Politici macroeconomice ale statului: Politica bugetara, fiscala, monetara

POLITICI MACROECONOMICE ALE STATULUI.

ANALIZA MACROECONOMICA

1. Politici macroeconomice ale statului

Una dintre problemele deosebite ale teoriei si practicii economice mondiale o constituie raporturile statului cu economia nationala, tema in jurul careia au avut loc numeroase controverse intre economisti, plecand de la ideea neinterventiei statului in economie, sustinuta de catre reprezentantii liberalismului (Smith introduce sintagma de "mana invizibila" care regleaza preturile prin intermediul concurentei, si aloca pe baza acestora, resursele; de asemenea, asigura distribuirea factorilor de productie pe produse si domenii de activitate) si pana la considerarea individului ca fiind subordonat statului, idee sustinuta de catre reprezentantii totalitarismului economic. Intre cele doua conceptii extreme se afla dirijismul (care considera ca economia nationala nu are capacitatea de a se autoregla prin mecanismul preturilor, impunandu-se ca necesara interventia statului in directia preintampinarii si combaterii crizelor si dezechilibrelor manifestate la scara nationala) si sinteza neoclasica (in cadrul careia se considera ca interventia statului in economie ar trebui sa fie limitata si indirecta, avand ca principal obiectiv echilibrarea ofertei cu cererea totala in scopul asigurarii cresterii economice, unui nivel inalt al ocuparii fortei de munca si stabilitatii preturilor).

Participarea statului la activitatea economica are motivatii multiple de ordin economic, social, politic, juridic:

• asigurarea echilibrului si stabilitatii economiei prin obtinerea unui nivel cat mai ridicat al ocuparii fortei de munca, reducerea dezechilibrelor sociale si restabilirea echilibrului economiei;
• insuficienta angajare a capitalului privat in unele domenii, in special acolo unde intrarea pe piata presupune investitii masive si/sau rentabilitatea investitiei este scazuta sau exista un grad ridicat de incertitudine in ceea ce priveste recuperarea cheltuielilor;
• necesitatea de a se asigura satisfacerea anumitor nevoi publice de baza ale societatii - invatamant, sanatate, cultura, sport, protectia mediului etc.;
• atenuarea disparitatilor sociale, prin masuri de protectie a segmentelor sociale defavorizate;
• atenuarea dezechilibrelor in dezvoltarea regionala, pentru asigurarea coeziunii interne a spatiului national;
• rezolvarea unor situatii deosebite care pot sa apara ca urmare a unor crize politice (razboi), sociale, sau ca urmare a modificarii, in sens nefavorabil, a conjuncturii economice internationale (crize economice, masuri protectioniste s.a.), aparitia unor calamitati naturale etc.

In general, activitatea economica a statului este data de transpunerea in practica a politicilor economice, a strategiilor si programelor economice, prin care intelegem actiunea constienta, concertata democratic, a puterii publice, care presupune definirea obiectivelor economice si sociale ale statului, mobilizarea resurselor si stabilirea directiilor de actiune in vederea atingerii acestor obiective, folosindu-se in acest scop instrumente si tehnici adecvate.

In cele ce urmeaza ne vom limita la prezentarea succinta a principalelor politici si instrumente de politica macroeconomica utilizate de autoritatea publica pentru a influenta evolutia viitoare a economiei nationale (politica bugetara, politica fiscala si politica monetara).

Politica bugetara

Evidentiaza conceptia si actiunile statului privind veniturile bugetare, caile si mijloacele de mobilizare a acestora, utilizarea lor pe anumite destinatii, care sa serveasca stabilitatii si dezvoltarii economice

Politica bugetara se refera la:

fixarea volumului cheltuielilor publice

diminuarea deficitului bugetar

aplicarea regulilor echilibrului

structura cheltuielilor in functie de optiuni (mai intai apararea sau educatia?; mai intai cultura sau sanatatea? etc.)

Politica bugetara se concretizeaza in bugetul public national care are in componenta bugetul de stat (bugetul administratiei centrale de stat), bugetele administratiei locale, bugetul asigurarilor sociale si o serie de anexe la buget. Principala componenta a acestuia o reprezinta bugetul de stat in cadrul caruia sunt evidentiate pe parcursul unui an bugetar (care poate sau nu sa coincida cu anul calendaristic), pe de o parte, veniturile statului grupate pe surse de provenienta, iar pe de alta parte, cheltuielile statului, structurate pe obiective de cheltuieli. Orientarea politicii financiare a unei tari isi gaseste reflectarea in structura veniturilor statului, in repartizarea sarcinilor fiscale, ca si in destinatia data resurselor mobilizate la bugetul de stat. Marimea, structura si destinatia resurselor financiare ale statului sunt influentate, in principal, de nivelul de dezvoltare economica a tarii, de structura de ramura a economiei nationale, de potentialul economic si financiar.

