Competitia. Notiuni teoretice

Competitia. Notiuni teoretice

1 Ce este concurenta?

Asa cum spunea John Stuart Mill: "concurenta reprezinta pentru lumea industriei ceea ce reprezinta soarele pentru lumea fizicii."

Adeseori, concurenta este privita ca o rivalitate sau o intrecere intr-un anumit domeniu de activitate. Conform dictionarului explicativ al limbii romane, concurenta reprezinta: "o rivalitate comerciala, lupta dusa cu mijloace economice intre industriasi, comercianti, monopoluri, tari etc. pentru acapararea pietei, desfacerea unor produse, clientela si pentru obtinerea unor castiguri cat mai mari".[1]

Concurenta sau competitia presupune existenta a doua sau mai multe intreprinderi care activeaza in cadrul unei piete pentru atragerea unui numar cat mai mare de clienti in vederea atingerii unor obiective propuse.

De-a lungul timpului, pentru definirea conceptului de concurenta au fost folosite notiuni, atat din domeniul economic cat si din cel juridic. Astfel, potrivit unei definitii mai cuprinzatoare din domeniul juridic, "prin concurenta se intelege lupta dusa, atat pe plan national, cat si international, intre firme capitaliste de productie, comerciale, bancare, etc, in scopul realizarii unor profituri cat mai mari, ca urmare a acapararii unor segmente tot mai largi de piata si, in consecinta, a sporirii volumului de afaceri.

Deoarece concurenta se manifesta, atat pe plan national, cat si pe plan international, ea a fost definita si reglementata de catre Organizatia de Cooperare Economica si de Dezvoltare (OECD), organism international ce militeaza pentru crearea unui climat economic si de afaceri optim pentru statele membre, astfel: "concurenta exprima situatia de pe o piata in care firme sau vanzatori se lupta in mod independent pentru a castiga clientela cumparatorilor, in scopul de a atinge un obiectiv economic, de exemplu, profituri, vanzari si/sau impartirea pietei. In acest context, concurenta este adesea echivalenta cu rivalitatea. Aceasta rivalitate poate sa se refere la preturi, calitate, servicii sau combinatii ale acestor sau altor factori pe care clientii ii pretuiesc".

In cadrul teoriei economice, o contributie fundamentala la definirea conceptului de concurenta a avut-o Adam Smith, in lucrarea sa "Avutia natiunilor", unde concurentei i se recunoaste rolul de "mana invizibila", care realizeaza adaptarea cererii si ofertei si reglarea intr-un mod natural a activitatii economice. Concluzia: "mana invizibila nu este nimic mai mult decat mecanismul automat de echilibrare a pietei concurentiale". Datorita acestui rol, concurenta maximizeaza avutia natiunilor, conducand la o alocare optima a fortei de munca si a capitalului in toate domeniile de activitate.

Merriam-Webster defineste concurenta ca fiind ' efortul a doua sau mai multe parti care actioneaza independent pentru a asigura necesitatile unor terte parti, oferind cele mai favorabile conditii.' Vazuta ca pilon al capitalisnmului, aceasta poate stimula inovarea, incuraja eficienta sau scaderea preturilor. Conform teoriei microeconomica , nici un sistem al alocarii resurselor nu este mai eficient decat concurenta. Concurenta, ca urmare a teoriei, indeamna firmele comerciale sa dezvolte noi produse, servicii si tehnologii. Acesta ofera consumatorilor o mai mare selectie si produse mai bune. O gama mai larga de produse duce la preturi mai mici in comparatie cu situatiile in care nu ar exista nicio competitie (de monopol) sau putina concurenta (oligopol).

2 Tipuri de concurenta existente intre producatori (vanzatori)

Pornind de la formele traditionale existente in literatura clasica, o prima clasificare ne indica doua tipuri principale: concurenta perfecta si concurenta imperfecta. Cea din urma prezinta o serie de forme caracteristice: monopolul, oligopolul, concurenta monopolistica, oligopsonul si monopsonul. Din punct de vedere al marketingului sunt surprinse alte doua forme importante: concurenta directa si cea indirecta.

1 Concurenta directa apare intre intreprinderile ce ofera bunuri identice sau similare adresate aceleiasi categorii de nevoi ale consumatorului (de exemplu: nevoia fiziologica de a bea se poate satisface prin consumarea unei bauturi carbogazoase pe baza de cofeina Coca-Cola sau Pepsi Cola).

