen scurt, restul de venitul acumulat pe termen lung.
De cealalta parte, daca cererea agregata echivaleaza cheltuirii de venit national si resurse, oferta agregata echivaleaza producerii de venit national. Or, daca pe partea cererii agregate Macromodelul situeaza atatea componente de flux, ofertei agregate ii ramane un singur reper corespunzator productiei (productiilor), conceptual dezvoltate de clasici - este vorba de venitul national al maximei ocupari (Ymo), cel putin pe termen scurt, asa cum este definit acesta. Rezultatul acestei unice reperari a ofertei agregate este o curba perfect inelastica, fata de nivelul preturilor (Graficul VI.19).
|
P
(Sa)
O Ymo Y
|
Graficul VI.19 Oferta agregata pe termen scurt |
Observatie: Situatia de fundamentare a ofertei agregate pe un unic reper, respectiv de inelasticitate perfecta este dublata de o alta, anume incapacitatea dinamica pe termen scurt - din nou, spre deosebire de cele intamplate in partea cererii agregate.
Dimpotriva, repozitionarea ofertei agregate are loc numai pe termenul lung, cel al endogenizarii investitiilor (capitalului) intr-o noua infrastructura productiva ((Graficul VI.20).
P
(Sa)
O Ymo Y
|
Graficul VI.20 Repozitionarea ofertei agregate pe termen scurt |
Comentariu grafic:
Pe termen cung, curba perfect elastica a ofertei agregate se deplaseaza spre dreapta, ceea ce semnifica, fara doar si poate, cresterea venitului national al maximei ocupari. Este insa vorba aici mai degraba de curba de forma inversa literei "L" - aceasta contine, alaturi de parea perfect inelastica, o zona urcatoare (si curbata), reflectand - in spatele acestei cresteri in termenii venitului national - cresteri care se pot datora atat (i) populatiei oculate (angajate), cat si, concomitent, (ii) nivelului general al preturilor si (iii) nivelului tehnic al productiei. Nu este exclusa nici interdependenta miscarii acestor variabile.
2.4.3.3 Finalizarea Macromodelului
Putem vorbi si de fizionomia grafica a modelului cerere-oferta agregata, la fel ca in cazul precedentului IS-LM (Graficul VI.21).
P
(Da) (Sa)
PE E
O Ymo Y
Graficul VI.21
Comentariu grafic:
Insfarsit, punctul E al acestui ultim grafic este echilibrul general - de convergenta a tuturor echilibrelor partiale:
(i) intre injectii si retrageri, in zona economiei reale, pe componente individuale ale acestora:
(a) investitii-economii;
(b) cheltuieli publice-venituri fiscale ale statului;
(c) exporturi-importuri - zona economiei deschise, recastigata de Macromodel;
(ii) intre cererea si oferta de moneda - in zona economiei monetare, alta "inovatie" a Macromodelului si gandirii keynesiste;
(iii) in fine, intre cererea agregata - ca zona a cheltuielilor intreprinse in economie - si oferta agregata, cea destinata productiilor si ofertelor pentru cele dintai, ca zona fundamental limitata de capacitatea maximei ocupari a fortei de munca - respectiv referinta pietei muncii, mai corect substitutul keynesist al acesteia,
si regasit in termenii venituluinational (YE) si nivelului preturilor (PE).
Modelul cerere-oferta agregata contine doua zone (curbe) -- ca si modelul IS-LM - dar, spre deosebire de cazul acestuia, numai una dintre zone - cererea agregata - poate fi actionata pe teremen scurt si face obiectul politicilor - cealalta zona, cea a ofertei agregate, presupune endogenizarea pe perioade extinse.
2.5 Concluzie: "paradoxul keynesist"
Rezultatul aplicarii politicilor - unilateral asupra cererii agregate -- se face vizibil in Graficul VI.22.
