Suveranitatea consumatorilor

Intr-o societate de piata directionarea tuturor activitatilor economice cade in sarcina antreprenorilor. Ei sunt cei ce controleaza productia. Ei piloteaza si carmesc vasul. Un observator superficial ar putea crede ca ei detin suprematia. Dar lucrurile nu stau astfel. Ei trebuie sa asculte neconditionat de ordinele capitanului. Iar capitan este [p.269] consumatorul. Nici antreprenorii, nici fermierii, nici capitalistii nu determina ce anume trebuie produs. Decizia aceasta o iau consumatorii. Daca un om de afaceri nu asculta cu strictete de ordinele publicului, asa cum ii sunt ele transmise prin structura preturilor de piata, el sufera pierderi, ajunge la faliment si este astfel indepartat din pozitia eminenta de carmaci. El va fi inlocuit de alte persoane, care s-au dovedit mai capabile de a satisface cererea consumatorilor.

Consumatorii isi ofera patronajul acelor magazine in care pot cumpara ceea ce doresc la preturile cele mai mici. Decizia lor de a cumpara sau de a se abtine de la a cumpara determina cine urmeaza sa detina in proprietate si sa gestioneze intreprinderile si fermele. Ei ii pot inavuti pe saraci si saraci pe cei bogati. Ei determina cu exactitate ce urmeaza sa se produca, ce calitate urmeaza sa aiba aceste produse si ce cantitati urmeaza sa se produca. Ei sunt sefii nemilosi, plini de capricii si mofturi schimbatoare si imprevizibile. Pentru ei nu conteaza decat propria lor satisfactie. Lor nu le pasa catusi de putin de meritele trecute si de interesele speciale. Daca li se ofera ceva care le place mai mult sau care este mai ieftin, ei isi abandoneaza fostii furnizori. In calitate de cumparatori si consumatori ei au inimile impietrite si nemiloase, fiind lipsiti de orice compasiune pentru altii.

Doar vanzatorii de bunuri si servicii de ordinul intai sunt in contact direct cu consumatorii si depind nemijlocit de ordinele lor. Insa ei transmit ordinele primite de la public tuturor producatorilor de bunuri si servicii de ordin superior. Intr-adevar, producatorii bunurilor de consum, vanzatorii cu amanuntul, furnizorii de servicii si reprezentantii profesiunilor intelectuale sunt nevoiti sa-si achizitioneze cele de trebuinta pentru buna desfasurare a treburilor lor de la acei furnizori care le ofera la preturile cele mai mici. Daca nu ar avea intentia sa cumpere pe pietele cele mai ieftine si sa-si organizeze procesarea factorilor de productie astfel incat sa satisfaca cererile consumatorilor in maniera cea mai adecvata si mai putin costisitoare, ei ar fi siliti sa iasa din afaceri. Locul lor ar fi luat de persoane mai eficiente, incununate de mai mult succes in achizitionarea si procesarea factorilor de productie. Consumatorul este in masura sa dea frau liber capriciilor si mofturilor sale. Antreprenorii, capitalistii si fermierii au mainile legate. Ei sunt siliti sa se supuna in tot ce fac ordinelor publicului cumparator. Orice abatere de la directiile prescrise de cererea consumatorilor li se scade din cont. Chiar si cea mai mica abatere, fie ca este produsul unui act deliberat, fie ca este sau cauzata de o eroare, de o judecata gresita, sau de ineficienta, le reduce profiturile sau le face sa dispara. O deviatie mai substantiala atrage dupa sine pierderi si astfel le diminueaza sau le absoarbe in intregime averea. Capitalistii, antreprenorii si proprietarii funciari, nu-si pot prezerva si spori avutia decat satisfacand cat mai deplin ordinele consumatorilor. Ei nu sunt liberi sa faca cheltuieli [p.271] acolo unde consumatorii nu sunt dispusi sa refinanteze platind mai mult pentru produse. In modul cum isi conduc afacerile ei trebuie sa fie nemilosi si fara inima, deoarece consumatorii - sefii lor - sunt nemilosi si fara inima.

