Economia in sectorul public

Economia in sectorul public

Politicile macroeconomice

Sectorul public, intervine in viata economica si in domeniul politicilor macroeconomice. Guvernul influenteaza diverse variabile economice si sociale prin actiunile pe care le intreprinde in patru directii principale:

a)           politica fiscala;

b)           politica monetara;

c)            politica retelor de schimb;

d)           politica de preturi si venituri.

a)           Politica fiscala este o politica de ajustare a sistemului economic prin intermediul impozitelor, respectiv a cheltuielilor guvernamentale. Se mai numeste politica bugetara si foloseste ca instrument principal bugetului public in reglarea activitatii economice. De exemplu, daca somajul inregistreaza o crestere impozitele excesive se vor diminua, efectul acestei reduceri, alaturi de multiplicatorul investitiilor, avand rolul sa dezvolte activitatea economica.

Prin politica fiscala se stabilesc:

tipurile de impozite care vor fi percepute;

nivelul impozitelor;

diferentierea impozitelor pe categorii de agenti economici;

rolul impozitelor.

b)          Politica monetara este o politica macroeconomica de ajustare a echilibrului economic prin rata dobanzii. In conditii de avant economic, se practica o rata a dobanzii mica, pentru a se stimula investitiile, iar in conditiile de boom economic, o rata a dobanzii mare. Desigur, politica monetara capata o complexitate sporita in conditiile lipsei de lichiditate, cand rata dobanzii este din punct de vedere teoretic zero si populatia prefera banii lichizi. Sub aspect practic, rata dobanzii nu poate inregistra nivelul zero, dar o lipsa de lichiditate este posibila si ingreuneaza derularea tranzactiilor prin posibile blocaje financiare in lant.

c)           Politica ratelor de schimb urmareste mentinerea competitivitatii prin folosirea controlata a cursului de schimb si consolidarea schimburilor externe prin practicarea unor cursuri alternative de schimb atunci cand exista fluxuri de capital.

d)          Politica de preturi si venituri se refera la stabilirea pe cale administrativa a unor limite minime sau maxime de pret la anumite bunuri, servicii sau resurse economice si controlul veniturilor prin sistemul taxelor negative (acestea reprezinta un fel de impozite inverse platite de guvern agentilor economici inclusiv populatiei pentru a completa nivelul de consum pana la nivelul consimtit de societate) si pozitive (acestea sunt impozitele percepute de stat).

Alte politici economice

Statul intervine in promovarea politicilor economice in scopul macrostabilizarii sociale si economice. Este vorba despre un ansamblu de politici de interventii, cum sunt:

politica de echilibrare a bugetului de stat;

politica economica de echilibrare a balantei de plati;

politica economisirii, consumului si veniturilor;

politica investitionala;

politica de reglare a cererii si ofertei de bani;

politica antiinflationista;

politica antisomaj.

Unele dintre acestea folosesc instrumentele politicilor macroeconomice descrise anterior, iar altele insista pe utilizarea unor instrumente specifice considerate esentiale pentru inloturarea dezechilibrelor economice. Dar toate trebuie corelate unele cu altele, in scopul evitarii unor scopuri contradictorii si aparitiei de conflicte intre variabilele economice.

Economia asistentei medicale

Sectorul public se implica in domeniul sanatatii prin mecanismele obisnuite, ale alocarii de cheltuieli cu aceasta destinatie. In plus, elaborarea de programe de asistenta medicala reprezinta o alta preocupare a sectorului public prin care se urmareste starea de sanatate a populatiei din punct de vedere statistic, ameliorarea acesteia, si imbunatatirea sistemului de asistenta publica medicala. Exista o adevarata industrie a asistentei medicale, in care se includ toate serviciile oferite populatiei din punct de vedere medical in spitale, laboratoare, cabinete medicale si stomatologice, policlinici etc.

In prezent, economia asistentei medicale se confrunta cu doua aspecte esentiale: costurile si accesul.