P (Sa)
(Da2)
(Da1)
PB B
PA A
O Ymo Y
Graficul VI.22
Comentariu grafic:
Reiteram faptul ca nu exista, pe termen scurt, venit national real peste (la dreapta) venitul national al maximei ocupari. Or, aceasta inseamna si imposibilitatea cresterii economice peste acest nivel, pe acelasi termen scurt.
Ca atare, cresterea economica poate avea loc pe termen scurt - si cu ajutorul cresterii cererii agregate -- numai pentru economia cu somaj - dimpotriva, cresterea cererii agregate in conditiile unui venit national in vecinatatea maximei ocupari are sanse sa ridice mai degraba nivelul general al preturilor, venitul national crescand numai in termeni nominali de la nivelul Ymo.
"Paradoxul keynesist" consta:
de o parte, in construirea (constructia) unui Macromodel mult mai sofisticat decat gandirea vechilor clasici cu scopul de a demonstra necesitatea interventiei statului in economie - sa nu uitam nici ca neoclasicii de astazi polemizeaza cu Keynes direct pe acelasi Macromodel;
de cealalta, in impasul Macromodelului in recastigarea cresterii economice pe termen scurt, chiar cu ajutorul acelorasi politici.
Caci de facto, Macromodelul se impotmoleste in zona venitului sau productiei nationale la nivelul maximei ocupari, respectiv cam tot pe acolo pe unde se impotmoleau vechii clasici - respectiv in zona maximului productiilor pe termen scurt. Si pentru clasici si neoclasici, cresterea economica, in astfel de conditii, este de asteptat pe termene prelungite, in urma noilor investitii endogenizate in stoc de capital si infrastructura.
Deosebirea intre cele doua concluzii - a lui Keynes si, respectiv, a clasicilor - pare sa tina mai degraba de nuante, decat de esential - spre exemplu, Keynes vede posibilitatea cresterii pe termen scurt in zona economiei cu somaj, in vreme ce vechii clasici o plasau in zone ale cererii superioare ofertei pe piata muncii, iar somajul revenea concomitent supraofertei de bunuri pe piata.
Concepte:
active lichide si semilichide
agentul economic stat
balanta comerciala
banca centrala
banii in sens larg
bani in sens restrans
bani propriuzisi
bancile (sistemul bancar)
bugetul de stat
cerere agregata
cererea de moneda (L)
cheltuiala nationala
cheltuieli guvernamentale (publice)
consum
consum autonom
crestere economica
curba investitii-economii (IS)
curba lichiditate-moneda (LM
cursul de schimb
deficitul bugetar
deflatia
echilibrul bugetar
echilibrul (Y/i) economiei reale
echilibrul-dezechilibrul extern
echilibrul-dezechilibrul fortei de munca
echilibru general
echilibru real-monetar
economia deschisa
economia monetara
economii
excedent bugetar
exercitiu bugetar
exporturi
flux
gradului de deschidere economica (DE)
importuri
importurilor de completare
impozitare
inflatie
injectii
investitii
imprumutul public
inclinatiile catre consum
inclinatia marginala catre importuri (m)
inclinatii marginale
legea "ofertei creatoare de cerere proprie"
"libertate de emisiune"
lichiditate cuaternara (L4)
lichiditate primara
lichiditate secundara
lichiditate tertiara (L3)
limita economisirii
limita investitiilor
macroeconomie
macropolitica
instrumente
obiective
macrostabilizare
masa monetara (M
modelul cerere-oferta agregata
modelul "fluxului circular"
modelul "injectii-retrageri" (JW)
moneda efectiva
moneda de precautie (Lp)
moneda de speculatie (Ls)
moneda de tranzactie (Lt)
multiplicator
multiplicatorul cheltuielilor publice
multiplicatorul de investitii
multiplicatorul exportului
multiplicatorul fiscal
multiplicatorul monetar
nivelul preturilor (P)
obiective ale macroeconomiei
operatiunile pe piata deschisa
"paradoxul keynesist"
pasive bancare
"patrulaterul lui timbergen"
piata monetara
piata muncii
politici economice
negative
pozitive
politica fiscal-bugetara
politca fiscala, bugetara, a investitiilor si exportului
politica monetara
politica valutara
pragul ratei dobanzilor
produsul intern brut (PIB)
produsului intern net (PIN)
produsul global brut (PGB)
produsul national brut (PNB)
produsului national net (PNN)
randamentele titlurilor de valoare
rata consumului
rata dobanzilor (i)
nominala
reala
restului lumii
retrageri
scontare-rescontare
sectorul de stat in economie
sistemul bancar
sistemul financiar
sistemul monetar international al etalonului aur
statul minimal
stoc
stocul de masa monetara (Mo)
taxa scontului
teoria cantitativa a banilor
teoria investitiilor si ratei dobanzilor
titluri de valoare
venit disponibil
venit national
venitul national al maximei ocupari (Ymo)
venitul personal
venituri fiscale ale statului
Chestiuni:
Explicati diferentierea specifica intre cerereade consum si cererea agregata.
