Fenomenul globalizarii si limitele politicilor economice - continutul, geneza si tendintele globalizarii

Eseu recomandat pentru lectura

FENOMENUL GLOBALIZARII SI LIMITELE

POLITICILOR ECONOMICE^*

1. Continutul, geneza si tendintele globalizarii

Introducere

Fenomenul globalizarii, care declanseaza in zilele noastre aprige controverse in cadrul dezbaterilor politice, revendicandu-si o importanta cruciala la nivelul deciziilor de politica economica, contestat si apreciat deopotriva, este un subiect de reflectie la fel de vechi atat pentru economisti cat si pentru politicieni.

In formularea principiilor economiei si in fundamentarea politicilor, de la Smith, Ricardo sau Keynes, pana la Samuelson, de pilda, cu adevarat noua nu este decat amplitudinea interdependentelor globale la care se raporteaza riscul si incertitudinea ce planeaza asupra actiunilor economice, fie ele locale, zonale sau pancontinentale.

Intr-o lume a interdependentelor globale, in care toate lucrurile depind de toate lucrurile, cea mai izbitoare consecinta, in planul politicilor economice, este ca autoritatile nationale nu-si mai pot controla economiile, iar actorii din varful piramidei politicii mondiale, care fac si desfac regulile jocului, pot actiona, dar nu mai pot raspunde pe deplin de consecintele deciziilor lor . Disfunctionalitatile, dezechilibrele, inflatia, crizele monetar -financiare si bancare, care se produc intr-o tara sau alta, intr-un spatiu economic sau altul, sunt transmise, prin intermediul mecanismelor globale de formare a preturilor, cursurilor de schimb, ratelor dobanzii etc., altor tari si altor spatii economice, interconexate sau interferente, printr-un fel de miscare de "rezonanta economica", ale carei oscilatii se propaga imperfect si imprevizibil . In aceste conditii, pietele globale tind sa devina tot mai instabile, iar pietele nationale tind sa devina tot mai insuficiente si, in cele din urma, impracticabile (Samuelson, 1982) .

Concomitent, limitele rationamentului economic de a cuantifica, anticipa si incorpora in calcule riscul si incertitudinea politicilor economice, de-o maniera care sa satisfaca interesele decidentilor (firme, guverne, uniuni sau grupari de state, organizatii economice sau institutii financiare internationale etc.), sunt tot mai evidente. Aceasta pare sa fie una din marile provocari pe care globalizarea le ridica in fata stiintelor cunoasterii si actiunii, in general, si, a stiintei economice, in speta.

Propunand, in permanenta, deschiderea economiilor nationale catre exterior, globalizarea nu este niciodata neutra, actuala ordine internationale favorizand, in cadrul competitiei mondiale, tarile dezvoltate si defavorizandu-le pe cele slab dezvoltate, mai putin introduse pe piata si mai putin credibile sau incitative, in raport cu atragerea creditelor si investitiilor straine directe.

Inconturnabil, globalizarea deschide perspective promitatoare umanitatii, pe masura sfidarilor economice si politice la care o expune, intru edificarea unei noi ordini mondiale.

1.1. Continutul, geneza si tendintele globalizarii

1.1.1 Ce este globalizarea?

Globalizarea reprezinta, in esenta, un puternic proces de interconditionalizare a evolutiei spatiilor economice (aflate in diferite stadii de racordare si/sau integrare, in raport cu sistemul economiei mondiale), cu tot ce incumba acestora: pietele nationale si firmele de afaceri, bunurile si serviciile, capitalurile si bancile, forta de munca si cunostintele, si, in cele din urma, tarile si populatiile lor.[3]

Acceptiunea de mai sus ne permite, dintru inceput, sa remarcam deosebirea dintre integrare si globalizare, precum si pe cea dintre globalizare si problemele globale ale omenirii, fenomene, care, desi interactive, sunt diferite din punctul de vedere al continutului si ariei problematice la care fac referinta.

1.1.2. Distinctia de principiu dintre integrare si globalizare

Integrarea si globalizarea spatiilor economice nationale constituie doua procese distincte, atat ca intensitate si profunzime a interconditionalizari pietelor, cat si sub raport volitiv-politic, normativ, legislativ si institutional, vizand relatiile de interdependenta dintre partile sistemului.

