Competitia - termenul de competitie

In natura se prevaleaza conflicte de interese ireconciliabile. Mijloacele de subzistenta sunt limitate. Proliferarea tinde sa depaseasca subzistenta. Doar plantele si animalele cele mai bine adaptate supravietuiesc. Antagonismul dintre doua animale aflate in pericol sa piara de inanitie, care-si smulg hrana unul de la altul, este implacabil.

Cooperarea sociala in conditii de diviziune a muncii elimina asemena antagonisme. Ea substituie ostilitatii parteneriatul si mutualitatea. Membrii societatii sunt uniti intr-o aventura comuna.

Termenul de competitie, asa cum se aplica el conditiilor vietii animale, desemneaza rivaliatea dintre animale, care se manifesta in cautarea de catre ele a hranei. Putem numi acest fenomen competitie biologica. Competitia biologica nu trebuie confundata cu competitia sociala, i.e. cu efortul indivizilor de a atinge pozitia cea mai favorabila in cadrul sistemului de cooperare sociala. Cum intotdeauna vor exista [p.274] pozitii pe care oamenii pun un pret mai mare decat pe altele, ei se vor stradui sa le atinga si vor incerca sa-si depaseasca rivalii. Asadar competitia sociala este prezenta in toate modurile de organizare sociala imaginabile. Daca dorim sa ne imaginam o stare de lucruri din care competitia sociala este absenta trebuie sa construim imaginea unui sistem socialist, in care seful nu este asistat de nici una dintre ambitiile supusilor sai, in eforturile sale de a-i fixa fiecaruia locul si sarcina in societate. Indivizii sunt total indiferenti si nu candideaza pentru numiri speciale. Ei se comporta asemenea cailor de herghelie, care nu incearca sa se puna intr-o lumina favorabila cand proprietarul alege armasarul care-i va insamanta cea mai buna iapa de prasila. Dar asemenea oameni ar inceta de a mai fi persoane care actioneaza.

Competitia catalactica inseamna emulatie intre persoane care doresc sa se depaseasca reciproc. Ea nu este o lupta, desi exista obiceiul de a o descrie metaforic in termeni de razboi si conflicte intestine, de atacuri si aparari, de strategie si tactica. Cei ce esueaza nu sunt anihilati; ei sunt indreptati spre o regiune din sistemul social care este mai modesta, dar mai adecvata realizarilor lor decat cea pe care planuisera s-o atinga.

Intr-un sistem totalitar competitia sociala se manifesta in stradaniile oamenilor de a curta favorurile celor aflati la putere. In economia de piata competitia se manifesta prin aceea ca vanzatorii trebuie sa se depaseasca unii pe altii, oferind bunuri si servicii mai adecvate si mai ieftine, iar cumparatorii trebuie si ei sa se depaseasca unii pe altii, oferind preturi mai ridicate. Analizand acest tip de competitie sociala, care poate fi numita competitie catalactica, trebuie sa ne ferim de diverse erori populare.

Economia clasica agrea ideea abolirii tuturor barierelor ridicate in calea comertului, care ii impiedica pe oameni sa rivalizeze pe piata. Asemenea legi restrictive, explicau ei, au drept consecinta deplasarea productiei din acele locuri in care conditiile naturale sunt mai favorabile desfasurarii ei, catre acelea in care sunt mai putin favorabile. Ele il protejeaza pe cel mai putin eficient impotriva rivalului sau mai eficient. Ele tind sa perpetueze metodele tehnologice de productie inapoiate. Pe scurt, ele reduc productia, reducand astfel nivelul de trai. Pentru a le asigura tuturor un plus de prosperitate, spuneau economistii, competitia trebuie sa fie liber accesibila tuturor. Acesta era sensul in care intrebuintau ei termenul de libera competitie. In intrebuintarea pe care o dadeau ei termenului de libertate nu exista nimic metafizic. Ei sustineau anularea privilegiilor care impiedica accesul oamenilor in anumite ramuri comerciale si pe anumite piete. Toate elucubratiile sofisticate care cauta nod in papura pe seama conotatiilor metafizice ale adjectivului libera asezat pe langa substantivul competitie sunt nefondate; ele nu au nici o legatura cu problema catalactica a competitiei. [p.275]

In masura in care intervin conditiile naturale competitia nu poate fi liber accesibila decat cu privire la acei factori de productie care nu sunt rari si deci nu constituie obiectele actiunii umane. In sfera catalactica, competitia este intotdeauna limitata de raritatea inexorabila a bunurilor si serviciilor economice. Chiar si in absenta barierelor institutionale ridicate pentru a reduce numarul celor care rivalizeaza, starea de lucruri nu poate fi niciodata astfel incat sa le permita tuturor sa rivalizeze in toate sectoarele pietii. In fiecare sector in competitie nu se pot angaja decat grupuri relativ mici.