In ultima instanta, consumatorii nu determina doar preturile bunurilor de consum ci, in aceeasi masura, si pe cele ale factorilor de productie. Ei determina venitul fiecarui membru al economiei de piata. Consumatorii, nu antreprenorii, sunt cei ce achita in ultima instanta salariile fiecarui muncitor, fie ca este vorba de fascinanta stea de cinema sau de femeia de serviciu angajata cu ziua. Cu fiecare penny cheltuit consumatorii determina directia tuturor proceselor de productie. Aceasta stare de lucruri a fost descrisa numind piata o democratie in care fiecare penny reprezinta un vot. [12] Ar fi mai corect sa se spuna ca o constitutie democratica este un mod de a le acorda cetatenilor, in domeniul guvernarii, aceeasi suprematie pe care economia de piata le-o asigura in calitate de consumatori. Totusi, comparatia este imperfecta. In cadrul democratiei politice doar voturile acordate candidatului sau planului majoritatii influenteaza efectiv mersul lucrurilor. Voturile minoritatii nu influenteaza politicile in mod direct. Dar pe piata nici un vot nu este irosit. Fiecare penny cheltuit are puterea de a modifica procesele de productie. Editorii nu se ingrijesc doar de majoritate, publicand romane politiste, ci si de minoritatea dornica sa citeasca poezie lirica si scrieri filozofice. Brutariile nu fac paine numai pentru consumatorii sanatosi, ci si pentru bolnavii care tin regim. Decizia consumatorului este pusa in practica cu intreaga intensitate pe care i-o imprima disponibilitatea sa de a cheltui o anumita suma de bani.

Este adevarat ca pe piata diversii consumatori nu au acelasi drept de vot. Bogatii dispun de mai multe voturi decat cetatenii mai saraci. Dar inegalitatea aceasta este ea insasi rezultatul unui proces de vot anterior. In cadrul unei economii de piata pure, bogatia este rezultatul succeselor inregistrate in satisfacerea cea mai adecvata a cererii consumatorilor. Un om bogat nu-si poate pastra averea decat continuand sa-i serveasca pe consumatori, in maniera cea mai eficienta.

Astfel, proprietarii factorilor materiali de productie si antreprenorii sunt practic mandatarii sau imputernicitii consumatorilor, numiti in mod revocabil printr-un plebiscit zilnic repetat.

In modul de functionare al unei economii de piata nu exista decat un singur caz in care clasa proprietarilor nu este complet supusa [p.272] suprematiei consumatorilor. Preturile de monopol reprezinta o atingere adusa domniei consumatorilor.

Intrebuintarea metaforica a terminologiei care descrie stapanirea politica

Ordinele date de oamenii de afaceri atunci cand isi dirijeaza activitatile pot fi auzite si vazute. Nimeni nu poate sa nu le observe. Chiar si mesagerii stiu ca patronul este cel care conduce intreprinderea. Insa pentru a sesiza dependenta antreprenorului de piata este necesara ceva mai multa minte. Ordinele date de consumatori nu sunt tangibile, ele nu pot fi percepute prin simturi. Multor oameni le lipseste discernamantul necesar pentru a lua cunostinta de ele. Ei cad victima iluziei ca antreprenorii si capitalistii ar fi autocrati iresponsabili, carora nimeni nu le cere socoteala pentru actiunile lor. [13]

Un rezultat al acestei mentalitati este obiceiul de a intrebuinta pentru afaceri terminologia corespunzatoare stapanirii politice si actiunii militare. Oamenii de afaceri incununati de succes sunt denumiti regi sau duci si intreprinderile lor sunt denumite imperii, regate sau ducate. N-ar fi necesar sa criticam idiomul acesta daca el n-ar fi decat o exprimare metaforica benigna. Dar el este o sursa de erori importante, care joaca un rol sinistru in evolutia doctrinelor contemporane.

