Organizarea muncii

ORGANIZAREA MUNCII

F Puncte cheie

. Organizarea muncii consta in:

definirea sarciilor;

repartizarea puterii si a responsabilitatilor;

stabilirea unor modele relationale si de comunicare.

. Harbison (1954) considera ca principala misiune a intreprinderii este stabilirea unei munci organizate, care in absenta progresului tehnic, ramane probabil factorul cel mai influent, direct, asupra productivitatii.

. Teoria contingentei (Burns si Stalker 1961, Woodward 1965, Lawrence si Lorsh 1967) precizeaza ca nu exista o forma organizationala superioara. Acestia incearca sa identifice formele specifice de management, ce variaza dupa configuratia mediului, natura organizatiei si strategiile urmate. Astfel, un sistem 'mecanic' de management, caracterizat de reguli formale si o centralizare puternica va fi mai bine adaptat unui mediu stabil, in timp ce un sistem 'organic', in care regulile formale au o importanta mai mica iar descentralizarea este mai accentuata, corespunde mai bine unui mediu instabil.

F Elemente analitice

A. Organizarea stiintifica a muncii (OSM)

Organizarea stiintifica a muncii, prin apostolul managementului stiintific F.W. Taylor, raspunde la doua principii majore:

transformarea diviziunii muncii in operatii elementare folosind specializarea salariatilor;

separarea operatiilor de concepere, executie si de control.

Ca o completare a acestei organizari a intreprinderii putem adauga:

F. Gilbreth - rationalizarea miscarilor in vederea cresterii productivitatii muncii;

H. Gantt a elaborat un sistem de salarizare in acord functie de sarcina - asa-zisul sistem cu premii. Acesta considera ca muncitorii sunt variabila cheie in obtinerea unei productivitati maxime a muncii si ca toate celelalte variabile trebuie sa se adapteze la acestia;

H. Ford, doctrina acestuia poate fi rezumata in trei idei: 1. productia de masa prin specializarea, 2. salarii mari, factor de prosperitate a intreprinderii, 3. absenta ierarhiei si a organizarii.

. OSM si fordismul, organizatia birocratica (O.B.), afirmata ca o organizatie de "tip mecanicist" ce si-a dovedit eficienta si rationalitatea intr-un mediu relativ stabil si previzibil, se va putea adapta schimbarilor sociale si tehnologice radicale sau, eventual, va disparea.

B. Evolutia modelelor de organizare a productiei

Unele motive majore pot explica evolutia organizatiilor la inceputul anilor 50:

Transformarile tehnologice (aparitia robotizarii, automatizarii, informatizarii);

Instabilitatea mediului economic si comercial (dificultatea de a face previziuni fiabile ale vanzari);

Aparitia abordarilor socio-tehnice vizau integrarea in organizatie a satisfactiei muncii prin atentia acordata salariatilor, prin motivare.

Eseu: Texte functionale - structura unei cereri, unei scrisori Referat: Informatii cu privire la intocmirea si depunerea proiectelor

Introducerea noilor tehnologii participa la transformari importante in definirea muncii individuale:

echipamentele sunt capabile sa realizeze operatiuni diversificate necesitand o polivalenta tehnica mai importanta decat muncitorul.

automatizarea tinde sa reduca cota fortei de munca directe (locul de executie) si creste cota fortei de munca indirecte (gestiunea si controlul productiei).

. In urma celui de-al doilea razboi mondial sub influenta cercetarilor lui Taylor si Gilbreth, imbunatatirea performantelor de productie a avut loc prin evolutia masinilor si ratele de crestere a productiei fara a tine seama de repercusiunile acestora asupra salariatilor. In schimb, abordarea ergonomica va plasa personalul in centrul cercetarii prin imbunatatirea organizarii muncii.

Oamenii reprezinta cheia functionarii efective a oricarei structuri economice sau culturale. O firma poate avea echipamente performante si o cladire minunata, dar daca nu dispune de personal bine pregatit, competent, clientii vor fi nemultumiti de produsele sau de serviciile oferite.

Ergonomia, este o stiinta complexa care sintetizeaza anumite principii ale unor stiinte precum: stiintele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii, sociologia muncii in scopul aplicarii acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a mobilierului si la gasirea tuturor masurilor care sa duca la imbunatatirea conditiilor de munca, precum si la formarea executantilor.

Vom cauta aceste imbunatatiri, in special, prin urmatoarele:

viziune si de iluminat;

zgomot si auditia;

vibratia;

temperatura;

pozitia muncitorului;

oboseala.

. Aparut sub conducerea scolii socio-tehnice, Emery si Trist, propun organizarea muncii in echipa sau in grup semi-autonom care constituie in primul rand o evolutie majora in materie de organizare a muncii. Principiul "omul potrivit pe postul potrivit" se substituie principiului "echipa, administrarea productie". Aceasta schimbare implica o responsabilitate colectiva in definirea, respectarea si controlul obiectivelor.