Competitia catalactica, una din trasaturile caracteristice ale economiei de piata, este un fenomen social. Ea nu este un drept, garantat de stat si legi, care sa faca cu putinta ca fiecare individ sa-si aleaga ad libitum locul care-i surade cel mai mult din structura diviziuni muncii. Asezarea fiecarei persoane la locul ei potrivit in societate este sarcina consumatorilor. Decizia lor de a cumpara sau de a se abtine de la a cumpara este hotaratoare pentru determinarea pozitiei sociale a fiecarui individ. Suprematia lor nu este stirbita de nici un privilegiu acordat indivizilor in calitate de producatori. Intrarea intr-o anumita ramura economica este practic deschisa nou venitilor numai in masura in care consumatorii consimt expansiunii acestei ramuri, sau in masura in care nou venitii reusesc sa-i inlocuiasca pe cei ce activeaza deja in ea, satisfacand in mod mai adecvat si la preturi mai mici cererile consumatorilor. Investitiile suplimentare sunt justificate numai in masura in care ele raspund celor mai intense dintre nevoile inca nesatisfacute ale consumatorilor. Daca intreprinderile existente sunt suficiente, investirea de mai mult capital in aceeasi ramura ar fi o risipa. Structura preturilor de piata ii impinge pe investitori in alte ramuri.

Este necesar sa subliniem acest aspect, deoarece neintelegerea lui sta la radacina multor nemultumiri populare legate de imposibilitatea competitiei. Acum saizeci sau saptezeci de ani oamenii obisnuiau sa spuna ca nu se poate intra in competitie cu companiile feroviare. Este imposibil, spuneau ei, sa li se conteste pozitia prin infiintarea de linii feroviare rivale; deci in domeniul transportului terestru nu mai exista competitie. Adevarul e ca la vremea aceea liniile deja existente erau in mare parte suficiente. Perspectivele pentru investitiile suplimentare de capital erau mai favorabile in domeniul ameliorarii capacitatii de a furniza servicii ale liniilor deja existente si in alte ramuri de afaceri, diferite de constructia de noi cai ferate. Insa aceasta imprejurare nu impiedica continuarea progresului tehnicilor de transport. Marimea si "puterea" companiilor feroviare nu reprezenta un impediment pentru aparitia autoturismului si a avionului.

Astazi oamenii spun acelasi lucru despre diversele ramuri dominate de firme mari: Nu le poti contesta pozitia, deoarece sunt prea mari [p.276] si prea puternice. Insa competitia nu inseamna ca oricine poate sa prospere imitand pur si simplu ce fac altii. Ea inseamna sansa de a-i servi pe consumatori mai bine si la preturi mai mici, fara oprelisti datorate privilegiilor acordate celor ale caror interese speciale sunt lezate de inovatii. Nou venitul care doreste sa sfideze interesele speciale ale vechilor firme consolidate are nevoie in primul rand de minte si idei. Daca proiectul sau este adecvat pentru a satisface cele mai intense nevoi inca nesatisfacute ale consumatorilor, sau pentru a le furniza bunuri la un pret mai mic decat o faceau vechii lor furnizori, atunci el va reusi, in ciuda mult temutei marimi si puteri a vechilor firme.

Competitia catalactica nu trebuie confundata cu luptele in vederea obtinerii unui premiu sau cu concursurile de frumusete. Scopul acestor lupte si concursuri este de a descoperi cine este cel mai bun boxer sau cea mai frumoasa fata. Rolul social al competitiei catalactice nu este, desigur, de a stabili cine este baiatul cel mai destept si de a premia castigatorul cu titluri si medalii. Rolul sau este de a garanta cea mai adecvata satisfactie cu putinta a consumatorilor, in conditiile economice date.