Conditionarile prestabilite de catre formele superioare de integrare (prin finalitate si scop), facand trimitere la aspectele volitiv-politice de apartenenta, respectiv de aderare la un sistem integrativ construibil, precum si la asumarea libera a responsabilitatii si obligatiilor ce decurg din functionarea acestuia (vezi constructia europeana) sunt inexistente in cadrul globalizarii. Cu toate acestea, globalizarea este departe de a fi neutra, desi marseaza, preponderent, pe dimensiunea economica a interdependentelor mondiale. In acest sens, regulile contradictorii ale jocului pietei mondiale, determinate de lupta pentru suprematie si de interesele economice, geostrategice si geopolitice ale marilor puteri o fac sa fie lipsita de impartialitate. Aceasta, cu atat mai mult, cu cat intregul esafodaj al mecanismelor concurentiale, privind principalele variabile economice: costuri, preturi, cursuri de schimb, dobanzi etc., care se formeaza si se desfasoara la scara globala, atrag in vartejul acestei tornade spatii economice nationale extrem de diferite intre ele; nu numai ca potential sau ordine de marime (suprafata, populatie, resurse naturale), ci, mai ales, ca nivel de crestere si dezvoltare si ca oportunitati de a-si pune in valoare resursele economice de care dispun. La marile decalaje economice acumulate in timp istoric de catre tarile sarace si subdezvoltate, globalizarea a adaugat numeroase alte inechitati, rezultate din gestionarea defectuoasa a dezechilibrelor si crizelor economico-financiare locale, zonale si mondiale, de catre chiar institutiile internationale menite sa le monitorizeze si sa le aplaneze prin deciziile si programele lor. Intre acestea , cele mai contestate sunt: FMI, BM si OMC . Sunt formulate insa critici si la adresa unor organizatii ale ONU (FAO) sau la adresa celor autonome, functionand sub auspiciile ONU (ONUDI , PNUD si UNCTAD ), precum si ale altor organisme internationale (G_{7 - 8}), care, fie printr-o pozitie de echivoc fata de decalajele economice ale lumii a treia, fie printr-o insuficienta implicare in rezolvarea acestora, au contribuit, in grade diferite, direct sau indirect la tergiversarea solutionarii problemelor sociale globale ale omenirii.

1.1.3. Globalizarea si problemele globale ale omenirii

Unghiul de incidenta sub care globalizarea se raporteaza la problemele globale ale omenirii, difera de la o epoca la alta, in functie de modul in care, iesind din perimetrul national, au ajuns sa afecteze intreaga civilizatie umana. Insuficienta resurselor financiare de a le controla face ca, la lista celor vechi (poluare; saracie; decalaje economice; crestere demografica excesiva in spatiile economice subdezvoltate, asociata cu insuficienta resurselor de hrana, apa si energie si cu criza datoriei externe; razboaie zonale; conflicte interetnice etc.), sa se adauge altele noi (crima organizata; coruptia; traficul de droguri si persoane etc, cu care, indeobste, este asociat terorismul international).

Gestiunea globala a acestor probleme ridica, in prezent, ca si in viitor, patru mari grupe de dificultati:

(a) cresterea vitezei de proliferare a celor vechi, concomitent cu aparitia altora noi (de exemplu, formele de agresiune si terorism in ciberspatiu: intreruperea circuitelor informationale; virusarea programelor si a soft-urilor; copierea fisierelor bancare si furtul electronic de bani; operarea de tranzactii frauduloase in spatiul virtual si spalarea de bani etc.);

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

(b) cresterea costurilor sociale provocate de persistenta si amploarea problemelor globale;

(c) cresterea costurilor preliminate destinate aplanarii si prevenirii;

(d) criza resurselor financiare internationale necesare rezolvarii, comparativ cu cele ale amanarii sau transferarii in viitor a majoritatii problemelor care nu au solutii punctuale in prezent.

Judecand dupa durata fazelor in evolutia problemelor globale ale omenirii (incubatie; constientizare; conflictualizare; incercare de solutionare; evaluare a rezultatelor; proiectare in viitor etc.), cele mai grave sunt legate de: poluare; discrepante ale nivelului dezvoltarii economico-sociale (ritm de crestere, nivel de ocupare, standard de viata, educatie, sanatate) intre marile regiuni ale globului; crestere demografica; saracie; criza resurselor de hrana, apa si energie; crima organizata si terorismul international etc.