Hackman (1983) defineste conditiile reusitei unei intreprinderi mijlocii:

metode de evaluare si valorizare (salarii, prime) pot duce la un echilibru intre stimularea individuala si colectiva;

formarea grupurilor pe plan tehnic, economic, administrativ si psihologic;

infiintarea acestei organizatii numai atunci cand sarcinile nu sunt complexe si variate;

existenta unui personal care sa impregneze modele de organizatii industriale traditionale.

Constituirea de grupuri autonome duce la o reducere a nivelurilor ierarhice, rolul de lider este in continua schimbare transformandu-se intr-un stil de "management" de tip organic.

Zarifian (1992) considera ca noile modele de organizare a muncii induc un risc de excludere. Noile exigente ale nivelului de calificare si formare ale unei parti a populatiei nu mai este la indemana.

Care sunt cele doua principii majore ale organizarii stiintifice a muncii ? (vezi pag. 71-72)

F COMPLETARI

C. Modele de coordonare si invatare organizationala

Organizarea muncii necesita implicarea unor proceduri de coordonare pentru a creste performanta globala a intreprinderii. In acest domeniu, din numeroasele evolutii sau constat:

- modelul ierarhic-functional (Fayol): corespunde organizatiei tayloriene si fordiste, acest mod de organizare implica definirea regulilor si punerea in aplicare a acestora, acest sistem preia avantajele celorlalte sisteme si corecteaza o parte din neajunsuri.

- modelul de coordonare orizontal (modelul H. Aoki 1991): el se opune modelului de coordonare vertical precedent (modelul V) si urmeaza o logica a gestionarii: efectuarea coordonarii intre echipele diferitelor ateliere.

- modelul gestiune prin proiect: dezvoltarea prin programe, acest model este aplicat astazi in industria de masa. Acest mod de coordonare vizeaza reducerea termenelor de dezvoltare a noilor produse prin integrarea unor echipe care participa la diferite faze ale procesului sau faze ale conceperii.

- model de gestiune folosind domeniul de activitate strategica: este vorba de identificarea proceselor cheie apartinand strategiei intreprinderii, de identificare, plecand de la structura organizationala, diferitele activitati la care participa; este astfel definit un sistem de coordonare de ansamblu a activitatilor transversale astfel identificate (ABM: Activity-Based Costing, stabileste relatiile dintre costurile globale si activitatile intreprinderii, astfel incat costurile globale pot fi mai precis alocate pentru diferite produse, servicii, sau catre segmente de clienti. Gestionarea pe activitati se concentreaza pe activitati de gestionare pentru a reduce costurile si a imbunatati valoarea clientului).

In cadrul acestui context imprevizibil, modelele de coordonare orizontale (modelul H) se vrea preferabil unui model de coordonare vertical (modelul V). Este favorizant, deoarece, schimbul de informatii intre diferitele servicii si diferitele categorii de salariati creaza o noua forma de cunoastere: invatarea organizationala (Argyris, Schon).

Aceasta este definita de Koenig (1994) ca un "fenomen colectiv de a dezvolta si elabora competente care, mai mult sau mai putin profunde, durabile, pot aduce la schimbari ale managementului".

Formarea acestei cunoasteri colective si specifice a intreprinderii permite decidentilor, parcurgerea acestei experiente de grup si o interactiune transversala.

F COMPLETARI

Organizarea muncii si capacitatea de productie

Mediul instabil in care evolueaza intreprinderile incluzand existenta unei cereri neregulate si imprevizibile, constrang capacitatea flexibila de dezvoltare a acesteia (capacitatea de reactie asupra variatilor cantitative ale mediului comercial). Organizarea muncii contribuie la cresterea flexibilitatii prin diferite mijloace:

- solutii prin amenajarea timpului de munca. Nu exista un model unic al flexibilitatii muncii. In functie de strategiile lor concurentiale, in special, in functie de legislatia nationala, intreprinderile pun accent pe diferite formule: flexibilitatea cantitativa externa (modelarea efectivelor prin angajari si concedieri), flexibilitatea functionala, implicand polivalenta muncitorilor si diversificarea sarcinilor si in fine organizarea flexibila a bugetului - timp.

In ultimul deceniu interesul pentru o organizare mai flexibila a timpului de lucru a crescut considerabil in paralel cu hotararea puterilor de stat de a reduce timpul de lucru si de a introduce diviziunea muncii ca mijloc de lupta impotriva mentinerii crescute a nivelului somajului. Cu toate acestea problema a capatat o importanta particulara: intr-o anumita masura, dezbaterea asupra aspectelor cantitative ale timpului de lucru s-a deplasat in favoarea aspectelor calitative, astfel incat problema duratei de munca este legata sau chiar eclipsata astazi de problema organizarii flexibile a timpului de lucru.