Guvernul este un aparat de constrangere si coercitie. El are puterea de a impune obedienta cu forta. Suveranul politic, fie el un autocrat sau poporul reprezentat prin mandatarii sai, are capacitatea de a zdrobi rebeliunile, cata vreme ideologia pe care se bazeaza puterea sa subzista.

Pozitia pe care o ocupa in economia de piata antreprenorii si capitalistii este de un alt tip. Un "rege al ciocolatei" n-are nici un fel de putere asupra consumatorilor, care sunt patronii sai. El le furnizeaza ciocolata de calitatea cea mai buna cu putinta, la preturile cele mai mici cu putinta. El nu guverneaza asupra consumatorilor, ci ii serveste. Consumatorii n-au nici o obligatie fata de el. Ei sunt liberi sa inceteze de a-i patrona magazinele. Daca acesti consumatori prefera sa-si cheltuiasca maruntisul in alta parte, el isi pierde "regatul". Nici muncitorii nu se afla in "stapanirea" sa. El le cumpara serviciile, platindu-i exact cu suma pe care sunt consumatorii pregatiti sa i-o ramburseze prin cumpararea produsului. Capitalistii si antreprenorii sunt inca si mai lipsiti de putere politica. Tarile civilizate din Europa si America au fost multa vreme controlate de guverne care nu obstructionau semnificativ functionarea economiei de piata. Astazi, tarile acestea sunt si ele dominate de partide ostile capitalismului, care considera ca fiecare bariera ridicata in calea capitalistilor si antreprenorilor este extrem de benefica pentru populatie.

Intr-o economie de piata neobstructionata, capitalistii si antreprenorii [p.273] nu pot spera sa obtina avantaje de pe urma mituirii functionarilor si politicienilor. Pe de alta parte, functionarii si politicienii nu au posibilitatea de a-i santaja pe oamenii de afaceri si de a extrage mita de la ei. Intr-o tara interventionista exista grupuri puternice de presiune care urmaresc dobandirea de privilegii pentru membrii lor pe seama grupurilor si indivizilor aflati in pozitie mai slaba. In acest caz, oamenii de afaceri pot considera util sa se protejeze prin mita impotriva actelor discriminatorii ale reprezentantilor executivului si ale legislativului; odata consacrate asemenea metode, ei pot incerca sa le intrebuinteze si pentru a-si asigura privilegii lor insisi. In orice caz, faptul ca oamenii de afaceri mituiesc politicienii si functionarii si sunt santajati de acesti oameni nu demonstreaza ca ei au puterea suprema si guverneaza tara. Cei ce mituiesc si platesc tribut sunt guvernatii si nu guvernantii.

Majoritatea oamenilor de afaceri nu pot recurge la mita, fie datorita convingerilor lor morale, fie de frica. Ei isi asuma riscul de a prezerva sistemul liberei initiative si de a se apara de discriminare prin metode democratice legitime. Ei formeaza asociatii comerciale si incearca sa influenteze opinia publica. Rezultatele acestei stradanii au fost mai degraba modeste, dupa cum o vadeste avansul triumfal al politicilor anticapitaliste. Cel mai important lucru pe care l-au realizat a fost de a amana o vreme anumite masuri deosebit de daunatoare.

Prin felul cum o prezinta, demagogii deformeaza cras starea de lucruri. Ei ne spun ca aceste asociatii de bancheri si manufacturieri sunt adevaratii guvernanti ai tarilor din care fac parte si ca intregul aparat al ceea ce numesc ei guvern "plutodemocratic" este dominat de ei. Simpla enumerare a legilor adoptate in ultimele decenii de catre adunarea legislativa a oricarei tari este suficienta pentru a spulbera aceasta legenda.