Costurile asistentei medicale sunt in crestere atat din punct de vedere absolut, cat si relativ, ca pondere in produsul national brut. Cresterea cheltuielilor cu asistenta medicala nu inseamna automat imbunatatirea starii de sanatate a populatiei. De altfel, calitatea asistentei medicale este greu de apreciat. De cele mai multe ori, cresterea duratei medii de viata a populatiei poate indica o ameliorare a sistemului de ingrijire medicala, respectiv a tratamentelor, a serviciilor medicale, a dotarii cu aparatura necesara a institutiilor sanitare etc.

Lucrare: Functiile managementului calitatii Lucrare: Bibliografie - managementul dezvoltarii durabile

Accesul la asistenta medicala divide populatia in doua categorii: asiguratii si neasiguratii. Asiguratii, au acces la serviciile de asistenta medicala, in mod gratuit sau compensat in timp ce neasiguratii au acces in conditiile suportarii cheltuielilor de ingrijire medicala, care fiind foarte mari, ii indeparteaza pe subiectii care amana pe cat posibil contactul cu acest sector. Ca urmare, cei asigurati devin mai putin preocupati de masurile de prevenire a imbolnavirilor si tind sa supraconsume serviciile de asistenta medicala in sensul ca solicita teste si control medical mult mai des decat daca ar fi fost neasigurati.

Integrarea economica si copiii institutionalizati

Adeseori integrarea economica este corelata sau mai bine spus conditionata de situatia copiilor institutionalizati. Desigur, nici coruptia , birocratia, saracia, ingrijirea medicala, securitatea granitelor, inflatia, somajul nu sunt evitate in abordarea procesului de integrare a Romaniei in structurile europene. Autoritatile fac eforturi permanente pentru ameliorarea conditiilor economice si astfel indeplinirea conditiilor de integrare mai parcurge cate un pas. Acest aspect este valabil si pentru situatia copiilor institutionalizati.

Este adevarat ca in contextul dezvoltarii economice durabile, in care prezentul este corelat cu viitorul, respectiv resursele prezentului cu posibilitatile de dezvoltare ale generatiilor viitoare, situatia copiilor institutionalizati atrage cel mai usor atentia organismelor internationale. Din acest punct de vedere, daca optimistii vad partea plina a paharului, adica schimbarile care au avut loc in casele de copii, in privinta copiilor strazii, a celor din scoli de corectie si din diverse centre. Aceste schimbari, dincolo de ajutoarele si donatiile primite, care nu au fost intotdeauna de buna calitate - vizeaza si investitiile pentru modernizare si schimbare a calitatii vietii institutionale suportate de societati private si mai ales de bugetul statului. Pesimistii vad partea goala a paharului, adica tristetea din ochii copiilor care traiesc o viata lipsita de sentimente, copii care infrunta o situatie pe care nu si-o doresc. Din putinul pe care il au acesti indivizi mai ofera cate ceva copiilor singuri, intalniti pe strada, sau pur si simplu evita sa il vada.

Realistii adopta o pozitie de mijloc. Ei nu ii ignora pe copiii institutionalizati, asa cum nu ignora inflatia, somajul si greutatile zilnice. Dar sunt critici. Ei inteleg multe, si accepta o serie de neajunsuri, insa cauta explicatii si cauzele necazurilor. In acelasi timp, ii condamna pe cei care se lanseaza in actiuni nechibzuite si pe cei care se complac intr-o stare data din care nu incearca sa iasa.

Si atunci, perceptia noastra cu privire la integrare si la institutionalizarea copiilor depinde de structura interna individuala, de gradul de optimism, sau pesimism care ne caracterizeaza.