Analiza cauzalitatii acestor arhetipuri de fapte sociale, utilizand metoda analizei de dependenta (interactiune, interdependenta a planurilor: economic, social-istoric si politic), precum si analiza path (a directiei cauzarii) semnaleaza ca globalizarea problemelor lumii este o caracteristica a timpului nostru ("timpul dintre epoci", dupa expresia lui Naisbett),[8] agravarea lor fiind strans legata de dezvoltarea interdependenta a economiilor nationale, in contextul destructurarilor antrenate de tranzitia de la epoca industriala la cea postindustriala.

Inlantuirea arborescenta a problemelor sociale globale ale lumii, avand multiple radacini istorice, le-a proiectat peste secole (din sec. XIX, in sec. XX si XXI) sub forma unui infasurator de crize, dintre care, unele vor putea fi relativ controlate in viitor, altele vor putea fi relativ aplanate, insa cele mai multe vor fi amanate sine die. Din punctul de vedere al rezolvarii, multe generatii si multe orizonturi de asteptare se vor succeda, in incercarea de a gasi solutii fezabile acestor probleme, ce-si vor urma ireversibil cursul, neputand fi oprite, ci doar transformate, in functie de conditiile specifice fiecarei epoci[9].

Conflictualizarea problemelor sociale ale omenirii, sub impactul cresterii interdependentelor globale, reclama, la randul sau, analize mai ample, care depasesc perimetrul stiintelor economice axate pe costuri. Impunand necesitatea unei abordari de tip cross-disciplinarity intre cunostintele furnizate de sociologie, etica, stiintele mediului, economie, management, filozofie politica etc. numeroase studii analitice pun in discutie, in primul rand, insusi caracterul conflictual al valorilor social-umane ce insotesc tranzitia de la lumea industriala la cea postindustriala[10], marcata de marea ruptura dintre natura umana si refacerea ordinii sociale . In al doilea rand, sunt evaluate sansele societatii contemporane de a depasi momentul de criza, printr-un proces de redresare sociala, inspre o noua ordine mondiala. Mesajul de fond al acestor studii consta in faptul ca omenirea a depasit fazele de incubatie si constientizare ale problemelor globale, fiind preocupata de solutionarea lor, in functie de o anumita ordine de prioritate si urgenta, precum si de adecvarea dintre scopuri, obiective si mijloace, fata de care fenomenul globalizarii are o dubla implicatie. Pe de o parte, bulversand strategiile anterioare si modificand raporturile esentiale ale interdependentelor, ea grabeste schimbarea si reorienteaza mentalitatile. Pe de alta parte, globalizarea a fortat omenirea sa dobandeasca o mai buna perceptie a inechitatii si injustitiei actualei ordini economice si sociale, a limitelor politice ale managementului global in a gestiona disfunctionalitatile structurale zonale sau pe cele proprii economiei mondiale, precum si a limitelor terestre, ale planetei, de a face fata dezechilibrelor ecologice si exploatarii pradalnice a resurselor naturale . Toata aceasta efervescenta intelectiva, privind necesitatea instituirii unei noi ordini mondiale, potrivit careia vechile doctrine economice, sociale si politice sunt considerate desuete, cuplandu-se cu altele noi (cum ar fi ecologismul) sau cu anumite teorii avangardiate (referitoare la: erodarea puterii; dezintegrarea vechilor centre de putere economica, politica, militara si reasamblarea lor in alte tipuri de aliante; multiplicarea autoritatilor etc.) a condus la o noua miscare de idei, cunoscuta sub numele de mondialism sau globalism.

1.1.4. Globalism si globalizare

Globalismul (sau mondialismul), ca expresie a curentului postmodernist, prezent in multe arii majore ale cunoasterii (filosofie, istorie, sociologie, economie, etica, estetica, literatura etc.) a aparut si s-a afirmat ca faza autoreflexiva a modernitatii,[15] formuland intrebari tulburatoare si ipoteze incitative despre "permanentizarea schimbarii"; "pluralitatea istoriilor", "cum sa convietuim intr-o lume globala in care toate lucrurile depind de toate lucrurile"(?); "planeta noastra a devenit un sat global" s.m.a.

