Oferta de moneda si echilibrul pietei monetare

Oferta de moneda si echilibrul pietei monetare

Oricare ar fi cantitatea de bani lichizi pe care publicul o doreste, masa monetara existenta efectiv in circulatie va fi cea furnizata de sistemul bancar, de oferta de moneda.

Prin tranzactiile specifice pietei monetare are loc reglarea masei monetare in circulatie necesara desfasurarii activitatii economice. Acest proces se realizeaza prin oferta de moneda de catre banci.

Oferta de moneda se manifesta activ atunci cand moneda paraseste depozitele bancilor si inceteaza cind banii revin in sistemul bancar. Moneda este pusa in circulatie de bancile comerciale, care creeaza moneda de cont (scripturala) prin acordarea de credite agentilor economici, si de Banca centrala prin mecanismele de emisiune ce-i sunt specifice. Desigur, procesul este mult mai complex si angajeaza relatii intre verigile sistemului financiar-bancar, care realizeaza operatii de finantare si refinatare. Operatiile de finantare se refera la acordarea de catre banci a mijloacelor de plata solicitate de agentii economici nonfinanciari. Refinantarea intervine atunci cand o banca se adreseaza altei banci pentru a obtine, la randul sau, un credit pentru a satisface cererile de moneda. Intr-un astfel de sistem monetar ierarhizat, Banca centrala indeplineste functia de casa centrala, de ultim rezervor de lichiditati; prin remonetizarea creantelor primare, ea asigura refinantare bancilor comerciale.

In general, oferta de moneda, respectiv cantitatea de bani lichizi pusi in circulatie, depinde de urmatorii factori: politica financiara a guvernului, volumul emisiunilor efectuate de Banca centrala, volumul depozitelor bancare, utilizarea unor instrumente specifice de anulare a datoriilor, viteza de circulatie a banilor, politica bancilor comerciale cu privire la imprumuturi etc. In functie de influenta acestor factori, Banca centrala si celelalte banci participa, prin operatiile ce le sunt specifice, la reglarea masei monetare in circulatie.

Interventia Bancii centrale in tranzactiile de pe piata monetara se refera, in principal, la trei categorii de operatii: acoperirea deficitului bugetar, convertibilitatea devizelor in moneda nationala, refinantarea bancilor comerciale prin remonetizarea creantelor primare (rescontarea cambiilor).

Oferta de moneda este suplimentata de catre Banca de emisiune in primul rand pentru acoperirea nevoilor de resurse financiare ale statului. Astfel, daca bugetul de stat este intocmit cu deficit sau daca in cursul executiei sale rezulta un deficit, pentru acoperirea cheltuielilor Administratiei de stat, Trezoreria emite bonuri de tezaur la care subscriu bancile comerciale. Sumele obtinute de catre bancile comerciale din revanzarea bonurilor respective Bancii centrale reprezinta oferta de moneda, bilete de banca puse in circulatie sub forma de moneda scripturala sau de numerar.

In ceea ce priveste convertabilitatea devizelor, Banca centrala suplimenteaza masa monetara in circulatie de fiecare data cand cumpara devizele straine obtinute prin exportul de marfuri, si diminueaza aeasta masa cu ocazia vanzarii devizelor pentru a finanta importurile pe care le fac agentii economici.

Biletele Bancii centrale intervin, de asemenea, in formarea ofertei pe piata monetara in situatiile in care bancile comerciale au nevoie de sume suplimentare pentru a putea face fata retragerilor mai mari decat depunerile (publicul doreste sa pastreze o parte mai mare din active sub forma de numerar), precum si atunci cand rezervele lor sunt sub nivelul celor legale sau dorite pentru a putea satisface cererile de moneda din partea clientelei. In aceste situatii au loc operatii de remonetizare a unor creante primare sau de rescontare a cambiilor.

Cambia reprezinta denumirea generica atribuita unor documente (polite) care fac dovada unei creante, respectiv a dreptului creditorului de a primi (incasa imediat sau la un anumit termen) de la debitor sumele datorate din vanzari pe credit sau alte efecte comerciale. Astfel, daca un agent economic detine una sau mai multe cambii (creante) si are nevoie de bani lichizi el se poate adresa bancii sale (la care are contul deschis) sau la alta banca comerciala pentru a obtine un credit. Operatia se numeste scontare, iar suma retinuta din valoarea cambiei sub forma de dobanda se numeste rata sau taxa de scont. Banca comerciala care a realizat scontarea se poate adresa, la randul ei Bancii centrale pentru o operatie de rescontare sau de remonetizare a creantelor detinute in portofoliul sau. Dobanda perceputa de Banca centrala pentru aceasta operatie de refinantare a bancilor comerciale se numeste taxa de rescont sau rata de scont oficiala. Scontarea este o operatie de finantare a agentilor economici nonfinanciari, in timp ce rescontarea este o operatie de refinantare a bancilor comerciale, care le da posibilitatea sa-si suplimentze propriile rezerve si prin aceasta oferta pe piata monetara.