Egalitatea sanselor nu intervine nici in luptele pentru premii si in concursurile de frumusete, nici in vreun alt tip de competitie, biologica sau sociala. Imensa majoritate a oamenilor sunt, datorita structurii fiziologice a corpului lor, lipsiti de sansa de a se bucura de onorurile campionului de box sau ale reginei frumusetii. Numai un numar foarte mic de oameni pot fi competitivi pe piata muncii ca interpreti de opera sau ca staruri de cinema. Cele mai mari sanse de a fi competitivi in domeniul realizarilor stiintifice le au profesorii universitari. Cu toate acestea, mii si mii de profesori dispar fara sa lase nici o urma in istoria ideilor sau a progresului stiintific, in vreme ce multi dintre outsiderii defavorizati cuceresc gloria prin contributii minunate.

Se obisnuieste sa se obiecteze deoarece competitia catalactica nu este liber accesibila tuturor in acelasi fel. Inceputul este mult mai dificil pentru un baiat sarac decat pentru fiul unui om bogat. Insa consumatorilor le este indiferent daca oamenii care-i servesc si-au inceput cariera in conditii egale sau nu. Singurul lor interes este de a-si asigura cea mai adecvata satisfacere posibila a propriilor nevoi. Deoarece sistemul proprietatii ereditare este mai eficient in aceasta privinta, ei il prefera altor sisteme mai putin eficiente. Ei privesc lucrurile din punctul de vedere al utilitatii si al bunastarii sociale, si nu din cel al unui asa-zis drept "natural" al fiecarui individ de a rivaliza cu sanse egale, care este imaginar si irealizabil. Realizarea unui asemenea drept ar necesita plasarea in pozitii defavorabile a celor nascuti mai inteligenti si cu o vointa mai puternica decat omul de rand. Evident, lucrul acesta ar fi absurd. [p.277]

Termenul de competitie este intrebuintat indeosebi in antiteza cu cel de monopol. In acest context, termenul de monopol are mai multe semnificatii, care trebuie separate cu claritate.

Prima conotatie a termenului de monopol, foarte frecvent implicata in utilizarea curenta a termenului, se refera la o stare de lucruri in care monopolistul, care poate fi un singur individ sau un grup de indivizi, detine controlul exclusiv asupra unei resurse vitale pentru supravietuire. Un asemenea monopolist are puterea sa-i infometeze pana la moarte pe toti cei ce nu asculta de ordinele sale. El dicteaza si ceilalti n-au alta alternativa decat sa se supuna sau sa moara. In cazul unui asemenea monopol nu exista nici un fel de piata si nici un fel de competitie catalactica. Monopolistul este stapan, iar restul sunt sclavi, in intregime dependenti de bunul sau plac. Nu este necesar sa insistam asupra acestui tip de monopol. El nu are nici un fel de legatura cu economia de piata. Este suficient sa citam un exemplu. Un stat socialist atotcuprinzator ar exercita un asemenea monopol absolut si total; el ar avea purtarea de a-si strivi oponentii, amenintandu-i cu moartea prin inanitie. [14]

A doua conotatie a monopolului difera de prima prin aceea ca descrie o stare de lucruri compatibila cu conditiile unei economii de piata. In acest caz, prin monopolist se intelege un monopolist sau un grup de monopolisti pe deplin coordonati pentru a actiona in comun, care controleaza in exclusivitate oferta unui anumit bun. Daca definim termenul de monopol in felul acesta, domeniul sau de aplicabilitate pare sa devina extrem de vast. Produsele industriei de transformare sunt mai mult sau mai putin diferite unele de altele. Fiecare fabrica produce marfuri diferite de cele produse de alte fabrici. Fiecare hotel are monopolul vanzarii serviciilor sale in locul unde sunt amplasate cladirile sale. Serviciile profesionale asigurate de un medic sau de un avocat nu sunt niciodata perfect identice cu cele asigurate de un alt medic sau un alt avocat. Cu exceptia anumitor materii prime, produse alimentare si alte produse de larg consum, monopolul se gaseste pretutindeni pe piata.