Tranzitia sociala postindustriala, dominata de procesul de globalizare a dat nastere anumitor cautari si afirmari, uneori transante cu privire la necesitatea educarii identitatii unice a naturii umane la scara globala si la formarea constiintei ecologice planetare. In aceasta acceptiune, globalismul este asociat cu forta utopiei pozitive a societatii cunoasterii, capabila sa intretina energia vitala individuala si sociala intru performanta actionala, competitivitate, desavarsire morala si spirituala. Aceste virtuti, legate de necesitatea de a trai in armonie cu natura inconjuratoare, care ne contine prin biologic si cu natura umana, care ne contine prin social, sunt singurele in masura sa valorizeze, prin educatie, cunoastere si implicare, tot ceea ce este mai de pret in fiinta umana : creativitate, solidaritate, altruism, gandire deschisa etc.[16] Din aceasta perspectiva, investitia in educatie si in formarea capitalului uman sunt considerate drept parghii hotaratoare ale edificarii unei noi ordini economice si sociale mondiale, prevalente celorlalte instrumente de politica economica, integrate unui management flexibil si armonic, la nivel global si local.

Orientata catre viitor, aceasta miscare de idei, care conecteaza individualitatea la mecanismele unui globalism aflat ireversibil in expansiune (in sensul existentei unor interdependente universalizate si al aparitiei constiintei planetare), are,  in acelasi timp, meritul de a fi identificat originea perpetuarii injustitiei in cadrul ordinii mondiale Aceasta rezida in modul in care "valurile globalizarii "(asa-numitele globalizari succesive), proprii marilor imperii politice (de la cele antice la cele medievale) si nonpolitice (colonialiste, neocolonialiste si postcolonialiste), au reusit sa domine istoria civilizatiei timp de aproape 5000 de ani, continuand sa reproduca vechile raporturi economice dintre centru si periferie, respectiv dintre spatiile economice dezvoltate si puternice, sub aspect politic, si cele economic aservite, subdezvoltate si slab organizate, din punctul de vedere al administrarii propriilor resurse.

Noile mecanisme concurentiale globale postbelice le-au preluat si le-au amplificat prin diverse angrenaje specifice. (a) prin resorturile comertului mondial de formare a preturilor (foarfecele preturilor) si prin negocierile                                                                                                                       GATT privind reglementarea comertului international si a tarifelor vamale intre statele membre, avand astfel un caracter partial discriminatoriu fata de terti (b) prin canalele de propagare a disfunctionalitatilor sistemului monetar-valutar financiar, tinand de politica unilateral privilegiata a SUA in cadrul FMI; (c) prin orientarea directiilor fluxurilor de capital (credite si ISD) si prin conditionalitatile acestora, pe fondul polarizarii economiei mondiale, pe de o parte, intre Est si Vest, iar, pe de alta parte, intre Sud si Nord. Foarfecele preturilor, de pilda, in toata perioada postbelica pana in prezent, a ramas asimetric deschis, functionand permanent in favoarea fluxurilor de produse manufacturate, provenind din tarile dezvoltate si in defavoarea fluxurilor de materii prime si produse mai putin prelucrate, provenind din tarile slab dezvoltate sau in dezvoltare, aflate la periferia sistemului economiei mondiale.

Fara indoiala, revendicarile mai vechi sau cele mai recente, de instituire a unei noi ordini mondiale, au in vedere, pe langa numeroase alte aspecte, inclusiv cele legate de solutionarea participativ-democratica a problemelor globale ale lumii, "spargerea" nucleului tare al relatiilor dintre centru si periferie asupra carora "globalizarile succesive" si-au pus o puternica amprenta si carora, "noua globalizare" le imprima constant o evolutie catre o limita dramatica

1.1.5. Geneza si reproductia istorica a relatiilor economice

dintre "centru si periferie"