Dincolo de aceasta perceptie subiectiva, fireasca, se poate contura o apreciere obiectiva cu privire la corelatia integrare si situatia copiilor institutionalizati. Nimeni nu contesta ca acesti copii sunt victime ale unor conditii precare de viata, ale unor parinti denaturati, ale unor conjuncturi triste si toti accepta necesitatea sprijinirii lor de catre societate. Diverse fundatii insa care ocrotesc copilul dintr-o incercare de buna credinta isi extind implicarea in integrarea copiilor scapand-o uneori de sub control. Este vorba despre situatia in care copii institutionalizati se alatura copiilor cu familii la gradinita, scoli sau in parc. Greseala nu este a parintilor cu copii care isi feresc odraslele de contactul cu copiii institutionalizati si refuza de exemplu sa invete la aceeasi gradinita. Si nu neaparat de teama unor boli, cat mai ales a comportamentului lor imprevizibil. Iesirile din institutii, il determina pe copil sa aiba izbucniri si reactii spontane violente chiar, care in conditiile unui supraveghetor la 6 copii sau a pasivitatii acestuia devin periculoase pentru copiii ceilalti. De aici, nu trebuie sa se inteleaga acum ca toti copiii cu parinti sunt cuminti, ascultatori, educati, cu atitudini pasnice si usor de intuit. Nici ca toti copiii institutionalizati ar fi un pericol public. Atatea cazuri au dovedit ca acestia din urma, caliti de viata si cu mult bun simt au avut o puternica motivatie sa-si depaseasca conditia si mai mult decat atat, au reusit. Dar, partea care ramane din copii institutionalizati care nu poate fi educata prin efortul societatii, nu inseamna ca este o consecinta a sistemului economic. Nu inseamna ca societatea este raspunzatoare de aceasta parte care nu poate fi integrata social. Este oare greu sa se accepte ca o structura prost creata nu poate fi indreptata? Adeseori explicam comportamentul cuiva atat prin elemente innascute cat si dobandite, respectiv atat prin caracter, temperament, vointa cat si prin educatie si apartenenta la grup. Dobandirea apare ca o constructie realizata pe o fundatie care poate fi asimilata cu caracteristicile innascute. Dar daca fundatia lipseste, constructia nu isi are rostul. Cu alte cuvinte nu se pot dobandi elementele necesare in conditiile unor trasaturi intrinseci, innascute contrare depasirii conditiei si atunci efortul nostru devine fara efect sau cu efect zero.

Societatea, statul, institutiile publice au desigur datoria permanenta sa se preocupe si sa sprijine categoriile de populatie defavorizate. Dar de aici si pana la a continua o directie fara finalitate in detrimentul altor investitii in capitalul uman, respectiv in stimularea si incurajarea copiilor inzestrati, care promit realizari, este o insistenta inutila.

Se spune adeseori ca pentru a trece puntea trebuie sa te faci frate cu . . . cineva. Daca pentru a avea succes integrarea Romaniei inseamna rezolvarea situatiei copiilor institutionalizati este foarte bine. Dar succesele in acest domeniu nu depind numai de efortul societatii, respectiv ale guvernului, ci si de structura si motivatia acestora. De aceea rezultate pot intarzia sau pot fi mai mici decat cele scontate.

Organismele internationale sunt institutii extraordinare, dar care, prin raportorii desemnati sa analizeze o situatie beneficiaza de o prezentare mai mult subiectiva, decat obiectiva. Un strain care vine in Romania pe post de controlor nu poate fi in stare sa inteleaga situatia reala a oamenilor care traiesc aici. El este asteptat, condus, cazat, ospatat, plimbat in spiritul traditiei romanesti si nu reuseste decat descriptiv sa observe o situatie de fapt. Aparentele nu mai sunt insa suficiente pentru a intelege realitatea.

De aceea, opinia pesimista care caracterizeaza reprezentantii organismelor internationale privind integrarea Romaniei nu poate fi cea reala. La fel, nici optimismul care caracterizeaza factorii de decizie din Romania nu este bun. Dar realistii care vad si lucrurile bune si lucrurile rele pot constata ca distanta Romaniei fata de incheierea procesului de integrare europeana nu este nici atat de mare cum o vad institutiile externe, nici atat de redusa, cat prezinta decidentii politici autohtoni. Conditia insa este sa fie aplicate criterii de judecata care pe o baza unitara sa ia in considerare particularitatile romanesti din punct de vedere demografic, social, cultural, economic, politic, juridic, natural.

Capitolul X Concluzii privind functionarea sectorului public

Comentarii generale privind functionarea sectorului public

Sectorul public este o necesitate pentru orice economie. Functionarea sa este impusa de imperfectiunile pietei, dar aceasta nu inseamna ca implicarea sa este intotdeauna optima. Interesele agentilor economici difera, ceea ce inseamna ca niciodata nu vor fi satisfacuti deplin toti participantii la viata economica. In plus, sentimentul discriminarii este o caracteristica umana care face ca de cele mai multe ori individul sa se considere dezavantajat sau defavorizat de o situatie pe care este obligat sa o accepte.