Insa simplul fenomen al monopolului este lipsit de orice semnificatie si relevanta pentru functionarea pietei si pentru determinarea preturilor. El nu ii furnizeaza monopolistului nici un avantaj la vanzarea produselor sale. In virtutea legii de copyright, orice improvizator de rime se bucura de monopolul vanzarii poeziei sale. Insa lucrul acesta nu influenteaza piata. Se poate intampla ca productia sa sa nu fie cumparata la nici un pret, iar cartile sale sa nu se vanda decat la pretul hartiei uzate incorporate in ele.

Monopolul, in aceasta a doua acceptiune a termenului, devine un factor in determinarea preturilor numai in cazul in care curba cererii pentru [p.278] bunul respectiv are o anumita forma specifica. Daca monopolistul poate obtine incasari nete mai mari prin vanzarea unei cantitati mai mici din produsul sau la un pret mai mare decat prin vanzarea unei cantitati mai mari din stocul sau la un pret mai mic, atunci se formeaza un pret de monopol, mai mare decat ar fi fost pretul potential al pietei in absenta monopolului. In vreme ce preturile de monopol reprezinta un fenomen de piata important, monopolul ca atare nu este important decat daca poate duce la formarea preturilor de monopol.

Exista obiceiul de a numi preturile care nu sunt de monopol preturi competitive. Desi este indoielnic daca aceasta terminologie este adecvata, ea este general acceptata si ar fi dificil de schimbat. Insa trebuie sa ne ferim sa o interpretam gresit. Ar fi o mare eroare sa se deduca din antiteza dintre pretul de monopol si cel competitiv ca pretul de monopol este determinat de absenta competitiei. Competitia catalactica este intotdeauna prezenta pe piata. Ea nu intervine in mai mica masura in determinarea preturilor de monopol decat in determinarea preturilor competitive. Aspectul curbei cererii care face cu putinta aparitia preturilor de monopol si determina comportamentul monopolistului este determinat de competitia tuturor celorlalte bunuri care rivalizeaza pentru dolarii cumparatorului. Cu cat monopolistul ridica mai mult pretul la care este dispus sa vanda, cu atat cumparatorii potentiali isi directioneaza mai mult dolarii catre alte bunuri care sunt de vanzare. Pe piata fiecare bun rivalizeaza cu toate celelalte bunuri.

Exista persoane care sustin despre teoria catalactica a preturilor ca ea nu este de nici un folos pentru studiul realitatii deoarece "libera" competitie n-a existat niciodata sau deoarece, astazi cel putin, ea a incetat sa mai existe. Toate aceste doctrine sunt eronate. [15] Ele deformeaza fenomenele, ignorand ce este in realitate competitia. Este adevarat ca istoria ultimilor zeci de ani este o cronica a politicilor destinate sa restrictioneze competitia. Intentia vadita a acestor masuri este de a acorda privilegii anumitor grupuri de producatori, protejandu-le impotriva competitiei rivalilor lor mai eficienti. Politicile acestea au creat de multe ori conditiile necesare aparitiei preturilor de monopol. In multe cazuri lucrul acesta nu s-a intamplat, rezultatul fiind doar o stare de lucruri care ii impiedica pe capitalisti, antreprenori, fermieri si muncitori sa intre in acele ramuri economice in care le-ar fi putut furniza concetatenilor lor serviciile cele mai pretioase. [p.279] Competitia catalactica a fost restrictionata sever, insa economia de piata inca mai functioneaza, desi este sabotata de interventiile guvernului si ale sindicatelor. Sistemul competitiei catalactice functioneaza inca, desi productivitatea muncii a fost substantial redusa.

Obiectivul ultim al acestor politici anticompetitive este de a inlocui capitalismul cu un sistem de planificare socialist, din care competitia catalactica lipseste cu totul. In vreme ce varsa lacrimi de crocodil in legatura cu declinul competitiei, planificatorii urmaresc abolirea acestui sistem competitiv "dement". In anumite tari ei si-au atins telul. Insa in restul lumii n-au reusi decat sa restranga competitia din anumite ramuri economice, sporind numarul celor ce rivalizeaza in alte ramuri.

Fortele ce urmaresc restrangerea competitiei joaca astazi un rol important. Studiul lor constituie una din sarcinile importante ale istoriei vremurilor noastre. Teoriei economice nu-i incumba sa se ocupe de ele in mod special. Faptul ca exista bariere in calea comertului, privilegii, carteluri, monopoluri guvernamentale si sindicate nu este decat un dat al istoriei economice. Interpretarea sa nu implica teoreme speciale.