Piata, mecanismele si legitatile ei

Piata, mecanismele si legitatile ei

Economia de schimb constituie baza aparitiei, existentei si functionarii pietei care a avut o evolutie continua.

Functionarea corecta a pietei nu se poate realiza decat in economia concurentiala, care permite agentilor economici sa se confrunte liber pe piata, deciziile lor sa interactioneze, ea devenind institutia care mediaza aceste legaturi.

Notiunea de piata reflecta o realitate foarte complexa si nuantata in timp si spatiu, neexistand  o definitie unanim acceptata a acesteia.

1 Piata: continut si functii

Piata poate fi definita ca fiind:

locul de intalnire a ofertei vanzatorilor cu cererea cumparatorilor asociate cu capacitatea de cumparare a marfurilor oferite si convenabile pentru ei;

gama de actiuni prin care cumparatorii si vanzatorii intra in contact si schimba bunuri si servicii, indiferent de locul unde se desfasoara

Piata poate fi inteleasa in acceptiunea ei spatiala si economica.

In acceptiunea ei spatiala, piata este locul de intalnire al agentilor economici, vanzatori si cumparatori, care schimba intre ei bunuri sau servicii.

In acceptiunea ei economica, piata, sustine Michel Didier, apare ca o adevarata retea de comunicatii intre vanzatori si cumparatori, care se informeaza reciproc despre ceea ce au sau doresc sa cumpere, despre preturile cerute sau propuse pentru incheierea tranzactiilor.

Exista doua functii esentiale pe care piata le indeplineste si care sunt absolut necesare pentru reproductibilitatea sistemului economic:

1.     Piata asigura contactul permanent dintre producatorii si consumatorii de marfuri, dintre oferta si cerere, dintre productie si consum atat la nivel microeconomic cat si macroeconomic, avand urmatoarele semnificatii:

dinamica pietei reflecta schimbarile care se produc in sistemul trebuintelor economice ale societatii orientand activitatile de producere a bunurilor si serviciilor;

jocul liber al cererii si ofertei determina modul in care agentii economici isi procura si utilizeaza resursele naturale, materiale, financiare si umane in cadrul pietei;

sistemul propriu de pargii economice creat de piata duce la reglarea acesteia si a economiei nationale in ansamblu.

2.     Piata are rolul de sistem de comunicatie a informatiilor necesare agentilor economici, in calitatea lor de producatori si consumatori.

Piata contemporana se prezinta ca o realitate complexa, formata dintr-un sistem de piete distincte, dar interdependente. Clasificarea formelor de piata se poate realiza dupa criterii diferite:

1.     Dupa natura economica a bunurilor care constituie obiectul tranzactiilor:

a.     piata satisfactorilor - a bunurilor sau serviciilor destinate consumului final;

b.     piata prodfactorilor - care cuprinde:

piata muncii,

piata pamantului,

piata capitalului,

piata informatiei,

piata resurselor naturale,

piata de marketing,

piata creatiei tehnice,

piata serviciilor manageriale,

piata monetara;

c.      piata financiar-valutara- care cuprinde:

piata financiara,

piata schimburilor valutare.

2.     Dupa existenta sau inexistenta obiectelor tranzactionate distingem:

a.     piata reala - se tranzactioneaza bunurile reale existente pe piata in momentul tranzactiei;

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

b.     piata fictiva - se tranzactioneaza titlurile de proprietate asupra bunurilor (bursa de marfuri si bursa de valori mobiliare).

3.     Dupa momentul incheierii si finalizarii tranzactiilor se disting:

a.     piata la vedere - tranzactia se incheie si se finalizeaza in acelasi moment;

b.     piata la termen - tranzactia se finalizeaza ulterior, dupa un termen convenit in momentul incheierii acesteia;

c.      piata disponibila - sa livreze la dorinta consumatorului.

4.     Dupa gradul de diversificare a bunurilor tranzactionate se cunosc:

a.     piata bunurilor omogene - uniforme;

b.     piata bunurilor eterogene - diversificate.

5.     Dupa marimea spatiului in care se desfasoara schimburile economice:

a.     piete locale;

b.     piate zonale (regionale);

c.      piete nationale;

d.     piata mondiala - ca piata unica, indivizibila.

6.     Dupa modul in care se realizeaza raportul cerere-oferta se cunosc:

a.     piata vanzatorului - specifica starii de absorbtie, cand cererea este mai mare decat oferta;

b.     piata cumparatorului - specifica starii de presiune, cand oferta este mai mare decat cererea.

7.     Dupa tipul de concurenta distingem:

a.     piata cu concurenta perfecta (pura);

b.     piata cu concurenta imperfecta, care cuprinde:

piata cu concurenta de monopol,

piata cu concurenta de oligopol,

piata cu concurenta de oligopson (monopson),

piata cu concurenta monopolistica.

