Politici macroeconomice

Politici macroeconomice

Implicarea statului in economie se face prin organele sale guvernamentale avand evident aprobarea de principiu a celor legislative. Ele se mai intalnesc in literatura de specialitate sub numele de politici guvernamentale.

Politicile macroeconomice pentru a fi eficiente trebuie sa se coreleze cu instrumente corespunzatoare. Avand in vedere aceste elemente in functie si de natura coloraturii politice a autoritatilor guvernamentale, ele se impart in:

a)     politici monetare si de credit;

b)     politici de cheltuieli publice;

c)      politici fiscale.

Prezentam in continuare continutul acestora:

a) Politicile monetare si de credit au ca instrumente : rata dobanzii, creditul si masa monetara aflata in circulatie. Folosirea acestor instrumente are ca scop restabilirea echilibrului economic si din acest motiv ele se folosesc in mod diferentiat in functie de stadiul in care se gaseste economia in cadrul evolutiei ciclice. In faza de expansiune economica prelungita, in scopul evitarii  punctului critic de "supraincalzire" care ar fi urmat de criza economica si depresiune se impune franarea cresterii economice prin reducerea cererii agregate si in acest mod a incitatiei agentilor economici pentru a face investitii. Din acest motiv, se iau masuri de crestere a ratei dobanzii si de introducere de restrictii suplimentare in acordarea de credite si ceea ce va reduce volumul investitiilor. In acest mod, agentii economici vor reduce productia, vor opri cresterea veniturilor mai ales cele salariale ceea ce va reduce consumul. In acest mod se incetineste ritmul de crestere al activitatii economice in general. In aceiasi directie actioneaza si reducerea masei monetare prin oprirea de emisiuni suplimentare cerute de cresterea activitatii economice.

In faza de depresiune, politicile urmaresc stimularea cresterii economice. Prin scaderea ratei dobanzii, prin acordarea de facilitati in acordarea creditelor si prin sporirea emisiunilor de moneda ( promovarea unei inflatii controlate) se urmareste incitarea de a investi a agentilor economici ceea ce va determina cresterea cererii agregate.

b) Politicile cheltuielilor publice au ca instrumente achizitiile, comenzile de stat investitiile.

Ele se folosesc diferentiat in functie de faza in care se gaseste activitatea economica.

In faza de expansiune economica prelungita, achizitiile, comenzile si investitiile de stat sunt reduse si chiar oprite.

In faza de depresiune economica, achizitiile, comenzile de stat si investitiile sporesc in mod substantial determinand o crestere a cererii agregate. Trebuie insa aratat ca in faza de depresiune exista o oferta excedentara ceea ce impune ca investitiile de stat sa fie directionate in domenii care nu produc bunuri materiale cum sunt: autostrazi, edificii cultural-sociale etc. Personalul angajat pentru realizarea acestor obiective, primeste salarii care vor determina cererea pentru alte activitati producatoare de bunuri si servicii. Se mai fac si investitii in intreprinderi administrate de stat care vizeaza retehnologizarea unitatilor producatoare de utilitati publice (energie electrica, transport, telecomunicatii etc). Aceste investitii reprezinta o sursa de comenzi pentru agentii economici privati producatori de instalatii, utilaje etc. care la randul lor lanseaza comenzi celor care produc materii prime si energie etc.

Toate aceste comenzi inseamna locuri de munca, deci salarii cerere.

d)     Politicile fiscale folosesc drept instrumente impozitele si taxele. Acestea pe langa functia de redistribuire a veniturilor si de creare a surselor financiare necesare efectuarii cheltuielilor cu caracter public, au posibilitatea de a influenta activitatea economica. In faza de expansiune prelungita se recurge la cresterea fiscalitatii ceea ce va determina reducerea veniturilor si in consecinta franarea consumului si investitiilor. Cand dimpotriva economia se gaseste in faza de recesiune se recurge la micsorarea impozitelor si taxelor ceea ce va determina veniturilor provenite din salarii si impozite deci in consecinta va determina cresterea cererii agregate.

e)    

Observatii:

Abordate in relatia lor reciproca politica cheltuielilor publice si politica fiscala formeaza politica bugetara.

In deceniul 6 al secolului XX politicile monetare si de credit precum si cele fiscale au fost promovate in sensul influentarii cererii agregate, fiind  denumite politici economice conjuncturale bazate pe cerere sau de tipul "stop and go"; fiind folosite astfel:

in faza de expansiune pentru a frana cresterea economica (deci reducerea cererii agregate);

in faza de depresiune pentru a stimula cresterea economica (deci cresterea cererii agregate).

Dupa aceasta perioada s-a recurs la politici denumite "mix policy"  care se fundamenteaza pe promovarea diferentiata de masuri monetare si bugetare unde:

masurile monetare au ca scop controlul inflatiei;

masurile bugetare urmaresc volumul activitatii economice si acoperirea deficitului bugetar prin credite pe piata monetara si financiara pentru a nu provoca inflatie.