2 Concurenta indirecta se refera la intreprinderile care realizeaza produse diferite destinate sa satisfaca aceeasi nevoie sau nevoi diferite. De exemplu, nevoia de petrecere a timpului liber poate fi satisfacuta fie prin vizionarea unui spectacol de teatru, fie prin vizionarea unui film. In acest caz cei doi prestatori de servicii intra in relatii de concurenta indirecta. In cazul in care avem in vedere intreprinderi ce ofera produse diferite pentru satisfacerea unor nevoi diferite, atunci exemplul porneste de la optiunea cumparatorilor in functie de venitul disponibil. Astfel, o firma de turism se afla in concurenta indirecta cu una ce ofera bunuri de folosinta indelungata, deoarece consumatorii, in limita venitului disponibil, vor opta, fie pentru a cumpara o excursie, fie pentru a achizitiona o biblioteca.

In incercarea de a surprinde si mai bine tipologia concurentei existente pe piata, Philip Kotler distinge existenta a altor patru niveluri ale concurentei bazate pe gradul de substituire al produsului, ele regasindu-se in structura celor doua tipuri enuntate mai sus.

Concurenta de marca se refera la intreprinderile care ofera produse sau servicii similare, la preturi similare, aceleasi categorii de consumatori. De fapt, este vorba despre o concurenta directa din punct de vedere al producatorului. Ca exemplu, concurenta dintre producatorii de masini automate de spalat, Bosch si Whirpool.

Concurenta la nivel de industrie apare intre intreprinderile care ofera aceleasi produse sau clasa de produse, aceasta fiind tot o forma a concurentei directe privita din punct de vedere al producatorului (exemplu: toate firmele din industria produselor cosmetice).

Concurenta formala apare intre intreprinderile care ofera produse destinate sa satisfaca aceeasi nevoie. De exemplu, nevoia de deplasare prin intermediul unui mijloc de transport poate fi satisfacuta fie prin achizitionarea unui autoturism, fie a unei motociclete. Aceasta reprezinta o forma a concurentei indirecte, daca privim din punct de vedere al pietei.

Concurenta generica apare intre intreprinderile care isi disputa aceleasi venituri ale consumatorilor, aceasta fiind de fapt, o concurenta indirecta (exemplu: o intreprindere ce ofera mobilier de birou si un magazin de bijuterii).

Din punct de vedere al dreptului comercial, concurenta prezinta doua forme:

• concurenta loiala considerata licita, deoarece se desfasoara in cadru legal,

avand ca baza perfectionarea propriei activitati a agentilor economici;

• concurenta neloiala considerata ilicita, deoarece nu sunt respectate

reglementarile din domeniul concurentei, din dorinta de a castiga prin orice

mijloc piata si prejudiciind activitatea competitorilor.

3 Concurenta perfecta

Notiunea de concurenta perfecta si pura a fost tratata pe larg in literatura de specialitate economica de numerosi autori, care au explicat conditiile necesare pentru existenta acesteia.

Referat: Managementul proiectelor in administratia publica Document online: Planificarea - functie a managementului - obiectivele organizatiei

In viziunea renumitului economist Gilbert Abraham-Frois , trebuie facut distinctie intre ceea ce inseamna "puritatea" concurentei si "perfectiunea" concurentei. Astfel concurenta este pura atunci cand sunt indeplinite simultan trei conditii:

atomicitatea, care presupune existenta unui numar suficient de mare de agenti economici (vanzatori si cumparatori) de dimensiuni neglijabile in raport cu piata si nici unul dintre ei neputand influenta semnificativ piata;

omogenitatea produsului, ceea ce presupune ca pe piata exista bunuri echivalente, identice fara deosebiri intre ele, neexistand diferentierea produselor si nici publicitate;

intrarea si iesirea libera pe piata, care presupune sa nu existe nici o bariera juridica sau institutionala care sa limiteje intrarea noilor concurenti intr-un domeniu de activitate, ramura sau industrie. Eficienta producatorilor va fi determinata exclusiv prin mijloacele economiei de piata.