Din tripla definire a pietei:

1.     piata fiecarui bun si serviciu,

2.     piata tuturor bunurilor si serviciilor,

3.     piata ca mecanism care regleaza economia,

rezulta ca aceasta se manifesta ca un ansamblu de piete interdependente care formeaza sistemul de piete, caracterizat prin:

1)     gradul de diversificare a obiectului vanzarii-cumpararii distingandu-se:

bunuri omogene,

bunuri eterogene;

2)     numarul subiectilor participanti;

3)     puterea economica a participantilor utilizandu-se termenii de:

atomicitate - subiectii pietei au putere si importanta economica apropiate;

molecularitate - participantii sunt mezoagenti economici cu puteri economice diferite;

4)     gradul de cunoastere a mediului economic de catre agentii participanti la piata;

5)     caracteristicile comportamentului de piata al agentilor economici, reflectate in atributele de libertate, mobilitate, fluiditate, initiativele subiectilor participanti la piata.

2 Pretul si echilibrul pietei

In sens general, pretul exprima cantitatea de moneda ce trebuie platita pentru cumpararea unor bunuri materiale si servicii in cadrul tranzactiilor bilaterale de piata.

Pretul este determinat de piata si reprezinta suma de bani pe care o primeste vanzatorul unui bun economic de la cumparatorul acestuia.

Considerat ca o variabila independenta, cresterea sau scaderea pretului determina modificarea cererii si ofertei, in sens invers una fata de cealalta. Nivelul si dinamica  cererii si ofertei pot determina modificari ale preturilor de piata astfel:

Din partea cererii, pretul va fi influentat de:

utilitatea economoica pe care consumatorul o atribuie unui bun;

veniturile de care dispune;

preferintele sale;

pretul aceluiasi obiect pe alte piete;

pretul unor marfuri similare (bunuri substituibile).

Atunci cand cererea pentru un produs este mai mare decat oferta, pretul bunului respectiv creste ceea ce va determina reducerea cererii si apropierea ei de oferta, si invers, cand cererea este mai mica decat oferta, pretul scade stimuland cererea consumatorilor sa creasca pentru a se apropia sau egaliza cu bunul respectiv.

Din partea ofertei, pretul va fi influentat de:

costul productiei;

costul stocarii produselor;

nivelul impozitelor si al taxelor;

numarul firmelor concurente pe piata;

pretul aceluiasi produs pe alte piete.

Atunci cand oferta de mai mare decat cererea la un bun economic va determina scaderea pretului, stimuland cererea sa creasca la nivelul ofertei existente, si invers, daca oferta este mai mica decat cererea, ea va duce la scumpirea produsului, reducand cererea la nivelul scazut al ofertei.

Experienta istorica reliefeaza existenta unor trasaturi general-valabile ale formarii si functionarii preturilor, trasaturi care isi au sursa primara in teoria factorilor de productie. In practica economica, se intalnesc trei categorii de preturi:

1)     preturi libere - care se formeaza in conditii de concurenta deschisa, la intersectia cererii cu oferta;

2)     preturi administrate - care sunt impuse de firme mari, dominate pe piata sau controlate de stat;

3)     preturi mixte - care se formeaza prin impletirea mecanismului pietei cu interventia statului sau a firmelor care, prin puterea lor economica, domina segmente mari ale pietei.

Pe o piata cu concurenta perfecta, unde preturile s-ar forma liber, acestea ar tinde sa echilibreze cererea si oferta totala, formandu-se astfel pretul de echilibru.

Pretul de echilibru poate fi definit ca fiind pretul la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare, cand cererea si oferta acestuia se egalizeaza la nivelul celui mai mare volum de vanzari si cumparari pe piata.

Cresterea sau diminuarea pretului de echilibru duce, in anumite cazuri, la scaderea cantitatii vandute. Cunoscut si sub denumirea de pret de piata, el reprezinta acel pret la care produsele si serviciile vor fi efectiv schimbate pentru bani, formandu-se pe baza fortelor pietei, la acel punct de echilibru la care curba cererii intersecteaza curba ofertei.

Agentii economici tind spre acest pret de echilibru, deoarece el este un punct de atractie, pe masura ce se apropie mai mult de el:

riscurile lor se diminueaza si dispar;

creste gradul de reusita in actiunile lor;

cererea si oferta tind sa se echilibreze.

De aceea pretul de echilibru  este cautat frecvent de toti participantii la actele de schimb pe piata, deoarece marimea sa, la un moment dat, depinde de:

costurile de productie;

veniturile si comportamentul consumatorului;

preturile altor bunuri economice;

evolutia cererii si ofertei etc.

Pretul de echilibru se poate stabili:

la un nivel inalt, cand cresc veniturile cumparatorilor;

la un nivel scazut, cand agentii economici produc cu costuri mai mici.

Caracteristicile esentiale ale pretului de echilibru sunt

1.            apare spontan pe piata, prin jocul liber al fortelor pietei (cererea si oferta);

2.            regleaza raportul cerere-oferta, prin egalizarea acestor forte ale pietei la acel nivel la care vanzarile sunt maxime;

3.            este unic pentru fiecare bun economic;

4.            selectioneaza agentii economici eliminandu-i pe cei necompetitivi fiind un punct de atractie ce le permite sa-si atinga scopurile;

5.            este un pret dinamic, cresterea sau scaderea lui depind de evolutia raportului cerere-oferta;

6.            asigura un echilibru dinamic al pietei.

Deoarece aceste conditii nu pot fi realizate pe piata reala, rezulta ca starea de echilibru si pretul de echilibru nu pot fi atinse, decat ca tendinta.