De ce lipseste, in viziunea Macromodelului lui J.M.Keynes, o expresie matematica a ofertei agregate ? Avem in vedere faptul ca, de partea cealalta, cererea agregata cunoaste o astfel de expresie.
Explicati definitia echilibrului general, ca egalitate intre cererea agregata si:
(a) venitul national
(b) oferta agregata, intr-o maniera corelata
Indicati consecintele miscarii macro-agregatelor keynesiste dupa modelul urmatorului tabel:
|
AGREGAT |
NOTATIE |
IMPULS (+/-) |
EFECT ASUPRA: |
|||||
|
x |
x |
x |
J |
W |
IS |
LM |
Ca |
Sa |
|
Consum |
C |
|
|
|
|
|
|
|
|
Investitii |
I |
|
|
|
|
|
|
|
|
Economii |
S |
|
|
|
|
|
|
|
|
Ch.publice |
G |
|
|
|
|
|
|
|
|
Fiscalitate |
T |
|
|
|
|
|
|
|
|
Exporturi |
X |
|
|
|
|
|
|
|
|
Importuri |
M |
|
|
|
|
|
|
|
Care este replica keynesista a legii investitiilor si ratei dobanzilor, de origine clasica ?
Definiti situatiile (dezechilibrele) de: (a) inflatie si (b) somaj, in termenii Macromodelului. Explicati bazele keynesiste ale "incompatibilitatii" inflatie-somaj.
Pe exemplul macropoliticilor de baza (fiscal-bugetara si monetara), explicati caracterul asincron (prelungirea termenului de obtinere a rezultatului) al cresterii economice.
Pentru zona politicilor fiscal-bugetara, a investitiilor si exportului, sa se explice:
(a) comuniunea rezultatelor;
(b) diferenta lor specifica.
Explicati politica monetara:
(a) in sens larg;
(b) in sens restrans - neoclasic sau monetarist.
Dezbatere:
(10) Piata si productia, in Macromodelul John Maynard Keynes.
ANEXA 1
Conditia investitiilor in economie: un punct de vedere
In termenii mai pragmatici ai dezbaterii de mai sus despre investitii (paragraful 2.4.1.1) si multiplicatorul de investitii (CASETA VI.7), incercam sa lamurim aici chestiunea implicarii investitiilor (I), intemeiate bineinteles pe multiplicator. Vom expune cazurile: (1) investitiei unice si (2) investitiei multiple (repetate).
