Pledoaria pentru ratiune

Rationalistii judiciosi nu pretind ca ratiunea umana il poate face vreodata pe om atotstiutor. Ei sunt pe deplin constienti de faptul ca, oricat ar spori cunoasterea, vor ramane intotdeauna lucruri cu statut de date ultime, care nu se preteaza la nici un fel de elucidari suplimentare. Dar, spun ei, in masura in care omului ii sta in putinta sa dobandeasca cunoastere, el trebuie sa se bizuie pe ratiune. Datele ultime reprezinta elementul irational. Ceea ce este cognoscibil, in masura in care este deja cunoscut, este, in mod necesar, rational. Nu exista nici moduri irationale de cunoastere, nici o stiinta a irationalitatii.

Referitor la problemele nerezolvate, sunt permise diverse ipoteze, cata vreme ele nu contrazic logica si datele incontestabile ale experientei. Dar acestea nu sunt decat ipoteze.

Nu cunoastem ce determina diferentele innascute care se manifesta in sfera capacitatilor umane. Stiinta este neputincioasa sa explice de ce Newton si Mozart au fost din plin inzestrati cu genialitate creatoare si de ce lucrurile nu stau la fel cu majoritatea celorlalti oameni. Insa a spune ca geniul isi datoreaza maretia inaintasilor, sau rasei sale, este in tot cazul un raspuns nesatisfacator. Intrebarea este tocmai de ce difera un asemenea om de fratii sai si de toti ceilalti membrii ai rasei sale.

Este ceva mai putin gresit sa atribuim marile reusite ale rasei albe unei superioritati rasiale. Insa aceasta nu este decat o ipoteza vaga, care contravine faptului ca fundamentele timpurii ale civilizatiei au fost asezate de popoare apartinand altor rase. Nu putem sti daca, in viitor, alte rase vor inlocui sau nu civilizatia occidentala.

Cu toate acestea, o asemenea ipoteza trebuie cantarita pe baza propriilor ei merite. Ea nu trebuie condamnata a priori fiindca rasistii intemeiaza pe ea postulatul lor, conform caruia exista un conflict ireconciliabil intre diversele grupuri rasiale si cele superioare trebuie sa le inrobeasca pe cele inferioare. Legea de asociere a lui Ricardo a discreditat deja de multa vreme aceasta interpretare gresita a inegalitatii dintre oameni. [17] Este absurd sa contestam ipoteza rasiala prin negarea unor fapte evidente. Este zadarnic sa negam ca pana acum diferite rase n-au contribuit cu nimic, sau au contribuit foarte [p.90] putin la dezvoltarea civilizatiei si, in acest sens, pot fi numite inferioare.

Daca cineva ar dori cu tot dinadinsul sa distileze cu orice pret grauntele de adevar din doctrinele marxiste, ar putea spune ca emotiile influenteaza foarte mult rationamentele omului. Nimeni nu s-a incumetat vreodata sa nege acest fapt evident, iar marxismul nu poate fi creditat cu descoperirea lui. Insa pentru epistemologie faptul este lipsit de orice semnificatie. Exista numeroase surse, atat ale succesului cat si ale erorii. Enumerarea si clasificarea lor cad in sarcina psihologiei.

Invidia este o ispita larg raspandita. Este cert ca multi intelectuali invidiaza veniturile afaceristilor prosperi si ca aceste simtaminte ii indruma spre socialism. Ei cred ca autoritatile unei societati socialiste ii vor remunera cu salarii superioare celor pe care le castiga in regim capitalist. Insa faptul de a fi demonstrat existenta invidiei nu scuteste stiinta de sarcina cercetarii celei mai atente cu putinta a doctrinelor socialiste. Oamenii de stiinta au datoria de a examina fiecare doctrina, ca si cum sustinatorii ei n-ar fi inspirati de nimic altceva, in afara setei de cunoastere. Diversele tipuri de polilogism substituie examinarii pur teoretice a doctrinelor contrare demascarea originilor si motivatiilor autorilor lor. O atare metoda este incompatibila cu principiile cele mai elementare ale argumentarii.

A inlatura o teorie invocand originile ei istorice, "spiritul" vremurilor in care a fost ea formulata, conditiile materiale din tara ei de bastina, sau orice fel de particularitati personale ale autorilor sai, este o stratagema nevolnica. O teorie nu se supune decat tribunalului ratiunii. Criteriul adecvat pentru ea este intotdeauna criteriul ratiunii. O teorie este fie corecta, fie incorecta. Este posibil ca in stadiul actual al cunoasterii noastre sa nu avem posibilitatea de a decide in privinta corectitudinii sau incorectitudinii sale. Insa o teorie nu poate fi niciodata valida pentru un burghez sau un american si invalida pentru un proletar sau un chinez.