Prin urmare, se pot desprinde cateva concluzii generale din functionarea sectorului public:

implicarea statului in economie este o necesitate pentru orice economie dar si o posibilitate;

formele implicarii statului difera de la tara la tara;

sectorul public coexista cu sectorul privat;

se manifesta relatii de complementaritate si/sau concurenta intre sectorul public si cel privat;

functiile majore ale sectorului public sunt de alocare, distributie a veniturilor si stabilizare economica;

alegerea publica nu se face intotdeauna pe baza analizei cost-beneficiu acordandu-se prioritate principiilor etice si nu in mod automat celor de eficienta;

forma cea mai vizibila de manifestare a sectorului public este productia de bunuri publice;

fondurile necesare producerii de bunuri publice se pot obtine prin acord voluntar sau impozitare obligatorie;

preturile administrate pot fi limita minima sau maxima si nu reprezinta preturile bunurilor publice;

problematica externalitatilor impune interventia publica;

problemele sociale ale securitatii, inegalitatii veniturilor, saraciei, asistentei medicale, impun masuri si politici macroeconomice cu caracter public;

coordonatele sectorului public se schimba in contextul globalizarii si integrarii economice;

functionarea sectorului public nu este perfecta, ea insasi inregistrand esecuri, pe care societatea le poate ameliora fie printr-o schimbare de interventie publica, fie printr-o interventie privata, sau mixta.

Sectorul public in Romania

Romania parcurge o etapa dificila. Tranzitia la economia de piata este un proces mai indelungat decat si-a imaginat orice persoana supusa astazi costurilor sociale. Dificultatile economice se reflecta in plan social si afecteaza comportamentul indivizilor. Perceperea acestui proces este diferita in randul oamenilor, nu atat din pricina bunastarii individuale, cat mai ales a gradului de optimism de care se bucura fiecare. In general, se pot recunoaste trei categorii de populatii:

a)           optimistii care traiesc o viata agitata, dar recompensata material. Ei sunt cei care muncesc la mai multe societati fie ca intreprinzatori, fie ca salariati, alearga toata ziua, dar isi permit luxurile unui concediu sau al cumpararii de bunuri de folosinta indelungata. Ei sunt convinsii care cred intr-o redresare a economiei si spera intr-o viata mai usoara.

b)          pesimistii, care traiesc o viata simpla, chiar foarte modesta si uneori sub limita saraciei. Ei sunt cei carora le-a pierit zambetul si motivatia muncii. Ei sunt somerii fara speranta unei noi angajari sau salariatii cu venituri mici care nu mai cred in ameliorarea economiei. Ei se complac in aceasta stare si traiesc de pe o zi pe alta.

c)           realistii, care par sa constientizeze cel mai bine ceea ce se intampla in jurul lor. Ei ii recunosc pe bogati si pe saraci, aspira la o viata mai buna, dar o considera un ideal indepartat. Ei accepta ca viata este plina de suisuri si coborasuri, si nu renunta la a o lua de la capat, daca sunt loviti de soarta. Ei sunt acceptantii tranzitiei.

In aceste conditii, fiecare grup de indivizi isi formeaza o parere cu privire la fenomenele si procesele economice, politice, sau de alta natura care orienteaza sau modifica comportamentele si actiunile lor. Integrarea economica, un proces extrem de complex, este perceputa diferit de indivizi. Desi nici unii nu neaga necesitatea acestui proces, preocuparile pentru intelegerea sau dezbaterea lui cad in sarcina autoritatilor si institutiilor publice. Optimistii spera insa intr-o redresare a economiei mai rapida decat sumbrele statistici nationale sau internationale, pentru ca privind propria existenta, cauta lucrurile frumoase si pozitive. In schimb, pesimistii sunt total respingatori de informatii care nu influenteaza pe termen scurt existenta lor. De aceea ignora si manifesta indiferenta la aspectele macroeconomice care trateaza sansele Romaniei de integrare, fiind sensibilizati numai de cei cu existenta mai grea decat cea proprie. Realistii sunt adeptii integrarii indepartate si comentatorii pasionati ai starii economiei. Ei cauta informatie si o interpreteaza.