Concurenta perfecta apare atunci cand sunt indeplinite simultan urmatoarele doua conditii:

transparenta perfecta a pietei, care presupune ca deciziile agentilor economici sa fie luate in conditii de informare perfecta, informatiile fiind referitoare la calitatea si natura produselor si asupra pretului.

mobilitatea perfecta a factorilor de productie; aceasta conditie presupune ca factorii de productie (munca si capitalul) sa fie "distribuiti" acolo unde vor fi folositi cel mai bine.

Ca urmare, concurenta este pura si perfecta numai atunci cand cele cinci conditii sunt satisfacute simultan. Daca una dintre aceste conditii nu este indeplinita, atunci se poate vorbi despre concurenta impura sau imperfecta.

Piata cu concurenta pura si perfecta are o existenta doar teoretica, deoarece in practica este aproape imposibil sa fie reunite concomitent toate cele cinci conditii enumerate mai sus.

De aceea, situatia reala existenta in cadrul oricarei economii de piata este aceea a unei concurente imperfecte, cu o varietate de forme.

Totusi, poate surprinzator, concurenta perfecta incepe sa se contureze ca model existent in lumea reala. Astfel, Edward Yardeni, economist la Deutsche Bank, considera ca internetul se apropie cel mai mult de modelul de competitie de piata perfect. In modelul competitiei perfecte "nu mai exista bariere la intrare, nu mai exista protectie pentru firmele neprofitabile si oricine (consumator sau producator) are acces liber si neingradit la orice informatie. Acestea sunt cele trei caracteristici principale ale comertului prin Internet . Internetul reduce la zero costul preturilor. Consumatorul poate, din ce in ce mai mult, sa gaseasca usor si rapid pretul cel mai convenabil pentru orice bun sau serviciu".

Sunt numeroase exemplele de abatere vizibila de la conditia concurentei perfecte in lumea reala. In majoritatea tarilor dezvoltate, parti considerabile din industria prelucratoare (automobile, avioane comerciale etc.) sunt dominate de un numar redus de mari companii.

Firmele dintr-o tara, in numar redus, trebuie sa concureze nu doar intre ele, ci si cu firme straine, fapt pozitiv. Pe de alta parte, numarul de firme nu masoara neaparat intensitatea competitiei, daca firme noi sunt apte sa intre intr-o industrie si sa inlature posibilitatea unui comportament monopolist in acea industrie.[6]

Apar insa serioase bariere in calea penetrarii unei industrii, in primul rand pentru ca firmele existente sunt protejate prin patente, apoi au experienta in productia si marketingul specific si in sfarsit, costurile construirii unui obiectiv industrial care sa beneficieze de avantajele economiilor de scara pot fi prohibitive.

Toate aceste bariere vor fi luate in considerare la analiza schimburilor de marfuri ce apartin aceleiasi clase, dar care difera prin functie, calitate, sau stil.

4 Concurenta imperfecta

Avand in vedere uriasele subventii acordate de guverne pentru lansarea pe plan mondial a unor proiecte privind marile tehnologii, ipoteza traditionala a stiintei economice, potrivit careia toti producatorii sunt supusi dictatului pietei, devine tot mai putin realista.

In locul liberului schimb, se manifesta tot mai accentuat comertul dirijat. Explicatia acestui comportament al guvernelor nu tine doar de tendinta de dominare. Asigurarea mijloacelor necesare dezvoltarii unui nou produs sau proces de productie impune pentru un anumit interval de timp o manifestare monopolista de piata, asa cum apare ea sub forma protectiei brevetelor. Se previne astfel situatia ca o inovatie sa fie preluata de imitatori, care ar vinde la preturi egale cu costul de productie marginal. Protectia brevetelor urmareste pe de-o parte ca o inovatie sa fie o investitie profitabila, pe de alta parte, ca in domeniul produselor de inalta tehnologie sa se confrunte mai multe intreprinderi monopoliste.

Guvernele tarilor industrializate urmaresc sa sprijine propriile intreprinderi care actioneaza pe plan international, astfel incat acestea, prin preturi inalte sa extraga cat mai mult din renta consumatorului pe plan mondial. Profiturile suplimentare intra in parte in beneficiul respectivelor intreprinderi, in parte merg la bugetul statului sub forma impozitelor. In masura in care pe plan international se practica o asemenea impozitare indirecta a cererii externe, consumatorii autohtoni devin interesati ca prin mijloace publice sa se realizeze subventionarea firmelor orientate spre export, cu pondere mare pe piata internationala.