Din cele aratate rezulta ca oferta sau crearea de moneda noua (care mareste masa monetara in circulatie) este legata, in principal, de operatiunile de creditare a agentilor economici din afara sistemului bancar de catre bancile comerciale. Masa monetara creste cand bancile comerciale acorda imprumuturi clientilor si se reduce cand clientii achita creditele obtinute de la acestea.

Bancile comerciale acorda credite clientilor lor in conditiile unor restrictii de rezerve obligatorii sau dorite de ele. In general, rezervele bancilor comerciale sunt formate din numerarul pastrat in tezaurul propriu si din cel depozitat in conturile lor la Banca de emisiune. Pe baza acestor rezerve, bancile comerciale creeaza moneda scripturala, potenteaza masa monetara in circulatie, proces cunoscut sub denumirea de expansiune a depozitelor la vedere, de multiplicator al banilor de cont sau multiplicator al creditului. Sa luam un exemplu ipotetic: presupunem ca bancile comerciale au convenit benevol sau sunt obligate prin lege ca nivelul rezervelor sa fie 10% din volumul depozitelor la vedere. De asemenea, cosideram ca un agent economic din afara sistemului bancar decide ca din activele sale in numerar, o suma de 10 mil. u.m. sa o depuna intr-un cont operabil prin cecuri la o banca comerciala pe care o notam cu A. Daca banca ar fi obligata sa pastreze in rezerva intreaga suma depusa, operatiunea respectiva ar avea ca efect numai o modificare in structura masei monetare: transformarea a 10 mil. u.m. din numerar aflat in circulatie in depozite la vedere. Deoarece cota maxima de rezerva este de 10%, banca retine efectiv ca rezerva doar 1 mil. u.m. diferenta de 9 mil. u.m. fiind imprumutata unui client. Creditul acordat de banca A inseamna crearea unei cantitati suplimentare de bani in cont de 9 mil. u.m., depozitarul sumei putand fi aceeasi banca sau o alta banca comerciala unde se afla contul operabil prin cecuri al beneficiarului creditului respectiv. Important este faptul ca banca unde s-a creat noul depozit la vedere ( pe care o notam cu B) poate proceda in acelasi mod: sa retina ca rezerva 10% din cei 9 mil. u.m. adica 0,9 mil. u.m. si diferenta de 8,1 mil. u.m. sa o imprumute clientilor sai, si asa mai departe.

Asadar, in intregul sistem bancar, oriunde vor fi depozitate de beneficiari sumele luate cu imprumut, se realizeaza in acelasi mod noi suplimentari la rezervele bancilor comerciale, ce permit acordarea de noi credite care, atata timp cat vor fi cheltuite de beneficiarii lor prin redepozitare (sub forma banilor de cont) - vor potenta masa monetara in circulatie. Procesul de expansiune (multiplicare) a banilor de cont va continua pana cand se vor epuiza rezervele noi pe care s-a bazat creditarea; in exemplul nostru, pana cand intreaga suma de 10 mil. u.m. este retinuta de bancile comerciale ca rezerva obligatorie. Rata acestor rezerve fiind de 10%, inseamna ca procesul creditarii de catre bancile comerciale a avut ca efect inlocuirea a 10 mil. u.m. bani de cont sau moneda scripturala. Astfel spus, pentru fiecare unitate monetara introdusa in sistemul bancar, bancile comerciale au creat 10 u.m. depozite la vedere sau moneda de cont.

Acest raport este pus in evidenta de multiplicatorul monedei de cont sau multiplicatorul creditului. El se determina ca raport intre volumul noilor depozite si cel al noilor rezerve:

M_c = D/R = 1/r , unde

M_c = multiplicatorul monedei de cont (creditului)

D = depozite la vedere

R = rezervele bancilor

r = rata rezervelor obligatorii.

In cazul in care are loc o scurgere de numerar din sistemul bancar, procesul analizat in sens invers, adica al contractiei ofertei de moenda de cont. Astfel, daca un client al bancii decide sa retraga din contul sa curent o suma in numerar, rezervele bancii se vor diminua cu aceeasi marime. Scurgerea numerarului din sistemul bancar va antrena o distrugere a monedei de cont de 1/r sau mai mare. De regula, cand rezervele bancilor scad sub nivelul legal sau dorit, volumul noilor credite acordate de acestea va fi sub nivelul la care se restituie vechile credite, ceea ce va reduce masa monetara in circulatie. Procesul de contractie se va opri pe masura ce bancile obtin rezervele suplimentare necesare pentru a spori oferta neta de credit.