Cazul investitiei unice
Sunt date multiplicatorul (kI), inclinatia marginala catre consum (c) si respectiv investitiile (I) astfel: kI =5, c=0,8 si respectiv I=1.000 unitati, pentru:
SDYt = DY1+DY2+ . DYn = I [1+c+c2+ . c(n-1)]
unde se descopera, in membrul drept, o suma de progresie geometrica tinzand catre chiar multiplicatorul static, respectiv 1/(1-c), adica:
SDYt kI
Ceea ce se traduce prin aceea ca valoarea limita a sumei cresterilor venitului in diferite perioade - venitul unei perioade, in cazul investitiei unice - nu depaseste valoarea impulsului investitional initial. Iata si cazul complet al investitiei unice, in conditiile date:
PERIOADA |
It |
DCt |
DYt=It+DCt |
|
|
|
|
|
|
Yo+1,000 |
|
|
|
|
|
Yo+800 |
|
|
|
|
|
Yo+640 |
|
|
|
|
|
Yo+512 |
|
|
|
|
|
Yo+409,6 |
|
|
|
|
|
Yo+327,7 |
1 2 3 4 5 6
Cazul investitiei repetate
Poate fi ilustrat de astadata direct - tabelar si grafic. Una si aceeasi valoare de 1.000 unitati este reinvestita in fiecare dintre perioade, dupa cum nici numarul perioadelor nu se mai limiteaza, ca in cazul (1). In schimb, celelalte date de baza raman aceleasi.
Deducem astfel venitul perioadei "n":
Yn = I [1+c+c2+ . +c(n-1)] I /(1-c) = kI
PERIOADA |
It |
DCt |
DYt=It+DCt |
Yt |
|
|
|
|
|
Yo+3.361,6 |
|
|
|
800=0,8x1.000 |
|
Yo+2.952 |
|
|
|
1.440=0,8x1.800 |
|
Yo+2.440 |
|
|
|
1.952=0,8x2.440 |
|
Yo+2.952 |
|
|
|
=0,8x5.000 |
|
Yo+1.000 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4.000=0,8x5.000 |
|
|
Rezulta, astfel, una si aceeasi limita a insumarii cresterilor de venit pentru investitia repetata, ca si pentru investitia unica. In al doilea rand, insa, se manifesta o rezultanta a raportului intre cresterea venitului total (DYt) si valoarea investitiei repetate (It), ca in situatia alaturata:
PERIOADA |
DYt/It |
NOTATIA |
|
|
|
|
|
|
|
1+c |
|
|
|
1+c+c2 |
|
|
|
|
pentru care, fireste:
1+c+c2+ . +c(n-1) = 1/(1-c)
Ca atare, pentru investitia reperata, raportul intre cresterea venitului si valoarea aceleiasi investitii este constant, in succesiunea perioadelor.
Concluzia demersului de fata priveste conditia investitiei repetate, ca proces specific, atat in general, cat si in raport cu investitia unica. Investitia repetata nu serveste cresterii venitului, pe termen lung, ci pastrarii lui la nivel constant.
ANEXA 2
Echilibrul cerere-oferta in economia monetara
Echilibrul cerere-oferta pe piata monetara se regaseste in comportamentul preturilor, ca in teoria cantitativa a monedei (CASETA VI.10)
MV = a pi qi
unde, fireste, M este masa monetara, V este viteza de rotatie a monedei, pi si qi sunt preturile si, respectiv, productiile individuale ale reperelor de bunuri din economie, iar valorile egalizate de o parte si de alta reprezinta, de facto, fluxul de masa monetara.
Acesta din urma, la randul lui, intalneste in primul rand stocul de masa monetara (Mo): moneda si bancnotele de baza (3-6% din totalul masei monetare curente). Este vorba de partea de moneda care variaza mai rar si numai la initiativa autoritatii monetare - ceea ce in jargonul politicii monetare se numeste "currency principle".
Mai departe, echilibrul in speta tine seama de caracterul agregat (integrat) al monedei, atat pe partea cererii (lichiditatii /L), cat si pe aceea a ofertei (masei monetare /M), dupa cum urmeaza:
(i) La nivelul lichiditatii primare (L1, numita "absoluta" sau "perfecta"):
L1 = Mo + depozite bancare la vedere = M1
Iar M1 este considerata astfel moneda efectiva sau banii propriuzisi.