Cea mai cunoscuta teorie despre consecintele economice nefaste reproduse prin mecanismele globalizarii si, implicit, despre relatiile centru-periferie apartine lui Wallerstein[19], care, de fapt, a impus si conceptul de mondialism sau globalism, analizand geneza spatiului mondial european ale carui radacini dateaza din secolul XVII(1640). Spre deosebire de vechile modele globalizatoare, transformate in imperii politice, care au impus prin constrangere fluxurile economice (tribut, impozite, dari) dinspre periferie spre centru, "noul spatiu mondial european", prefigurand aparitia economiei mondiale, avea sa se intemeieze pe o piata mondiala si o diviziune internationala a muncii, in care legatura fundamentala dintre partile sistemului devine cea economica; fara a mai reclama, neaparat, existenta unui aparat politico-administrativ centralizat care sa detina monopolul comertului in frontierele sale si /sau in afara lor.

Ca tip de sistem mondial, capitalismul european, si cel extaeuropean (istoric mai intarziat) au generat o stratificare a diviziunii internationale a muncii in areale de piata (productie si schimb), asincrone, din punctul de vedere al stadiilor istorice de evolutie si decalate, din punctul de vedere al dezvoltarii economice. In Europa, aceasta stratificare a condus la delimitarea a trei spatii economice asimetric interdependente si anume :

(a) centrul sau nucleul economiei mondiale, cuprinzand statele din Nordul si Vestul Europei, in care s-au dezvoltat economii industriale urbane si burghezii autocentrate national, bazate pe generalizarea muncii salariate; (b) semiperiferiile, cuprinzand tarile Europei Centrale, in care a predominat mult timp economia domeniala, bazata pe larga autonomie a proprietarilor funciari si pe munca aservita si/sau salariata; (c) periferia, cuprinzand tarile rasaritene ale Europei (si prin extensie, cele din America Latina), in care a predominat agricultura, bazata pe munca semi-aservita in sistem fiscal - comercial.

Economia mondiala, care este o inventie a lumii moderne, a favorizat astfel procesul acumularii mondiale a capitalului, in avantajul tarilor dezvoltate si in detrimentul celor ramase in urma.

Punand in relatii de piata inechitabile un capitalism central (autocentrat si interdependent), situat in centrul sistemului, sub raportul dezvoltarii, cu un capitalism periferial (extravertit si dependent), situat, prin ecartul de dezvoltare, la periferia sistemului, economia mondiala si-a creat noi mecanisme de drenare a surplusului de venit din spatiile economice subdezvoltate catre cele puternic dezvoltate. Sub o forma sau alta, aceste mecanisme continua sa functioneze si astazi, cu alte reguli ale jocului economiei de piata sau prin intermediul altor resorturi de angrenare a concurentei la scara globala. Si aceasta, cu chiar girul institutional al organizatiilor economico-financiare internationale, create in cadrul sistemului economiei mondiale postbelice (F.M.I., B.M., GATT/OMC), in scopul de a gestiona echilibrul monetar-valutar-financiar si de a-i corecta abaterile, de a aplana crizele zonale sau locale si de a sustine, prin programe de creditare, redresarea economica a spatiilor afectate, precum si a tarilor slab dezvoltate; si, respectiv de a gasi solutii pentru practicarea unor schimburi comerciale reciproc avantajoase intre state.

Inainte insa de a intreprinde o analiza a modului in care aceste institutii si-au indeplinit misiunea pentru care au fost create, in primul rand FMI, si, in planul secund BM, vizand inechitatea distribuirii resurselor financiare, lipsa transparentei, partialitatea, violarea unor principii democratice in administrarea fondurilor si alte nedreptati, tinand de conditionalitatile extrem de dure impuse statelor asistate, este deosebit de important sa supunem discutiei si alte aspecte. O parte dintre aceste aspecte sunt legate de tensionatul context imediat postbelic (foarte prolific in aparitia organizatiilor internationale) si de evolutia acestuia in perioada razboiului rece si dupa. Ideea este ca ceea ce s-a intamplat in economia mondiala postbelica nu tine exclusiv de rolul si functiile FMI, BM, GATT/OMC, ci si de modul in care ele au fost permisive fata de interesele si interventia unor actori puternici, implicati politic sau strategic in dirijarea creditelor sau in formularea pozitiilor in cadrul complicatei arhitecturi economico-financiare globale, supusa unor rasturnari de directie si traiectorie de insasi evolutia relatiilor economice internationale in diferite etape istorice.