S-a demonstrat, folosind teoria jocurilor, ca strategia comertului international "impozitat" este superioara liberului schimb, in masura in care se reuseste ca prin investitii masive sa nu se mai lase loc pe piata mondiala, concurentei straine.[7]

Concurenta imperfecta reflecta cel mai bine realitatea economica, fiind varianta intalnita in practica si care, la randul ei, prezinta urmatoarele forme: concurenta monopolistica, oligopolul, monopolul, oligopsonul, monopsonul.

Monopolul se caracterizeaza prin existenta unui singur producator al unui bun omogen care se confrunta cu o infinitate de cumparatori existenti pe piata. Produsul realizat de o intreprindere ce detine monopolul nu mai are un alt substitut pe aceea piata, situatie ce nu se regaseste in realitate, fiind doar o ipoteza, ca si in cazul pietei cu concurenta perfecta.

Existenta indelungata a unui monopol pe o piata are ca efect lipsa preocuparilor pentru minimizarea costurilor si promovarea inovatiilor tehnologice, risipa de resurse etc. Toate acestea se constituie in efecte negative, cu implicatie pe termen lung, afectand grav mediul competitional existent.

Concurenta monopolistica este una dintre cele mai raspandite forme ale concurentei imperfecte, considerandu-se ca reuseste sa combine atributele monopolului, ca de exemplu, puterea de piata, cu atributele concurentei perfecte si anume, inexistenta supraprofiturilor.

Piata cu concurenta monopolistica se caracterizeaza prin diferentierea produselor si existenta unui numar mare de vanzatori de dimensiuni relativ reduse. De asemenea, o caracteristica esentiala este si intrarea si iesirea libera pe/de pe piata, precum si faptul ca fiecare intreprindere prezenta pe piata se confrunta cu o curba a cererii descrescatoare in raport cu pretul. Dar un argument important in favoarea acestui tip de concurenta il constituie diversificarea produselor si intrarea si iesirea libera de pe piata. De asemenea, diferentierea produselor permite intreprinderilor sa-si stabileasca preturile peste cele ale concurentilor, fara a-si pierde astfel consumatorii, deoarece acestia percep avantajul competitiv oferit si sunt dispusi sa plateasca un pret mai mare. Costul mediu este, in acest caz, direct proportional cu numarul de companii din industrie, in timp ce pretul mediu perceput de firmele concurente este invers proportional cu acesta. Echilibrul pietei se stabileste cand pretul bunurilor devine egal cu costul mediu. Acesta este echilibrul pe termen lung pret perceput - numar de firme prezente pe piata. La un pret superior pretului de echilibru profiturile obtinute de firmele prezente pe piata atrag firme noi in industrie, iar la un pret inferior pierderile inregistrate le vor determina pe unele companii sa abandoneze piata.

Oligopolul se caracterizeaza prin existenta unui numar mic de intreprinderi ce produc bunuri similare sau diferentiate, intre ele putandu-se stabili intelegeri in privinta fixarii preturilor.

In situatia in care pe piata exista cateva intreprinderi care produc aceeasi marfa intalnim situatia de oligopol pur, in timp ce oligopolul diferentiat poate fi caracterizat prin existenta catorva intreprinderi care ofera produse partial diferentiate (ex.: autoturisme). In acest caz, diferentierea se poate face prin calitate, prin diversificare sortimentala sau prin serviciile oferite.

Piata oligopolista poate fi caracterizata prin interdependenta actiunilor intreprinderilor existente si prin incertitudinea reactiilor intreprinderilor concurente.

In cazul oligopolului pur intreprinderile se concureaza, de regula, prin pret, acesta avand un caracter rigid si formandu-se prin intelegerea dintre producatori. Acest lucru nu mai apare in situatia oligopolului diferentiat, cand intreprinderile se concureaza prin performantele oferite consumatorilor, adica exact pe acele caracteristici ale produsului care creeaza avantajul competitiv.

Studii teoretice si cercetari empirice recente conduc la concluzia ca oligopolul duce de regula, ca urmare a comertului international, la cresterea bunastarii sociale pe plan mondial.