Restructurarea economiei nationale presupune identificarea sectoarelor de activitate care s-au dovedit viabile, competitive si sustenabile. Ori, aceasta nu se poate face fara implicarea sectorului public.

Existenta sectorului public in economia romaneasca nu este noua. In timp, aceasta a cunoscut modificari substantiale in ceea ce priveste dimensiunea si intensitatea actiunilor capatand noi forme de interventie. Ca in orice economie, sectorul public in Romania nu este perfect.

Anumite interventii ale sale rezolva dezechilibre importante de piata, altele respecta conditiile de eficienta in decizia economica, altele se orienteaza mai mult dupa principiile de etica sociala. In plus, daca eficenta este inteleasa in aceeasi maniera in orice sistem economic, etica sau echitatea capata interpretari sau orientari specifice, in functie de interesele generale ale societatii, de modul de comportament social, de traditiile in societate. Specificitatea eticii se intelege mai bine daca se analizeaza reactiile societatii romanesti cu privire la gratuitatea sau compensarea sub forma de bacsis. Bacsisul este apreciat diferit de la o societate la alta.

Bacsisul este ceva obisnuit in economia americana si in multe economii de piata moderne din Europa. In SUA, un turist primeste de la bun inceput un ghid de comportament. Din cuprinsul sau, turistul afla lucruri utile si interesante cum ar fi unitatile de masura pentru confectii, imbracaminte, distanta, viteza, temperatura etc. Dar mai afla si ca bacsisul este considerat oficial o practica uzuala. Mai precis, se obisnuieste sa se plateasca 15% gratuitate peste nota de plata la restaurante si soferi de taxiuri. Pentru un sofer de autobuz, gratuitatea se ridica uzual la 1$ de persoana, iar pentru un ghid turistic la 2$ de persoana pe zi. Acest bacsis, numit elegant gratuitate este considerat un pret platit de consumator pentru manifestarea unei relatii prietenesti in timpul calatoriei. Par sume mici, dar o familie din Europa care nu este obisnuita cu acest sistem, daca are 3 membri si se angajeaza intr-o excursie de 10 zile, trebuie sa plateasca 3*2*10 = 60 $ ghidului. Daca autocarul transporta 30 de persoane atunci suma insusita de ghid sub forma de bacsis se ridica la 600$. Totusi, daca cineva considera ca relatia cu soferul sau ghidul a fost incordata sau ca acestia nu merita gratuitatea, poate sa renunte la a plati. Cu toate acestea, sunt persoane insistente care isi cer dreptul la bacsis sub simpla argumentare ca serviciile au fost aceleasi.

Si atunci? Este oare echitabil pentru indivizi ca acest sistem in care bacsisul este cerut direct, la un anumit nivel; in conditiile in care este un venit neimpozabil si clientul nu este intrebat in legatura cu disponibilitatea de a-l achita?

Adeptii acestui sistem il considera o necesitate din punct de vedere echitabil. Ei admit ca salariile soferilor si ghizilor sunt reduse si insusirea gratuitatii are un rol dublu: pe de o parte de crestere a veniturilor celor care o primesc, fara a exista o majorare oficiala a salariilor, iar pe de alta parte de stimulare a acestora in vederea prestarii unor servicii de calitate menite sa sporeasca satisfactia turistilor.

Pareri opuse considera gratuitatea o jignire la adresa clientului care nu este dispus sa o plateasca si este fortat sa explice ca serviciile nu au corespuns asteptarilor sale.

In plus, daca salariile acestor categorii de persoane sunt considerate mici de autoritatile insele de ce nu se majoreaza acestea si se accepta sistemul bacsisului? Si daca se accepta oficial gratuitatea, lasandu-i pe potentialii primitori sa o ceara direct, chiar afisand afirmatii de tipul "Bacsisul va fi apreciat", de ce nu au dreptul la gratuitate si alti prestatori de servicii, sau diversi functionari care au relatii cu publicul? De ce nu au dreptul la gratuitate functionarii de la ghiseele bancilor, barbierii si frizeritele, cosmeticianele, medicii, profesorii, avocatii? Toti pot zambi si avea o relatie placuta, agreabila cu clientul, pacientul sau elevul, generandu-i acestuia satisfactie si incredere? Argumentul potrivit caruia aceste categorii de profesiuni genereaza salarii mari este total neadevarat cel putin in unele economii.