Daca marxistii si rasistii ar avea dreptate, atunci ar fi imposibil de explicat de ce cei aflati la putere urmaresc sistematic sa suprime teoriile care-i dezaproba si sa-i persecute pe sustinatorii lor. Insusi faptul ca exista guverne intolerante si partide politice care practica scoaterea in afara legii si exterminarea criticilor este o dovada a excelentei ratiunii. Faptul ca adversarii unei doctrine utilizeaza politia, calaii si gloatele violente pentru a o combate, nu este o dovada suficienta a corectitudinii acelei doctrine. Dar este o dovada a faptului ca cei ce recurg la represiune violenta sunt, in subconstientul lor, convinsi de netemeinicia propriilor lor doctrine.

Lucrare: scrisoare de intentie si cresterea vanzarilor Lucrare: Notiunea de calitate

Validitatea fundamentelor apriorice [p.91] ale logicii si ale praxeologiei nu poate fi demonstrata fara a se face referire la insesi aceste fundamente. Ratiunea este un dat ultim si nu poate fi analizata sau pusa la indoiala de catre ea insasi. Existenta ca atare a ratiunii umane este un fapt non-rational. Singura asertiune care poate fi formulata cu privire la ratiune este ca ea reprezinta trasatura distinctiva care-l separa pe om de animale si care atrage dupa sine tot ce este specific uman.

Acelora care pretind ca omul ar fi mai fericit renuntand sa faca uz de ratiune si incercand sa se lase calauzit exclusiv de intuitii si instincte, singurul raspuns care li se poate oferi este o cercetare a realizarilor societatii umane. Descriind geneza si functionarea cooperarii sociale, teoria economica furnizeaza informatiile necesare pentru optiunea ultima intre ratiune si ne-ratiune. Daca omul ia din nou in calcul posibilitatea eliberarii sale de suprematia ratiunii, el trebuie sa stie la ce va fi nevoit sa renunte.

Note

1. Cf., de pilda, Louis Rougier, Les Paralogismes du rationalisme, Paris, 1920.

2. Cf. Joseph Dietzgen, Briefe über Logik, speziell demokratisch-proletarische Logik, ed. a II-a, 1903, p.112.

3. Cf. Franz Oppenheimer, System der Soziologie, Jena, 1926, II, p. 559.

4. Trebuie sa reliefam faptul ca meritele democratiei nu se bazeaza pe ipoteza ca majoritatile au intotdeauna dreptate si, cu atat mai putin, ca sunt infailibile. A se vedea mai jos, pp. 149-151.

5. A se vedea discursul sau la Congresul Partidului de la Nürenberg, din 3 septembrie 1933, Frankfurter Zeitung, 4 septembrie, 1933, p. 2.

6. Cf. Lancelot Hogben, Science for the Citizen, New York, pp. 726-728.

7. Ibid., p. 726.

8. Desi termenul de rationalizare este nou, notiunea in sine este cunoscuta de multa vreme. Cf., de exemplu, cuvintele lui Benjamin Franklin: "E minunat de bine sa fii o fiinta rationala, fiindca esti in stare sa gasesti o ratiune oricarui lucru pe care ai pofta sa-l faci." Autobiography, New York, 1944, p. 41. Trad. rom. de F. M. Galdau: Autobiografie, Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, Bucuresti, 1942, p. 60.

9. "Le moulin à bras vous donnera la société avec le souzerain; le moulin à vapeur, la société avec le capitaliste industriel." Marx, Misère de la philosophie, Paris si Bruxelles, 1847, p. 100.

10. Marx, Das Kapital, editia a 7-a, Hamburg, 1914, I, 728 - 729.

11. Manifestul Comunist, I.

12. Semnificatia pe care o atribuie acestei expresii marxismul contemporan, anume ca drogul religios a fosr administrat deliberat poporului, poate sa fi fost impartasita si de Marx insusi. Dar ea nu era implicata in fragmentul prin care el a consacrat-o, in 1943. Cf. R.P. Casey, Religion in Russia, New York, 1946, pp. 67-69.

13. Cf. L. G. Tirala, Rasse, Geist und Seele, München, 1935, pp. 190 ff.

14. Cf. Morris R. Cohen, Reason and Nature, New York, 1931, pp. 202-205; A Preface to Logic, New York, 1944, pp. 42-44, 54-56, 92, 180-187.

15. A se vedea mai sus, pp. 46-47.

16. A se vedea mai sus, pp. 57-58.

17. A se vedea mai jos, pp. 158-163.