Au fost elaborate doua modele diferite ale concurentei imperfecte:[9]

. modelul concurentei imperfecte bazat pe volumul productiei, elaborat de A.Cournot

modelul concurentei imperfecte bazat pe pret, elaborat de J.Bertrand.

In modelul lui Cournot pretul pietei se formeaza in functie de oferta totala de bunuri (productia tuturor companiilor din industrie) si este acelasi pentru toate firmele. Veniturile obtinute de o companie depind de cantitatea produsa de concurentii ei. Cournot sustinea ca fiecare firma va alege sa produca cantitatea de bunuri care ii permite sa-si maximizeze profiturile, pornind de la ipoteza ca nivelul productiei rivalilor ei este constant. Echilibrul cantitate - pret se stabileste in fiecare industrie in functie de numarul de companii concurente. Acest punct de echilibru corespunde unui pret superior costului marginal (pretul pe piata cu concurenta perfecta), dar inferior pretului de monopol.

Bertrand a pornit de la ideea ca firmele sunt cele care fixeaza preturile, iar consumatori urmeaza sa decida volumul de vanzari al fiecarei firme. Fiecare companie doreste sa vanda bunurile la un pret care sa depaseasca costul marginal - care le permite sa realizeze profituri - dar care sa fie inferior preturilor percepute de concurenta pentru a atrage cat mai multi clienti. Aceasta conduce la un pret de echilibru egal cu costul marginal. Potrivit acestui model, firmele nu reusesc sa obtina profituri suplimentare. De aceea ele prefera concurenta pe baza diferentierii calitative a produselor si a activitatii de marketing celei pe baza de pret.

Cele mai recente explicatii cu privire la fundamentele comertului international apartin economistilor Paul Krugman[10] si Kevin Lancaster , care in anii '80 au examinat impactul rivalitatii intre marile companii transnationale asupra fluxurilor comerciale internationale. Conform perceptiei lor asupra fenomenului comercial, firmele se preocupa sa-si dezvolte avantaje competitive sustenabile, pe care le pot folosi pentru a domina piata globala. Ei scot in evidenta deciziile strategice pe care le adopta firmele atunci cand concureaza la scara internationala. Aceste decizii isi pun amprenta atat asupra comertului international cat si asupra fluxurilor de investitii. Companii precum Caterpillar si Komatsu, Unilever si Procter and Gamble, Toyota si Ford continua sa se afle in jocuri competitive complexe la scara internationala, preocupandu-se sa-si consolideze avantajele competitive si sa le neutralizeze pe cele ale concurentilor.

De ce obtine o natiune succese competitionale in anumite sectoare? Raspunsul este gasit de M. Porter in patru axe care definesc climatul in care anumite firme concureaza si isi creaza avantaje competitive.

Asa numitul "diamant al lui Porter" cuprinde urmatoarele elemente:

1) determinantii factoriali

2) determinantii cererii

3) industrii pe din amonte si din aval

4) strategia si structura firmelor, precum si concurenta dintre acestea

Elementele fundamentale ale diamantului sunt influentate decisiv uneori de:

5) climatul international

6) actiunea guvernamentala

1) Determinantii factoriali arata pozitia unei tari din punctul de vedere al factorilor de productie (resurse umane, resurse naturale, resurse de cunostinte, resurse de capital, infrastructura) de care are nevoie pentru a concura intr-o anumita industrie.

Teoria economica moderna a avantajelor competitive demonstreaza ca elemental determinant pentru ca o tara sa fie competitiva nu este dotarea naturala cu factori de productie (asa cum sustineau teoriile clasice si neoclasice), ci crearea si aparitia de noi factori sau imbunatatirea celor existenti.

2) Cererea interna - piata interna, in pofida globalizarii, joaca in continuare un rol important in formarea avantajelor competitive. Exigenta si structura pietei interne, determina nivelul calitativ al produselor (vezi cazul industriei germane constructoare de autoturisme, unde cateva firme de renume mondial, au beneficiat din plin de pe urma exigentei cererii de pe piata interna). Situatia este diferita in tarile dezvoltate, care impugn standarde internationale plecand de la satisfacerea cererii interne fata de tarile in dezvoltare si cele in tranzitie care-si dezvolta factorii de productie preponderent pentru a se alinia la standardele internationale.

