Politica economica dirijista preconizata de j.m.keynes

POLITICA ECONOMICA DIRIJISTA PRECONIZATA DE J.M.KEYNES

Esenta politicii economice dirijiste preconizata de J.M. Keynes, consta in luarea "unor masuri de control pentru a determina o concordanta intre inclinatia spre consum si imboldul la investitii", "pentru a statornici un volum global al productiei cat mai apropiat cu putinta de volumul corespunzator al ocuparii depline".

Keynes se refera la doua grupe de masuri, respectiv politica veniturilor si politica creditelor ieftine, precum si la folosirea a doua parghii economico-financiare mai importante, respectiv politica monetara si politica fiscala.

Pentru stimularea inclinatiei spre consum si descurajarea tezaurizarii sterile, Keynes are in vedere reducerea salariilor reale si cresterea consumului de stat, recurgand in acest sens la sporirea cantitatii de bani pe piata si la ajustarea suplimentara a veniturilor prin politica fiscala (impozite, taxe, etc.).

Pentru stimularea imboldului la investitii, el propune o politica a creditului ieftin (reducerea ratei dobanzii), facilitati pentru investitii particulare (aprovizionare, transport, desfacere, etc.), precum si investitii de stat.

Lasand in continuare agentii economici sa ia decizii in mod individual, pe consumatori in functie de marimea veniturilor obtinute si inclinatia lor spre consum, iar pe investitori in functie de maximizarea eficientei marginale a capitalului, statul are sarcina de a folosi parghiile economice aflate la dispozitia sa (politica veniturilor, a impozitelor, politica monetara, fiscala, bugetara, etc.), astfel incat sa dirijeze comportamentul agentilor economici in sensul corelarii si coordonarii inclinatiilor psihologice pentru a determina echilibrarea ofertei de marfuri cu cererea efectiva de marfuri. In acelasi timp, aceasta presupune echilibrarea investitiilor cu economiile, extinderea investitiilor productive si implicit cresterea numarului de locuri de munca, in vederea functionarii echilibrate a economiei.

Accentul deosebit pus de J.M. Keynes pe transformarea economiilor in investitii se bazeaza pe convingerea sa ca un act individual de economisire are un efect depresiv asupra activitatii economice, intrucat presupune reducerea neta a cererii de consum.

Pe termen scurt, politica dirijista preconizata de Keynes a dat rezultate optime, contribuind la reducerea somajului si atenuarea dezechilibrelor, respectiv a crizelor economice. Dupa cel de-al II-lea razboi mondial, politica dirijista a fost reluata din nou de statele lumii, oferind tarilor occidentale rezultate bune, contribuind la cresterea economica economica intr-un ritm inalt, neatins pana atunci.

Pe termen lung, politica economica dirijista a avut efecte mai complexe. Desi cresterea economica a continuat timp de mai bine de doua decenii, cu timpul au inceput sa se manifeste o serie de efecte indirecte, cum ar fi, spre exemplu inflatia.

Cauzele care au contribuit la subminarea echilibrului economiei de piata contemporane au fost reprezentate, pe de o parte cresterea considerabila a ponderii cheltuielilor publice, insotite de cresterea deficitelor bugetare ale tarilor dezvoltate, si pe de alta parte de modificarea destinatiei investitiilor de stat si orientarea lor spre sectorul militar, reducand efectul creator de venit si de locuri de munca.

Odata cu manifestarea acestor consecinte negative, critica curentului dirijist si a keynesismului pe ansamblu s-a accentuat, relansand teoriile si politicile economice de orientare liberala.

Keynesismul s-a impus la vremea sa rapid, indeosebi prin trei trasaturi, care au reprezentat in acelasi timp un aport important adus stiintei economice in perioada respectiva:

a)     recunoasterea faptului ca incertitudinea, respectiv instabilitatea si dezechilibrele constituie forme normale de manifestare ale economiei contemporane de piata,

b)     accentuarea faptului ca intelegerea si ameliorarea acestor fenomene presupune examinarea mecanismului de functionare a economiei nu numai la scara microeconomica, ci mai ales la scara macroeconomica,

c)      denuntarea unor iluzii ale liberalismului si limite ale pietei, precum si sustinerea interventiei statului in economie, respective dirijismul.

Keynesismul se numara printre cele mai prestigioase si raspandite teorii si doctrine economice ale secolului XX. Keynes insusi a fost caracterizat de profesorul A.C.Pigou drept "cel mai interesant, cel mai influent si cel mai important economist al timpului sau". P.A. Samuelson si W.A. Nordhaus il considera drept unul dintre gigantii stiintei economice, "un geniu multilateral care a dobandit autoritate in domenii ca matematica, filosofia si literatura", iar in ceea ce priveste gandirea lui economica, in spectial lucrarea "Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor", apreciaza ca aceasta a constituit "o provocare pentru gandirea macroeconomica existenta si a oferit temelia pentru curentul dominant din macroeconomie" ("mainstream economics").