In concluzie, fiecare unitate monetara intrata ca rezerva initiala in sistemul bancar poate crea mai multi bani de cont in masura in care bancile comerciale utilizeaza rezervele lor excedentare pentru a oferi pe piata monetara credite aducatoare de dobanzi. Rezervele bancilor comerciale si cererea pentru credite din partea agentilor economici care indeplinesc conditiile de bonitate financiara determina, in general masa monetara in circulatie.

Piata monetara se afla in stare de echilibru atunci cand, la un anumit nivel al pretului monedei (ratei dobanzii), cantitatea de moneda oferita este egala cu cantitatea ceruta. In figura de mai jos punctul de intersectie (E₀) intre curba cererii de moneda (M^D) si curba ofertei de moneda (M^S) arata ca echilibrul pe piata monetara se realizeaza la un anumit nivel al ratei dobanzii si la o anumita marime a masei monetare in circulatie.

		Figura 4.2 Echilibrul pietei monetare

In general, cresterea rezervelor excedentare de care dispun bancile comerciale duce la sporirea ofertei de moneda pe piata monetara, si invers. Asupra ofertei de moneda influenteaza insa si alti factori: modificarea cotei rezervelor (obligatorii sau dorite) pastrate de bancile comerciale, preferintele publicului privind forma in care doreste sa detina disponibilitatile sale banesti, politica monetara promovata de Banca centrala etc. Sensurile diferite ale influentei factorilor mentionati fac ca oferta generala de moneda sa creasca sau sa scada, determinand extinderea sau contractia masei monetare in circulatie.

Cantitatea de moneda in circulatie depinde insa si de cererea de moneda. Astfel, se poate ca bancile comerciale sa dispuna de rezerve suplimentare pe care doresc sa le imprumute, dar sa nu existe cerere de credite la nivelul respectiv al ratei dobanzii. Surplusul de oferta de moneda poate fi absorbit printr-o diminuare a ratei dobanzii, stimuland cererea de moneda si realizand astfel echilibrul pe piata monetara la un nivel mai scazut al pretului monedei.

Acest proces de interconditionare si ajustare reciproca cerere-oferta-pretul monedei (rata dobanzii) are loc in conditiile specificului pietei monetare. Ea este o piata omogena prin natura tranzactiilor, dar de tip oligopol, cu putini ofertanti. De asemenea, rata dobanzii, ca pret al monedei, se caracterizeaza printr-o anumita rigiditate. Astfel, in principiu, o banca comerciala nu poate cobori rata dobanzii pentru a mari volumul creditelor acordate decat daca reduce si rata dobanzii platite pentru depozitele colectate. Or, un astfel de comportament al bancii poate duce la pierderea clientilor, care se vor reorienta spre bancile ce ofera dobanzi mai ridicate pentru depunerile lor.

Interdependentele complexe dintre fortele pietei monetare, rata dobanzii si echilibrul/dezechilibrul monetar sunt prezentate cu ajutorul figurii de mai jos.

Figura 4.3 Rata dobanzii si fortele pietei monetare

Rata dobanzii creste atunci cand exista o cerere excesiva de bani si scade atunci cand exista o oferta excesiva de bani. Cantitatea fixa de bani, M₀, este aratata de curba complet inelastica a ofertei, M^S. Cererea de bani este M^D; panta sa negativa indica faptul ca o scadere a ratei dobanzii determina cresterea cantitatii de bani ceruti; ea este desenata pentru valori date ale venitului, avutiei si nivelului preturilor. Echilibrul este la E₀, cu o rata a dobanzii de i₀. Daca rata dobanzii este i₁, atunci va exista o cerere excesiva pentru bani pe M₀M₁. Obligatiunile vor fi oferite spre vanzare, intr-o incercare de a spori sumele de bani detinute. Aceasta va forta rata dobanzii pana la nivelul i₀ (pretul obligatiunilor scade), nivel pentru care cantitatea de bani ceruti este egala cu cantitatea fixa disponibila, M₀. Daca rata dobanzii este i₂, va exista o oferta excesiva de bani M₂M₀. Obligatiunile vor fi cerute in schimbul sumelor excesive de bani. Aceasta va forta rata dobanzii sa scada la nivelul i₀ (pretul obligatiunilor creste), nivel pentru care cantitatea de bani ceruti creste pentru a egala oferta fixa de bani, M₀.