Veniturile bugetare sunt reprezentate de incasari provenind din impozite directe (impozitul pe salarii, impozitul pe profit etc.), impozite indirecte ( TVA, accize) si resurse financiare nefiscale (varsaminte din profitul net al BNR, varsaminte de la institutiile publice, varsaminte ale regiilor autonome). Cheltuielile bugetare au in principal, urmatoarele destinatii: educatie, cultura, sanatate, aparare nationala si ordine publica, cercetare stiintifica, protectia mediului etc. Bugetul de stat este un document economico-financiar de sinteza elaborat si gestionat de guvern si autorizat de Parlament.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

In functie de raportul de marime dintre veniturile si cheltuielile bugetare, putem vorbi despre:

buget echilibrat - atunci cand veniturile sunt egale cu cheltuielile;

buget deficitar - atunci cand cheltuielile depasesc veniturile;

buget excedentar - atunci cand cheltuielile sunt situate sub nivelul veniturilor, si in care excedentul poate fi folosit pentru: - acoperirea datoriei publice sau doar a unui procent din aceasta; - constituirea unor fonduri speciale la banca de emisiune pentru care se incaseaza dobanzi.

Politica fiscala

Se refera la ansamblul de masuri si actiuni prin care statul manevreaza impozitele si taxele prelevate de la agentii economici in scopul influentarii dezvoltarii economice si a politicii sociale.

Politica fiscala presupune realizarea unui compromis intre necesitatea de randament a politicii fiscale (adica tendinta de a face sa intre cat mai multi bani la bugetul de stat) si grija pentru echitate (adica contributia fiecaruia trebuie sa fie proportionala cu capacitatea pe care o are).

Impozitele sunt prelevari banesti impuse persoanelor fizice si juridice*, de catre autoritatea publica, cu caracter definitiv si fara contraprestatie directa si imediata , in scopul asigurarii veniturilor bugetare.

Din punct de vedere al continutului lor, impozitele se impart in doua mari categorii:

impozite directe -se suporta nemijlocit de catre cei care le platesc (impozitul pe salarii, impozitul pe profit);

impozite indirecte - sunt suportate de catre consumatorii finali, fiind incluse in pretul marfurilor (TVA, accize).

Politica monetara

Evidentiaza ansamblul de actiuni exercitate de autoritatile monetare (Banca Nationala, Trezoreria) asupra masei monetare si asupra activelor financiare in vederea orientarii economiei pe termen scurt sau mediu.

Instrumentele politicii monetare sunt:

a)      manevrarea taxei scontului si rescontului;

b)      cumpararea-vanzarea de titluri pe piata deschisa (open market);

c)      variatia cotelor rezervelor obligatorii.

a)      Manevrarea taxei scontului si rescontului

Scontarea este operatiunea prin care o banca achizitioneaza de la clientii sai, la vedere si inainte de scadenta, creante pe termen scurt, oferindu-le acestora suma de pe inscrisul in cauza, din care se scade dobanda aferenta pentru durata de timp cuprinsa intre momentul achizitionarii creantei si scadenta ei.

Taxa scontului este rata dobanzii care sta la baza calcularii scontului perceput de bancile comerciale la cumpararea creantelor inaintea de scadenta acestora. O scadere a taxei scontului determina o ieftinire a creditului fiind incurajate creditele si investitiile; dimpotriva, o crestere a taxei scontului are ca efect o scumpire a creditului si o franare a investitiilor.

Rescontarea este operatiunea prin care banca de emisiune achizitioneaza de la bancile comerciale efecte de comert scontate deja, la vedere si inainte de scadenta.

Taxa rescontului este rata dobanzii pe care o calculeaza banca de emisiune atunci cand cumpara de la bancile comerciale creante scontate deja. Marimea taxei rescontului influenteaza in mod direct marimea taxei scontului si a ratelor dobanzilor practicate de bancile comerciale. Prin taxa rescontului, Banca de emisiune influenteaza masa monetara aflata in circulatie, marimea taxei rescontului aratand interesul pe care il are statul de a largi sau restrange volumul creditului.

b) Vanzarea-cumpararea de titluri pe piata deschisa. In urma tranzactiilor care au loc intre bancile comerciale rezulta fie un excedent, fie un deficit de lichiditati, situatii in care se impune interventia bancii de emisiune in vederea "eliminarii" excedentului, respectiv "completarii" deficitului. In primul caz, banca de emisiune pune in vanzare titluri de valoare; prin cumpararea lor de catre agentii economici, masa monetara in exces se retrage pe de piata; in celalalt caz, banca de emisiune achizitioneaza de pe piata titluri de valoare punand astfel in circulatie cantitati suplimentare de moneda.

c) Variatia cotelor rezervelor obligatorii. Rezervele obligatorii au fost instituite ca masura de precautie, pentru a preveni aparitia unor anomalii grave in sistemul bancar. Cea mai importanta functie a rezervelor obligatorii ale bancilor comerciale este de a regla cantitatea de moneda scripturala pe care bancile comerciale o pot crea prin acordarea de credite. Banca de emisiune poate influenta volumul ofertei de moneda scripturala prin diminuarea, respectiv majorarea cotei rezervelor. In cazul in care asistam la o expansiune semnificativa a depozitelor bancare, Banca de emisiune poate sa creasca cotele rezervelor obligatorii, fapt ce va face ca bancile comerciale sa caute sa recupereze sumele imprumutate, fara sa mai acorde noi credite, pana cand depozitele bancare vor ajunge la cotele obligatorii de rezerva. Deci, cresterea cotelor rezervelor obligatorii are drept consecinta, o restrangere a creditului. Efectul este contrar in cazul reducerii cotelor rezervelor obligatorii.

Prin parghiile monetar-financiare de care dispune, politica monetara trebuie sa urmareasca armonizarea procesului de creare a monedei cu obiectivele generale ale politicii economice - stabilitatea preturilor, ocuparea fortei de munca, relansarea cresterii economice etc.