(ii) La nivelul lichiditatii secundare (L2), se insumeaza:
depunerile (depozitele) la vedere;
depozitele pe termen scurt;
actiunile fondurilor de ajutor reciproc,
rezultand integrarea monedei efective de catre al doilea nivel al masei monetare (M2) - bani in sens restrans --astfel:
M2 = M1 + L2
(iii) Lichiditatea tertiara (L3) reprezinta, odata cu largirea valorii proprii, reducerea gradului de lichiditate -- sunt active care necesita un oarecare timp pentru transformarea in moneda. Este vorba despre:
depuneri in conturi de economii pe termen lung;
obligatiuni de casa ale statului;
titluri de renta;
certificate de depozit ale marilor corporatii etc.
iar masa monetara creste si ea la la treilea nivel (M3) - banii in sens larg --, prin incorporarea acestei lichiditati de grad mai redus:
M3 = M2 + L3
(iv) Lichiditatea cuaternara (L4) se formeaza, la randul ei, din:
depuneri la banci si institutii financiare;
bonuri de tezaur;
accepte bancare resontabile etc.
Respectiv, cererea totala de moneda se integreaza cu ajutorul ultimului nivel al lichiditatii si banilor in sens larg - active lichide si semilichide:
L = M3 + L4
Daca insa stocul de moneda se atribuie autoritatii, zona variabila a monedei - banii in sens larg si activele lichide si semilichide - este gestionata de bancile comerciale. Variatia strict curenta a masie monetare (ofertei de moneda) se regaseste si astfel se cuantifica prin multiplicatorul monetar (ANEXA 2).
Economia monetara apare impartita in cele doua zone si dupa un alt criteriu: acela al apropierii de economia reala, de o parte, respectiv de controlul autoritatii, de cealalta. Mai aproape de economia reala este cererea de moneda (lichiditatea/L), iar masa monetara ramane mai aproape de controlul autoritatii, chiar in ciuda fenomenului multiplicator.
ANEXA 3
Multiplicatorul monetar
Sa privim schema alaturata: moneda se multiplica, odata cu existenta-functionarea sistemului bancar, prin jocul dintre componentele sale. Mai precis, depunerea unei sume de moneda efectiva in conturi bancare multiplica masa monetara totala cu un coeficient determinat si finit.
SCHEMA
Multiplicarii monetare
(multiplicatorul creditului)
100 CREDIT
ECONOMIA REALA 1.000 1.000
100 CREDIT
ECONOMIA REALA 900 900
100 CREDIT
ECONOMIA REALA 800 800
100 CREDIT
ECONOMIA REALA 700 700
Total
|
|
ECONOMIA REALA |
DEPOZITE |
|
|
x |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL |
|
|
Concluzii:
de la 1.000 unitati monetare, intrate initial in sistemul bancar - din moneda efectiva in moneda de cont - masa monetara se multiplica de aproape 5 ori, adica cu alte 3.900 unitati, in acest exemplu simplu, cu utilizarea unei valori fixe de 100 unitati monetare din fiecare credit generat prin multiplicare. Multiplicatorul este, oricum, unul finit - aceasta se observa in sumele descrescatoare de pe coloana depozitelor.
Multiplicatorul (m) este dependent de suma intrata, de rata cheltuielilor imediate, in economia reala, a fiecarui agent economic creditat, in lant, ca si de numarul de depozite constituit si implicat aici.
Multiplicatorul este un numar pozitiv si finit (asa cum am si vazut), in conditii normale. Faptic:
m I
Respectiv, el este nul, in conditiile in care econmia reala ar absorbi instantaneu intregul credit al primei banci. Dimpotriva, o suma s-ar putea multiplica la infinit in alternativa (absurda, bineinteles) ca toti primitorii de credite s-ar abtine sa cheltuiasca ceva din creditele primite, preferand transferul integral al creditului in depozitele proprii la banci.