Si atunci, daca sistemul gratuitatii este acceptat nu numai de primitor si platitori, dar si recunoscut de autoritati prin non-interventia in acest aspect, in SUA, Belgia si alte tari occidentale, in economia romaneasca, gratuitatea se manifesta in alte forme. Aici, desi exista, bacsisul nu este stabilit la un anumit nivel. El se practica frecvent, dar este o expresie clara a vointei clientului satisfacut de serviciile primite si are un nivel variabil stabilit de platitor in functie de disponibilitatea sa financiara si satisfactia resimtita. In schimb, exista alte profesiuni in afara celor de ghid si sofer care sunt un domeniu al gratuitatii, consumatorii admitand ca daca nu platesc in plus, nu sunt tratati cum ar trebui. Dar acesta reprezinta un teren periculos, in care se reduce distanta de la gratuitate, ca recompensa pentru serviciu, la mita, ca o necesitate pentru primirea serviciului.

In concluzie, integrarea Romaniei in structurile europene care inseamna adaptarea tarii la economiile deja membre presupune numeroase schimbari. Dar acestea nu trebuie preluate de dragul de a se renunta la anumite practici ci, trebuie selectate si utilizate numai acele masuri care corespund traditiilor si modului de gandire romanesc.

Este adevarat ca receptivitatea la schimbare este diferita de la individ la individ, in functie de gradul sau de educatie si mediul sau de existenta (familie, prieteni, colegi de munca).

In privinta preturilor, consumatorul roman, a acceptat, in cele din urma ca intr-o economie de piata un produs poate fi oferit la preturi diferite, fara ca aceasta sa fie o discriminare sau inselatorie. El a invatat sa decida intre a cumpara un produs la un pret nu prea convenabil si a pierde mai mult timp deplasandu-se la locul in care gaseste acelasi produs la un pret mai atractiv.

Dar niciodata nu va admite bacsisul ca o problema impusa vointei sale si la un nivel general practicat de care trebuie sa ia cunostinta si caruia trebuie sa se conformeze.

Echitatea in economia romaneasca, ramane cea de altfel, in toate economiile, un proces nerezolvat in totalitate. Dar sectorul public este in masura sa intervina in functionarea sistemelor economice si sa le influenteze, orientandu-le spre o actiune mai eficienta si mai echitabila.

Rolul sectorului public, departe de a se fi diminuat, este in perioada tranzitiei economiei romanesti, mai divers si profund. Desi ameliorarea unui esec al pietei nu conduce automat la eliminarea tuturor dezechilibrelor din economie, decidentii din sectorul public nu inceteaza sa analizeze situatiile pietei prin prisma corelatiilor cost-beneficiu si principiilor de echitate sociala.

In anul 2000, o comisie complexa de fundamentare cuprinzand reprezentanti ai Executivului, experti ai partidelor politice, sindicatelor patronatelor, organizatiilor neguvernamentale si asociatii profesionale a elaborat Strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu (2000-2004) .

Obiectivul fundamental al strategiei este crearea unei economii de piata functionale, compatibila cu principiile, normele, mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene. Ca obiective concrete se remarca:

asigurarea dupa anul 2001 a unui ritm mediu annual de crestere = PIB de 4-6%;

realizarea stabilizarii macroeconomice;

promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene;

crearea unui mediu de afaceri prielnic;

apropierea de standardele Uniunii Europene prin modernizarea si dezvoltarea serviciilor de utilitate publica;

eliminarea riscurilor de accidente ecologice si reducerea continua a poluarii.

Desigur, scenariul de restructurare economica se aplica prin implicarea sectorului public in viata economica. Aceasta se face in contextul alegerii publice, al participarii cetatenesti la imbunatatirea procesului decizional in administratia publica, ceea ce inseamna implicarea societatii in activitatea de guvernare, accesul larg la informatie si dezvoltarea modalitatilor de culegere de informatii. Altfel spus, complexul de informatii, comunicare, implicare exprima esenta noilor directii de implicare a sectorului public in viata economica in general, a societatii in special.