3) Industriile din amonte si aval - care furnizeaza subansamble pentru obtinerea produsului finit, contribuie la cresterea competitivitatii internationale a producatorului daca sunt situate in aceeasi tara, usurand astfel accesul rapid la materialele componente. Daca acesti furnizori sunt competitivi si la nivel international ei trebuie sprijiniti sa exporte, deoarece pot aduce avantaje suplimentare. O tara devine cu atat mai competitiva cu cat are o industrie pe orizontala si pe verticala mai concentrata si mai specializata, care pot aduce noutati, dar contributia ei la cresterea productivitatii internationale depinde si de celelalte conditii.

4) Strategia, structura firmelor si promovarea concurentei - determina competitivitatea internationala a unei tari prin modul in care acestea sunt organizate si conduse, prin obiectivele propuse si strategiile aplicate.

Concurenta interna este cel putin la fel de importanta ca si concurenta internationala, existenta mai multor firme concurente fiind benefica tuturor cu conditia ca intre acestea sa existe o concurenta reala si nu o atitudine de cooperare. Adoptarea de catre stat a unor reglementari care incurajeaza aparitia de noi firme determina cresterea competitiei si contribuie la mentinerea avantajelor competitive.

Cadrul natural si climatul international, independent de cadrul si politicile nationale, poate influenta obtinerea de avantaje competitive. Acestea constau nu numai in dotarea naturala cu factori de productie si pozitia geografica pe care o tara le are sau nu, dar si in evolutia climatului international pe care nu poate sa-l influenteze (modificarile la nivelul preturilor internationale, evolutia pietelor internationale, evenimentele politice, inventiile intamplatoare, etc.).

Dobandirea de avantaje competitive este determinata si de calitatile poporului respectiv, inclinatia catre cautari permanente si spirit antreprenorial, capacitatea de asimilare a noului, etc.

6) Actiunea guvernamentala - poate influenta starea factorilor de productie prin investitii publice sau prin subventii, iar piata interna prin norme si standardele consum sau prin achizitii guvernamentale. Importanta este abordarea globala a sistemului de conditii de competitivitate printr-o actiune guvernamentala coerenta in scopul imbunatatirii avantajelor competitive ale tarii.

3 Prezentarea principalilor competitori

Se lanseaza tot mai evident a treia revolutie industriala care face ca lumea sa fie privita multipolar. Si America si Europa trebuie sa-si asume provocarile lansate in alte zone ale globului si sa caute solutii la acestea. Economiile nationale se reorganizeaza intr-o maniera mai flexibila sub impactul redefinirii scalei avantajelor comparative si competitive. Spiritul de competitie cuprinde toate economiile indiferent de nivelul actual de dezvoltare. Astazi vorbim nu numai de "dragoni" sau "tigri" asiatici ci si de "gazele americane sau europene". Cea mai mare parte din fluxurile comerciale internationale se deruleaza avand ca actori principali UE, S.U.A., Japonia si Canada.

Studiile de specialitate indica faptul ca, de la an la an, locul diferitelor tari in clasamentul competitivitatii la scara internationala se modifica frecvent, nemaifiind castigatori consacrati.

Tabloul raporturilor de forte poate fi sintetizat dupa cum urmeaza :[13]

Situatia Europei nu este semnificativ nici mai buna nici mai rea decat a celorlalte regiuni, nefiind ferita de fragmentare politica, de tensiuni entice, de crestere economica modesta si de accentuarea competitiei pentru factori de productie;

Statele Unite trebuie sa faca fata unui echilibru sensibil intre dimensiunea geopolitica si cea comerciala a eforturilor sale la nivel international, sa-si imbunatateasca competitivitatea externa, sa redefineasca raporturile comerciale cu America Latina, China si Rusia. SUA continua sa incerce sa-si pastreze nealterate interesele sale comerciale facand gesturi diplomatice surprinzatoare;

Tarile din Asia trebuie sa stearga cat mai repede efectele crizei valutar-financiare, sa se inscrie ferm si dinamic pe culoarele integrarii regionale si sa atenueze caracterul divergent al intereselor lor comerciale;

Rusia alterneaza semne ale revigorarii economice cu perioade de criza, ezita sa indeplineasca cerintele pentru a adera la OMC, trebuie sa-si redefineasca raporturile economice si comerciale cu statele din fosta sa zona de influenta si sa puna pe baze fundamental modificate relatiile cu marile puteri comerciale ale lumii.