In economia reala - in afara sistemului bancar - se va intoarce, fireste, o suma egala cu cea initial intrata in sistemul bancar.
In ordinea principiala a faptelor:
(i) bancile comerciale atrag depozite si acorda credite, fixand niveluri ale ratei dobanzii - activa, la creditele acordate, versus pasiva, la depozite --dupa criteriul propriei profitabilitati;
(ii) sumele imprumutate de banci clientilor se intorc partial in sistemul bancar, ca depozite;
(iii) rezervele obligatorii - numite curent rezerva legala ceruta - contracareaza fenomenul multiplicator:
DM = m / R
unde DM este variatia masei monetare, m este multiplicatorul monetar iar R nivelul rezervelor obligatorii (rezervei legale cerute).
ANEXA 4 RECAPITULATIVA
Echilibrul general in Macromodelul Keynes
|
|
Ipostaza (1) |
|
|
Modelul Injectii (J) - retrageri (W) |
Cererea de moneda (L) |
Echilibrul-dezechilibrul fortei de munca |
J;W (W) i
(J) (L) O Ymo Y
O Y O M
|
Procedura: punctarea echilibrului cheltuieli (injectii) - retrageri (JW) fata de venitul national (Y) |
Substrat: zonare a curbei cererii de moneda |
Substrat: expresia, in termenii venitului national, a echilibrului fortei de munca |
|
Situare: economia reala, inclusiv economia deschisa (cu exporturi si importuri) |
Situare: economia monetara |
Situare: economia reala cu producerea venitului national, dupa criteriul ocuparii fortei de munca (piata muncii) |
|
|
Ipostaza (2) |
|
|
Curba IS (investitii-economii) |
Curba LM (cerere-oferta de moneda) |
|
i i
(IS) (LM)
O Y O Y
|
Procedura: multiplicarea echilibrului (JW), dupa criteriul flexibilizarii ratei dobanzilor (i) |
Semnificatie: un echilibru multiplu al cererii-ofertei de moneda, pe aceleasi criteriu si coordonate cu curba IS |
|
|
|
Situare: economia reala |
Situare: economia monetara |
|
|
|
|
Ipostaza (3) |
|
|
|
Modelul IS-LM |
|
|
|
i
(IS) (LM)
iE E
O YE Y
|
Procedura: punctarea echilibrului real-monetar fata de venitul national (Y) si rata dobanzilot (i) |
|
|
|
|
Situare: economia reala si economia monetara |
|
|
|
|
|
Ipostaza (4) |
|
|
|
Cererea agregata (Da) |
Oferta agregata (Sa) |
||
P P
(Da) (Sa)
O Y O Ymo Y
|
Procedura: flexibilizarea echilibrului real-monetar fata de venitul national (Y) si nivelul preturilor (P) |
Procedura: constructia curbei ofertei agregate, bazata pre reperul unic al venitului national al maximei ocupari, fata de venitul national (Y) si nivelul preturilor (P) |
||
|
Situare: economia reala si economia monetara, pentru cheltuielile nationale |
Situare: economia reala si economia monetara, pentru capacitatea de producere a venitului national |
||
|
|
Ipostaza (5) |
|
|
|
Modelul cerere-oferta agregata |
|||
P
(Da) (Sa)
PE E
O YE Y
|
Rezultatul: un echilibru general punctiform intre cheltuiala nationala si capacitatile de productie, in termenii venitului national si nivelului preturilor, pentru: economia reala, inclusiv economia deschisa, economia monetara si piata fortei de munca |
|
|
| Contact |- ia legatura cu noi -| |  |
| Adauga document |- pune-ti documente online -| |  |
| Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| |  |
| Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| |  |
 |
|||
|
|||
Proiecte pe aceeasi tema | |||
|
| |||
|
|||
|
|
|||